Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

CSM. Apărarea reputaţiei profesionale a unui judecător la ICCJ
18.05.2016 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis ca întemeiată, în ședința din data de 17 mai 2016, cererea de apărare a reputaţiei profesionale formulată de Maria Luiza Păun, judecător în cadrul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu afirmaţiile făcute în emisiunea “Dosar de politician”, difuzată de postul de televiziune “B1 TV” în data de 29 martie 2016 şi redifuzată în data de 30 martie 2016, potrivit unui comunicat al CSM, dat publicității marți, 17 mai 2016.

De asemenea, Plenul CSM a remarcat că afirmaţiile jurnalistului Silviu Mănăstire, făcute în cadrul emisiunii menționate, au fost de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

În cadrul emisiunii, s-a încercat conturarea ideii că decizia pronunţată într-un dosar soluţionat de completul de judecată din care a făcut parte şi judecătorul Maria Luiza Păun, ar putea fi urmarea unor fapte de corupţie săvârşite de către magistrat.

Inspectorii judiciari au apreciat că aspectele puse în discuție în cadrul emisiunii au făcut obiectul unui alt dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în care s-au realizat cercetări referitoare la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către mai multe persoane, inclusiv judecătorul Maria Luiza Păun, dosar finalizat prin ordonanţă de clasare.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că declarațiile calomniatoare lansate în spațiul public la adresa judecătorului Maria Luiza Păun, din cadrul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-au afectat reputaţia profesională şi au adus atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Raportul Inspecţiei Judiciare poate fi consultat aici.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti