Titus Prescure: Unele contribuţii privind clarificarea regimului juridic al majorării capitalului social al societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile, prin utilizarea procedeului (sursei) compensării unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii, cu acţiuni ale acesteia
20 mai 2016 | Cosmina SIMA
Titus Prescure a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 8/2014 articolul intitulat „Unele contribuţii privind clarificarea regimului juridic al majorării capitalului social al societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile, prin utilizarea procedeului (sursei) compensării unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii, cu acţiuni ale acesteia”.
În prezentul articol se pune problema majorării capitalului social al unei societăți aflate în momente diverse ale existenței sale, chiar și în procedura de reorganizare judiciară. Premisa normativă este reprezentată de art. 210 din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că efectul principal al oricărui tip de majorare de capital social este modificarea actului constitutiv. Această prevedere legală este valabilă atât în cazul societăților pe acțiuni, cât și în cazul societăților în comandită pe acțiuni și al celor cu răspundere limitată, fapt ce rezultă printr-o interpretare sistematică a legii. S-a stabilit în doctrină că legea reglementează două tipuri de majorare de capital: majorare realizată prin noi aporturi (în numerar și/sau în natură) și majorare fără noi aporturi (încorporarea rezervelor legale, a beneficiilor şi a primelor de emisiune, compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii, cu acţiuni ale acesteia).
Autorul pune problema, în contextul unei proceduri de insolvență, unde debitorul (societate cu personalitate juridică) dorește continuarea activității prin reorganizarea activității, pe baza unui plan de reorganizare elaborat, aprobat, dacă măsura de majorare a capitalului social prin compensarea unor creanțe certe, lichide și exigibile ale terţilor faţă de societatea în insolvenţă, cu acţiuni ori părţi sociale emise de către aceasta este licită, pertinentă și utilă. Răspunsul la această întrebare se conturează treptat. Majorarea capitalului social prin compensarea unor creanțe nu este, de fapt, o operațiune de compensare a unor creanțe, în sensul Codului civil, deoarece nu este necesar să existe datorii reciproce de aceeași natură. Autorul aduce argumente în favoarea afirmației că este vorba, de fapt, despre o calificare juridică a operațiunii în sensul de novație obiectivă. Acesta opinează și că, de lege ferenda, ar trebui să nu se interzică societăților realizarea compensării chiar și înainte de data exigibilității creanței, dacă acest lucru este oportun pentru societate. Procedeul în cauză, majorarea prin compensare, este cunoscut sub denumirea de „conversie a datoriilor societății în acțiuni.
Urmează problema necesității calificării naturii juridice a aportului. Ambele modalități de majorare a capitalului social au la bază subscrierea și vărsarea unor noi aporturi, în natură și/sau în numerar. Numărul total al acțiunilor sau majorarea valorii nominale a celor existente poate fi mărit și fără noi aporturi, doar prin utilizarea resurselor societății enunțate mai sus. Astfel, nu se ajunge la o capitalizare efectivă și nici la o diminuare a pasivului societății. Autorul este de părere că acest tip de majorare, prin utilizarea resurselor interne, dar și prin conversia unor creanțe asupra societății cu acțiuni, nu este, de fapt, în mod corect asimilată operațiunii de majorare de capital cu aport în numerar, ce conduce și la necesitatea respectării obligațiilor din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital și a actelor incidente. Autorul argumentează că, dacă s-ar lua corectă această ipoteză, pentru utilizarea resurselor interne, în cazul AGEA unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni nu s-ar mai lua în calcul dreptul de preferință al acționarilor; iar în cazul majorării prin conversie, de ce să fie necesară efectuarea unei oferte publice de acțiuni, dacă scopul este doar scăderea presiunii exigibilității creanțelor. Autorul consideră că majorarea de capital prin conversia datoriilor este o măsură cu caracter tactic, menită să elimine situațiile dificile.
În legătură cu posibilitatea unui debitor aflat în insolvență de a converti creanțele unor terțe persoane în acțiuni, se aduce ca argument juridic art. 5 lit. b) punctul 54 din Legea nr. 85/2014 conform căruia procedura de reorganizare, având ca pilon planul de organizare, poate prevedea şi măsuri de restructurare corporativă prin modificarea structurii de capital, adică inclusiv prin conversia în acţiuni a unor creanţe ale terţilor asupra societăţii în insolvenţă. Pentru o astfel de operațiune este necesar acordul expres, în scris, al creditorului ce urmează să primească titlurile de valoare emise, iar acordul trebuie dat înainte ca planul de reorganizare să fie votat de către creditori. În lipsa unei reglementări legale, autorul apreciază că societățile cu răspundere limitată pot emite noi părți sociale, în contul creanțelor terților asupra lor, cu acordul expres al acestora și al tuturor asociaților lor şi cu aprobarea unei astfel de măsuri de către adunarea creditorilor, urmată de confirmarea planului de către judecătorul-sindic.
În concluzie, în prezentul articol se realizează o analiză a problemelor juridice care pot apărea în cazul majorării capitalului social al unei societăți, în diferite stadii ale activității sale, inclusiv în stadiul de insolvență.
