« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale în materia audiovizualului
31.05.2016 | Elena AMBROSE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În prezent, cadrul legal general pentru serviciile de comunicare audiovizuală îl constituie Legea nr. 504/2002 şi Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Legea audiovizualului nr. 504/2002 cuprinde prevederi substanţiale şi procedurale incidente în materia serviciilor de comunicare audiovizuală, actul normativ fiind redactat în concordanţă cu Directiva Consiliului 89/552/EEC din 3 octombrie 1989 (Directiva „Televiziune fără frontiere”), în prezent abrogată de Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale).

Legea nr. 504/2002 conţine în cadrul Capitolului VII intitulat „Contravenţii şi sancţiuni” prevederi specifice cu caracter de sancţiuni pentru anumite fapte săvârşite de furnizorii sau distribuitorii de servicii audiovizuale.

În ciuda faptului că legiuitorul a dedicat un capitol întreg acestor prevederi, acesta a omis să reglementeze termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale de către Consiliul Naţional al Audioviualului.

În lipsa unui text legal care să reglementeze acest aspect, devin aplicabile reglementările generale în materie de prescripție: prevederile cuprinse în Codul civil sau prevederile generale în materie contravenţională reprezentate de Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Întrucât normele cuprinse în Codul civil vizează raporturile juridice de drept privat şi nu cele de drept public, în a cărui sferă se află dreptul contravenţional, devin aplicabile normele cuprinse în Ordonanța  nr. 2/2001.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a statutat prin Decizia nr. 1762/2009 că o normă specială din cadrul ramurii de drept public se completează cu norma generală existentă în aceeași ramură. Numai în cazul în care nu există normă generală, se poate pune problema aplicării normei generale din cadrul unei alte ramuri de drept.

Dispoziţiile art. 13 din Ordonanța nr. 2/2001 reglementează un termen de prescripţie de 6 luni al aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale ce curge de la data săvârşirii faptei.

Deşi se poate susţine că potrivit principiului specialia generalibus derogant trebuie să se aplice legea specială, respectiv Legea audiovizualului, în condiţiile în care legea specială tace se vor aplica dispoziţiile cuprinse în legea generală, respectiv Ordonanța nr. 2/2001. Astfel, aspectele nereglementate prin lege specială rămân sub incidenţa dreptului comun.

Recent, într-un dosar având ca obiect anularea unei decizii emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, Curtea de apel Bucureşti a admis cererea reclamantului radiodifuzor de a anula decizia Consiliului prin care acesta fusese amendat cu 100.000 de lei, deoarece a fost emisă cu nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de disp. art. 13 din Ordonanța nr. 2/2001, această soluţie fiind confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins recursul formulat de autoritatea publică.[1]

Pe de altă parte, tot cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor cuprinse în Ordonanța nr. 2/2001 în materia audiovizualului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că se aplică regimul contravenţional reglementat de legea specială: „Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, regimul sancţionator pe care îl instituie reprezintă legea specială în materie, fiind astfel, altul decât cel stabilit prin O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, care reprezintă legea generală în materia contravenţiilor. Fiind vorba de o lege specială, care derogă de la legea generală, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în raport de care lipsa menţiunilor privind sediul, contul bancar şi codul fiscal al contravenientului atrag nulitatea procesului-verbal de contravenţie.”[2]

Este necesar de menţionat faptul că dispoziţiile art. 13 din Ordonanța nr. 2/2001 se aplică doar în cazul sancţiunii amenzii contravenţionale, Consiliul Naţional al Audioviualului putând aplica şi alte sancţiuni, precum retragerea licenţei sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual. Totodată, pot exista situaţii în care sancţiunea amenzii este aplicată în subsidiar, spre exemplu în cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie.

De lege ferenda, considerăm că se impune modificarea Legii audiovizualului în sensul introducerii unui text de lege care să prevadă un termen de prescripţie al aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale. Proiectul de act normativ ce va modifica legea va trebui să ţină seama de natura faptelor reglementate de Legea nr. 504/2002 şi să corespundă contextului politic şi social actual, astfel încât Consiliul să aibă posibilitatea monitorizării şi investigării faptelor săvârşite de către radiodifuzori ce pot constitui contravenţie.

De menţionat este că la nivelul țărilor europene acest termen nu este unitar. În Germania termenul este de 6 luni potrivit art. 49 parag. 5 din Tratatul de Radiodifuziune şi Audiovizual Interstatal, în Franţa este reglementat un termen de 3 ani conform art. 42-5 din Legea nr. 86-1067/1986 privind libertatea de comunicare, iar în Spania termenul diferă în funcţie de gravitatea faptei: 3 ani în cazul faptelor foarte grave, 1 an în cazul faptelor grave şi 6 luni pentru faptele mai puţin grave.

Dacă în cazul primelor două ţări, termenul de prescripţie este reglementat de legea specială, în cazul Spaniei, legea specială (Legea nr. 7/2010 privind comunicarea audiovizuală) face trimitere către legea generală în materie administrativă, şi anume Legea nr. 30/1992 privind regimul juridic al administraţiilor publice şi procedura administrativă comună.


[1] Decizia nr. 3080/8.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
[2] Decizia nr. 2567/19.04.2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.


Avocat Elena Ambrose
BADEA, POPA ŞI ASOCIAŢII

 
Secţiuni: Drept civil, Media & Publicitate, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD