Augustin Zegrean, Doctor Honoris Causa al Universității Ștefan cel Mare din Suceava
30.05.2016 | JURIDICE.ro

Vineri, 27 mai 2016, a avut loc festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava lui Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale a României, potrivit unui comunicat al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.
În comunicat se arată, de asemenea, că ”este un moment de recunoaștere publică a meritelor pe care domnul Președinte Augustin Zegrean le are în dezvoltarea unei colaborări unice între Instituția Curții Constituționale a României și USV reflectată atât prin organizarea și participarea judecătorilor Curții Constituționale la conferințe și evenimente internaționale la USV, culminând cu organizarea Trilateralei Curților Constituționale ale Lituaniei, Republicii Moldova și României, cât și prin intermedierea de stagii de practică a studenților USV la Curtea Consituțională a României.”