Secţiuni » Selected
Selected
Comunicate profesionişti

Hotărârea CAB de suspendare a alegerilor pentru CSM. Text integral
18.05.2016 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII-A  CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Dosar nr. 2668/2/2016

Sentinţa civilă nr. 1475
Şedinţa publică de la 29.04.2016
Curtea constituită din:
PREŞEDINTE: MĂDĂLINA ELENA GRECU
GREFIER: CRISTINA OLARU

Pe rol se află soluţionarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamanta UNIUNEA NAŢIONALĂ  JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică pe lista au răspuns reclamanta reprezentată prin judecător Iulia Craiu care depune împuternicire la dosar şi pârâtul reprezentat prin consilier juridic Carcia Laura Cristina care depune delegaţie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că, în cauză, au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Asociaţia Magistraţilor din România, P. N. şi M. G. şi că dintre aceştia doar petentul P. N. a depus dovada timbrării cererii cu suma de 20 lei, că petentul P. N. şi Asociaţia Magistraţilor din România solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare şi, respectiv, pentru imposibilitatea de prezentare a reprezentatului legal, reclamanta a formulat o excepţie de neconstituţionalitate care a fost comunicată pârâtului şi petenţilor titulari ai cererilor de intervenţie, că pârâtul a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi punct de vedere privind excepţia de neconstituţionalitate, după care:

Se prezintă în şedinţă publică petentul titular al cererii de intervenţie M. G., prin avocat Dimitriu Alexandru, care depune împuternicire avocaţială la dosar şi dovada achitării taxei judiciare de timbru. Apărătorul depune la dosarul cauzei şi cerere de intervenţie accesorie formulată de petenta P. L. împreună cu dovada timbrării, arătând că o reprezintă şi pe aceasta.

Se prezintă, prin avocat, petenţii G. F. şi G. B. care depun cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, depune la dosarul cauzei întâmpinare cu privire la cererile de intervenţie formulate de P. N. şi Asociaţia Magistraţilor din România şi punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, arătându-se că apărările formulate prin întâmpinarea la cererile de intervenţie le susţine şi cu privire la noile cereri de intervenţie depuse în şedinţă publică.  De asemenea, se depun la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă termenul acordat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea cererii de strămutare despre care a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării precum şi extrase program ecris din care rezultă faptul că a fost formulată o cerere de preschimbare a termenului care urmează a fi judecată la 04.05.2016.

Curtea pune în vedere petenţilor titulari ai cererii de intervenţie, G. F. şi G. B., prin avocat, ca până la finalul şedinţei de judecată să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei pentru fiecare cerere de intervenţie, sub sancţiunea anulării acestora ca netimbrate.

Instanţa comunică noile cereri de intervenţie formulate la acest termen de judecată către reclamant, prin reprezentant, şi pârâtei, prin consilier juridic. Totodată, se comunică părţilor prezente, prin reprezentanţi, punctul de vedere exprimat de CSM cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi înscrisurile referitoare la cererea de strămutare adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea acordă cuvântul părţilor pentru eventuale cereri prealabile.

Petenţii titulari ai cererilor de intervenţie M. G. şi P. L., prin avocat, precizează că achiesează solicitării de amânare pentru soluţionarea cererii de strămutare şi arată că nu au alte cereri prealabile.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanţei solicitarea de amânare formulată în formă scrisă la dosar, respectiv cererea de a se acorda un termen în vederea soluţionării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de strămutare, solicitând să se aibă în vedere caracterul urgent al cauzei şi interesul său de a primi o soluţie privind strămutarea.

Curtea, deliberând, respinge solicitarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii de amânare a cauzei pentru a se soluţiona cererea de strămutare având în vedere caracterul urgent al cauzei şi împrejurarea că cererea de strămutare a primit termen la data de 31.05.2016, necunoscând soluţia care va fi acordată solicitării de preschimbare a termenului.  Pe de altă parte, este avută în vedere împrejurarea că în respectiva cauză nu s-a dispus suspendarea soluţionării prezentei acțiuni, potrivit art. 143 şi 145 alin. 2 Cod proc. civ. Totodată, Curtea va ţine cont şi de efectul de desfiinţare de drept al hotărârii, pe care-l va avea o eventuală admitere a solicitării de strămutare.

Curtea pune în discuţia părţilor admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie formulate de Asociaţia Magistraţilor din România, P. N., M. G., P. L., G. F. şi G. B. Cu privire la cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Magistraţilor din România, Curtea pune în discuţie excepţia nulităţii cererii pentru lipsa taxei judiciare de timbru, constatând că la dosarul cauzei nu a fost înaintată o dovadă în acest sens, deşi petenta titulară a cererii de intervenţie a fost citată cu această obligaţie.

Petenţii  titulari ai cererilor de intervenţie M. G., P. L., prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenţie, solicitând să se aibă în vedere că sunt membri ai CSM şi sunt vizaţi de posibila admitere cererii de chemare în judecată, respectiv a anulării actului administrativ. Apreciază că justifică un interes astfel cum este el reglementat de art. 61 Cod proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea cererilor.

Curtea acordă cuvântul şi petenţilor titulari ai cererilor de intervenţie G. F. şi G. B., prin avocat, pentru a-şi susţine cererile de intervenţie, sub rezerva anulării lor în cazul netimbrării până la finalul şedinţei de judecată.

Petenţii  titulari ai cererilor de intervenţie G. F. şi G. B., prin avocat, solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenţie, reiterând argumentele aduse de ceilalţi petenţi, în sensul că sunt membri CSM şi ar fi vizaţi de o eventuală admitere a cererii.

Reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin reprezentant, solicită în principal admiterea excepţiei netimbrării şi anulării cererilor de intervenţie formulate de Asociaţia Magistraţilor din România şi de către petenţii G. F. şi G. B. iar în cazul complinirii acestei obligaţii, arată că nu se opune admiterii în principiu a cererilor de intervenţie accesorie, arătând că poziţia sa este justificată de faptul că în cazul respingerii acestora se va formula o cale de atac tocmai în vederea suspendării judecării prezentei cauze.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, solicită admiterea în principiu a cererilor de intervenţie voluntară accesorie, raportat la disp. art. 6-63 Cod proc. civ. Solicită să se observe că terţii intervenienţi sunt persoane fizice membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi că mandatele acestora nu expiră la data de 06.01.2016, astfel că procedura de alegere a posturilor ocupate de aceste persoane nu a fost declanşată prin hotărârea a cărei suspendare se solicită, astfel că soluţia ce se va pronunţa în prezentul litigiu influenţează şi mandatul persoanelor respective. Solicită să se aibă în vedere şi faptul că cererile de intervenţie au fost formulate în termenul legal, că au legătură cu cererea de chemare în judecată şi faţă de natura pricinii sunt admisibile.

Referitor la excepţia nulităţii cererilor de intervenţie pentru netimbrare arată că lasă această excepţie la aprecierea instanţei.

Curtea, deliberând, constată că sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate prevăzute de art. 61 alin. 3 şi art. 63 Cod proc. civ. şi în temeiul disp.art. 64 alin. 2 Cod proc. civ., admite în principiu cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Magistraţilor din România, P. N., M. G., P. L., G. F. şi G. B., sub rezerva ca cererea ultimilor doi petenţi şi cererea formulată de Asociaţia Magistraţilor din România să fie timbrate până la sfârşitul şedinţei de judecată.

Curtea pune în discuţia părţilor cererile de amânare formulate de intevenienţii Asociaţia Magistraţilor din România şi P. N.

Reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin reprezentant, formulează concluzii de respingere a cererilor de amânare solicitând să se aibă în vedere că în speţă este o procedură cu caracter urgent, iar intervenienţii sunt titulari ai cererilor de intervenţie. Consideră că domnul P. N. avea posibilitatea de a-şi angaja un apărător până la acest termen, astfel cum au procedat ceilalţi intervenienţi, iar Asociaţia Magistraţilor din România avea posibilitatea să îşi desemneze un reprezentant în procesul în care a dorit să intervină, până la acest moment.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanţei cererile de amânare.

Intervenienţii accesorii M. G., P. L., G. F. şi G. B., prin apărători arată că se raliază susţinerilor pârâtului şi lasă la aprecierea instanţei solicitările de amînare.

Curtea, deliberând, respinge cererile de amânare formulate de Asociaţia Magistraţilor din România şi de intervenientul P. N., având în vedere natura urgentă a acestei pricini, care este reglementată de  dispoziţiile art. 14 alin. 2  din Legea nr. 554/2004 şi faţă de împrejurarea că Asociaţia Magistraţilor din România avea posibilitatea să-şi desemneze un reprezentant care să-i susţină interesele în instanţă, iar domnul P. N. avea posibilitatea ca încă de la momentul formulării cererii de intervenţie să-şi angajeze un apărător ales.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea acord cuvântul părţilor cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, invocată de reclamantă.

Reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin reprezentant, solicită admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, în măsura în care se interpretează în sensul că mandatul de 6 ani curge individual pentru fiecare dintre membrii CSM şi nu pentru întregul Consiliu. Apreciază admisibilă cererea de sesizare având în vedere că a demonstrat prin cererea depusă că atât Hotărârea CSM nr. 338/2016 cât şi Hotărârea Senatului care a stat la baza acesteia au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, şi că a invocat excepţia în calitate de reclamantă în prezentul litigiu. Referitor la faptul că procedura este una urgentă, fiind vorba de o cerere de suspendare, arată că textul de lege nu face distincţie cu privire la cauzele în care se poate cere sesizarea Curţii Constituţionale şi apreciază că şi în speţă se poate dispune sesizarea. În acest sens solicită să fie avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti care, anterior, într-o cerere de suspendare a unei hotărâri a dispus sesizarea Curţii Constituţionale. Apreciază că problema de constituţionalitate vine din modul în care cele două texte de lege au fost interpretate prin revenire de către Senatul României, fiind ridicate probleme legate de predictibilitatea legii şi tocmai de aceea solicită sesizarea Curţii Constituţionale.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, arată că în raport de disp. art. 29 Legea nr. 47/1992 solicită respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Opinează că nu este întrunită cerinţa de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei a normelor vizate de excepţie. În acest sens, solicită să se observe că excepţia de neconstituţionalitate este ridicată într-o procedură urgentă, care trebuie soluţionată cu precădere raportat la disp. art. 14 Legea nr. 554/2004, instanţa neputând proceda la antamarea fondului. Solicită să se observe că sesizarea Curţii Constituţionale ar duce la tergiversarea soluţionării cauzei şi ar influenţa nejustificat procedura de alegere a membrilor CSM, care a fost deja demarată de instituţie, şi ar putea afecta funcţionarea acestuia. Solicită să se observe că, faţă de cuprinsul cererii de chemare în judecată, criticile de nelegalitate vizează în fapt Hotărârea Senatului României nr. 28/2016 şi nu Hotărârea Plenului CSM  nr. 338/2016 a cărei suspendare se solicită în speţă. Se mai arată că dispoziţiile art. 54 şi 57 din Legea nr. 317/2004 nu au fost indicate în cererea de suspendare care face obiectul judecăţii şi raportat la această situaţie apreciază că nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Totodată solicită să se observe că raportat la criticile formulate prin cererea introductivă nu se contestă procedura de alegere a membrilor deja demarată de CSM cu privire la cei 6 membri, fiind solicitată de fapt demararea unei proceduri cu privire la încă 8 membri. Apreciază că excepţia este inadmisibilă şi pentru că se referă la modalitatea de interpretare a normelor legale, respectiv a art. 54 şi 57 din Legea nr. 317/2004, şi în acest sens solicită să se aibă în vedere practica recentă a Curţii Constituţionale în sensul că interpretarea şi aplicarea normelor incidente în cauzele deduse judecăţii este în competenţa exclusivă a instanţelor de judecată, fiind activităţi specifice actului de justiţie şi nu controlului de constituţionalitate.

Pentru toate aceste motive solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin reprezentant, având cuvântul pe excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, reiterează argumentele aduse şi prin cererea de sesizare în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 Legea nr. 47/1992, este reclamanta în cauză şi dispoziţiile legale cu privire la care invocă neconstituţionalitate au legătură cu obiectul cauzei întrucât se contestă hotărârea prin care nu s-a declanşat procedura de alegere a tuturor membrilor CSM. Solicită să se aibă în vedere aspectul că s-a mai pronunţat şi anterior Curtea Constituţională cu privire la modul de interpretare a unor dispoziţii legale, motiv pentru care apreciază că cererea de sesizare este admisibilă şi pe acest aspect.

Intervenienţii M. G. şi P. L., prin avocat, arată că achiesează concluziilor formulate de Consiliul Superior al Magistraturii. Apreciază că nu poate fi formulată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în procedura urgentă întrucât în ipoteza admiterii sesizării există riscul suspendării judecăţii în temeiul art. 413, fapt ce ar afecta interesele persoanei care solicită suspendarea executării actului, iar în cazul în care judecata continuă rezultă că nu există un impact asupra constituţionalităţii, aspect care poate fi  interpretat ca lipsă de interes. Opinează că scopul întregului proces este sesizarea Curţii Constituţionale şi nu suspendarea executării Hotărârii CSM şi solicită să se analizeze dacă în cauză nu este un abuz de drept.

Intervenienţii G. F. şi G. B., prin avocat, achiesează concluziilor formulate de pârâtă şi de ceilalţi intervenienţi şi solicită să se aibă în vedere că prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se realizează o simplă analiză a aparenţei de nelegalitate ci se statuează pe fondul pricinii şi apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

Se depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererilor de intervenţie formulate de  G. F. şi G. B., Curtea luând act de îndeplinirea obligaţiei privind timbrajul.

Curtea reţine spre soluţionare cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 şi acordă cuvântul părţilor cu privire la excepţiile nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, a inadmisibilităţii cererii de suspendare, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, arată că susţine în continuare excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, solicitând să se dispună raportat la prevederile art. 194 şi 196 Cod proc. civ.

Reprezentantul Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România învederează că mandatul acordat în cauză include şi semnarea acţiunii şi procedează la semnarea cererii de chemare în judecată în faţa instanţei.

Intervenienţii M. G. şi P. L., prin avocat, solicită să se aibă în vedere natura actului a cărui suspendare se solicită şi arată că în fapt nu este criticată hotărârea de demarare a procedurii de alegere pentru cele 6 locuri, ci se critică faptul că aceasta nu a fost demarată şi pentru alte 8 locuri. Apreciază relevant în soluţionarea excepţiilor să se stabilească dacă actul este executoriu în partea ce o priveşte pe reclamantă. Arată că partea din hotărâre referitoare la reclamantă nu este executorie, respectiv plângerea cu privire la faptul că nu s-a demarat procedura şi pentru alte 8 persoane şi întrucât este vorba de o hotărâre care nu este executorie, aceasta nu poate fi supusă unei cereri de suspendare. Intervenienţii solicită să se aibă în vedere jurisprudenţa depusă la dosar, respectiv hotărârea pronunţată de Tribunalul Dolj. Pentru aceste motive solicită admiterea excepţiei de inadmisibilitate a cererii de suspendare. Tot referitor la inadmisibilitatea cererii solicită să se aibă în vedere afirmaţiile reclamantei în sensul că la baza Hotărârii CSM se află o Hotărâre a Senatului României şi opinează că în situaţia în care se critică un act emis de un organ administrativ al puterii centrale, este incidentă ipoteza art. 5 alin. 1 lit. a, respectiv un act administrativ al autorităţilor publice, care priveşte raportul cu Parlamentul şi, conform textului legal invocat, cererea este inadmisibilă.

Având cuvântul pe excepţia lipsei de interes, intervenienţii apreciază că interesul nu există raportat la rezultatul care ar fi obţinut în cazul admiterii cererii, respectiv nu s-ar mai putea ţine alegerile nici pentru posturile care expiră. Solicită să se observe că ceea ce critică reclamanta este faptul că alegerile nu sunt organizate şi pentru ceilalţi 8, astfel că finalitatea admiterii cererii nu ar fi cea dorită de reclamantă, apreciind că faţă de această situaţie se poate aprecia că interesul nu există ori că este ilegitim.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, intervenienţii opinează că nu sunt respectate dispoziţiile legale privind calitatea procesuală în cazul formulării unei cereri în contencios administrativ când titularul cererii nu este titularul dreptului vătămat. Solicită să se aibă în vedere că reclamanta este o asociaţie profesională care se plânge instanţei de faptul că există o pagubă cu privire la modalitate în care o instituţie va putea să-şi desfăşoare activitatea. Apreciază că pentru această situaţie prevederile legale sunt restrictive, invocând disp. art. 14 alin. 3 şi art. 8 alin. 1 ind. 1 Legea nr. 554/2004. Apreciază că o persoană juridică de drept privat, cum este cazul reclamantei, trebuie să invoce în subsidiar un interes public, iar în principal trebuie să invoce propriul prejudiciu. Arată că în speţă reclamanta nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege, astfel că nu este îndeplinită calitatea procesuală activă şi solicită respingerea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv.

Reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin reprezentant, având cuvântul pe excepţiile invocate solicită să se aibă în vedere că este o asociaţie profesională a judecătorilor, că promovează drepturile membrilor săi, printre care şi acela de a candida şi de a fi aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii din partea tuturor instanţelor din care aceştia trimit reprezentanţi, aceasta fiind interesul său în promovarea cererii. Arată că are interes în declanşarea alegerilor pentru toate posturile eligibile din Consiliul Superior al Magistraturii şi de a se da în acest fel posibilitatea, tuturor magistraţilor, de la toate nivelurile, să candideze la un post. Solicită să se aibă în vedere faptul că reprezentanţii tribunalelor nu ar avea posibilitatea să candideze în măsura în care nu se declanşează procedura de alegere pentru toate posturile.

Apreciază că este admisibilă cererea de suspendare întrucât există un act administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii, care are la bază un act al Parlamentului României, dar nu se pot reține inadmisibilitate raportat la acest argument, solicitându-se suspendarea unui act administrativ emis de CSM.

Pe fondul cererii de suspendare, solicită să se constate că aceasta este admisibilă astfel cum  fost formulată, arătând că reiterează argumentele expuse pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiilor invocate de terţii intervenienţi arătând că achiesează argumentelor aduse de aceştia în susţinerea excepţiilor.

Pârâtul, având cuvântul cu privire la cererea de suspendare executare act, solicită respingerea cererii ca neîntemeiate. Apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Apreciază că motivele aduse în susţinerea cererii antamează fondul cauzei şi solicită să se aibă în vedere că motivele de nelegalitate se referă la Hotărârea Senatului nr. 28/2016 şi nu la Hotărârea Plenului CSM nr. 338/2016, aceasta din urmă fiind adoptată în considerarea hotărârii Senatului şi a faptului că la 06.01.2017 expiră mandatul a 6 membri, astfel că faţă de Regulamentul instituţiei era necesară demararea acestei proceduri. Solicită să se aibă în vedere situaţia că pentru unii dintre membri nu există un rest de mandat, fiind aleşi ca membri CSM ca urmare a expirării mandatului a alţi trei membri, astfel că beneficiază de un mandat integral. Solicită să se aibă în vedere că Hotărârea Senatului României nr. 28/2016 se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, iar nerespectarea de către Plenul CSM a acesteia ar constitui un motiv de nelegalitate. Cu privire la caracterul individual al mandatului solicită să se aibă în vedere dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi ale art. 133 Constituţia României. Arată că aceste acte normative vizează durata mandatului membrilor CSM şi nu durata Consiliului, spre deosebire de situaţia Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru care legea prevede durata instituţiei şi nu a membrilor săi. Se invocă şi diferenţele mandatului membrilor CSM faţă de mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale, pentru care legea are prevederi exprese în cazul încetării mandatului unui judecător înainte de termen. Arată că în ceea ce priveşte susţinerea imposibilităţii constituirii unei şedinţe unice conform art. 22 Legea nr. 317/2004 solicită să se aibă în vedere situaţia identică ce a avut loc în anul 2011, solicitând să se aibă în vedere înscrisurile depuse în susţinerea întâmpinării. Mai arată că nu există un text de lege care să impună o singură dată şi o singură hotărâre pentru alegerea membrilor CSM şi invocă în susţinere sentinţa civilă nr. 3081/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, depuse la dosar şi arată că în adoptarea hotărârii Plenului nr. 338/2016 a fost respectată inclusiv această hotărâre judecătorească.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, solicită să se observe că nu se contestă procedura de alegere a celor 6 membri şi în situaţia în care se dispune suspendarea acesteia, există posibilitatea ca la data de 06.01.2017 instituţia să nu mai poată funcţiona în condiţiile neîntrunirii cu numărul legal de membri. Apreciază că tocmai admiterea cererii ar cauza perturbarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru toate motivele arătate solicită respingerea cererii de suspendare.

Intervenienţii M. G. şi P. L., prin avocat, solicită respingerea cererii arătând că reiterează apărările formulate în cuprinsul cererii de intervenţie. Referitor la legea specială privind mandatul dat parlamentarilor solicită să se aibă în vedere că aceasta este emisă în baza dispoziţiilor constituţionale şi invocând disp. art.70. Arată că în ipoteza în care legea de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii ar fi stabilit aceleaşi condiţii ar fi fost neconstituţională întrucât mandatul membrilor CSM este de 6 ani şi prevede nicio derogare. Pentru aceste aspecte solicită să se constate că nu există un caz bine justificat. În ceea ce priveşte paguba iminentă solicită să se constate că nu există nici un prejudiciu, din motivarea cererii de chemare în judecată rezultând doar un interes eventual.

Pentru toate aceste motive, intervenienţii solicită respingerea cererii, arătând că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Intervenienţii G. F. şi G. B., prin avocat, solicită admiterea excepţiilor arătând că achiesează concluziilor formulate de pârât şi de ceilalţi intervenienţi.

Pe cererea de suspendare executare act solicită respingerea acesteia apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004. Solicită să se aibă în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 375/2005 şi consideră că în speţă nu există un prejudiciu material, viitor şi previzibil, iar situaţia juridică a reclamantei nu urmează să se schimbe în cazul în care se admite cererea. Pentru toate aceste motive solicită respingerea cererii de suspendare, arătând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza spre soluţionare.

C U R T E A,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2668/2/2016, reclamanta UNIUNEA NAŢIONALĂ  JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispunsă suspendarea executării Hotărârii plenului CSM nr. 338/29.03.2016 până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivarea acțiunii s-au susținut următoarele:

1. Cu privire la interesul reclamantei şi la calitatea procesuală activă

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România este organizaţia profesională a judecătorilor, înfiinţată în luna mai 2007, având ca obiective esenţiale promovarea libertăţii şi demnităţii profesiei de judecător, contribuirea la consolidarea independenţei justiţiei şi a statutului judecătorului, precum şi respectarea valorilor juridice proprii statului de drept şi recunoaşterea justiţiei ca un serviciu public, ce răspunde principiului transparent ei. UNJR apără interesele profesionale ale membrilor săi asociaţi în raporturile cu celelalte subiecte de drept, atât pe plan intern, cât și la nivel internaţional.

În îndeplinirea misiunii sale, la data de 14 aprilie 2016, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a sesizat Consiliului Superior al Magistraturii cu plângerea prealabilă împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 338/29.03.2016, prin care a solicitat:

– Revocarea Hotărârii nr. 338/29.03.2016 și emiterea unei noi hotărâri în vederea declanşării procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru toate posturile ce vor deveni vacante la data de 6 ianuarie 2017, respectiv: 2 judecători de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale, 2 judecători de la judecătorii; 1 procuror de la parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie și Justiţie sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie, 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale si 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

– Emiterea Anunţului pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu respectarea dispoziţiilor legale

Totodată, art. 2 alin. l lit. a coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicata, conferă calitate procesuala activa reclamantei, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, în condiţiile în care aceasta acţionează în interesul membrilor săi ale căror drepturi sunt afectate de hotărârea contestată.

2. Referitor la condiţia extrasă din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004, rep.:

Reclamanta arată că a sesizat pârâtul CSM cu plângerea prealabilă împotriva hotărârii a cărei suspendare o solicită, în condiţiile art.7 din Lege, dovada înregistrării fiind ataşată prezentei.

3. Pe fondul cererii de suspendare arătă următoarele:

Prin Hotărârea nr.338/2016, plenul CSM a dispus declanșarea procedurii de alegere, doar, pentru 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, astfel:
– 1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
– 2 judecători de la curţile de apel;
– 2 judecători de la judecătorii;
– 1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale.

Plenul CSM nu a declanşat, aşadar, procedura alegerii tuturor membrilor care sunt desemnaţi prin vot, conform gradului instanţei sau parchetului.

Această atitudine a fost generată de o hotărâre recentă a Senatului României. Astfel, la data de 7 martie 2016 a fost adoptată Hotărârea Senatului nr. 28, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 10 martie 2016.

Prin acest act, Camera Superioară a Parlamentului a hotărât modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013 numai cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin respectivele hotărâri (doamnele judecător G. A. N. şi N. M.-L., domnul judecător B. A., doamnele procuror P. L. şi G. F., domnii procurori G. B., şi M. G., doamna C. D.- din partea societăţii civile).

În urma modificării operate, Senatul a adoptat o soluţie diametral opusă de cea însuşită iniţial, în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii a fost validat pe un mandat întreg de şase ani, care va curge individual, independent de mandatele celorlalţi membri.

Ulterior adoptării Hotărârii nr. 28/2016, prin Hotărârea nr. 50/2016, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din data de 01.04.2016, Senatul a validat in calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de 6 ani, pe domnul judecător P. N.. Prin Hotărârea nr.50/2016 se precizează că in mandatul de 6 ani pentru care este validat domnul P. N. este cuprinsă şi perioada în care acesta a exercitat funcţia de membru interimar în Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu se menţionează, data la care va expira mandatul domnului judecător.

  1. Hotărârea Plenului CSM nr.338/2016, astfel adoptată, pune, în mod vădit, probleme de constituţionalitate, iar executarea sa provoacă o pagubă iminentă care nu poate fi înlăturată decât prin suspendarea efectelor sale.

În primul rând, potrivit art.6 alin. 2 din Legea nr.317/2004, rep., data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial şi pe pagina de internet a Consiliului.

Prin urmare, legea prevede obligativitatea emiterii unei unice hotărâri de anunţare a datei adunărilor generale, la toate nivelurile instanţelor şi parchetelor electoare.

Hotărârea a cărei suspenda re o solicită prevede data alegerilor doar pentru o parte din locurile elective prin votul magistraţilor, deşi mandatele membrilor Consiliului nu pot depăşi mandatul consiliului in care membrii au fost aleşi.

Este evident, din cuprinsul dispoziţiilor legale şi constituţionale, că toate mandatele membrilor aleşi încetează la momentul finalizării mandatului consiliului însuşi, ele neputând curge în mod individual şi independent de mandatul consiliului.

Astfel, art. 133 alin. 4 din Constituţie, stabileşte durata mandatului membrilor Consiliului, ca fiind de 6 ani. Chiar dacă opţiunea constituţională pare a fi diferită faţă de situaţia mandatelor Camerelor Parlamentului, art. 65 din Constituţie reglementând durata mandatului Camerei, la o analiză mai atentă, în urma interpretării logice şi sistematice, cu referire la legislaţia infraconstituţională, diferenţa nu există, raţiunea fiind aceeaşi, decurgând din caracterul colectiv, iar nu individual al unor instituţii fundamentale, care nu pot fi reînnoite pro parte în lipsa unei dispoziţii exprese. A contraria s-ar goli de conţinut ideea de mandat reprezentativ.

In primul rând, Constituţia reglementează mandatul membrilor Consiliului ca fiind de 6 ani, iar nu mandatul fiecărui membru luat individual.

În al doilea rând. Legea nr.317/ 2004, republicată, reglementează Consiliul ca fiind un organ colectiv, care ia decizii prin vot secret, iar nu unul individual. In fine, art.22 din Legea nr.317/2004, republicată, stabileşte, în consonanţă cu regulile aplicabile alegerii altor autorităţi colective, că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire a Noului Consiliu. Dacă s-ar accepta opţiunea Senatului materializată prin hotărârea menţionată, nu va mai exista niciodată un nou Consiliu, o „şedinţă de constituire” pentru ca membrii săi vor fi într-un continuu proces de înnoire.

Aşadar, în raport cu regulile constituţionale şi tradiţionale în statele cu tradiţie democratică, organismele colegiale elective, indiferent de partea de putere a statului căreia îi aparţin, se caracterizează prin omogenitate din perspectiva mandatului.

Aceleaşi reguli se aplică în ţara noastră în cazul altor autorităţi legislative si executive: în cazul în care mandatul de senator, deputat, consilier judeţean, consilier local, chiar primar ori preşedinte al consiliului judeţean (acestea din urmă fiind autorităţi individuale) încetează înainte de termen, se organizează alegeri, după caz, se validează conform regulilor stabilite, de lege un înlocuitor pentru restul de mandat rămas neîndeplinit.

Prin urmare, regula, în materia organelor elective publice este a mandatului unitar, ele înnoindu-se ex integro la împlinirea lui. Unde Constituţia a dorit să deroge, în sensul înnoirii pro parte a făcut-o expres, si anume, cazul Curţii Constituţionale, excepţia fiind de strictă interpretare. Chiar şi în acest caz, în situaţia în care unui judecător al Curţii îi încetează mandatul înainte de termen, va fi desemnat un alt judecător pentru restul de mandat (a se vedea hotărârea nr. 15/2015, chiar a Senatului României, prin care a fost aplicat in tocmai acest principiu).

Cu toate acestea, Plenul CSM, prin Hotărârea atacată, a adoptat soluţia inversă, vădit nelegală, stabilind data alegerilor doar pentru o parte din membrii aleşi şi făcând abstracţie de mandatul Consiliului a cărei şedinţă de constituire a avut loc în anul 2010.

  1. Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond referitoare la cazul bine justificat şi la prevenirea pagubei iminente, reclamanta le apreciază a fi întrunite.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organism fundamental al statului român, garant al respectării independenţei justiţiei, având atribuţii esenţiale în ceea ce priveşte cariera judecătorilor şi procurorilor, ori sub aspectul răspunderii lor disciplinare.

Blocajul instituţional al unei astfel de instituţii ar avea consecinţe devastatoare asupra puterii judecătoreşti şi, prin aceasta, asupra statului de drept însuşi.

Hotărârea nr.338/2016 afectează însăşi funcţionarea CSM după data de 01.01.2017.

Dacă hotărârea a cărei suspendare o solicită şi-ar produce efectele, iar după exercitarea acţiunii în anulare aceasta ar fi desfiinţată de instanţa de contencios administrativ, Consiliul Superior al Magistraturii nu ar putea funcţiona, iar actele adoptate în aceste condiţii ar pune probleme de nelegalitate. Astfel, exemplificativ, amintește că:

– nu ar putea fi recrutaţi magistraţii – Plenul CSM fiind singurul organ care are atribuţii în stabilirea datelor examenelor şi numirea comisiilor de organizare, elaborare a subiectelor ori de contestaţii;

–         nu ar putea fi transferaţi, detaşaţi, delegaţi magistraţi, or nu ar putea fi numiţi ori avizaţi în funcţiile de conducere de la instanţe şi parchete;

–          nu ar putea fi eliberaţi din funcţie magistraţi;

–          nu ar putea fi avizate proiecte de acte normative cu impact asupra sistemului judiciar;

–          nu ar putea fi judecate acţiunile disciplinare şi nu ar putea fi avizate propunerile de percheziţie domiciliară, arestare preventivă ori de aret la domiciliu;

–          nu ar putea fi apărată independenţa justiţiei, reputaţia şi imparţialitatea judecătorilor şi procurorilor, etc.

De aceea apreciază că se impune de îndată suspendarea actului administrativ menţionat până la pronunţarea instanţei de fond.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând   în principal, excepţia nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, cu consecinţa anulării cererii, iar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

În prealabil, învederează că a formulat cerere de strămutare a prezentului proces, fiind format dosarul nr. 1668/1/2016 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, aspect ce rezultă din fişa Ecris ataşată prezentei întâmpinări.

A susținut pârâtul că prin Hotărârea Senatului nr. 43 din 22.12.2010. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 866 din 23.12.2010, au fost validaţi, pentru un mandat de 6 ani, 11 magistraţi, judecători şi procurori, aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (alţi 3 magistraţi din Consiliul anterior continuându-şi mandatul).

Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii, dat fiind că 3 dintre magistraţii aleşi membri ai Consiliului se află la al doilea mandat, în contradicţie cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea privind Consiliului Superior al Magistraturii nr. 317/2004 (n.n. – art. 51 a devenit art. 54. în urma republicării legii), potrivit cărora durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. tară posibilitatea reinvestirii.

Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prin Hotărârea Senatului nr. 11 din 14.02.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 114 din 15.02.2011. au fost validaţi 8 membri ai Consiliului, pentru un mandat de 6 ani, ce va expira la data de 6 ianuarie 2017.

Aceşti membri sunt domnii judecători A. M., Ș. A., D. N. H. , N. A. T., T. M. B., D. C. V.. domnul procuror B. G. şi doamna procuror S.-H. O. A..

Alţi 3 membri ai Consiliului (doamnele judecător G. A. N. şi P. M. M.şi doamna procuror G. F.) au fost validaţi prin Hotărârea Senatului nr. 44 din 07.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 643 din 08.09.2011, pentru un mandat de 6 ani. în hotărâre fiind prevăzut că aceste mandate urmează să expire la data de 6 ianuarie 2017. adică la aceeaşi dată cu mandatul celor 8 membri validaţi prin Hotărârea Senatului nr. 11 din 14.02.2011.

De asemenea, ca urmare a expirării mandatelor ultimilor 3 membri din Consiliul anterior (domnul procuror L. B. D., validat prin Hotărârea Senatului nr. 5 din 15.02.2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 153 din 17.02.2006. doamna judecător L. A. C.şi doamna procuror I. G. D. P., validate prin Hotărârea Senatului nr. 33 din 05.10.2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 839 din 11.10.2006), prin Hotărârea nr. 4 din 02.04.2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 223 din 03.04.2012. Senatul 1-a validat ca membru pe domnul procuror G. B., iar prin Hotărârea nr. 36 din 08.10.2012. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 10.10.2012, au fost validaţi domnul procuror M. G. şi doamna judecător N. M.-L., menţionându-se că mandatele acestor membri vor expira tot la data de 6 ianuarie 2017.

Ulterior, ca urmare a încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, prin demisie, a doamnei judecător P. M. M.şi a domnului procuror B. G. , au fost aleşi alţi 2 membri ai Consiliului.

Astfel, prin Hotărârea Senatului nr. 3 din 28.01.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 60 din 28.01.2013, a fost validat în calitate de membru al Consiliului domnul judecător B. A., iar prin Hotărârea Senatului nr. 47 din 25.06.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 387 din 28.06.2013. a fost validată doamna procuror P. L., în ambele hotărâri se prevedea că mandatele vor expira la data de 6 ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte membrii societăţii civile, prin Hotărârea Senatului nr. 31/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 849 din 17.12.2010, au fost aleşi – în conformitate cu dispoziţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare – cei doi membri ai societăţii civile ce urmau să facă parte din noul Consiliu Superior al Magistraturii. în persoana doamnei D. C. A.şi a domnului Teodor Victor Alistar. pentru un mandat de 6 ani.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 54 din 25.01.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 90 din 3.02.2011, s-a constatat, însă, că această hotărâre a Senatului este neconstituţională, având în vedere că în privinţa domnului Teodor Victor Alistar au fost încălcate dispoziţiile art. 25 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Ca urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, prin Hotărârea nr. 37/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 399 din 7 iunie 2011, Senatul a ales-o în calitate de reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii pe doamna D. C. A., pentru continuarea mandatului de 6 ani, ce va expira la data de 6 ianuarie 2017.

Cel de-al doilea membru al Consiliului reprezentant al societăţii civile a fost ales de Senat prin Hotărârea nr. 39/2011. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 23 iunie 2011, în persoana doamnei Georgiana Camelia Iorgulescu, pentru un mandat de 6 ani, ce ar fi urmat să expire la data de 6 ianuarie 2017.

În anul 2012, doamna Georgiana Camelia Iorgulescu a demisionat din funcţie, astfel că prin Hotărârea Senatului nr. 43/2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 781 din 20 noiembrie 2012, a fost aleasă ca reprezentant al societăţii civile doamna Daniela Ciochină, pentru un mandat ce va expira la data de 6 ianuarie 2017.

Prin Hotărârea nr. 28 din 7 martie 2016 privind modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 şi 47/2013, Senatul României a validat în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pe doamna G. A. N., pe doamna procuror G. F., pe domnul procuror G. B., pe domnul procuror M. G., pe doamna judecător N. M.-L., pe doamna C. D., pe domnul judecător B. A. şi pe doamna procuror P. L., fiecare pentru un mandat de 6 ani.

În fine, prin Hotărârea nr. 50/2016, Senatul României a validat în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pe domnul judecător P. N., pentru un mandat de 6 ani, în care este cuprinsă şi perioada în care dânsul şi-a exercitat funcţia de membru interimar în Consiliul Superior al Magistraturii.

Ulterior, se arată că prin Hotărârea nr. 338/29 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus respingerea cererii de amânare formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi declanşarea procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentanţi ai următoarelor categorii de instanţe şi parchete:

–          1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

–          2 judecători de la curţile de apel

–          2 judecători de la judecătorii

–          1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale.

De asemenea, s-a hotărât emiterea anunţului pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit calendarul desfăşurării procedurii alegerilor şi s-a apreciat că nu pot avea calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii în acelaşi timp doi reprezentanţi ai aceleiaşi categorii de instanţe sau unităţi de parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, respectiv parchet de pe lângă curtea de apel.

Precizează că hotărârea a cărei suspendare se solicită în prezentul litigiu a fost adoptată în considerarea faptului că la data de 06.01.2017 încetează mandatul următorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

  1. A. M., reprezentant al judecătorilor de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
  2. Ș. A., reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel
  3. D. N. H. , reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel
  4. T. M. B.. reprezentant al judecătorilor de la judecătorii
  5. D. C. V., reprezentant al judecătorilor de la judecătorii
  6. S.-H. O. A. , reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale.

În acelaşi timp, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, mai sus menţionată, prin care s-a stabilit că validarea unor membri (doamna G. A. N., doamna procuror G. F., domnul procuror G. B.. domnul procuror M. G., doamna judecător N. M.-L., domnul judecător B. A. şi doamna procuror P. L.) s-a realizat pentru un mandat integral de 6 ani, reţinându-se astfel că nu se pot organiza alegeri şi pentru locurile ocupate de aceştia în cadrul Consiliului.

Dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. legea contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, conform cărora „In cazuri bine justificate .şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea. în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate'”.

Cu privire la excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, se susține că potrivit art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz. denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă”.

În cauză, învederează că exemplarul cererii de chemare în judecată ce a fost comunicată Consiliului Superior al Magistraturii nu cuprinde semnătura reprezentantului legal al reclamantei, astfel încât în cazul în care nici exemplarul original depus la instanţă nu cuprinde semnătura, iar lipsa acestei semnături nu se acoperă conform art. 196 alin. (2) din acelaşi act normativ, intervine sancţiunea nulităţii prevăzută expres de legiuitor.

În consecinţă, solicită admiterea excepţiei nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată.

Ca argumente în combaterea cererii de chemare în judecată, pârâtul precizează următoarele:

  1. a) Suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio) a actelor administrative unilaterale.

După cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel, pentru soluţionarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: cazul să fie bine justificat şi paguba să fie iminentă.

Contrar susţinerilor reclamantei, apreciază că niciuna dintre cele două condiţii nu este întrunită în speţă.

În plus, toate motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare a executării actului administrativ individual, antamează fondul litigiului, fiind veritabile critici de nelegalitate a Hotărârii Plenului nr. 338/29.03.2016.

Mai mult, arătă că argumentele invocate în susţinerea prezentei cereri de chemare în judecată vizează exclusiv nelegalitatea Hotărârii nr. 28/07.03.2016 a Senatului României, hotărâre ce nu face, însă, obiectul litigiului dedus judecăţii.

Or, în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi analizate aspectele referitoare la nelegalitatea actului administrativ unilateral, ci argumentele care privesc strict îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru luarea măsurii provizorii de suspendare a executării respectivului act.

  1. b) în continuare, cu privire la prima cerinţă, arătă că art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 defineşte cazul bine justificat ca fiind ”împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.

Învederează că Hotărârea Plenului nr. 338/29.03.2016 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior ai Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare şi ale art. 3 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005, în considerarea faptului că la data de 06.01.2017 expiră mandatul unor membri ai Consiliului.

De asemenea, după cum s-a arătat mai sus, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, prin care s-a stabilit că validarea unor membri ai Consiliului vizează un mandat integral de 6 ani şi nu un rest de mandat.

De altfel, trebuie menţionat, că pentru unii membri nu există un rest de mandat, în această situaţie fiind doamna judecător N. M.-L. şi domnii procurori G. B. şi M. G., care au fost aleşi ca membri ai Consiliului ca urmare a expirării mandatelor doamnei judecător L. A. C., doamnei procuror I. G. D. P. şi domnului procuror L. B. D., după cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, este evident, că doamna judecător N. M.-L. şi domnii procurori M. G. şi G. B. beneficiază de un mandat integral de 6 ani. neexistând un rest de mandat pe care aceştia să-1 continue.

Subliniază faptul că. independent de opinia sa referitoare la existenţa unui mandat individual al membrilor Consiliului şi nu a unuia colectiv, Consiliul Superior al Magistraturii era obligat să respecte Hotărârea Senatului nr. 28/2016 şi să declanşeze alegerile pentru 6 membri ai Consiliului.

În acest sens, precizează şi faptul că Hotărârea Senatului nr. 28/2016 reprezintă un act administrativ individual ce beneficiază de prezumţiile de legalitate şi veridicitate, nefiind, până în prezent, anulată de o instanţă de judecată sau revocată de emitentul actului, astfel încât Hotărârea Plenului nr. 338/2016 a fost adoptată în acord cu hotărârea Senatului, anterior menţionată.

Dimpotrivă, consideră că emiterea de către Consiliul Superior al Magistraturii a unei hotărâri contrare Hotărârii Senatului României nr. 28/2016 ar fi reprezentat un caz de vădită nelegalitate şi nu adoptarea Hotărârii nr. 338/2016. astfel cum susţine reclamanta.

În acelaşi timp, declanşarea procedurii de alegere pentru 14 membri ai Consiliului, în condiţiile în care Hotărârile Senatului nr. 28/2016 şi nr. 50/2016 îşi menţin valabilitatea, ar conduce la existenţa la data de 07.01.2017 a unui număr de 22 de membri (la care se adaugă ceilalţi 5 membri), cu nesocotirea normelor legale şi constituţionale privind componenţa Consiliului.

Consiliul Superior al Magistraturii nu poate încălca prerogativele recunoscute de legiuitor Senatului României de a dispune cu privire la validarea membrilor Consiliului, astfel că în situaţia în care s-ar declanşa alegerile pentru toate cele 14 posturi, aceasta nu ar echivala cu anularea hotărârilor Senatului mai sus menţionate, care îşi produc în continuare efectele.

Mai mult, contrar susţinerilor reclamantei, apreciază că mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este individual şi nu colectiv.

În acest context, arătă că Legea nr. 317/2004. republicată, cu modificările ulterioare, reglementează durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în mod individual, prin raportare la fiecare dintre aceştia. Aşadar, în această privinţă, soluţia adoptată de legiuitor nu vizează durata mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial, ci durata individuală a mandatului membrilor acestuia.

Această interpretare se desprinde în mod evident din dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza I din lege, potrivit cărora ..Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, precum şi din dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Constituţie, care fac, de asemenea, trimitere, la durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Soluţia poate fi argumentată şi prin trimiterea la reglementarea legală a mandatului altor funcţii publice. Astfel, spre deosebire de art. 133 alin. (4) din legea fundamentală, conform căruia ”Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani” art. 63 alin. (1) din Constituţia republicată face referire la mandatul de 4 ani al Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Parlamentul fiind privit sub acest aspect ca autoritate publică indivizibilă.

În acelaşi sens, trebuie menţionat şi faptul că dispoziţia privind durata membrilor Camerei Deputaţilor şi al Senatului este inclusă în secţiunea privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului ca autoritate, iar nu în secţiunea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Similar, pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, art. 26 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale arată expres că un consiliu local sau un consiliu judeţean ales în cursul unui mandat încheie mandatul precedentei autorităţi şi îşi exercită mandatul numai până la următoarele alegeri locale generale. Rezultă că un deputat, senator, consilier local sau consilier judeţean ales între două alegeri generale are, în temeiul unor norme exprese, un mandat mai scurt, numai până la următoarele alegeri generale, terminând mandatul antecesorului.

Prin urmare, spre deosebire de alte autorităţi publice alese, pentru care nu există posibilitatea ca durata mandatului membrilor aleşi pe posturi vacante să depăşească durata mandatului autorităţii în sine, Legea nr. 317/2004 nu reglementează o durată a mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, ci o durată a mandatului membrilor acestuia, şi anume de 6 ani pentru fiecare membru în parte.

Un alt argument în susţinerea acestei opinii este împrejurarea că Legea nr. 3 17/2004 nu conţine o normă specială privind limitarea duratei mandatului membrilor aleşi pe posturi vacante prin raportare la momentul expirării mandatului postului vacant.

Spre deosebire de aceasta, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează în art. 68 alin. (2), procedura de numire a judecătorilor Curţii, prevăzând că. în situaţia încetării mandatului unui judecător înainte de expirarea duratei acestuia, mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care l-a avut judecătorul înlocuit.

Astfel, se observă că durata mandatului judecătorilor la Curtea Constituţională este diferită de cea a mandatului membrilor Consiliului, Legea nr. 47/1992 cuprinzând prevederi exprese pentru calcularea mandatului unui judecător numit înainte de expirarea mandatului judecătorului pe care îl înlocuieşte.

Pe cale de consecinţă, în cazul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens exprimă intenţia legiuitorului de a acorda un statut nediferenţiat membrilor acestuia, indiferent de momentul şi condiţiile alegerii acestora.

În acelaşi timp, face referire la Decizia nr. 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Titlul XV al Legii nr. 247/2005. legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În considerentele aceste decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că potrivit art. 133 alin. (4) din Constituţia României, durata membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, dispoziţii ce sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament, ca autoritate legiuitoare.

Astfel, a statuat Curtea Constituţională că Parlamentul nu poate, fară încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect.

Apreciază că nu poate fi reţinută nici susţinerea referitoare la imposibilitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere că art. 133 şi 134 din Constituţia României, republicată, nu se referă la o constituire unică ce ar presupune ca toţi membrii să fie nou aleşi.

Învederează că aspectul referitor la durata diferită a mandatului unor membri ai Consiliului nu influenţează existenţa acestui organ şi desfăşurarea activităţii sale specifice.

De altfel, precizează că în anul 2011, într-o situaţie identică cu cea din speţă, a avut loc o nouă şedinţă de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, aspect ce reiese din înscrisurile ataşate prezentei întâmpinări (stenograma şedinţei din data de 7 ianuarie 2011, Hotărârea nr. 1/07.01.2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi procesul verbal al şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 7 ianuarie 2011).

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia legea prevede obligativitatea emiterii unei unice hotărâri de anunţare a datei adunărilor generale, la toate nivelurile instanţelor şi parchetelor electoare, nu există niciun text legal care să impună emiterea unei singure hotărâri de Plen pentru declanşarea alegerilor referitoare la toţi membrii Consiliului, o astfel de interpretare neputând fi dedusă din art. 6 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare („Data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial al României şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii”).

Prin urmare, anunţul privind alegerile a fost emis ţinându-se cont de momentul expirării mandatului pentru fiecare membru în parte, moment care poate fi diferit raportat la data alegerii şi validării fiecărui membru.

În acelaşi sens, a fost pronunţată şi sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti. Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a Hotărârii Plenului nr. 565/01.07.2010 prin care au fost declanşate alegerile în anul 2010, doar pentru membrii cărora le expira mandatul în ianuarie 2011, exceptându-i pe cei trei membri (doamna judecător L. A. C., doamna procuror I. G. D. P.şi domnul procuror L. B. D. ) ale căror mandate expirau la o dată ulterioară.

  1. c) în ceea ce priveşte cea de-a doua cerinţă, face trimitere la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ce defineşte pagubă iminentă ca fiind ”prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.

În primul rând, însăşi suspendarea executării Hotărârii Plenului nr. 338/2016, prin care s-a declanşat procedura de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ar conduce la blocarea activităţii acestei instituţii, având în vedere că procedura deja demarată ar fi întreruptă temporar, cu consecinţa imposibilităţii alegerii noilor membri până la expirarea mandatului celor în funcţie.

Prin urmare, în situaţia suspendării executării Hotărârii nr. 338/2016. la data de 07.01.2017, Consiliul Superior al Magistraturii nu va avea 6 membri.

Reiterează faptul că în ceea ce îi priveşte pe doamna procuror S.-H. O. A.  şi pe domnii judecători A. M., Ș. A., D. N. H. , T. M. B. şi D. C. V., este certă expirarea mandatelor la data de 06.01.2017, astfel că, în mod legal, s-a dispus declanşarea procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, eventuala suspendare a executării Hotărârii Plenului nr. 338/2016 presupune că nu se vor mai organiza alegeri pentru aceşti 6 membri ai Consiliului, aceasta fiind situaţia care ar genera perturbarea previzibilă gravă a funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii.

Având în vedere considerentele expuse, solicită în principal, admiterea excepţiei nulităţii cererii pentru lipsa semnăturii, cu consecinţa anulării cererii şi, în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Intervenienta Asociaţia Magistraţilor din România a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii prin care a solicitat:

  • admiterea în principiu a cererii de intervenţie, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 2 N.C.P.C., cu consecinţa dobândirii, de către A.M.R., a calităţii de parte în proces;
  • respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 338/29 martie 2016, formulată de reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR)
  1. Aspecte prealabile

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin.l şi 3 N.C.P.C.: „Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi”

Conform dispoziţiilor art. 63 alin. 1 şi 2 N.C.P.C.:„Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. 7. Intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.”

  1. Referitor la interesul A.M.R. de a formula cerere de intervenţie accesorie

2.1. Interesul Asociaţiei Magistraţilor din România rezultă din art. 5 al Statutului A.M.R., potrivit căruia Asociaţia are drept scop „reprezentarea intereselor magistraţilor în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern şi internaţional”.

Pentru realizarea scopului său constitutiv, Asociaţia are ca obiective, conform art. 6 pct. 2 din Statut, promovarea libertăţii şi demnităţii profesiei, apărarea statutului magistraţilor în statul de drept şi independenţa justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului. De asemenea, potrivit art. 6 pct. 4 din Statut, A.M.R. are ca obiectiv apărarea libertăţii, demnităţii şi statutului profesional al magistraţilor, sens în care A.M.R. îşi exprimă poziţia faţă de deciziile luate de organele de justiţie, astfel cum sunt prevăzute în legea de organizare judiciară, în ceea ce priveşte profesia de magistrat şi cei care o exercită.

Prin raportare concretă la rolul conferit Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) din Constituţie, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 republicată, anume acela de a fi garantul independenţei justiţiei, având în vedere şi prevederile legale care statuează asupra duratei mandatului membrilor CSM ( art. 133 alin.4 din Constituţie şi art. 54 alin. 1 din Legea nr. 317/2004), prevederi transpuse de Consiliul Superior al Magistraturii în Hotărârea Plenului nr. 338 din 29 martie 2016, adoptată ca o dovadă a garantării independenţei justiţiei şi a respectării statutului membrilor CSM şi, implicit, a tuturor magistraţilor, AMR justifică un interes legitim, pretinzând respectarea dispoziţiilor acestei hotărâri în măsură să răspundă exigenţilor legale menţionate mai înainte.

Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, reprezintă un drept al magistraţilor şi, astfel, AMR justifică, potrivit legii, un interes legitim şi, pe cale de consecinţă, are calitatea procesuală de a interveni în prezenta cauză, în interesul pârâtului

Consiliul Superior al Magistraturii, în apărarea intereselor magistraţilor pe care îi reprezintă, Asociaţia fiind împuternicită prin chiar actul constitutiv să acţioneze în numele acestora.

În argumentarea adoptării Hotărârii nr. 338/29.03.2016, Plenul C.S.M. a reţinut că la data de 06.01.2017 încetează mandatul unui număr de şase membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv: A. M., reprezentant al judecătorilor de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Ș. A.. reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel; D. N. H. , reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel; T. M. B.. reprezentant al judecătorilor de la judecătorii; D. C. V., reprezentant al judecătorilor de la judecătorii şi S.-H. O. A. , reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale. Totodată s-a apreciat că nu există temei pentru amânarea declanşării procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile în care aceasta presupune respectarea unor termene fixe, precum şi pentru a se evita organizarea adunărilor generale în perioada vacanţei judecătoreşti, motiv pentru care a fost respinsă cererea de amânare formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.

S-a declanşat procedura de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentanţi ai următoarelor categorii de instanţe şi parchete: 1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; 2 judecători de la curţile de apel; 2 judecători de la judecătorii şi 1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale. Totodată a fost emis anunţul pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, conform anexei 1 la hotărâre, iar calendarul desfăşurării procedurii alegerilor a fost stabilit conform anexei 2 la hotărâre. De asemenea s-a stabilit că nu pot avea calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii în acelaşi timp doi reprezentanţi ai aceleiaşi categorii de instanţe sau unităţi de parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, respectiv parchet de pe lângă curtea de apel.

2.2.      A.M.R. are în vedere, la nivel de principiu şi, faţă de circumstanţele cauzei, respectarea art. 5, art. 6.2., art. 6.4. din Statut, şi, în consecinţă, abilitarea de a apăra drepturile şi interesele magistraţilor în raport cu toate celelalte subiecte de drept, pe plan intern şi internaţional. Asociaţia fiind împuternicită chiar prin actul constitutiv să acţioneze în numele acestora, în cauză, această intenţie este evidentă, de vreme ce A.M.R. solicită respectarea unuia dintre cele mai importante principii care dă valoare statului de drept, anume independenţa magistraţilor, justificată prin posibilitatea de derulare a alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii şi în anul 2016 în acord cu legea fundamentală şi legile speciale ale justiţiei referitoare la durata mandatului membrilor CSM.

Asociaţia Magistraţilor din România susţine poziţia procesuală concretă exprimată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în cauza de faţă la aceasta fiind adăugate şi alte argumente menite să vină în sprijinul şi deci în interesul acestuia.

2.3.      Interesul A.M.R. de a formula o cerere de intervenţie se justifică şi din perspectiva păstrării unei conduite constante în ceea ce priveşte durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, atitudine exprimată public de mai multe ori în cursul anului 2016, dar şi ca o dovadă a prevalenţei Constituţiei şi a legilor speciale ale justiţiei.

  1. Referitor la cererea de suspendare a executării Hot. Plenului C.S.M. nr. 338/29 martie 2016

3.1. Norma specială cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 554/2004 statorniceşte două condiţii care trebuie îndeplinite şi analizate cumulativ pentru ca persoana vătămată să poată cere şi obţine suspendarea actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond (asupra cererii având ca obiect anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată – art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004): cazul bine justificat (art. 2 alin. (1) lit. t)) şi prevenirea unei pagube iminente (art. 2 alin. (1) lit. ş).

Instanţa poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (ÎC.CJ., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2199/14 aprilie 2009). însă, instanţa supremă a subliniat că soluţia suspendării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei, ca măsură de protecţie provizorie corespunzătoare, se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităţilor administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligaţii (Î.C.C.J. – Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 609/7 februarie 2012), în acest sens pronunţându-se Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea Factortame Ltd în cauza C 213/89. în situaţia de faţă, reclamanta, prin criticile invocate nu poate justifica niciun aparent motiv de nelegalitate a Hotărârii nr.338/29.03.2016 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

3.1.1. Argumentele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, de forma: „Constituţia reglementează mandatul membrilor Consiliului ca fiind de 6 ani, iar nu mandatul fiecărui membru luat individual sau „… Hotărârea Plenului CSM nr. 338/2016, astfel adoptată, pune, în mod vădit, probleme de constituţionalitate, iar exercitarea sa provoacă o pagubă iminentă care nu poate fi înlăturată decât prin suspendarea efectelor sale „. constituie, în mod clar, motive pentru a căror analiză este necesară cercetarea fondului cauzei, acestea reprezentând, în fapt şi în drept, motivele cererii de anulare a actului administrativ atacat, susţinute ca atare de către reclamantă. Prin urmare, trimiterea la aceste motive, ca fundament al cererii de suspendare a executării Hot. Plenului C.S.M. nr. 338/29 martie 2016, relevă neîndeplinirea, în cauză, a condiţiei cazului bine justificat, de vreme ce reclamanta invocă, în încercarea de a afirma realizarea acestei cerinţe legale, motive ce ţin, stricto sensu, de analizarea fondului cauzei, acestea vizând, prin excelenţă, scopul anulării actului administrativ atacat, astfel cum sunt expuse în motivarea cererii de chemare în judecată.

În Dec. nr. 1002/24 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios administrativ şi fiscal a subliniat: Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. In jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

In fine, reclamantul nu a invocat nicio împrejurare care să poată constitui un argument aparent valabil de nelegalitate a Hotărârii nr. 338/29 martie 2016 a Plenului C.S.M., potrivit exigenţelor jurisprudenţei constante a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3.1.2. In privinţa prevenirii unei pagube iminente, pe de o parte, nu se poate susţine, în speţă, că executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave – sintagmă utilizată în Recomandarea nr. R/89/8/1989 şi în Recomandarea nr. 16/2003 ale Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei în conformitate cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţia prevenirii unei pagube iminente nefiind îndeplinită atunci când se susţine că o asemenea pagubă este provocată prin însăşi executarea actului administrativ.

Nu se poate susţine că reclamanta nu ar avea la dispoziţie remedii efective, în situaţia anulării definitive a actului administrativ atacat. Afirmaţia acestuia este contrazisă de faptul că, în afara, contenciosului constituţional există calea contenciosului administrativ, pe care reclamanta a utilizat-o prin formularea cererii de chemare în judecată care constituie obiectului prezentului dosar, iar în situaţia admiterii definitive a acesteia, cu consecinţa anulării actului administrativ — deşi nu există suport legal pentru o astfel de soluţie, o astfel de hotărâre este în măsură să confirme existenţa unui remediu concret de înlăturare definitivă a oricărei pagube.

  1. Referitor la fondul cauzei

4.1. Curtea Constituţională a pronunţat decizia nr. 375 din 06.07.2005 referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 591/08.07.2005. Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate invocate în ceea ce priveşte reforma în domeniul justiţiei, anume cele referitoare la Titlul XV pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa de contencios constituţional a reţinut:

„… Constituţia României prevede în art.133 alin.(4) că durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispoziţiile Constituţiei sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Aşadar, Parlamentul nu poate, fără încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici – aşa cum este cazul textului cuprins în alin. (1) al art. II din Legea criticată, – printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect…. ” .

Potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 317/2004: „Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii…”.

Conform prevederilor art. 133 alin. 4 din Constituţia României: „ Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.

În 2010, cu ocazia desfăşurării alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii din acel an, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a contestat Hotărârea nr. 565 din 01.07.2010 a Plenului CSM prin intermediul căreia a fost emis Anunţul pentru alegerea membrilor CSM în sensul modificării art.l din această hotărâre care nu prevedea două locuri pentru judecătorii de tribunale, fiind reţinut un singur loc, care nu a prevăzut două locuri pentru procurorii de pe lângă tribunale, fiind reţinut un singur loc şi care, nu a prevăzut niciun loc pentru procurorii de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Parchetul Naţional Anticorupţie, contrar prevederilor art. 3,4 şi 5 din Legea nr. 317/2004.

Pentru trei dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie la acea dată, anume pentru judecător L. A. C.şi pentru procurorii L. B. D.  şi I. G. D. P.s-a reţinut că mandatele începute mai târziu, nu erau epuizate, nefiind împlinit termenul de 6 ani, motiv pentru care locurile ocupate de aceştia nu au fost considerate „libere” pentru alegerile CSM din anul 2010.

Litigiul declanşat, privind Hotărârea 565 din 01.07.2010 a Plenului CSM, înregistrat sub nr. 6220/1/2010, a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal prin sentinţa civilă nr. 3081 din 19,04.2011 în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR). A fost admisă însă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 33 alin. 3 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM, regulament aprobat prin Hotărârea nr. 327/24.08.2005 a Plenului CSM, excepţie invocată de cei trei membri CSM aflaţi în executarea mandatelor, intervenienţi în cauza respectivă.

Şi în prezent, toate dispoziţiile legale, vorbesc în continuare despre o durată de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, indiferent cât de puţin mai suntem astăzi fiecare dispuşi să acceptăm această realitate.

În anul 2010, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a fost singura asociaţie profesională care a contestat faptul că nu toate locurile prevăzute în structura Consiliului, dintre cele eligibile, au fost menţionate în Hotărârea nr. 565 din 01.07.2010 a Plenului CSM prin intermediul căreia a fost emis Anunţul pentru alegerile care urmau să se desfăşoare în acel an, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) neavând nicio obiecţie la acel moment.

Sentinţa civilă nr. 3081 din 19.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII -a Contencios Administrativ şi Fiscal a rămas definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea recursului, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) neputând să susţină, peste garanţiile oferite de legea fundamentală, dar şi raportat la cele inserate în legea specială, peste dezlegările date de Curtea Constituţională prin adoptarea deciziei nr. 375 din 06.07.2005, că, prevederile art. 33 alin. 3 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM au o valoare superioară legii, în înţelesul descris mai înainte.

Din aceste considerente, astăzi, exploatarea diferita, cu o altă interpretare dată Hotărârii Senatului nr. 28/2016 din data de 7 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 10 martie 2016, dar şi Hotărârii Senatului nr.50/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.241 din data de 01.04.2016 prin intermediul căreia s-a dispus modificarea mai multor hotărâri ale Senatului cu privire la durata mandatelor unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, validaţi anterior, sau validarea unui membru al Consiliului, hotărâri ce confirmă faptul că aceştia vor rămâne/rămân în exercitarea mandatului până la împlinirea termenului de 6 ani, reprezintă o abordare pe care Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) nu poate să o împărtăşească.

Din aceste considerente, susţine că se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) de suspendare a executării Hotărârii nr.338 din 29.03.2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Intervenientul P. N. a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

În motivarea cererii sale a arătat că în conformitate cu art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „(i) în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. ”

Din interpretarea logico – gramaticală a textului legal precitat rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea provizorie a actului administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, 2 condiţii: existenţa unui caz bine justificat, respectiv prevenirea unei pagube iminente.

În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile enunţate. Cu referire Ia existenţa cazului bine justificat impusă de textul legal, aceasta poate fi reţinută în ipoteza în care din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

Or, după cum a precizat însăşi reclamanta în acţiunea formulată, hotărârea a cărei suspendare se solicită se întemeiază pe sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr, 6220/1/2010 (dată cu ocazia alegerilor anterioare pentru CSM) în care s-a constatat nelegalitatea prevederilor art. 33 alin. 3 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM aprobat prin HCSM nr,. 327/2005 şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată împotriva Hotărârii CSM prin care, ca şi în cazul de faţă, se emisese anunţul privind alegerea membrilor CSM, nefiind scoase la alegeri 3 mandate al căror curs nu încetase.

Găsindu-şi raţiunea tocmai într-o hotărâre judecătorească, apreciază că aceasta îi conferă chiar un plus de legalitate, iar nicidecum să i-o afecteze, cum susţine reclamanta.

Nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie privitoare la prevenirea unei pagube iminente, deoarece blocajul instituţional la care se referă reclamanta ar fi, fară dubiu, mai mare decât vrea reclamantul „să prevină”, în condiţiile în care nu s-ar mai organiza alegeri nici măcar pentru mandatele stabilite prin hotărârea contestată.

Prin urmare, arată că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile prevăzute a fi întrunite cumulativ de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi solicită admiterea cererii de intervenţie accesorie şi în consecinţă respingerea ca neîntemeiată a acţiunii introductive.

Intervenienții M. G. și P. L. au formulat cereri de intervenţie accesorie în interesul Consiliului Superior al Magistraturii (având susțineri identice) prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, în principal ca inadmisibilă, ca formulată de o persoană ce nu poate justifica un interes, respectiv ca formulată de o persoană ce nu are calitate procesual-activă; iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În prealabil, în vederea analizării condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de intervenţie, învederează faptul că intervenienții justifică un interes în prezenta cauză fiind direct vizați de solicitarea venită din partea reclamantei. Astfel interveneinții sunt membri în Consiliul Superior al Magistraturii, iar mandatul de 6 ani nu expiră la data de 06.01.2017.

În aceste condiţii, întrucât prin demersul judiciar iniţiat de reclamantă se încearcă provocarea încetării în mod prematur a mandatului intervenienților, consideră că este demonstrată îndeplinirea condiţiei existenţei unui interes în sensul cerut de prevederile art. 61 alin. (l)NCPC.

Situaţia de fapt

Este necesar a califica natura juridică a actului administrativ ce a făcut obiectul plângerii prealabile şi, actualmente, a cererii de suspendare. Hotărârea CSM nr. 338/29.03.2016 nu este aptă a fi suspendată în ceea ce priveşte aspectele criticate de reclamantă, anume neincluderea în procedura de alegere a tuturor posturilor de membrii CSM.

Se poate observa din cuprinsul plângerii prealabile că, de fapt, reclamanta nu critică în totalitate actul administrativ reprezentat de hotărârea CSM nr. 338/29.03.2016, ci solicită emiterea unei noi hotărâri în cadrul căreia să fie demarate procedurile de alegere a tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Putem concluziona astfel că reclamanta este nemulţumită în parte de actul administrativ. Cu toate acestea, se observă că nu a solicitat revocarea în parte a acestui act administrativ, solicitând desfiinţarea sa în totalitate deci, în parte, în contra propriilor convingeri.

  1. Pe cale de excepţie invocă inadmisibilitatea cererii de suspendare

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

1.1. Actul administrativ nu este apt a fi pus în executare. Este adevărat că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, însă susceptibile de a forma obiectul unei cereri de suspendare sunt numai acele acte care pot fi executate.

Or, din această perspectivă este clar că refuzul CSM de a da curs unei cereri nu este un act susceptibil de executare (Sentinţa nr. 2256/2014 pronunţată de Tribunalul DOLJ)

Acest pretins refuz de a demara procedurile de alegere pentru toate posturile de membri CSM este asimilat unui act administrativ prin prisma faptului că poate vătăma drepturi şi interese legitime ale persoanei (dacă este nejustificat) şi deci poate constitui obiect al contestaţiei întemeiate pe legea contenciosului administrativ.

Cu toate acestea, refuzul autorităţii este un act care se dovedeşte, prin ei însuşi, inapt a genera efecte juridice susceptibile a fi executate; altfel spus, nu există un act administrativ care să conţină dispoziţii ce pot fi puse în executare, dispoziţii a căror executare ar putea fi suspendată.

Cu alte cuvinte, procedura suspendării executării nu este aplicabilă refuzului CSM de a emite un anumit act administrativ, de vreme ce, în situaţia de faţă, nu există un astfel de act în materialitatea lui, ce ar putea fi executat.

Faptul că hotărârea a cărei suspendare este solicitată conţine şi o parte ce este pusă în executare (organizarea de alegeri pentru cele 6 posturi ce devin vacante la data de 06.01.2017) nu poate să conducă la concluzia că este admisibilă cererea de suspendare, aceasta întrucât reclamanta nu a criticat această parte a actului administrativ.

1.2. Actul criticat intră în sfera reglementată de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Potrivit prevederilor acestui text de lege este inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ îndreptată împotriva unui act administrativ al autorităţilor publice care priveşte raporturile sale cu Parlamentul.

Ideea calificării hotărârii CSM nr. 338/29.03.2016 drept „act administrativ al autorităţilor publice care priveşte raporturile sale cu Parlamentul a survenit ca urmare a lecturării cererii de chemare în judecată. După cum urmează a arăta în cadrul pct. 3.1. din prezenta cerere de intervenţie, reclamanta susţine că la baza adoptării hotărârii CSM nr. 338/29.03.2016 stă Hotărâre a Senatului României.

In aceste condiţii, faţă de susţinerile reclamantei, consideră că actul administrativ ce face obiectul prezentei cereri poate fi calificat drept unul al autorităţilor publice care priveşte raporturile sale cu Parlamentul şi, drept consecinţă să fie exclus de la controlul legalităţii

Concluzionând, observat fiind faptul că partea actului administrativ ce este atacată nu este susceptibilă de a fi pusă în executare, respectiv că este un act administrativ al autorităţilor publice care priveşte raporturile sale cu Parlamentul cererea de suspendare va trebui respinsă ca inadmisibilă.

  1. Pe cale de excepţie invocă excepţia lipsei de interes

Orice demers injustiţie trebuie să fie grefat pe un interes actual al titularului cererii de chemare în judecată. Cu alte cuvinte, cel care iniţiază cererea de chemare în judecată trebuie să justifice că, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, ar avea un beneficiu.

In cazul de faţă, în ipoteza în care s-ar admite cererea de chemare în judecată şi s-ar dispune suspendarea actului administrativ reprezentat de hotărârea CSM nr. 338/29.03.2016, nu s-ar obţine nici un beneficiu de către reclamantă, în sensul că nu ar fi posibilă organizarea de alegeri pentru toate posturile de membri CSM.

Din contră, în ipoteza în care hotărârea CSM atacată ar fi suspendată, s-ar ajunge într-o situaţie ce ar afecta grav activitatea CSM întrucât nu ar mai fi posibilă nici organizarea alegerilor pentru cele 6 posturi al căror mandat expiră în data de 06.01.2017.

În aceste condiţii este evident că reclamanta nu poate obţine nici un beneficiu de pe urma admiterii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care consideră că nu poate justifica un interes. Faţă de cele învederate, solicită respingerea cererii de suspendare ca fiind formulată de o persoană ce nu poate justifica un interes.

  1. Excepţia lipsei calităţii procesual active

Calitatea procesuală activă presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, iar cea pasivă identitatea dintre persoana chemată în judecată (pârât) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

In cazul de faţă, potrivit celor invocate de reclamantă se solicită suspendarea unui act administrativ fiind invocat un interes public legitim şi anume o perturbare gravă a funcţionării Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea 554/2004, doar ministerul public poate cere suspendarea unui act administrativ atunci când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public.

Reglementarea mai sus indicată este dublată de prevederile art. 8 alin. (1) din aceeaşi Lege nr. 554/2004 potrivit cărora: ”Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat”.

Faţă de cele învederate mai sus şi observat fiind faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta invocă un interes legitim public prin care pretinde că doreşte evitarea unei perturbări grave a funcţionării unui serviciu public, rezultă că reclamanta nu poate justifica în mod real calitate procesual-activă. Reclamanta nu este Ministerul Public pentru a-şi putea justifica o calitate procesual-activă în temeiul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, după cum nu invocă apărarea unui interes legitim public în subsidiar ci în mod principal, fară a demonstra o vătămare a sa.

