Baroul București. Reconvocarea Adunării Generale Ordinare a Avocaților – 2 iunie 2016
30.05.2016 | JURIDICE.ro
Baroul București a dat publicității vineri, 27 mai 2016, un anunț cu privire la reconvocarea Adunării Generale Ordinare a Avocaților din Baroul București pentru data de 2 iunie 2016, ora 14:00 (în continuarea Adunării Generale a Baroului Bucureşti), la Sala Palatului din Bucureşti.
Ordinea de zi cuprinde:
1. Prezentarea, discutarea şi supunerea la vot a raportului Consiliului privind activitatea desfăşurată în 2015;
2. Aprobarea raportului Comisiei de cenzori privind activitatea financiar-contabilă în anul 2015;
3. Descărcarea Consiliului cu privire la activitatea şi gestiunea sa pentru anul 2015;
4. Aprobarea cheltuielilor cu organizarea și funcționarea structurilor jurisdicționale și administrative care își desfășoară activitatea în cadrul sau pe lângă Baroul București;
5. Aprobarea proiectului de buget pentru anul 2016;
6. Consultarea avocaților privind inițierea demersurilor pentru edificarea sau cumpărarea unui centru de adunări și conferințe al Baroului București, prin eforturi proprii sau în cooperare cu Uniunea Națională a Barourilor din România, Casa de Asigurări a Avocaților sau Filiala București a Casei de Asigurări a Avocaților;
7. Diverse.
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi
aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!