Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: Camelia Voiculescu și alții. Confiscare, prezumția de rea-credință, noțiunea de pedeapsă, imparțialitate și dreptul de proprietate
30.05.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Secția a 4-a, CEDO

Cererea nr. 502/15
Camelia Rodica VOICULESCU și alții împotriva României
comunicată în 2 mai 2016

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Prima și cea de-a doua reclamantă, doamnele Camelia Rodica Voiculescu și Corina Mirela Voiculescu, sunt cetățence românce născute în 1952 și, respectiv, în 1976 și locuiesc în București. A treia și a patra reclamantă, Grupul Industrial Voiculescu și Compania („GRIVCO” S.A.) și Compania pentru Cercetare Aplicată și Investiții S.A. („CCAI” S.A.), sunt două societăți comerciale de drept român cu sediul în București.

Domnul Voiculescu este tatăl reclamantelor, doamnele Camelia Rodica Voiculescu și Corina Mirela Voiculescu. Acesta a fost, de asemenea, principalul acționar al companiilor reclamante GRIVCO S.A. și CAIC S.A. și președinte al unui partid politic parlamentar.

În 1991, o societate comercială controlată de domnul Voiculescu s-a asociat cu un organism public de cercetare, Institutul de Chimie Alimentară („ICA”), pentru a crea o nouă societate comercială, „Bioprod” S.A. Ulterior, compania reclamantă GRIVCO S.A. a fost încorporată în capitalul noii societăți, devenind acționar majoritar.

Potrivit concluziilor procesului penal descris mai jos, terenul și construcțiile pe care ICA le-a încorporat în capitalul noii societăți au fost subevaluate în mod deliberat. Societatea Bioprod S.A. a utilizat aceste terenuri pentru a construi imobile pe care le-a vândut apoi companiei reclamante GRIVCO S.A. Taxa pe care a plătit-o aceasta din urmă pentru utilizarea terenului a fost, de asemenea, subevaluată.

În 2002, Ministerul Agriculturii a decis transformarea societății ICA în societate comercială pe acțiuni și a început procesul de privatizare. Patrimoniul noului Institut de Cercetări Alimentare București („ICA București” S.A.) a fost subevaluat. Societatea reclamantă GRIVCO S.A. l-a achiziționat pentru o sumă de aproximativ 94 de ori mai mică decât valoarea reală a patrimoniului societății ICA București S.A.

În scopul de a-și însuși personal acțiunile societății ICA București S.A., domnul Voiculescu a încheiat un contract de împrumut fictiv cu compania reclamantă GRIVCO S.A. Împrumutul nefiind rambursat, aceasta din urmă i-a transferat domnului Voiculescu proprietatea asupra acțiunilor. Acesta a devenit, astfel, proprietar asupra 92% din capitalul societății ICA București S.A., pe care l-a transferat ulterior companiei reclamante CCAI S.A.

Printr-un un contract de donație autentificat de un notar în iunie 2006, domnul Voiculescu a donat cu titlu gratuit fiicelor sale, în părți egale, acțiunile deținute în cadrul celor două companii relcamante, GRIVCO S.A. și CCAI S.A. Contractul prevedea o interdicție de vânzare a acțiunilor fără acordul domnului Voiculescu.

1.2. Procesul penal împotriva domnului Voiculescu

La 10 iunie 2005, împotriva domnului Voiculescu s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind acte de corupție săvârșite cu ocazia privatizării Institutului de Chimie Alimentară.

La cererea Direcției Naționale Anticorupție („DNA”), procurorul-șef a anulat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale în august 2007 și a dispus continuarea anchetei de către DNA.

Printr-un rechizitoriu din 3 decembrie 2008, DNA l-a trimis în judecată pe dl Voiculescu și pe ceilalți doisprezece inculpați, printre care unii oficiali de rang înalt, pentru a răspunde pentru o serie de infracțiuni legate de privatizarea ICA. Procurorii l-au acuzat pe dl Voiculescu de spălare de bani și abuz în serviciu sub președinția partidului cu scopul de a a-și apropria în mod ilegal patrimoniul ICA.

Printr-o hotărâre din 26 septembrie 2013, Tribunalul București a constatat prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Cu toate acestea, instanța l-a condamnat pe domnul Voiculescu la 5 ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanța a constatat că diferitele operațiuni economice, financiare și juridice desfășurate sub supravegherea domnului Voiculescu s-au realizat cu scopul de abține în mod fraudulos, dar sub o aparență legală, bunurile ICA.

Instanța a constatat că fiicele domnului Voiculescu au fost de bună-credință în momentul în care tatăl lor le-a transmis acțiunile în mod gratuit. Dar, pentru dl Voiculescu, această donație a fost considerată ca ultima etapă de spălare a banilor obținuți prin aproprierea frauduloasă a activelor ICA. Prin urmare, instanța a dispus confiscarea, în detrimentul domnului Voiculescu, a echivalentului acțiunilor transferate cu titlu gratuit, adică dublul sumei de 670.000 de euro.

Pe latura civilă, el a fost condamnat în solidaritate cu ceilalți inculpați la repararea prejudiciul cauzat Ministerului Agriculturii, și care s-a ridicat la 60.482.615 euro. Pentru a asigura executarea hotărârii judecătorești, instanța a dispus sechestrul asigurator a mai multor clădiri și conturi care aparțin condamnaților.

Dl Voiculescu, DNA și ceilalți condamnați au introdus apel împotriva acestei sentințe la Curtea de Apel București.

Printr-o decizie din 26 iunie 2014, Colegiul de conducere al Curții de Apel București a numit judecătorii C. B. M.-A.M. pentru a înlocui de la 1 iulie 2014 pe cei doi judecători care până atunci judecaseră apelul, și care nu mai putea rămâne în cauză, unul din cauza pensionării și cel de-al doilea din cauza începerii unei urmăriri penale pentru fapte de corupție.

Judecătorii C.B. și M.-A.M. au fost numiți începând cu 1 iulie 2014 la Curtea de Apel printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii din 18 iunie 2014.

1.3. Intervenția reclamantelor în cadrul procedurii penale

În cadrul ședinței din 1 iulie 2014, dl Voiculescu a ridicat o excepție pentru constituirea pretins nelegală a completului de judecată și a cerut trimiterea cauzei la un alt complet. Judecătorii C. B. și M.-A.M. au respins cererea pe motiv că acesta nu avea dreptul să cenzureze modul lor de numire. Ei au estimat că excepție de trimitere nu era necesară și au reamintit că modalitatea de numire putea forma obiectul unui recurs separat.

De asemenea, în cadrul ședinței din 1 iulie 2014, judecătorii C. B. și M.-A.M. au dispus, ca măsură provizorie, sechestrul asigurător al acțiunilor deținute de reclamante, doamnele Camelia Rodica Voiculescu si Corina Mirela Voiculescu, și de reclamantele GRIVCO S.A. și CCIC S.A. și sechestrul asigurator al mai multor clădiri deținute de cele două companii.

Curtea de Apel a considerat că a existat o „suspiciune rezonabilă” cu privire la originea acestor bunuri și a amintit că, în conformitate cu prevederile Legii nr 656/2002 privind combaterea spălării banilor și finanțării acțiuni teroriste și a Legii nr. 78/2000 privind lupta împotriva corupției, măsura era obligatorie. Instanța a stabilit drept competente pentru punerea în executare a măsurii, Administrația Finanțelor Publice și DNA, precizând faptul că, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, în cazul în care bunurile au fost transferate în străinătate, autoritățile naționale trebuie să facă pașii necesari pentru a le identifica.

Reamintind că articolul 13 din Convenție garantează dreptul la un recurs efectiv, Curtea de Apel a citat pentru a se prezenta în instanță, la următoarea ședință programată pentru 7 iulie 2014, reclamantele, astfel încât acestea să-și poată prezenta argumentele și să-și demonstreze buna credință raportat la transferul de acțiuni realizat. Citările au fost expediate la data de 4 iulie 2014.

În cadrul ședinței din 7 iulie 2014, reclamanții, care au fost reprezentați de un avocat și respectiv de un mandatar, au contestat măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor.

Dl Voiculescu a ridicat din nou excepția întemeiată pe neregularitatea numirii în complet a judecătorilor C. B. M.-A.M. Acești judecători au considerat că cererea era inadmisibilă pentru motivul că s-au pronunțat deja cu privire la această excepție și că totodată decizia colegiului putea să facă obiectul unei reexaminări în contencios administrativ.

În cele din urmă, instanța de apel a reamintit părților că ale lor concluzii ar trebui să fie cu privire la proporționalitatea ingerinței aduse dreptului de proprietate raportat la cerințele Convenției.

În cadrul ședinței, la 4 august 2014, doamna Voiculescu și societatea GRIVCO S.A. au fost reprezentați de un avocat. Încheierea de ședință a menționat absența reprezentantului CCIC S.A.

Avocații reclamanților au depus la dosar mai multe documente pentru a dovedi originea legală a bunurilor.

Curtea de Apel a declarat inadmisibilă cererea reclamanților de a se adresa o trimitere preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene. Instanța a considerat că problema nu era relevantă, deoarece trimiterea privea dispoziții de drept care nu fac parte din dreptul Uniunii Europene, iar pe de altă parte, dispoziții care au făcut deja obiectul unei interpretări suficient de clare a instituțiilor Uniunii Europene.

Bazându-se pe articolele 6 § 64 și 250 § 6 din Codul de procedură penală, reclamanții și dl Voiculescu solicită recuzarea judecătorilor C. B. și M.-A.M. pe motiv că au dispus măsura sechestrului, și prin urmare, aceștia nu se mai puteau pronunța, fără a încălcat principiul imparțialității, cu privire la contestarea acestei măsuri.

Cererea de recuzare a fost declarată inadmisibilă de către judecătorii C.B. și M.-A. M. pe motiv că dreptul intern nu prevede o acțiune separată împotriva măsurii provizorii dispusă de o instanță. Totodată, au respins aplicarea în speță a articolului 250 § 6 din Codul de procedură penală, pe motiv că acest alineat stabilea doar modalitățile de punere în aplicare a sechestrului.

În cele din urmă, au reamintit faptul că Curtea de Apel are competența de a examina proporționalitatea măsurii în lumina cerințelor Convenției și că terții ar putea prezenta apărarea lor cu privire la aceste aspecte în fața acestei instanțe.

Dl Voiculescu și reclamantele au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor articolului 250 § 6 din Codul de procedură penală considerând că o astfel de interpretare aduce atingere principiilor independenței și imparțialității justiției. Ei au cerut sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Curtea de Apel a respins cererea pe motiv că acesta nu se afla în competența Curții Constituționale al cărei rol este de a verifica dispozițiile legilor organice prin raportare la Constituție. În speță, reclamantele solicitau ca Curtea Constituțională să realizeze chiar ea însăși o interpretare a articolului menționat anterior.

Dl Voiculescu recuză din nou judecătorii M.-A.M. și C. B. și a reiterează cererea de sesizare, întemeiat pe faptul că respingerea tuturor cererilor făcute lasă să se creadă existența unei atitudini părtinitoare a acestor judecători. Cererea a fost declarată inadmisibilă de către judecători pe motiv că respingerea diverselor solicitări nu reprezintă o prejudecare a cauzei.

Din cauza orei târzii, ședința a fost amânată pentru a doua zi, cu scopul de a oferi părților posibilitatea de a concluziona.

În cadrul ședinței din 5 august 2014, reclamanții au fost reprezentați de un avocat. Ei au afirmat că sechestrul asigurator era ilegal, deoarece nu ar putea afecta proprietatea unor terțe persoane care nu au fost parte în procesul penal în primă instanță. De asemenea, au constatat că, în temeiul articolului 13 din Convenție, contestația era o cale de atac care trebuie să fie examinată de către o altă instanță decât instanța de apel.

Curtea de Apel s-a pronunțat în data de 8 august 2014. Acesta a confirmat condamnarea domnului Voiculescu pentru spălare de bani și a mărit pedeapsa la zece ani de închisoare. Aceasta a confirmat, de asemenea, sechestrul a mai multor conturi și a bunurilor care aparțin acestuia din urmă.

În ceea ce privește proprietatea reclamanților, Curtea de Apel a respins contestația împotriva sechestrului. Instanța a statuat că sechestrul s-a bazat pe suspiciunea originii bunurilor și pe necesitatea de a preveni ascunderea rapidă a acestora.

Instanța de apel a dispus, de asemenea, confiscarea bunurilor în temeiul articolului 33 § 1 și 3 din Legea nr 656/2002, coroborat cu articolele 112 § 1 e) și 112 § 6 din Codul penal.

Aceasta a considerat că, în conformitate cu prevederile de mai sus, confiscarea bunurilor ce provin în mod direct din activități ilicite, precum și a produselor indirecte, inclusiv cele obținute prin investiții sau produse de conversie directe, venituri sau alte beneficii derivate din veniturile activitate ilegală directă sau indirectă, a fost obligatorie.

Curtea de Apel a arătat că o confiscare a fructelor infracțiunii de spălare a banilor, chiar dacă acestea aparțineau unor terțe părți, rezulta din natura infracțiunii care implica o disimulare a bunurilor în patrimoniul altora. Curtea a reamintit că doctrina și jurisprudența, în special cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis că o confiscare s-ar putea aplica, de asemenea, proprietății unor terțe persoane.

Aceasta concluzionează că nicio dispoziție de drept intern nu interzice confiscarea acestor bunuri, cu singura condiție ca aceasta să nu aducă atingere dreptului la respectarea proprietății terților de bună-credință.

În acest caz, instanța de apel a considerat că donarea acțiunilor către reclamante, doamnele Voiculescu, a fost făcută pentru a evita confiscarea acestora. Având în vedere circumstanțele acestui transfer și pentru a aplica principiile fraus omia corrumpit („fraudă corupe totul”) și nemo plus iuris ad-alinum transferre potest quam ipse habet ( „nimeni nu poate transfera la un altul mai multe drepturi decât nu are el însuși”), Curtea de Apel a concluzionat că reclamanții au acționat cu rea-credință prin acceptarea donației și că ei știau sau ar fi trebuit să știe despre originea ilicită a acestor bunuri.

Prin urmare, instanța de apel a dispus reținerea în detrimentul fiecăreia dintre reclamante a sumei de 2,984,358 lei, respectiv 670 000 EUR, reprezentând valoarea acțiunilor. De asemenea, a dispus confiscarea sumelor colectate de către fiecare dintre reclamanți în ceea ce privește chiriile primite de către compania GRIVCO S.A. pentru închirierea bunurilor care aveau o origine ilicită. .

În ceea ce privește Convenția, invocând jurisprudența Curții și, în special, Welch v. Regatul Unit (9 februarie 1995, seria A nr 307-A), Silickienė c. Lituaniei (nr 20496/02, din 10 aprilie 2012), Salabiaku c. Franța (07 octombrie 1988, seria A nr. 141-A), Bongiorno și alții v. Italia (nr. 4514/07, din 05 ianuarie 2010) și Butler c. Regatul Unit ((dec.), nr. 41661/98, CEDO 2002-VI), Curtea de Apel a considerat că respectiva confiscare nu a fost o sancțiune penală, că articolul 6 pe latură penală, și articolul 7 din Convenție nu este astfel aplicabil, și că articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu se opune, în principiu, prezumțiilor de drept sau de fapt referitoare la confiscarea patrimoniilor de proveniență ilicită. Or, instanța a considerat că reclamantele nu au dovedit nici originea licită a bunurilor, nici buna lor credință.

De asemenea, Curtea de apel a constatat că trei loturi de teren ale fostului Institut de Chimie Alimentară, de o suprafață de 29 220 m2, 4457 m2 și respectiv 3000 m2, cu clădirile aferente, se aflau acum în patrimoniul societăților reclamante. Considerând că au fost produsul unei activități ilegale, instanța de apel a dispus și confiscarea acestora.

În ceea ce privește un alt teren de 4184 m2, situat în București și proprietatea GRIVCO SA, instanța de apel a constatat că un co-inculpat, directorul general al GRIVCO SA, a declarat în timpul procesului că mișcările de bani între diverse companii controlate de dl Voiculescu au fost frecvente, o parte din prețul de achiziție al terenului provenind de la compania CCIC SA si că creditul bancar luat de către compania GRIVCO SA pentru construirea unui imobil pe acel teren a fost asigurat cu bunurile fostului Institut.

Prin urmare, Curtea de Apel a considerat că terenul și construcția aferentă au constituit veniturile indirecte ale activității ilegale și a dispus confiscarea acestora.

În cele din urmă, Curtea de Apel a făcut referire la dreptul Uniunii Europene, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) privind confiscarea bunurilor din activitățile ilegale. Ea a înaintat o cerere către direcția din Ministerul Justiției însărcinată cu cooperarea cu alte state ale Uniunii Europene în lupta împotriva corupției, pentru a efectua verificări în vederea identificării activelor din străinătate ale domnului și doamnelor Voiculescu.

În punerea în aplicare a hotărârii din 8 august 2014, terenurile și clădirile menționate mai sus au fost înregistrate în țara pe numele Statului și Ministerul Finanțelor a început procedura de executare pentru recuperarea activelor și a bunurilor sechestrate.

1.4. Contestația cu privire la legalitatea componenței completului Curții de Apel

Deoarece Curtea de Apel a respins pe 1 iulie 2014 cererea de sesizare formulată de reclamente și de domnul Voiculescu, acesta din urmă și-a exprimat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor și C. B. M.-A.M. când au judecat apelul.

Printr-o hotărâre din 11 iulie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea pe motiv că aprehensiunile domnului Voiculescu erau nefondate deoarece numirea judecătorilor a respectat Regulamentul de funcționare, precum și decizia Consiliului Superior al Magistraturii de alocare a acestor judecători la curtea de apel.

Dl. Voiculescu a reiterat criticile sale în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ îndreptată împotriva deciziei Colegiului director al Curții de Apel. Reclamanții nu au informat Curtea cu privire la rezultatul acestei proceduri.

În cele din urmă, folosind aceleași argumente, dl Voiculescu a depus o contestație îm anulare a hotărârii din 8 august 2014 la Curtea de Apel. Printr-o hotărâre din 6 ianuarie 2015, Curtea de Apel a respins contestația pe motiv că judecătorii C.B. și M.-A. M îndeplineau toate condițiile legale pentru a judeca respectiva cauză.

2. Capete de cerere:

2.1. Doamnele Voiculescu și societățile comerciale reclamante se plâng de faptul că nu au fost judecate de către un tribunal imparțial. Ele critică mai ales lipsa de imparțialitate a judecătorilor C.B. și M.-A.M.

2.2. Reclamantele susțin că acea confiscare a bunurilor reprezintă echivalentul unei sancțiuni penale. Ele invocă o încălcare a articolului 7 din Convenție, susținând că acea confiscare nu a fost prevăzută de dreptul intern la data în care infracțiunea de spălare a banilor ar fi fost realizată de către dl Voiculescu.

2.3. Invocând articolul 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, reclamantele critică lipsa unei instanțe superioare pe rolul căreia să poată contesta măsura de confiscare a bunurilor lor.

2.4. Bazându-se pe articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție, reclamantele s-au plâns de faptul că respectiva confiscare a proprietății lor reprezintă o măsura arbitrară și disproporționată, bazată pe o prezumție de rea-credință.

3. Întrebări adresate părților

1. Curtea de Apel București care a judecat cauza reclamanților a fost „un tribunal independent”, în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție?

2. Confiscarea proprietăților reclamanților echivalează cu o „sancțiune” în sensul articolului 7 din Convenție?

3. Dacă răspunsul este în afirmativ, această „pedeapsă” era prevăzută de legislația națională la momentul săvârșirii infracțiunilor care sunt reproșate domnului Voiculescu?

4. Dacă răspunsul este tot în afirmativ, reclamantele au beneficiat de dreptul, consacrat la articolul 2 § 1 din Protocolul nr. 7 ca a lor „pedeapsa” să fie analizată de către o instanță superioară?

5. Reclamanții au fost lipsiți de proprietatea lor pentru o cauză de utilitate publică și în conformitate cu legea și principiile generale ale dreptului internațional, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1?

6. Dacă da, această privare de proprietate a constituit un „echilibru just” între cerințele interesului general al comunității și cele ale protecției drepturilor reclamanților?

7. În special, solicitarea de a furniza dovezi referitoare la bună-credință a reclamanților pentru a răsturna prezumția caracterului ilegal al transferului de bunuri în patrimoniul lor, a reprezentat o povară excesivă impusă acestora din urmă?

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “România la CEDO: Camelia Voiculescu și alții. Confiscare, prezumția de rea-credință, noțiunea de pedeapsă, imparțialitate și dreptul de proprietate”

  1. Florin RADU spune:

    Ei, nu-i nimic, vom plati noi, cetatenii, despagubirile …

  2. Amelia FARMATHY spune:

    Se numeste previziune:).

    • Propun rubrica: Previziuni CEDO nemotivate.

      Eu nu sunt așa sigură de rezultatul negativ pentru că CEDO, spre deosebire de alte dăți, nu trimite la o jurisprudență a sa în cadrul întrebărilor adresate. Asta poate înseamna că lucrurile fie sunt foarte clare în sensul că nu s-a încălcat, fie că lucrurile nu sunt deloc clare că s-ar fi încălcat.

  3. Dna Mihaela,

    Dna Judecator Stanciu ne-a spus ca „in presă, atacurile extrem de dure la adresa magistraţilor (judecători sau procurori sau la adresa ANAF/DGAF), care au instrumentat dosare extrem de importante (pentru cine?), au avut argumentări că prin atacuri nu s-a urmărit altceva decât decredibilizarea activităţii profesioniste pentru a se pune sub semnul întrebării onestitatea sau corectitudinea. Aceste atacuri nu au făcut decât să ne decredibilizeze ca ţară.” Cazul ICA SA este insa o execuţie publică în care propaganda a creat FALSURI, poate cel mai important fiind dublarea activului si implicit a prejudiciului calculat de catre PROCURORI. Am analizat in detaliu acest caz aici:
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-demontarea-miturilor
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-confiscarea-turnului
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-erori-ale-instantei
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-erori-in-urmarirea-penala
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-ii-prejudiciu-umflat-si-active-dublate
    http://incomemagazine.ro/articole/ica-radiografia-unui-prejudiciu-fabricat-adevarata-realitate-contabila

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate