Vladimir Cebotari: Peste 75% din acțiunile Strategiei de Reformare a Sectorului Justiției sunt astăzi realizate
27.05.2016 | Irina RÎMARU

Optimizarea hărții instanțelor judecătorești, ridicarea calității actului juridic, debirocratizarea sistemului judiciar, continuitatea reformei procuraturii, promovarea noilor instrumente de combatere a corupției, fortificarea medierii, dezvoltarea instituțională a Avocatului Poporului, reforma Curții Constituționale și E-justice sunt doar câteva din prioritățile Ministerului Justiției pentru 2016, anunțate de Vladimir Cebotari la prima ședință din acest an a Consiliului Național pentru Reforma Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept (CNROOND), potrivit justice.gov.md.
În cadrul evenimentului a fost prezentat Raportul anual privind gradul de implementare al Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016 și perspectivele pentru viitor în vederea continuării procesului de reformare a sistemului. Vladimir Cebotari a făcut public gradul de realizare pentru momentul actual – 77,6%, ceea ce înseamnă 378 de acțiuni îndeplinite din numărul total de 487. Conform raportului, în 2015 un bun nivel de realizare este atestat pentru pilonii: „Respectarea drepturilor omului în sectorul justiției” (84%), „Sectorul justiției bine coordonat, bine administrat și responsabil” (77%), „Sistemul judecătoresc” (76%), „Rolul justiției în dezvoltarea economică” (75%) și „Integrarea actorilor în sectorul justiției” (62%).
Vladimir Cebotari: „Am pus în aplicare noul mecanism privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Am revizuit repetat imunitatea penală și contravențională a judecătorilor. Am avansat în procesul de optimizare a hărții dislocării instanțelor judecătorești. Am continuat aplicarea noilor proceduri de selecție și evaluare a performanțelor judecătorilor. Am modernizat tehnologiile informaționale aplicate în cadrul sistemului judecătoresc. Am aplicat noile reguli de salarizare majorată și în volum deplin a judecătorilor. Am avansat în procesul de reformă a procuraturii. Am adoptat Legea cu privire la mediere. Am fortificat sistemul asistenței juridice garantate de stat. Au fost adoptate de către Parlament proiectele de legi privind reforma: sistemului de executare a deciziilor judecătorești, statutului interpreților și traducătorilor în procesele judiciare, a instituției notariatului. Am continuat reforma instituției Avocatului Poporului. Am lansat procesele de reformă a Curții Constituționale. Continuăm să dezvoltăm programele de învățământ general și vocațional pentru copiii aflați în detenție. A fost adoptat în I-a lectură în Parlament Legea cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor. Proiectul Legii pentru modificarea și completarea Legii cu privire la avocatură a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern. Am adoptat Legea cu privire la Agentul guvernamental. Am îmbunătățit mecanismul recunoașterii executării hotărârilor arbitrale străine. Am consolidat sistemul de justiție juvenilă, inclusiv de probațiune juvenilă și asigurarea respectării drepturilor copiilor deținuți”.
Ședința a fost prezidată de șeful statului, Nicolae Timofti, cu participarea ambasadorului UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, șefului Oficiului Consiliului Europei în Chişinău, Jose-Luis Herrero, ambasadorului Marii Britanii în țara noastră, Phil Batson, miniștrilor, oficialilor de la Parlament, șefilor instituțiilor statului și reprezentanților societății civile.