  1. Pe fondul cauzei

În vederea analizării temeiniciei cererii de chemare în judecată, instanţa este datoare a determina dacă reclamantul este în măsură a proba existenţa unui caz bine justificat, respectiv dacă poate să demonstreze că în lipsa suspendării actului administrativ s-ar produce o pagubă iminentă

4.1. Cu privire la cazul bine justificat

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat poate fi probat prin împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

In acest scop, instanţa de judecată trebuie să efectueze o cercetare suficientă a cauzei constând în analizarea argumentelor părţilor şi evaluarea probelor administrate pentru a stabili cu exactitate dacă există asemenea împrejurări de fapt şi de drept care justifică suspendarea executării actului administrativ dedus judecăţii. Cu toate acestea, s-a decis că instanţa are posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pentru a fi în măsură să răstoarne prezumţia de legalitate a unui act administrativ, reclamantul trebuie să producă probe solide şi să demonstreze prin argumente şi motive lipsite de echivoc că sunt dubii serioase cu privire la legalitatea actului. În nici un caz nu poate fi demonstrat cazul bine-justificat prin invocarea unor pretinse motive de nelegalitate ce necesită verificarea legalităţii unor alte acte, respectiv prin propunerea unor interpretări forţate, la limita analogiei, a prevederilor constituţionale, astfel cum încearcă reclamanta.

In argumentarea condiţiei existenţei unui caz bine justificat, reclamanta aduce 2 seturi de argumente.

4.1.1.   Primul este legat de faptul că Senatul României a adoptat în data de 7 martie 2016 o Hotărâre, nr. 28/2016, care ar fi obligat CSM să emită actul administrativ criticat. Criticarea indirectă a hotărârii Senatului României nu se poate constitui într- un argument apt să demonstreze existenţa unui caz bine justificat. Din contră, faptul că la baza emiterii actului administrativ stă o astfel de hotărâre demonstrează faptul că Hotărârea CSM criticată a fost emisă în condiţii de legalitate.

4.1.2.   în altă ordine de idei este propusă o interpretare forţată a prevederilor constituţionale de la art. 133 alin. (4). Astfel, reclamanta consideră, într-o interpretare proprie că textul din constituţie mai sus indicat vizează un mandat de 6 ani a Consiliului, în întregul său, iar nu un mandat de 6 ani pentru fiecare membru. în opinia noastră prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţie nu sunt apte de o asemenea interpelare: „Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. ”

Din câte se poate observa textul legal nu face vorbire despre mandatul consiliului ci reglementează mandatul membrilor consiliului în ipoteza în care legiuitorul constituţional ar fi dorit să imprime Consiliului un mandat de 6 ani, indiferent de întinderea mandatelor membrilor săi, nu s-ar fi referit la durata mandatului membrilor ci la durat mandatului Consiliului.

Relevante sunt dispoziţiile art. 70 din Constituţie care stabilesc faptul că mandatul de deputat sau de senator încetează, printre altele, la data întrunirii legale a Camerelor nou alese. Prin urmare, acolo unde s-a dorit o limitare a întinderii mandatului Constituţia a reglementa în mod expres acest aspect.

Faţă de cele învederate, intervenienții consideră că au demonstrat faptul că reclamanta nu poate proba existenţa unui caz bine justificat, apt să determine admiterea cererii de chemare în judecată.

4.2. Existenţa unui pagube iminente

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În mod evident în prezenta cauză nu poate fi justificat un prejudiciu viitor şi previzibil, reclamanta încercând în schimb să demonstreze că va avea loc o perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Astfel, reclamanta susţine că:,,dacă hotărârea a cărei suspendare o solicităm şi-ar produce efectele, iar după exercitarea acţiunii în anulare aceasta a fi desfiinţată de instanţa de contencios administrativ, Consiliul Superior al Magistraturii nu ar putea funcţiona, iar acele adoptate în aceste condiţii ar pune probleme de nelegalitate”

În primul rând trebuie menţionat că pretinsa perturbare pe care încearcă reclamanta să o probeze este, în cel mai bun caz una eventuală. În aceste condiţii este evident că aspectele învederate nu pot fi calificate drept o pagubă iminentă aptă să determine admiterea cererii de suspendare.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat faptul că singura ipoteză în care s-ar produce o perturbare a activităţii CSM ar fi cea în care instanţa de judecată ar admite cererea de suspendare, acesta deoarece nu ar mai fi posibilă în următorii 2 ani (timpul mediu de judecare a acţiunilor în contencios administrativ) organizarea alegerilor pentru cele 6 locuri în CSM ce vor rămâne vacante în data de 06.01.2017, ca urmare a expirării duratei mandatelor.

Faţă de cele învederate solicită admiterea prezentei cereri de intervenţie şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Intervenienții G. F. şi G. B. au formulat cerere de interventie accesorie in interesul Consiliului Superior al Magistraturii prin care solicită instanţei de judecată să dispună:

  • în temeiul dispoziţiilor art.64 alin.2 C.pr.civ., admiterea în principiu a cererii de intervenţie, cu consecinţa dobândirii calităţii de parte în proces;
  • respingerea cererii de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.338/29.03.2016 ca neîntemeiată.

Intervenienții arată că au fost validaţi în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii prin hotărârile Senatului nr.44/2011, respectiv nr.4/2012, modificate prin Hotărârea Senatului nr.28 din 7 martie 2016, fiecare pentru un mandat de 6 ani.

Prin Hotărârea nr.338/29 martie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus respingerea cererii de amânare formulate de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi declanşarea procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată s-a hotărât emiterea anunţului pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi s-a stabilit calendarul desfăşurării procedurii alegerilor.

Împotriva hotărârii mai sus enunţate, Uniunea Naţionala a Judecătorilor din România a formulat plângere prealabilă care a fost respinsă la data de 14.04.2016.

Prin prezenta acţiune, reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a solicitat în temeiul dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.338/29.03.2016.

Consideră că hotărârea a cărei suspendare se solicită este legală, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art.6 alin.1 şi 2 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare şi ale art.3 alin.2 şi art.6 alin.1 şi 3 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului nr.327/2005, în considerarea faptului că la data de 06.01.2017 încetează mandatul a 6 (şase) membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, învederează că mandatul celorlalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu face obiectul hotărârii a cărei suspendare se solicită. Deşi reclamanta UNJR solicită suspendarea Hotărârii Plenului nr.338/2016, practic criticile acesteia vizeaza hotărârea Senatului nr.28/2016.

Contrar susţinerilor reclamantei UNJR, Legea nr.317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în mod individual, prin raportare la fiecare dintre aceştia.

Prin Decizia nr.375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.II alin.i din Titlul XV al Legii nr.247/2005, legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că potrivit art.133 alin.4 din Constituţia României, durata membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. în acest sens, s-a statuat că Parlamentul nu poate să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În consecinţă, în cauza dedusă judecăţii, apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (i) din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art.2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză, nu există împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Dimpotrivă Hotărârea Plenului nr.338/2016 beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate, fiind adoptată în acord cu Hotărârea Senatului nr.28/7 martie 2016.

Totodată învederează că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a funcţionat şi anterior într-o modalitate similară – prin continuarea mandatelor unor membri care şi-au continuat mandatele şi ulterior alegerii Consiliului actual, până la expirarea acestora.

De asemenea, solicită să fie avută în vedere că prin sentinţa civilă nr.3081/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a-VIII-a Contencios administrativ şi fiscal s-a statuat cu putere de lucru judecat că, pentru viitor, mandatele membrilor Consiliului nu mai pot să coexiste pentru durate integral identice.

Ca atare, aspectele invocate în cererea de chemare în judecată nu sunt circumscrise noţiunii de caz bine justificat, astfel cum aceasta a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, în dreptul administrativ, pentru actele administrative operează prezumţia de legalitate, fiind recunoscut principiul executării acestora din oficiu. Legea nr. 554/2004, prin dispoziţiile referitoare la suspendarea executării unui act administrativ instituie o excepţie de la acest principiu, în condiţiile expres reglementate de art. 14 şi 15 din această lege.

Prin urmare, condiţia privind cazul bine justificat nu este dovedită de reclamantă.

Nici dovada îndeplinirii condiţiei „pagubei iminente” nu este îndeplinită.

Din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material, viitor si previzibil.

În cauză, situaţia juridică a reclamantei nu se va schimba în cazul în care se va dispune suspendarea actului administrativ. Reclamanta se rezumă la simple ipoteze viitoare fără a proba iminenţa unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea o conferă acestei instituţii juridice.

În acest sens, urmează a se avea în vedere şi jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente atunci când se susţine că o asemenea pagubă este provocată prin însăşi executarea actului administrativ.

Faţă de toate aceste considerente, în raport de cele reţinute mai sus, consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi în consecinţă, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pe parcursul cererii de regularizare a cererii de chemare în judecată, reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.54 alin.l teza I şi art.57 din Legea nr.317/2004, republicată, cu solicitarea de admitere a cererii de sesizare a instanţei de control constituţional, astfel cum a fost formulată şi motivată.

  1. Asupra admisibilităţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.04.2016, sub nr.2668/2/2016 reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.338/2016 având ca obiect declanşarea procedurii de alegere numai pentru 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi ori a unei dispoziţii dintr-o lege, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Apreciază a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocata, deoarece aceasta vizează prevederile legale în temeiul cărora a fost emisă hotărârea a cărei suspendare o solicită. In concret excepţia ridicată vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Solicită instanţei să constate că aspectele de neconstituţionalitate sunt pe deplin admisibile, Curtea Constituţională fiind chemată să verifice dacă dispoziţiile referite contravin dispoziţiilor art. 133 – 134 din Constituţia României cu referire la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, precum şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

  1. Excepţia este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, în orice fază a litigiului

Prezenta excepţie este ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care, urmare a verificării condiţiilor de admisibilitate, urmează a decide dacă se impune transmiterea excepţiei de neconstituţionalitate spre competentă soluţionare Curţii Constituţionale, conform art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

  1. Excepţia este ridicată de către una dintre părţi

Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai sus menţionate este ridicată de către una dintre părţi, respectiv de către reclamanta din prezentul dosar şi, pe cale de consecinţă, solicită instanţei să constate admisibilitatea excepţiei ridicate inclusiv din perspectiva acestei condiţii.

  1. Excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei

Referitor la condiţia legăturii cu obiectul cauzei în orice stadiu s-ar afla, menţionăm următoarele:

Procedura suspendării actului administrativ prevăzută de art.14 din Legea contenciosului administrativ este o procedura urgentă, însă ea nu face inadmisibil controlul de constituţionalitate a dispoziţiei legale în aplicarea căreia actul administrativ a cărei suspendare se solicită a fost emis ci, dimpotrivă.

Prevederile art.29 din Legea Curţii Constituţionale permit sesizarea Curţii în orice litigiu, chiar şi în cazul procedurilor urgente, cum este cererea de suspendare a executării actului administrativ.

Art.14 din Legea nr.554/2004, rep., care reglementează procedura urgentă a suspendării executării actului administrativ solicitată odată cu depunerea plângerii prealabile la emitent, vizează două condiţii de fond: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei.

Astfel cum reiese din textul citat, precum şi din interpretarea unanimă a instanţelor judecătoreşti, inclusiv a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în această procedură trebuie să se verifice o aparenţă de încălcare a legii.

Altfel spus, un act administrativ nu poate fi suspendat, chiar dacă ar produce prejudicii iminente destinatarilor dacă, la un examen formal, nu s-ar putea contura o aparenţă de temeinicie a criticilor aduse de persoanele vătămate în drepturile lor, o aparenţă de încălcare a dispoziţiilor legale în temeiul cărora actul a fost emis.

Aşadar instanţa va trebui, în evocarea fondului cererii de suspendare, să efectueze un examen aparent de corespondenţă între actul normativ/individual superior şi cel administrativ, a cărei suspendare se cere.

Un atare examen presupune raportarea, chiar şi în aparenţă, la dispoziţia legală a cărei încălcare se pretinde, acest examen fiind intim legat de fondul cererii de suspendare.

Dacă dispoziţia legală ar suscita ea însăşi probleme de constituţionalitate, atunci se impune verificarea sa de către Curtea Constituţională, a contrario, remediul controlului constituţional a posteriori ar fi lipsit de eficienţă în materiile urgente, întrucât în astfel de cazuri bine justificate, instanţa de contencios administrativ ar reţine ca reper un temei legal pe care nu îl poate atinge prin invocarea remediului excepţiei de neconstituţionalitate, fapt care ar fi de neconceput prin prisma principiului supremaţiei Constituţiei şi a efectivităţii dreptului de acces la un tribunal.

Aşadar, în mod evident legătura cu fondul există în cauză, chiar dacă procedura de faţă este una specială.

În sensul acestei interpretări amintește chiar jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. 1675/2/2013. Respectiva cauza a avut ca obiect suspendare executare act administrativ, iar la primul termen de judecată a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de partea reclamantă. Consecvent acestei interpretări, prin Decizia nr. 196/4.04.2013, publicată în Monitorul Oficial nr.231 din 22 aprilie 2013, Curtea Constituţională a apreciat admisibilă excepţia, soluţionând-o pe fond, în sensul admiterii.

  1. Prevederile legale contestate   nu   au   fost   anterior declarate neconstituţionale.
  2. Asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate
  3. Cerinţele de previzibilitate şi claritate a legii. Curtea Constituţională a României a statuat constant că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Aşadar, exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de corpul social, în sensul de înţelegere a acestora, norma juridică trebuind să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora.

Curtea Constituţională a României a amintit în deciziile sale, în mod constant, şi faptul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea.

In ceea ce priveşte previzibilitatea legii, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este foarte bogată. Cerinţa este considerată îndeplinită dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a îi permite cetăţeanului să îşi regleze conduita conform normei {Lambert c. Franţei, nr. 23618/94, 24 august 1998, par. 23). Chiar apelând la sfaturi de specialitate, individul trebuie să fie în măsură să poată prevedea, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele actelor sale. Nu se cere o previzibilitate absolută a acestor consecinţe, greu de atins în practică. Legile, în general, se folosesc de termeni mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depinde de practică {Sunday Times c. Regatului Unit, Kokkinakis c. Greciei, nr. 14307/88, 25 mai 1993, par. 40 sau Rekvényi c. Ungariei, [MC], nr. 25390/94, 20 mai 1999, par. 34).

În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni c. României, CEDO a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută.

  1. Lipsa previzibilităţii şi a clarităţii legii în procedura alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii

Dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a îi permite cetăţeanului (în cauză magistrat, membru al unei asociaţii profesionale) să îşi regleze conduita cu privire la candidatura sa la alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, nici interpretarea autorităţilor naţionale nefiind constantă şi coerentă pentru a atrage previzibilitatea legii.

Astfel, prin Hotărârea nr.338/2016, plenul CSM a dispus declanşarea procedurii de alegere, doar, pentru 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

–          1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

–          2 judecători de la curţile de apel;

–          2 judecători de la judecătorii;

–          1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale.

Plenul CSM nu a declanşat, aşadar, procedura alegerii tuturor membrilor care sunt desemnaţi prin vot, conform gradului instanţei sau parchetului, atitudine generată de o hotărâre recentă a Senatului României, respectiv Hotărârea Senatului nr.28 adoptată la data de 7 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.181 din 10 martie 2016.

Prin acest act, Camera Superioară a Parlamentului, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, a hotărât modificarea hotărârilor Senatului nr.44/2011, nr.4/2012, nr.36/2012, nr.43/2012, nr.3/2013 şi nr.47/2013 numai cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin respectivele hotărâri (doamnele judecător G. A. N. şi N. M.-L., domnul judecător B. A., doamnele procuror P. L. şi G. F., domnii procurori G. B., şi M. G., doamna C. D.-din partea societăţii civile).

In urma modificării operate, Senatul a adoptat o soluţie diametral opusă de cea însuşită iniţial, în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii a fost validat pe un mandat întreg de şase ani, care va curge individual, independent de mandatele celorlalţi membri.

Se poate reţine astfel existenţa unei interpretări diferite a aceluiaşi text de lege, făcută de aceeaşi autoritate.

Ulterior adoptării Hotărârii nr.28/2016, prin Hotărârea nr.50/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.241 din data de 01.04.2016, Senatul a validat în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de 6 ani, pe domnul judecător P. N.. Prin Hotărârea nr.50/2016 se precizează că, în mandatul de 6 ani pentru care este validat domnul P. N., este cuprinsă şi perioada în care acesta a exercitat funcţia de membru interimar în Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu se menţionează, data la care va expira mandatul domnului judecător.

Este important de menţionat şi faptul că modificările dispuse Senatul României s-au realizat ca urmare a „scrisorilor” înaintate de Consiliul Superior al Magistraturii (adresa nr. 1448/2016 din data de 19.01.2016 şi din data de 25.01.2016), „în vederea lămuririi contradicţiilor din cuprinsul hotărârilor Senatului de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la durata mandatului unora dintre membri, în perspectiva faptului că în cursul anului 2016 urmează a fi organizate alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

Cauza de nelegalitate prezintă relevanţă constituţională din perspectiva exigenţelor de ordin substanţial şi procedural impuse de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind statul de drept şi obligaţia de respectare a legii, aceasta se converteşte într-o cauză de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.389 din 2 iulie 2014 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.26/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui, membru executiv, şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014).

Hotărârea Plenului CSM nr. 338/2016, este nelegală prin raportare la legea supremă, iar art.54 alin. 1 coroborat cu art.57 alin. 1 din Legea 317/2004, rep., sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că membrul ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale ar beneficia de un mandat întreg, de 6 ani, independent de mandatul consiliului în care a fost ales.

Singura interpretare conformă cu Legea supremă a dispoziţiilor legale atacate şi care conferă validitate acestora este aceea că mandatul membrului ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale nu poate fi mai mare decât restul de mandat rămas neexercitat de către cel dintâi şi nu poate curge independent de mandatul Consiliului.

Procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de secţiunea a 2-a a capitolului II din Legea nr.317/2004 şi de Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 14 septembrie 2005.

Prin Decizia nr.196 din 4 aprilie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională a reţinut că „membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi pe durata unui mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică.

Potrivit rolului şi atribuţiilor conferite de art. 133 şi 134 din Constituţie, dar şi din perspectiva modalităţii în care se iau hotărârile, atât în plen, cât şi în secţii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleşi pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică. In baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora”. îndeplinirea tuturor atribuţiilor prevăzute de capitolul IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secţiilor acestuia, deci nu o activitate separată a membrilor Consiliului.

De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr.196 din 4 aprilie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, a reţinut că, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi infraconstituţionale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativă în cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut în raport cu celelalte puteri.

Aşadar, statutul membrilor Consiliului implică calitatea de demnitar, potrivit art.54 alin.l din Legea nr. 317/2004, calitate recunoscută şi deputaţilor şi senatorilor. Ca şi aceştia, membrii Consiliului sunt aleşi pe durata mandatului, prin vot direct, secret şi liber exprimat. In realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice.”

Pentru a-şi exercita rolul de garant al independentei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să beneficieze de dispoziţii exprese, cu rang constituţional, privind alegerea membrilor săi, astfel că interpretarea Constituţiei şi a legilor organice nu poate fi lăsată la latitudinea Senatului.

Atribuţia exclusivă a Consiliului asupra carierei magistraţilor priveşte, cu atât mai mult, atribuţia de a veghea asupra legalităţii alegerii membrilor săi şi asupra duratei mandatului acestora, excluzând posibilitatea de a transfera Senatului decizia asupra acestor aspecte.

Cu atât mai grav, a lăsa posibilitatea Senatului de a-si revizui intempestiv o practica de lunga durată, consecventă, în stabilirea limitei la mandatul întregului Consiliu al magistraturii, constituie o ingerinţă gravă, putând fi afectată fundamental funcţionarea sa. Totodată, o astfel de practică administrativă dovedeşte lipsa previzibilităţii şi a clarităţii legii în procedura alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ceea ce impune intervenţia Curţii Constituţionale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

Fiind un organism cu mandat colectiv, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii expiră la împlinirea termenului de 6 ani, respectiv la aceeaşi dată, pentru toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce art. 22 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii dispune că preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire” a Noului Consiliu.

Modalitatea în care Curtea Constituţională a interpretat art. 142 alin. 2 din Constituţie („Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”), în sensul că numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională se face pentru diferenţa de mandat (şi nu pentru un nou mandat de 9 ani), trebuie să îşi găsească aplicarea în cazul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, este de subliniat că, în Hotărârea nr.10/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 18.02.2015) pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, aceeaşi interpretare a fost avută în vedere chiar de Senatul României la stabilirea duratei mandatului judecătorului numit, fiind o vădită contradicţie în interpretarea dispoziţiilor Legii fundamentale în ceea ce priveşte trei instituţii fundamentale ale Statului (Parlament şi Curtea Constituţională – cu mandate până la expirarea termenului iniţial – şi Consiliul Superior al Magistraturii – cu mandate noi, de câte 6 ani fiecare).

Prin urmare, având în vedere identitatea de statut în raport cu celelalte puteri, constituirea acestui organism colectiv (garant al independenţei justiţiei) este o operaţiune unică, specifică unui organ unitar, iar durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este indisolubil legată de funcţionarea CSM ca un întreg, restul de mandat al celor şapte membri în cauză fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat întreg.

In consecinţă, constituirea acestui organism colectiv (garant al independenţei justiţiei) este o operaţiune unică, specifică unui organ unitar, durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii fiind indisolubil legată de funcţionarea CSM ca un întreg, restul de mandat al celor opt membri în cauză fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat întreg.

Împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să funcţioneze în parametrii săi constituţionali, prin hotărâri ale puterii legiuitoare prin care se modifică intempestiv parametrii numirii membrilor deja validaţi pe o perioadă limitată, poate concretiza un blocaj instituţional, inclusiv un conflict între puterea legislativă şi puterea judecătorească, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii fiind de esenţa cerinţelor statului de drept. Prin această practică, se încalcă dispoziţiile Legii fundamentale, dar şi recomandarea Comisiei de la Veneţia ca membrii Consiliului să fie aleşi de magistraţii înşişi, la intervalul prevăzut de Constituţia României pentru constituirea noului Consiliu, pentru a asigura legitimitatea democratică a Consiliului.

Pe de altă parte, prin raportare la mandatul altor organisme constituţionale colective, este adevărat că Legea fundamentală reglementează, prin art.63 alin. 1, durata mandatului Camerei (parlamentare), iar art. 133 alin. 4 reglementează durata mandatului membrilor (Consiliului Superior al Magistraturii). Diferenţa de reglementare este una de ordin pur formal, aparentă, iar nu de substanţă şi nu poate conduce la o concluzie diferită de aceea enunţată anterior. Astfel, dacă o Cameră parlamentară este alcătuită exclusiv din deputaţi, după caz, senatori aleşi, fiind, aşadar, omogenă din perspectiva componenţei pur elective şi, astfel, Constituţia putea să-i reglementeze mandatul in terminis, Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi membri de drept – Ministrul Justiţiei, Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al Parchetului înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în cazul acestora, din calitatea pe care o deţin, anume prevăzută de Constituţie, decurge şi calitatea de membru al Consiliului care, astfel, din perspectiva componenţei saie, nu este unui pur electiv, iar reglementarea mandatului său in terminis nu putea fi efectuată ca în cazul anterior, din raţiuni de acurateţe juridică. Art. 133 alin. 4, anterior menţionat, se referă, aşadar, la durata mandatului celorlalţi membri decât cei de drept şi o face global, iar nu individual, iar acest aspect este subliniat şi în urma interpretării gramaticale, Constituţia nereglementând durata mandatelor membrilor pentru a se putea desprinde concluzia autonomiei mandatelor fiecărui membru, unul faţă de celălalt, din perspectiva duratei lor.

Concepţia constituţională în sensul celor arătate este confirmată şi de poziţia legiuitorului organic, care, prin dispoziţiile art.22 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, susmenţionate, arată că „preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire”.

Dacă s-ar admite interpretarea că mandatul membrilor aleşi ai CSM este individual, iar alegerile se organizează pentru fiecare dintre aceştia, în funcţie de data expirării mandatului anterior, la termen sau nu, atunci este evident că niciodată nu s-ar mai putea pune problema unei şedinţe de constituire, în sensul art.22 din Legea nr. 317/2004, fiind greu de presupus că, după decalajul creat prin situaţia de fapt care stă la baza prezentei sesizări, se va mai identifica vreodată în viitor o situaţie în care toţi membri să fie alegi în acelaşi timp, astfel încât să se poată organiza o „şedinţă de constituire”.

In plus, chiar noţiunea de şedinţă de constituire sugerează o optică unitară a legiuitorului în privinţa CSM, în sensul referirii la acesta ca la un organism comun, iar nu ca la un organism divizat prin criteriul unor mandate individuale, fără legătură între ele.

  1. Decizia nr. 375/2005 a Curţii Constituţionale

Se impune a fi subliniat că singurul caz în care instanţa de contencios constituţional a luat în discuţie durata mandatului membrului CSM 1-a constituit Decizia nr.375/2005. Prezintă un extras din cuprinsul acesteia:

„Art. II alin.(l) şi alin.(2) din Titlul XV este criticat pentru că are ca efect modificarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de 6 ani, prevăzut de art. 133 alin.(4) din Constituţie şi suprimă funcţiile de conducere ale judecătorilor şi procurorilor, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

„(1) In termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii care exercită o funcţie de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere la instanţele judecătoreşti sau parchete şi calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

„(2) In cazul în care judecătorii şi procurorii prevăzuţi la alin.(l) nu îşi exercită dreptul de opţiune în termenul stabilit sau nu mai funcţionează la o instanţă sau parchet de acelaşi grad cu instanţa sau parchetul unde erau numiţi la momentul alegerii îşi pierd calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Critica de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele considerente:

Constituţia României prevede în art.133 alin.(4) că durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispoziţiile Constituţiei sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Aşa dar, Parlamentul nu poate, fără încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici – aşa cum este cazul textului cuprins în alin.(l) al art. II din Legea criticată, – printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect.

Textul de lege analizat încalcă şi principiul inamovibilităţii judecătorilor, atât în ce priveşte încetarea funcţiei de conducere exercitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii – în ipoteza opţiunii pentru calitatea de membru al Consiliului – cât şi încetarea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii – în ipoteza opţiunii pentru funcţia de conducere în cadrul instanţei judecătoreşti.”

Aşadar, Curtea Constituţională a statuat că nu se poate afecta durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii printr-o intervenţie legislativă care ar impune o condiţie suplimentară, în cursul aceluiaşi mandat, care ar avea ca efect, chiar indirect, încetarea sa.

În concret, dispoziţia legală care prevedea obligativitatea opţiunii, într-un anumit termen, între funcţia de conducere deţinută la instanţe sau parchete şi calitatea de membru al Consiliului, sub sancţiunea pierderii celei din urmă calităţi, a fost reţinută ca încălcând Constituţia, pentru că astfel ar micşora durata mandatelor în curs la data pronunţării deciziei prin impunerea unor condiţii neprevăzute de lege la momentul debutului său.

Este important de subliniat că la data pronunţării deciziei, membrii Consiliului fuseseră deja aleşi, simultan, potrivit legii, mandatele la care Curtea Constituţională s-a raportat erau în plin exerciţiu constituţional şi, astfel, ele nu puteau fi afectate prin condiţii ulterioare impuse de lege.

In cauza de faţă, examenul de constituţionalitate pe care îl solicită reclamanta nu are în vedere o atare situaţie, el vizează doar conformitatea cu Legea fundamentală a dispoziţiilor legale care reglementează durata mandatelor membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii în locul membrilor ale căror mandate au încetat anterior expirării duratei lor.

Aşadar, art. 54 alin. (1) teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 prezintă o deficienţă gravă de conţinut, care îi conferă un caracter neconstituţional, procedura de alegere a tuturor membrilor eligibili ai Consiliului Superior al Magistraturii, fie într-o singură operaţiune, fie de fiecare dată când o persoană aleasă împlineşte un mandat individual de 6 ani, nefiind suficient de clar şi explicit stabilită la nivel legislativ, cu consecinţe directe atât asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi în ceea ce priveşte cariera profesională a membrilor săi aleşi, judecători sau procurori.

Prin urmare, sunt încălcate dispoziţiile art. 133 alin.(4) din Constituţia României raportate la cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii, în accepţiunea art. 20 din Constituţia României, art. 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind statul de drept şi obligaţia de respectare a legii. în temeiul art.1 alin. (5) din Constituţie, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. ” Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art.16 alin.(2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege. ”

Contribuţia Curţii Constituţionale la constituţionalizarea legislaţiei judiciare se materializează nu numai în deciziile pronunţate în cadrul controlului iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, în deciziile pronunţate în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, ci şi în cele pronunţate în cadrul controlului posterior, asupra unor prevederi cuprinse în legile privind organizarea instanţelor judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, statutul judecătorilor şi procurorilor, în legile de procedură civilă şi penală, precum şi în alte legi şi acte juridice normative cu putere de lege, care interesează înfăptuirea justiţiei”.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale „în măsura în care” sunt interpretate într-o anumită modalitate contrară dispoziţiilor constituţionale.

Astfel, Decizia nr.1059 din 14 noiembrie 2007 priveşte chiar statutul membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, dispoziţiile legale fiind declarate neconstituţionale, „în măsura în care instituie discriminări, în ceea ce priveşte salarizarea, între membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu activitate permanentă şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii tară activitate permanentă”.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , Curtea a constatat că sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională „în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”.

Conform Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009, „Curtea Constituţională a constatat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor este instanţa constituţională. Prin urmare, nici înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti sau alte autorităţi publice ale statului nu au competenţa de a controla constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare .

Ca atare, solicită Curţii de Apel Bucureşti să admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi să înainteze prezenta excepţie de neconstituţionalitate, astfel invocată, instanţei de contencios constituţional, constatând îndeplinite condiţiile extrase din cuprinsul art.29 din Legea nr.47/1992.

Solicită Curţii Constituţionale să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să declare neconstituţionale textele de lege contestate, în măsura în care se interpretează în sensul că mandatul membrilor CSM este de 6 ani, calculat individual, şi nu ca mandat al Consiliului.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat un punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, în raport de art. 133 alin. (4) din Constituţia României, republicată, cu referire la cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii, în accepţiunea art. 20 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la art. l alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2) din legea fundamentală. în măsura în care se interpretează în sensul că mandatul membrilor Consiliului este de 6 ani, calculat individual, şi nu ca mandat al Consiliului, excepţie invocată de reclamanta Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, prin care solicită:

În principal, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă,iar în subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Cu privire la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate

  1. a) Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii, în mod cumulativ:

–          excepţia a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

–          excepţia are ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

–          norma vizată de excepţie are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, este inadmisibilă, deoarece nu este întrunită cerinţa referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei a normelor vizate de excepţie.

În acest sens, arătă că excepţia de neconstituţionalitate este ridicată într-un litigiu având ca obiect cererea de suspendare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/29.03.2016, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că o astfel de cerere se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, apreciază că nu este admisibilă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (l) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

De altfel, precizează că în cadrul unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa nu poate antama fondul litigiului, ci doar să procedeze la o analiză sumară a criticilor de nelegalitate invocate.

Or, în cauza de faţă, existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a stabilit că mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este individual şi nu colectiv (sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 6220/1/2010), precum şi a Deciziei nr. 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, neputând fi redus nici pe cale legislativă, nici pe cale administrativă, face imposibilă pronunţarea unei hotărâri în sens contrar, fără antamarea fondului pretenţiei deduse judecăţii.

În aceste condiţii, este evident că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată nu au legătură cu soluţionarea cererii de suspendare, în care nu este permisă antamarea fondului cauzei.

Mai mult, sesizarea Curţii Constituţionale în cadrul acestei proceduri urgente, ar putea conduce, în mod nejustificat, la tergiversarea soluţionării pricinii deduse judecăţii şi ar afecta procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, procedură deja demarată, precum şi însăşi funcţionarea acestei instituţii publice.

De altfel, se poate observa din analiza motivelor invocate în susţinerea cererii de suspendare, dar şi a excepţiei de neconstituţionalitate, că acestea vizează, de fapt, Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016 şi nu Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/29.03.2016, a cărei suspendare se solicită, ceea ce constituie un argument în plus pentru susţinerea noastră în sensul lipsei legăturii normelor vizate de excepţie cu soluţionarea cauzei.

În acelaşi timp, menţionează că potrivit textelor legale invocate de reclamantă „ durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii” (art. 54 alin. (1) teza întâi ), iar în cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege”‘, până la alegerea unui nou membru, interimatul fiind asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz. art. 19 (în acest sens, sunt dispoziţiile art. 57).

Aceste texte legale nu au o legătură directă cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care nu au fost indicate în Hotărârea Plenului nr. 338/29.03.2016, prin care s-a dispus declanşarea procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentanţi ai următoarelor categorii de instanţe şi parchete:

–          1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

–          2 judecători de la curţile de apel

–          2 judecători de la judecătorii

–          1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale.

De asemenea, subliniază că ceea ce se urmăreşte prin prezentul demers judiciar, inclusiv prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, este declanşarea alegerilor pentru toate posturile de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce presupune că, în fapt, nu se contestă procedura declanşată de alegere a 6 membri, ci se urmăreşte organizarea alegerilor pentru încă 8 membri, în plus faţă de cei 6.

Or, într-o astfel de situaţie, nu se pune în discuţie legalitatea demarării procedurii de alegere a celor 6 membri, prin Hotărârea Plenului nr. 338/29.03.2016, a cărei suspendare se solicită, nejustificându-se astfel nici cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Verificarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, în analizarea cerinţelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Or, faţă de cele mai sus expuse, consideră că, în analiza condiţiilor cumulative impuse prin textul legal mai sus menţionat, se impune constatarea că normele vizate de excepţie nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă, întrucât se referă strict la modalitatea de interpretare a normelor legale, motiv pentru care controlul soluţiei pronunţate şi a considerentelor revine exclusiv instanţelor de judecată, şi nu Curţii Constituţionale.

Argumentele reclamantei referitoare la greşita interpretare a textelor legale de către Senatul României şi respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, pot face doar obiectul analizei instanţelor de judecată.

În niciun caz. aceste argumente nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate care să justifice intervenţia instanţei de contencios constituţional, concluzie care se menţine, chiar dacă reclamanta în motivarea excepţiei a tăcut trimitere la unele norme constituţionale pretins a fi fost încălcate.

De altfel, face trimitere la o practică constantă a Curţii Constituţionale, prin care au fost respinse ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate privind interpretarea şi aplicarea unor norme legale, Curtea reţinând că interpretarea şi aplicarea normelor incidente în cauzele deduse judecăţii intră în competenţa instanţelor de judecată, fiind activităţi specifice şi inerente înfăptuirii justiţiei, iar nu realizării controlului de constituţionalitate ce vizează verificarea conformităţii legii cu Constituţia (a se vedea. în acest sens. Decizia nr. 345/24.09.2013, Decizia nr. 135/07.03.2015, Decizia nr. 807/24.11.2015 şi Decizia nr. 492/23.06.2015).

Deciziile Curţii Constituţionale invocate de reclamantă sunt specifice unei practici anterioare a instanţei de contencios constituţional, asupra căreia Curtea a revenit prin jurisprudenţa recentă menţionată mai sus.

Pentru aceste motive, apreciază, în principal, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, este inadmisibilă.

  1. Argumentele Consiliului Superior al Magistraturii în sensul reţinerii netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate

În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, ”durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. fară posibilitatea reînvestirii”.

Articolul 57 din acelaşi act normativ stabileşte următoarele: ”În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege. (2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19″.

  1. a) In ce priveşte critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 133 alin. (4) din Constituţia României, republicată, conform cărora ..Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, apreciem că aceasta este nefondată.

În acest sens, arătă că Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii în mod individual, prin raportare la fiecare dintre aceştia.

Aşadar, în această privinţă, soluţia adoptată de legiuitor nu vizează durata mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial, ci durata individuală a mandatului membrilor acestuia.

Această interpretare se desprinde în mod evident din dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza I din lege, potrivit cărora „Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”, precum şi din dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Constituţie, care fac, de asemenea, trimitere, la durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Soluţia poate fi argumentată şi prin trimitere la reglementarea legală a mandatului altor funcţii publice. Astfel, spre deosebire de art. 133 alin. (4) din legea fundamentală, anterior citat, art. 63 alin. (1) din Constituţia republicată face referire la mandatul de 4 ani al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, Parlamentul fiind privit sub acest aspect ca autoritate publică indivizibilă.

În acelaşi sens, trebuie menţionat şi faptul că dispoziţia privind durata membrilor Camerei Deputaţilor şi al Senatului este inclusă în secţiunea privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului ca autoritate, iar nu în secţiunea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Prin urmare, spre deosebire de alte autorităţi publice alese, pentru care nu există posibilitatea ca durata mandatului membrilor aleşi pe posturi vacante să depăşească durata mandatului autorităţii în sine. Legea nr. 317/2004 nu reglementează o durată a mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, ci o durată a mandatului membrilor acestuia, şi anume de 6 ani pentru fiecare membru în parte.

Un alt argument în susţinerea acestei opinii este împrejurarea că Legea nr. 317/2004 nu conţine o normă specială privind limitarea duratei mandatului membrilor aleşi pe posturi vacante la momentul expirării mandatului postului vacant.

Spre deosebire de aceasta, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează în art. 68 alin. (2), procedura de numire a judecătorilor Curţii, prevăzând că, în situaţia încetării mandatului unui judecător înainte de expirarea duratei acestuia, mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care 1-a avut judecătorul înlocuit.

Astfel, se observă că durata mandatului judecătorilor la Curtea Constituţională este diferită de cea a mandatului membrilor Consiliului, Legea nr. 47/1992 cuprinzând prevederi exprese pentru calcularea mandatului unui judecător numit înainte de expirarea mandatului judecătorului pe care îl înlocuieşte.

Pe cale de consecinţă, în cazul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens exprimă intenţia legiuitorului de a acorda un statut nediferenţiat membrilor acestuia, indiferent de momentul şi condiţiile alegerii acestora.

Nu în ultimul rând, face referire la Decizia nr. 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. II alin. (1) din Titlul XV al Legii nr. 247/2005, legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

În considerentele aceste decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că potrivit art. 133 alin. (4) din Constituţia României, durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, dispoziţii ce sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament, ca autoritate legiuitoare.

Astfel, a statuat Curtea Constituţională că Parlamentul nu poate, fară încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect.

Chiar dacă această decizie a fost pronunţată în considerarea altor texte legale decât cele criticate în speţă şi a avut la bază o altă situaţie de fapt, se poate observa, cu uşurinţă, că cele statuate de instanţa de contencios constituţional, sunt pe deplin aplicabile şi în prezentul litigiu, vizând aspecte generale referitoare la durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

  1. b) Apreciază că nu poate fi reţinută nici susţinerea referitoare la imposibilitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere că art. 133 şi 134 din Constituţia României, republicată, nu se referă la o constituire unică ce ar presupune ca toţi membrii să fie nou aleşi.

Învederează că aspectul referitor la durata diferită a mandatului unor membri ai Consiliului nu influenţează existenţa acestui organ şi desfăşurarea activităţii sale specifice.

De altfel, precizează că în anul 2011, într-o situaţie identică cu cea din speţă, a avut loc o nouă şedinţă de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, aspect ce reiese din înscrisurile ataşate întâmpinării.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia legea prevede obligativitatea emiterii unei unice hotărâri de anunţare a datei adunărilor generale, la toate nivelurile instanţelor şi parchetelor electoare, nu există niciun text legal care să impună emiterea unei singure hotărâri de Plen pentru declanşarea alegerilor referitoare la toţi membrii Consiliului, o astfel de interpretare neputând fi dedusă din art. 6 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare (”Data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IlI-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii”).

Prin urmare, Hotărârea nr. 338/29.03.2016 a fost emisă ţinându-se cont de momentul expirării mandatului pentru fiecare membru în parte, moment care poate fi diferit raportat la data alegerii şi validării fiecărui membru.

In acelaşi sens, a fost pronunţată şi sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de anulare a Hotărârii Plenului nr. 565/01.07.2010 prin care au fost declanşate alegerile în anul 2010, doar pentru membrii cărora le expira mandatul în ianuarie 2011, exceptându-i pe cei trei membri (doamna judecător L. A. C., doamna procuror Gratiana Petronela Isac şi domnul procuror Bogdan Ucu) ale căror mandate expirau la o dală ulterioară.

  1. c) în ce priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate şi claritate prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, prin raportare la interpretarea diferită rezultată din hotărârile Senatului României, apreciază că este nefondată.

În acest sens, prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016 au fost modificate Hotărârile Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 şi 47/2013, prin care sunt validaţi în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii doamna G. A. N.. doamna procuror G. F., domnul procuror G. B., domnul procuror M. G., doamna judecător N. M.-L., doamna C. D., domnul judecător B. A. şi doamna procuror P. L., fiecare pentru un mandat de 6 ani.

Menţionează şi faptul că Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016 a fost emisă în acord cu cele cuprinse în Raportul din 2016 al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare, Comisia Europeană menţionând că alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii suni prevăzute pentru toamna anului 2016. noul Consiliu urmând să intre în funcţie în ianuarie 2017. ne fiind clar dacă alegerile se vor face pentru reînnoirea tuturor membrilor sau numai a celor care şi-au terminat mandatul de şase ani (a se vedea nota de subsol 27, pagina 7).

De asemenea, precizează că Senatul României este autoritatea competentă pentru validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât tot acestei autorităţi îi revine competenţa de a rectifica/modifica hotărârea de validare, aspect care reiese în mod evident din dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele expuse, apreciază că interpretarea dată de Senatul României prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, este clară şi previzibilă, interpretarea fiind corespunzătoare art. 133 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Deciziei Curţii Constituţionale nr. 375/06.07.2005, mai sus invocată, precum şi sentinţei civile nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

  1. d) în ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2) din legea fundamentală, apreciază că este nefondată.

În acest sens, prin adoptarea Hotărârii nr. 338/29.03.2016 de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu au fost nesocotite obligaţiile ce revin autorităţilor statului de respectare a statului de drept şi a legii.

Din contră, hotărârea a către suspendare se solicită în prezentul litigiu a fost emisă, cu respectarea dispoziţiilor legale şi constituţionale referitoare la durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi la caracterul individual al acestui mandat.

Pentru toate considerentele expuse, solicită în principal, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, iar în subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În dovedirea susținerilor lor, părțile au depus la dosar înscrisuri.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit prevederilor art. 131 cod proc. civilă, Curtea a constatat că este competentă să soluționeze prezenta pricină în conformitate cu prevederile art. 96 alin. 1 cod proc. civilă și art. 10 din Legea 554/2004.

Analizând actele depuse la dosar, susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, Curtea reţine următoarele:

  1. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantă:

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu exercitarea controlului de constituționalitate a unui text de lege este necesar a fi îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 29 alin. 1 şi 3 din legea 47/1992.

Așadar, potrivit acestui act normativ: ”(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.”

Din examinarea textului de lege citat se desprinde concluzia că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepţia să fi fost ridicată în faţa unei instanţei judecătoreşti, textul de lege criticat să aibă legătură cu soluționarea litigiului, aceasta să se refere la neconstitutionalitatea unei dispoziţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi nu în ultimul rând să fie îndeplinită şi condiţia negativă ca dispoziţia criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Verificând îndeplinirea acestor condiții în speța de față, Curtea constată că excepția de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare a fost ridicată în fața instanței de judecată, iar aceasta se referă la neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege (respectiv Legea nr. 317/2004), în vigoare la data prezentei.

Cu privire la condiția ca dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că și aceasta este îndeplinită în speță. Astfel, în primul rând se observă că textul de lege se referă la legătura cu soluționarea cauzei ”în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Prin urmare, este evident că legiuitorul nu a exclus posibilitatea ca sesizarea să survină chiar și într-o cerere de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, de vreme ce legea nu distinge între obiectul litigiilor de natura cărora sesizarea să depindă, fiind folosită expresia ”oricare ar fi obiectul” cauzei.

Susținerile pârâtului și implicit ale intervenienților, în sensul că excepția invocată nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei nu pot fi primite.

Se observă că nelegalitatea actului administrativ atacat a fost grefată, în motivarea cererii de chemare în judecată, inclusiv pe argumente privind inconsecvența de interpretare a acestor dispoziții legale, astfel încât nu se poate susține că această excepție nu ar avea legătură cu soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, argumentele potrivit cărora existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a stabilit că mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este individual şi nu colectiv (sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 6220/1/2010), precum şi a Deciziei nr. 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, neputând fi redus nici pe cale legislativă, nici pe cale administrativă, face imposibilă pronunţarea unei hotărâri în sens contrar, fără antamarea fondului pretenţiei deduse judecăţii, nu pot fi de asemenea primite.

Cu privire la acest aspect, se reține că atari argumente țin de soluționarea cererii de suspendare, neputând fi analizate în cadrul cererii de sesizare a Curții Constituționale, unde se verifică doar îndeplinirea strictă a condițiilor de admisibilitate.

Nici susținerea potrivit căreia dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată nu au legătură cu soluţionarea cererii de suspendare, în care nu este permisă antamarea fondului cauzei, nu este întemeiată, de vreme ce în cadrul unei cereri de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, instanța este chemată să verifice din punct de vedere formal legalitatea actului a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, chestiunile ce țin de interpretarea unor text de lege a căror aplicabilitate este evidentă în speță, au legătură cu soluționarea cauzei, chiar în situația în care se solicită doar suspendarea actului, în condițiile în care art. 29 din Legea 47/1992 nu limitează posibilitatea părților de a invoca excepția de neconstituționalitate ”în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”

Sub un ultim aspect, nu poate fi reținut nici argumentul potrivit căruia sesizarea Curții Constituționale ar conduce la tergiversarea soluționării litigiului care are o natură urgentă, în considerarea faptului că nu mai este în vigoare textul de lege ce impunea obligativitatea instanței de a suspenda cauza în care s-a invocat excepția, până la soluționarea acesteia de către Curtea Constituțională.

În legătură cu îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate și anume cea negativă ca dispoziţia criticată să nu fi fost deja declarată ca neconstituţională de către Curtea Constituţională, se observă că și aceasta este îndeplinită.

Textele de lege invocate, art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, nu au mai fost suspuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională nu a constatat anterior neconstituționalitatea acestora.

În decizia nr. 375/2005 a Curții Constituționale au fost analizate prevederile art.24 alin.(2) şi alin.(4) din Legea nr.317/2004, în redactarea data prin art.I al Titlului XV din Legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei nr. 247/2005 și ale art. II alin.(1) şi alin.(2) din Titlul XV cuprinse în același act normativ.

Ca atare, textele legale invocate de reclamantă și motivele ce au condus la invocarea neconstituționalității lor, nu au mai făcut obiectul controlului de neconstituționalitate, ceea ce face ca cererea de sesizare să fie admisibilă.

În raport de aceste considerente, Curtea va respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și în temeiul prevederilor art. 29 din Legea 47/1992 cu completările și modificările ulterioare, va dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea 317/2004.

Textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată au următorul conținut:

Art. 54 alin. 1 teza I: ”Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.”

Art. 57: ”(1) În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

(2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19.”

Neconstituționalitatea acestor dispoziții legale a fost raportată la prevederile art. art. 133 – 134 din Constituţia României cu referire la art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, precum şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Punctul de vedere al instanței exprimat în condițiile art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992 este că textele de lege menționate mai sus încalcă prevederile constituționale așa cum au fost enumerate, pentru următoarele argumente:

În deciziile sale pronunțate anterior, Curtea Constituţională a României a stabilit că ”o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Aşadar, exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de corpul social, în sensul de înţelegere a acestora, norma juridică trebuind să fie clară, inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să şi înţeleagă consecinţele legale ale acestora.”

Tot Curtea Constituţională a României a amintit în deciziile sale şi faptul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea.

Se observă că Legea 317/2004 face referire la mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care este de 6 ani, fără a preciza dacă este vorba de mandatul fiecărui membru, individual, sau mandatul Consiliului, ca instituție ce funcționează în scopul garantării independenței justiției, fiind evidentă lipsa de claritate și previzibilitate a textelor de lege invocate, prin raportare la prevederile art. 133 alin. 4 din Constituția României.

Nu este de ignorat nici împrejurarea că lipsa de claritate a acestor dizpoziții legale a condus, în practică, la exprimarea unor interpretări diferite, exemplu în acest sens fiind acela că la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Senatul a hotărât modificarea hotărârilor emise anterior cu nr.44/2011, nr.4/2012, nr.36/2012, nr.43/2012, nr.3/2013 şi nr.47/2013.

Inițial se stabilise că durata membrilor Consiliului validați prin respectivele hotărâri expiră la data de 6 ianuarie 2017, aceeași cu durata celorlalți membri, pentru ca ulterior, prin Hotărârea nr. 28 din 7 martie 2016, aceeași autoritate, Senatul României să modifice propriile hotărâri emise anterior și să valideze în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pe doamna G. A. N., pe doamna procuror G. F.. pe domnul procuror G. B., pe domnul procuror M. G.. pe doamna judecător N. M.-L., pe doamna C. D., pe domnul judecător B. A. şi pe doamna procuror P. L., fiecare pentru un mandat de 6 ani, calculat separat față de mandatele celorlalți membri (ale căror mandate nu au încetat pe parcurs).

Așadar, modificările de interpretare pe care le-a operat Senatul României în circumstanțierea textelor de lege citate, relevă în mod evident că legislația în această materie nu denotă nici claritate și nici previzibilitate, făcând loc la interpretări esențial diferite, care pun în discuție însăși modalitatea de funcționare a Consiliului.

Pe de altă parte, art.57 alin. 1 din Legea 317/2004, rep., nu consacră o consecvență de interpretare, prin raportare la prevederile constituționale reglementate în art. 133 alin. 4, în măsura în care se interpretează că membrul ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale ar beneficia de un mandat întreg, de 6 ani, independent de mandatul consiliului în care a fost ales.

Împrejurarea că dispozițiile legale criticate prezintă lacune de interpretare este relevată chiar de adresele nr. 1448/2016 din data de 19.01.2016 şi din data de 25.01.2016 înaintate de CSM Senatului României, prin care solicită sprijinul „în vederea lămuririi contradicţiilor din cuprinsul hotărârilor Senatului de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la durata mandatului unora dintre membri, în perspectiva faptului că în cursul anului 2016 urmează a fi organizate alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii.”

Totodată, Curtea reține că și cu ocazia alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii din anul 2010 s-a pus în discuție aceeași problemă de interpretare, la vremea respectivă, Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) fiind cea care a contestat Hotărârea nr. 565 din 01.07.2010 a Plenului CSM prin intermediul căreia a fost emis Anunţul pentru alegerea membrilor CSM. Acea solicitare a fost soluționată printr-o hotărâre definitivă a Curții de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal (sentinţa civilă nr. 3081 din 19,04.2011), însă la acel moment nu s-a pus în discuție neconstituționalitatea prevederilor legale de mai sus.

Văzând totuși că problemele generate de interpretarea inconsecventă a prevederilor Legii 317/2004, sunt mai vechi și subzistă în prezent, Curtea concluzionează că este necesară intervenția instanței constituționale care să se pronunțe pe conformitatea cu Legea fundamentală a dispoziţiilor legale care reglementează durata mandatelor membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii în locul membrilor ale căror mandate au încetat anterior expirării duratei lor.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea 317/2004.

  1. Asupra excepției nulităţii acţiunii pentru lipsa semnăturii invocată de pârâtul CSM:

La primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate, reclamantul, prin reprezentantul său legal prezent în fața instanței, a complinit lipsa semnăturii pe cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, fiind acoperit viciul de procedură în temeiul prevederilor art. 196 alin. 2 cod proc. civilă, Curtea va respinge această excepția ca neîntemeiată.

  1. Asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare invocată de intervenienții accesorii M. G. și P. L.:

În susținerea excepției s-a invocat lipsa caracterului executoriu al actului administrativ a cărui suspendare se solicită, precum și faptul că în realitate este un refuz al autorității de a declanșa alegeri pentru toți membrii, ceea ce conduce la inadmisibilitatea cererii de suspendare a unui atare refuz.

Curtea reține că motivele intrinseci ale cererii de chemare în judecată au fost acelea de a obține suspendarea unui act administrativ ce poate fi pus în executare, respectiv Hotărârea plenului CSM prin care s-au declanșat doar alegeri parțiale. Prin urmare, reclamanta nu atacă un refuz nejustificat așa cum au susținut intervenienții, ci modalitatea în care s-a procedat la declanșarea alegerilor și solicită suspendarea acestui demers, până la clarificarea textelor de lege ce au incidență directă în organizarea alegerilor membrilor CSM.

Pe cale de consecință, nu poate fi primită excepția inadmisibilității acțiunii, din perspectiva motivelor invocate de intervenienții de mai sus, motiv pentru care, această excepție va fi respinsă.

  1. Asupra excepției lipsei de interes invocată de intervenienții accesorii M. G. și P. L.:

Este de principiu că pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv să fie legitim (corespunzător legii materiale și procesuale), să fie actual (să existe în momentul în care este formulată cererea) și să fie personal și direct (să aparțină celui care recurge la acțiune).

Intervenienții și-au grefat excepția invocată pe argumente constând în lipsa caracterului actual al interesului, în sensul că, admiterea cererii de suspendare nu ar aduce, concret, niciun beneficiu reclamantei.

În doctrină s-a statuat că interesul este actual în situația în care, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta unui prejudiciu. Un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.

În speță, interesul reclamantei se justifică, în primul rând, prin aceea că Uniunea Naţională a Judecătorilor din România este organizaţia profesională a judecătorilor, înfiinţată în luna mai 2007, având ca obiective esenţiale promovarea libertăţii şi demnităţii profesiei de judecător, contribuirea la consolidarea independenţei justiţiei şi a statutului judecătorului, precum şi respectarea valorilor juridice proprii statului de drept şi recunoaşterea justiţiei ca un serviciu public, ce răspunde principiului transparent ei.

Corelativ, interesul reclamantei în promovarea cererii de suspendare a Hotărârii plenului CSM de declanșare a alegerilor doar pentru o parte din membrii săi, este dat de aceea că prin măsura adoptată nu se dă efect posibilității tuturor instanțelor de a-și trimite reprezentant în organul reprezentativ al magistraților.

Pe de altă parte, susținerea că suspendarea efectelor hotărârii nu ar corespunde intereselor reclamantei, deoarece în ipoteza în care hotărârea CSM atacată ar fi suspendată, s-ar ajunge într-o situaţie ce ar afecta grav activitatea CSM întrucât nu ar mai fi posibilă nici organizarea alegerilor pentru cele 6 posturi al căror mandat expiră în data de 06.01.2017, nu poate fi primită.

Din această perspectivă, se observă că reclamanta a solicitat suspendarea executării hotărârii de declanșare a alegerilor, nu pe un termen nelimitat, ci doar până la pronunțarea instanței de fond și implicit până la clarificarea legală a modalității de interpretare a dispozițiilor legale privitoare la durata mandatului membrilor Consiliului aleși în locul altor membri cărora le-a încetat mandatul înainte de termen.

În raport de aceste argumente, Curtea reține că excepția lipsei de interes invocată de intervenienți, nu este fondată și va fi respinsă.

  1. Asupra excepției lipsei calității procesuale active invocată de intervenienții accesorii M. G. și P. L.:

Calitatea procesuală activă presupune existenţa identităţii între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, iar cea pasivă identitatea dintre persoana chemată în judecată (pârât) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Concret, lipsa de calitate procesuală activă este motivată pe considerentul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta invocă un interes legitim public prin care pretinde că doreşte evitarea unei perturbări grave a funcţionării unui serviciu public, rezultând că reclamanta nu poate justifica în mod real calitate procesual-activă

Așa cum s-a demonstrat mai sus, reclamanta a justificat în cauză un interes personal în declanșarea prezentului demers judiciar, astfel că nu se poate susține că urmărește doar exercitarea unui interes public.

În condițiile în care toți magistrații au dreptul să candideze pentru funcția de membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate sta în picioare argumentul potrivit căruia doar Ministerul Public este titularul unei eventuale cereri de suspendare a alegerilor CSM.

Pe cale de consecință, nici această excepție nu este fondată și va fi respinsă.

  1. Asupra cererii de suspendare formulată de reclamantă:

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ: „in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, in condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul administrativ sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ…”

În art. 2 alin. 1 la lit. t) sunt definite cazurile bine justificate ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar la lit. ş) paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Coroborând aceste dispoziţii legale, Curtea reţine că reclamantul trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt definite de art. 2 alin. 1 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, lipsa uneia dintre aceste cerinţe atrăgând respingerea cererii.

Se constată, cu caracter de principiu, că orice act administrativ se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, precum şi de prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind el însuşi titlu executoriu, în baza căruia se iniţiază procedura executării silite cu obligaţia corelativă a adresanţilor de a respecta şi pune în aplicare dispoziţiile acestuia.

În procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural aflat la îndemâna chiar a autorităţii emitente sau a instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea să nu-şi producă efecte asupra celor vizaţi.

În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În acest sens, conform art. 14 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată şi completată, măsura suspendării actelor administrative poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei legi, cazul bine justificat reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) şi ş).

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Însă, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are posibilitatea să efectueze doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Revenind la speța dedusă judecății, Curtea reține, ca situație de fapt, împrejurarea că la data de 29 martie 2016 a fost emisă hotărârea plenului CSM nr. 338/2016 prin care s-a dispus respingerea cererii de amânare formulată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi declanşarea procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ca reprezentanţi ai următoarelor categorii de instanţe şi parchete:

–          1 judecător de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

–          2 judecători de la curţile de apel

–          2 judecători de la judecătorii

–          1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale.

Prin aceeași hotărâre s-a mai dispus emiterea anunţului pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit calendarul desfăşurării procedurii alegerilor şi s-a apreciat că nu pot avea calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii în acelaşi timp doi reprezentanţi ai aceleiaşi categorii de instanţe sau unităţi de parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, respectiv parchet de pe lângă curtea de apel.

Această hotărâre a fost adoptată în considerarea faptului că la data de 06.01.2017 încetează mandatul următorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

  1. A. M., reprezentant al judecătorilor de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
  2. Ș. A., reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel
  3. D. N. H. , reprezentant al judecătorilor de la curţile de apel
  4. T. M. B.. reprezentant al judecătorilor de la judecătorii
  5. D. C. V., reprezentant al judecătorilor de la judecătorii
  6. S.-H. O. A. , reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale.

În acelaşi timp, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere şi Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, prin care s-a stabilit că validarea unor membri (doamna G. A. N., doamna procuror G. F., domnul procuror G. B.. domnul procuror M. G., doamna judecător N. M.-L., domnul judecător B. A. şi doamna procuror P. L.) s-a realizat pentru un mandat integral de 6 ani. În acest context, s-a stabilit că nu se pot organiza alegeri şi pentru locurile ocupate de aceştia în cadrul Consiliului.

La o cercetare aparentă, Curtea constată că motivul de nelegalitate ce afectează actul administrativ dedus judecății, este acela că se bazează pe o interpretare confuză și neunitară a dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de reclamantă, respectiv prevederile art. 54 alin. 1 teza I și 57 din Legea 317/2004.

Astfel, se observă că anterior emiterii acestei hotărâri legea a fost interpretată în sensul că mandatele membrilor CSM aleși în locul celor cărora le-a încetat mandatul mai devreme de 6 ani, este echivalent cu restul, până la împlinirea termenului de 6 ani, al mandatului inițial.

O dovadă în acest sens este împrejurarea că prin Hotărârea Senatului nr. 11 din 14.02.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 114 din 15.02.2011. au fost validaţi 8 membri ai Consiliului, pentru un mandat de 6 ani, ce va expira la data de 6 ianuarie 2017 (fiind vorba în concret de domnii judecători A. M., Ș. A., D. N. H. , N. A. T., T. M. B., D. C. V., domnul procuror B. G. şi doamna procuror S.-H. O. A.).

Alţi 3 membri ai Consiliului (doamnele judecător G. A. N. şi P. M. M.şi doamna procuror G. F.) au fost validaţi prin Hotărârea Senatului nr. 44 din 07.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 643 din 08.09.2011, pentru un mandat de 6 ani. în hotărâre fiind prevăzut că aceste mandate urmează să expire la data de 6 ianuarie 2017, adică la aceeaşi dată cu mandatul celor 8 membri validaţi prin Hotărârea Senatului nr. 11 din 14.02.2011.

De asemenea, ca urmare a expirării mandatelor ultimilor 3 membri din Consiliul anterior (domnul procuror L. B. D., validat prin Hotărârea Senatului nr. 5 din 15.02.2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 153 din 17.02.2006. doamna judecător L. A. C.şi doamna procuror I. G. D. P., validate prin Hotărârea Senatului nr. 33 din 05.10.2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 839 din 11.10.2006), prin Hotărârea nr. 4 din 02.04.2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 223 din 03.04.2012. Senatul 1-a validat ca membru pe domnul procuror G. B., iar prin Hotărârea nr. 36 din 08.10.2012. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 695 din 10.10.2012, au fost validaţi domnul procuror M. G. şi doamna judecător N. M.-L., menţionându-se că mandatele acestor membri vor expira tot la data de 6 ianuarie 2017.

Ulterior, ca urmare a încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, prin demisie, a doamnei judecător P. M. M.şi a domnului procuror B. G. , au fost aleşi alţi 2 membri ai Consiliului. Astfel, prin Hotărârea Senatului nr. 3 din 28.01.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 60 din 28.01.2013, a fost validat în calitate de membru al Consiliului domnul judecător B. A., iar prin Hotărârea Senatului nr. 47 din 25.06.2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 387 din 28.06.2013. a fost validată doamna procuror P. L.. în ambele hotărâri se prevedea că mandatele vor expira la data de 6 ianuarie 2017.

Așadar, Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, ce a stat la baza actului administrativ a cărui anulare se solicită, a interpretat în mod diametral opus prevederile legale invocate mai sus, deși inițial, prin validările mandatelor membrilor Consiliului, se stabilise că durata mandatelor ulterioare, nu pot depăși pe cea a mandatului Consiliului.

Din această perspectivă, Curtea nu va putea reține apărările pârâtului și implicit ale intervenienților, în sensul că, în realitate se critică Hotărârea Senatului, iar nu hotărârea CSM a cărei suspendare se solicită. Aceasta deoarece, este de necontestat că actul administrativ care are la bază un act nelegal, este afectat la rândul lui de motive de nelegalitate.

Firesc este ca, în condițiile în care hotărârile de validare a membrilor CSM nu sunt consecvente în interpretarea și aplicarea legii, atunci și măsura adoptată de Consiliu de a organiza alegeri în baza acestor hotărâri să fie afectată de aceleași vicii.

Nici apărările potrivit cărora problema pusă în discuție în prezentul litigiu privind limitele mandatului membrilor CSM a fost tranșată anterior prin Decizia nr. 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale şi sentinţa civilă nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu pot fi avute în vedere.

Argumentând, este de remarcat că prin Decizia 375/06.07.2005 a Curţii Constituţionale s-au statuat următoarele: ”Art.II alin.(1) şi alin.(2) din Titlul XV este criticat pentru că are ca efect modificarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de 6 ani, prevăzut de art.133 alin.(4) din Constituţie şi suprimă funcţiile de conducere ale judecătorilor şi procurorilor, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

„(1) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii care exercită o funcţie de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere la instanţele judecătoreşti sau parchete şi calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

„(2) In cazul în care judecătorii şi procurorii prevăzuţi la alin.(1) nu îşi exercită dreptul de opţiune în termenul stabilit sau nu mai funcţionează la o instanţă sau parchet de acelaşi grad cu instanţa sau parchetul unde erau numiţi la momentul alegerii îşi pierd calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”.

Critica de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele considerente: Constituţia României prevede în art.133 alin.(4) că durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispoziţiile Constituţiei sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Aşa dar, Parlamentul nu poate, fără încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici – aşa cum este cazul textului cuprins în alin.(1) al art.II din Legea criticată, – printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect. Textul de lege analizat încalcă şi principiul inamovibilităţii judecătorilor, atât în ce priveşte încetarea funcţiei de conducere exercitate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii – în ipoteza opţiunii pentru calitatea de membru al Consiliului – cât şi încetarea calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii – în ipoteza opţiunii pentru funcţia de conducere în cadrul instanţei judecătoreşti.”

Așadar, este evident că în decizia invocată au fost avut în vedere alte texte de lege și o cu totul altă situație de fapt, la momentul respectiv stabilindu-se că nu poate înceta mandatul de membru CSM înainte de termen, prin aplicarea unor texte de lege care să limiteze acest mandat, odată început.

Este cert că la acel moment, Curtea Constituțională nu a analizat limitele mandatului CSM din perspectiva invocată în prezenta cauză și anume dacă mandatulul unui membru se calculează individual, sau dacă termenul de 6 ani se referă la mandatul Consiliului ca instituție unitară.

Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. nr. 3081/19.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă, s-a  constatat nelegalitatea prevederilor art. 33 alin 3 din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM aprobat prin HCSM nr. 327/24.08.2005 și a fost respinsă acţiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR DIN ROMANIA in contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII şi COMITETUL ELECTORAL PERMANENT AL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele: ” Din coroborarea art. 51 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 cu art. 55 alin. 2 din aceeaşi lege şi interpretarea lor gramaticală şi logică, reiese că mandatul unui membru al CSM este de 6 ani, însă poate înceta înainte de termen. În acest caz, începe un nou mandat care, în lipsa unor dispoziţii legale exprese, este tot de 6 ani. Concluzia se desprinde în mod necesar din expresia „interimatul”, folosită de art. 55 alin. 2 din lege. Folosirea aceste expresii are scopul de a preciza faptul că interimarul exercită provizoriu funcţia dintre două mandate, respectiv mandatul care a încetat înainte de termen şi cel ce urmează a debuta în urma alegerilor. Din cele expuse mai sus rezultă că art. 33 alin. 3 din Regulament adaugă la lege, deoarece instituie o noţiune nouă, aceea a „preluării” unui mandat care a încetat înainte de termen, în condiţiile în care nu există nicio prevedere legală care să facă referire la o asemenea posibilitate. Dimpotrivă, referindu-se la interimat, legea induce concluzia că în realitate, pierderea calităţii de membru CSM echivalează cu încetarea mandatului.”

Concluzia este că, soluționând cauza în limitele în care a fost investită, instanța a stabilit că prevederile legale ale Regulamentului CSM, act normativ cu putere inferioară, în raport de Legea 317/2004, exced cadrului legal examinat (”adaugă la lege”). Însă, nici la acel moment nu s-a pus în discuție concordanța prevederilor legale din Legea 317/2004, cu privire la durata mandatului, cu dispozițiile constituționale.

Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că este îndeplintă o primă cerință prev. de art. 14 din Legea 554/2004 și anume cazul bine justificat, având în vedere că, prevederile art. 54 alin. 1 și 57 din Legea 317/2004 au fost interpretate diametral opus și neunitar, aspect de natură să conducă la sincope în activitatea și funcționarea instituției pârâte.

 

Așa fiind, este necesară suspendarea Hotărârii plenului CSM nr. 338/29.03.2016, până la pronunțarea instanței de fond, asupra modalității de interpretare a dispozițiilor legale referitoare la mandatul membrului ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale și dacă acesta beneficiază sau nu de un mandat întreg, de 6 ani, independent de mandatul consiliului în care a fost ales.

Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiții legale și anume paguba iminentă, se observă că și aceasta este îndeplinită, având în vedere că declanșarea alegerilor pentru doar 6 membrii CSM este de natură să conducă la împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să funcţioneze în parametrii săi constituţionali, prin hotărâri ale puterii legiuitoare prin care se modifică intempestiv condițiile numirii membrilor deja validaţi pe o perioadă limitată, și care poate concretiza un blocaj instituţional, inclusiv un conflict între puterea legislativă şi puterea judecătorească, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii fiind de esenţa cerinţelor statului de drept.

Aşadar, în condițiile în care interpretarea prevederilor art. 54 alin. (1) teza I şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, prezintă o deficienţă gravă de conţinut, procedura de alegere a tuturor membrilor eligibili ai Consiliului Superior al Magistraturii, fie într-o singură operaţiune, fie de fiecare dată când o persoană aleasă împlineşte un mandat individual de 6 ani, nu este suficient de clară şi explicit stabilită la nivel legislativ, ceea ce denotă consecinţe directe atât asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi în ceea ce priveşte cariera profesională a membrilor săi aleşi, judecători sau procurori.

În acest context, este îndeplinită și ceința pagubei iminente solicitată de teza a doua a art. 14 din Legea 554/2004.

 Cu privire la acest aspect nu pot fi primite apărările pârâtului în sensul că suspendarea ar crea grave disfuncții în activitatea sa, deoarece la termenul expirării mandatelor celor pentru care s-au declanșat alegerile, Consiliul nu s-ar mai putea întruni în mod legal.

Aceasta întrucât potrivit art.6 alin. 2 din Legea nr.317/2004, rep., data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial şi pe pagina de internet a Consiliului.

Prin urmare, în raport de data expirării mandatelor celor 6 membri CSM vizați de hotărârea în cauză (6 ianuarie 2017) și data emiterii hotărârii CSM 338/2016 (29.03.2016), Curtea observă că suspendarea acestor alegeri nu este de natură să afecteze legala funcționare a pârâtului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite cererea de suspendare formulată în temeiul disp. art. 14 din Legea 554/2004, potrivit celor de mai sus.

7. Asupra cererilor de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulate de intervenienții Asociaţia Magistraţilor din România, P. N., M. G., P. L., G. F. şi G. B.:

Întrucât nu a fost satisfăcută cerința timbrajului, cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Magistraților din România va fi anulată pentru netimbrare în condițiile disp. art.197 cod proc. civilă și art. 33 alin. 2 din OUG 80/2013

Sub acest aspect, Curtea reține că intervenienta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale, așa cum rezultă din comunicarea aflată la fila 80 Deși s-a depus la dosar o cerere prin care intervenienta arată că depune la dosar taxa de timbru (fila 44), totuși, atașat acestei cereri nu s-a aflat și dovada achitării taxei, motiv pentru care va fi admisă excepția netimbrării invocată din oficiu.

În privința celorlalte cereri de intervenție, reținând soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală, și împrejurarea că acestea au fost formulate ca simple apărări în favoarea pârâtului, în temeiul disp. art. 67 cod proc. civilă, Curtea va dispune respingerea lor ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantă.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 1 teza I şi art. 57 din Legea 317/2004.

Respinge excepţia nulităţii acţiunii pentru lipsa semnăturii invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge excepţiile inadmisibilităţii cererii de suspendare, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active invocate de intervenienţii accesorii M. G. şi P. L..

Admite acţiunea formulată de reclamanta UNIUNEA NAŢIONALĂ  JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA cu sediul în Oradea, Parcul Traian nr. 10, jud. Bihor şi sediul procesual ales în Râmnicu Vâlcea, Scuarul Revoluţiei nr. 2, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII cu sediul în Bucureşti, sect. 6, Calea Plevnei nr. 141B.

Dispune suspendarea executării hotărârii CSM nr. 338/29.03.2016 până la pronunţarea instanţei de fond.

Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii P. N. cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, str. Independenţei nr. 24, jud. Mehedinţi, M. G. şi P. L. ambii cu domiciliul procesual ales la SCA Piperea & Asociaţii în Bucureşti, sect. 3, Splaiul Unirii nr. 223, et. 3, G. F. şi G. B. ambii cu domiciliul procesual ales în Bucureşti, sect. 6, Calea Plevnei nr. 141B.

Anulează pentru netimbrare cererea de intervenţie formulată de intervenienta Asociaţia Magistraţilor din România, cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr. 53, Sector 5.

Executorie de drept.

În cazul în care reclamanta nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Cu recurs în ce priveşte măsura suspendării în termen de 5 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Curtea de Apel București.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2016.

PREŞEDINTE,                                                                GREFIER,

MĂDĂLINA ELENA GRECU                                       CRISTINA OLARU

Red. jud.M.G.

 

 

Secţiuni: Jurisprudență Curți de Apel, Selected, Sistemul judiciar | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO