« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii. Constituționalitate
01.06.2016 | Anda-Laura TĂNASE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României nr. 361 din data de 11 mai 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 202 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexandru Ioan Băltean într-un dosar aflat pe rolul Tribunalul Arad – Secţia penală.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile „art. 206 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 4251 din Codul de procedură penală”. Curtea constată însă că referirea la art. 4251 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Declararea şi soluţionarea contestaţiei, este utilizată doar pentru susţinerea argumentării, fără a fi formulate critici distincte în legătură cu dispoziţiile acestui text legal.

Astfel fiind, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra masurilor preventive în cursul judecăţii, având următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.[…] (3) Contestaţia se soluţionează în şedinţă publică, cu participarea procurorului şi cu citarea inculpatului.”

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că textul legal criticat stabileşte procedura de contestare a încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive. Autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că doar inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, iar nu şi partea vătămată, deşi aceasta este participant în procesul penal şi subiect procesual principal. Apreciază că această diferenţă de reglementare nu are nicio justificare obiectivă, încălcând, prin urmare, dispoziţiile constituţionale invocate.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici similare, formulate cu privire la dispoziţiile art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale. Aplicând, mutatis mutandis, în prezenta cauză, considerentele care au fundamentat soluţia pronunţată cu acel prilej, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat calitatea de titular al dreptului de a exercita calea de atac doar pentru inculpat şi procuror, având în vedere caracterul contestaţiei, în această materie, de cale de atac pentru proceduri urgente şi hotărâri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale. Această soluţie legislativă este în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie care fac referire la existenţa unui drept, a unei libertăţi sau a unui „interes legitim” al persoanei, ca o condiţie esenţială pentru a avea acces la justiţie, precum şi cu prevederile art. 129 din Constituţie.

Raţiunea pentru care legiuitorul nu a reglementat calitatea de titular al dreptului la contestaţie, în această materie, şi pentru partea vătămată, este aceea că această parte din procesul penal nu justifică un interes legitim în exercitarea căii de atac a contestaţiei prin care se asigură controlul judiciar cu privire la măsurile preventive de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale inculpatului. De altfel, stabilirea căilor de atac şi a încheierilor care sunt supuse acestora este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului şi se aplică deopotrivă tuturor celor ce se adresează justiţiei.

Cât priveşte invocarea de către autorul excepţiei a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea constată că nu se poate reţine, nici în acest caz, o inegalitate de tratament în ceea ce priveşte accesul la calea de atac a contestaţiei împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, între inculpat şi procuror, pe de o parte, şi partea vătămată, pe de altă parte, chiar dacă toţi aceşti participanţi la procesul penal au aceeaşi calitate, de părţi, de vreme ce această din urmă parte nu justifică apărarea unor interese legitime specifice într-o astfel de procedură. Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit că egalitatea în drepturi nu înseamnă uniformitate, aşa încât se impune aplicarea unui tratament juridic diferit dacă situaţia de fapt nu este identică. Astfel, trebuie avută în vedere poziţia procesuală diferită a inculpatului, respectiva procurorului şi a părţii vătămate, şi deci situaţiile juridice diferite în care aceştia se găsesc în procedura căii de atac împotriva încheierilor prin care instanţa dispune, în primă instanţă, asupra măsurilor preventive, fără însă ca, în acest mod, să fie afectată egalitatea participanţilor la procesul penal.

Cât priveşte referirea/comparaţia pe care autorul excepţiei o face, invocând prevederile art. 4251 din Codul de procedură penală, care constituie cadrul general pentru declararea şi soluţionarea contestaţiei, aceasta nu poate fi primită ca argument în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Sub acest aspect, Curtea a reţinut în mod consecvent că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 206 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală.

Anda-Laura Tănase

 
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD