Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Gheorghiu și BG Media SRL. Declarații defăimătoare făcute în timpul unei emisiuni, daune morale și dreptul de a disemina informații
09.05.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

Secția a treia, CEDO

Cererea nr. 46695/13
Bogdan GHEORGHIU și S.C. BG MEDIA S.R.L. împotriva României
introdusă în 16 iulie 2013 și comunicată în 13 octombrie 2015

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Primul reclamant, domnul Bogdan Gheorghiu, este cetățean român, s-a născut în 1975 și locuiește în Suceava. Al doilea reclamant, S.C. BG Media S.R.L., este o persoană juridică română cu sediul principal în Suceava.

Primul reclamant, domnul Gheorghiu, este administrator unic al celui de-al doilea reclamant, compania S.C. BG Media S.R.L. Acesta este, de asemenea, editorul unui program de televiziune difuzat de un post local de televiziune deținut de compania reclamantă.

În 31 august 2008, E.V., managerul trupei de dans „Ciprian Porumbescu”, o trupă muzicală locală, finanțată din fonduri publice, a introdus o acțiune împotriva reclamanților, cerând daune morale, ca urmare a mai multor declarații pretins defăimătoare făcute de către primul reclamant despre acesta la programul său de televiziune.

În 3 iulie 2012, Judecătoria Suceava a admis acțiunea lui E.V. privind daunele morale și i-a obligat pe reclamanți la plata în solidar a 15.000 lei (RON) (aproximativ 3.500 de euro (EUR)). Aceasta a considerat că, deși reclamanții au fost deja condamnați, în 2012, să plătească lui E.V. daune morale pentru alte declarații defăimătoare nedemonstrate făcute împotriva acestuia, aceștia și-au reiterat comportamentul. Reclamanții l-au acuzat pe E.V. de contrabandă cu țigări și că ar fi fost implicat în mai multe scandaluri sexuale care au avut loc în organizația pe care acesta o gestiona, fără nicio dovadă în acest sens. Faptul că E.V. a avut niște dezacorduri manageriale cu unii dintre angajații săi nu putea da dreptul reclamanților să facă declarațiile contestate, care au știrbit reputația lui E.V. de cetățean de onoare al municipiului Suceava. Părțile au formulat apel împotriva hotărârii.

În 22 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava a admis apelul lui E.V. și i-a obligat pe reclamanți la plata în solidar a 30.000 RON (aproximativ 7.100 EUR).

Acesta a considerat că, potrivit transcrierilor și înregistrării programului de televiziune, primul reclamant a acuzat în mod repetat E.V. de implicare în contrabanda cu țigări prin utilizarea autobuzele care aparțin grupului folcloric pe care acesta îl gestiona și de implicare în mai multe scandaluri sexuale. Reclamanții nu au contestat conținutul programului de televiziune și nici nu au susținut că nu au făcut declarațiile contestate, susținând doar că nu au comis niciun act ilegal.
Declarațiile în cauză au dus la acuzații grave, care ar putea încălca dreptul lui E.V. la reputație, onoare și demnitate personală.

Instanța a considerat, în continuare, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, presa are o poziție privilegiată într-o societate democratică și a fost liberă să aducă în atenția publicului probleme de interes public. De asemenea, marja de critică acceptabilă în ceea îl ce privește pe E.V. a fost mai largă, dat fiind că acesta era o figură publică. Cu toate acestea, mass-media avea obligația de a nu depăși anumite limite în ceea ce privește onoarea, demnitatea sau reputația unei persoane. În timp ce jurnaliștii ar putea exprima judecăți de valoare, care nu ar putea fi considerate ofensatoare, era important să se stabilească natura declarațiilor primului reclamant, întrucât acest lucru a determinat limitele criticii acceptabile, care ar fi putut fi aplicate în echilibrarea drepturilor părților.

Instanța a considerat că declarațiile în cauză au dus în mod clar la declarații de fapt și că erau în mod evident defăimătoare pentru E.V. deoarece acestea ar fi putut angaja răspunderea sa penală sau disciplinară și l-ar fi supus disprețului public.
Prin urmare, primul reclamant avea obligația de a asigura o bază factuală suficientă și de a verifica veridicitatea afirmațiilor sale în avans. Cu toate acestea, primul reclamant nu a dovedit că declarațiile sale au avut o bază factuală solidă sau că a întreprins măsuri rezonabile pentru a verifica veridicitatea lor.

Conform codului deontologiei jurnalistice acesta a avut datoria de a verifica veridicitatea afirmațiilor sale din cel puțin două surse înainte de a putea să le facă publice. În ciuda argumentelor primului reclamant, veridicitatea informațiilor nu a putut fi verificată a posteriori. În consecință, având în vedere natura declarațiilor și lipsa unei baze de fapt minimale privind declarațiile contestate, primul reclamant a depășit limitele dreptului său la libertate de exprimare.

Instanța a considerat, în continuare, că au fost îndeplinite condițiile pentru a angaja răspunderea civilă a reclamanților. Mai mult decât atât, aceasta a respins argumentul reclamanților potrivit căruia E.V. nu a indicat prejudiciul exact pe care l-a suferit, având în vedere că E.V. a susținut că reputația lui a fost pătată. Prejudiciul a existat, deoarece declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni televizate și au atras disprețul publicului. Dat fiind faptul că E.V. a pretins daune morale, cuantumul acestora nu ar putea fi dovedit, ci numai justificat.

Instanța a considerat că stabilirea cuantumului daunelor morale a presupus o apreciere subiectivă care a trebuit să se bazeze pe anumite criterii obiective cr decurg din circumstanțele cauzei, cum ar fi nivelul prejudiciului cauzat valorii sociale protejate, personalitatea victimei, nivelul de expunere publică și așa mai departe. De asemenea, reclamanții au fost deja condamnați, în 2012, la plata de daune morale aceleiași persoane pentru alte declarații defăimătoare făcute împotriva sa. Instanța a respins argumentul reclamanților potrivit căruia E.V. a avut un drept la replică și că acordarea de daune morale nu a fost solicitată. Acesta a considerat că dreptul la replică a fost opțional și că nu a putut împiedica acordarea de despăgubiri morale.

Instanța a adăugat că faptul că presa a putut publica retractări nu a împiedicat victimele să ceară și să primească despăgubiri pentru prejudiciul moral suportat. Instanța a precizat, de asemenea, că transcrierile emisiunilor ulterioare transmise de către primul reclamant, care se presupune că au dovedit declarațiile sale, nu au vizat faptele în cauză, ci alte aspecte, cum ar fi activitatea grupului folcloric sau nemulțumirea unor membri ai personalului. Instanța a decis, în cele din urmă, că al doilea reclamant a fost responsabil pentru actele comise de angajații săi în exercitarea atribuțiilor profesionale și, prin urmare, răspunderea civilă a fost, de asemenea, angajată.

Reclamanții au formulat recurs împotriva hotărârii și au susținut, printre altele, că valoarea daunelor acordate lui E.V. a fost disproporționat de mare și că Tribunalul a concluzionat în mod greșit că nu a existat nicio bază factuală privind declarațiile în cauză, sau că primul reclamant nu le-a verificat în mod rezonabil. Printr-o decizie definitivă din 26 martie 2013, Curtea de Apel Suceava a respins recursul reclamanților ca nefondat. Aceasta a considerat că, în urma modificării Codului de procedură civilă, argumentele reclamanților nu se mai încadrau la motivele care permiteau formularea unui recurs.

2. Capete de cerere:
Bazându-se pe articolul 10 din Convenție, reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la libertate de exprimare. Aceștia susțin că decizia instanțelor interne de a-i obliga să plătească o sumă mare de bani drept daune morale ca urmare a programului lor de televiziune în ceea ce privește probleme de interes public a fost disproporționată și a avut un efect de încetinire asupra activității lor jurnalistice.

3. Întrebări adresate părților:
A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertate de exprimare, în special a dreptului acestora de a disemina informații, în mod contrar
articolului 10 din Convenție?

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.