JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a câștigat premiul pentru cel mai bun memoriu în finala internațională a Telders Moot Court Competition de la Haga, 18-21 mai 2016
23.05.2016 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

În perioada 18-21 mai 2016, s-a desfăşurat la Haga (Olanda) finala Telders International Law Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc de drept internațional public, organizat de către
Universitatea din Leiden, potrivit unui comunicat al Universității de Vest din Timișoara, semnat de prof. univ. dr. Lucian Bercea – Decan, dat publicității luni, 23 mai 2016.

În etapa finală a competiției s-au calificat 26 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza rezultatelor obținute în
cadrul rundelor naționale, echipa Facultății de Drept din Timișoara calificându-se în urma câștigării etapei naționale în fața universităților din București și Sibiu.

Competiția finală a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților într-o speță vizând drepturile refugiaților și libertatea de navigație.

Telders_2016Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Sandra Baci, Alexandra Burdulea și Lazăr Silviu, toți studenți în anul II, a obținut premiul pentru cel mai bun memoriu pentru reclamant, a ocupat locul 5 în clasamentul reclamanților și locul 8 în clasamentul final general al competiției.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de asist. univ. dr. Sorina Doroga și Vlad Macovei, student în anul IV al Facultății de Drept, fost participant la numeroase concursuri internaționale studențești.

Acest rezultat se înscrie în seria succeselor din ultimii ani ale echipelor Facultății de Drept din Timișoara în competiții studențești internaționale în domeniul drepturilor omului, dreptului internațional public și dreptului Uniunii Europene, cel mai recent exemplu fiind calificarea în semifinalele Central and Eastern European Moot Court Competition, concurs desfășurat la Bratislava (Slovacia), în perioada 29 aprilie – 2 mai 2016.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate