« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti
BONDOC & ASOCIATII
 
2 comentarii

Aplicarea în timp a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în achizițiile publice
02.06.2016 | Demis-Marius SPĂRIOS

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393/23.05.2016, a fost publicată Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Întrucât în cuprinsul legii nu este prevăzut un termen special de intrare a acesteia în vigoare, Legea nr. 101/2016 a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării sale, conform art. 78 din Constituţia României, republicată, respectiv la data de 26 mai 2016.

Potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispoziţiile acestei legi se aplică „numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol „contestaţiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse”.

Textele evocate mai sus menţionează trei tipuri de acte prin care se poate sesiza organul administrativ-jurisdicţional (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), respectiv instanţa de judecată, după cum urmează:

contestaţiile, care pot fi adresate atât Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (potrivit art. 8-28 din lege), cât şi direct instanţei de judecată (potrivit art. 49-52 din lege)[1];

cererile, care pot fi adresate, după caz, instanțelor competente pentru soluționarea în fond a cauzei (cererile de chemare în judecată, potrivit art. 53-55, art. 58, art. 61 alin. 1 din Lege),  instanțelor de recurs (cererile de recurs, potrivit art. 51 alin. 3 și art. 61 alin. 2 din Lege) sau Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (cum ar fi cererea de suspendare reglementată în secțiunea a 4-a din Capitolul III al Legii);

plângerile, formulate împotriva deciziilor emise de Consiliu și adresate instanțelor competente, conform Capitolului IV din Lege.

Din modul de redactare a textului art. 69 alin. (1) și (2), menționat mai sus, rezultă că fiecare din actele enumerate trebuie tratat în mod distinct din punctul de vedere al regulilor de procedură aplicabile.

Astfel, de exemplu, dacă la data intrării în vigoare a legii, contestația în fața Consiliului se află în curs de soluționare, aceasta va continua să fie soluționată după regulile stabilite de legea anterioară (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006), însă plângerea ce va fi formulată împotriva deciziei Consiliului se va soluționa după regulile stabilite de Legea nr. 101/2016 (întrucât, prin ipoteză, aceasta va fi formulată după intrarea în vigoare a acestei legi).

Aceeași va fi situația și în cazul în care cererea de chemare în judecată sau contestația formulată pe cale judiciară se află în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii (trebuind să fie soluționată după regulile de procedură vechi, în vigoare la data formulării lor), iar eventualele cereri de recurs împotriva hotărârilor pronunțate asupra acestora se formulează, evident, după intrarea în vigoare a legii (urmând ca recursul să fie soluționat, așadar, după noile reguli de procedură, reglementate de Legea nr. 101/2016).

O interpretare diferită, în sensul că, de exemplu, dacă o contestație se află în curs de soluționare în fața Consiliului la data intrării în vigoare a Legii urmând, astfel, să fie soluționată potrivit legii vechi, atunci și plângerea împotriva deciziei Consiliului, adresată instanței, va fi soluționată tot potrivit legii vechi, nu este posibilă, întrucât textul art. 69 alin. (1) și (2) este suficient de clar în sensul că, dacă cererea sau contestația sau plângerea este formulată după intrarea în vigoare a legii noi, această nouă lege îi va fi aplicabilă.

Aceasta fiind situația de lege lata, apreciez totuși, că, de lege ferenda, cel puțin în situația contestației formulate pe cale judiciară și a cererilor de chemare în judecată adresate instanțelor, legiuitorul va fi putut să prevadă ca și căile de atac declarate împotriva hotărârilor prin care aceste contestații/cereri sunt soluționate să fie supuse aceleiași legi de procedură ca și judecata în primă instanță, pentru a se evita eventuale confuzii legate, mai ales, de termenul de exercitare a recursului [care în OUG nr. 34/2006, astfel cum a fost interpretată (în ce privește calea de atac ce trebuie exercitată) prin Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii[2], era de 5 zile de la comunicare, în timp ce în Legea nr. 101/2016 este de 10 zile de la comunicare sau chiar de 30 de zile de la comunicare, în cazul cererilor privind constatarea nulității absolute].

În acest sens, am în vedere dispozițiile art. 69 alin. (4) din lege, potrivit cărora „Termenele procedurale aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă”, din care rezultă, per a contrario, că termenele care încep să curgă după intrarea în vigoare a noii legi (așadar, inclusiv termenul pentru exercitarea căii de atac) se vor supune acesteia.

Este evident că acest scurt material nu poate să acopere varietatea situațiilor care, în mod cert, se vor ivi în practică și care este posibil să reclame noi interpretări și corelări ale dispozițiilor incidente.


[1] Este reglementată, astfel, în mod clar situația cunoscută sub numele de „forum shopping” (posibilitatea de a  sesiza una/unul dintre instanțele/organele jurisdicționale deopotrivă competente), în sensul că persoana vătămată poate alege să se adreseze fie CNSC, a cărui decizie poate fi ulterior atacată în fața instanței de judecată, fie direct instanței. Aceasta este o consecinţă a caracterului facultativ al jurisdicţiilor administrative, consacrat de art. 21 alin. (4) din Constituție. În acest sens, a se vedea, referitor la achizițiile publice, și Decizia Curții Constituționale nr. 284/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 344 din 21 mai 2012).
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015.


Judecător Demis-M. Spărios
Curtea de Apel Brașov

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Achiziții publice, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Aplicarea în timp a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în achizițiile publice”

  1. Daniel ȘERBAN spune:

    În decizia sa nr. 422/2015, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271 ind. 1 şi 2 din OUG nr. 34/2006, Curtea Constituţională a reţinut că autorii excepţiei au depus contestaţie anterior intrării în vigoare a OUG nr. 51/2014 şi că, făcând aplicarea art. II din această din urmă ordonanţă de urgenţă, potrivit căruia „Contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzută de legea în vigoare la data la care au fost depuse.”, instanţa judecătorească, în opinie majoritară, ÎN MOD CORECT a reţinut că petenţii nu trebuie să constituie garanţia de bună conduită. Curtea a mai reţinut că, în cauza a quo, nu a fost constituită garanţia de bună conduită. Totodată, Curtea a constatat că textele legale criticate, care reglementează garanţia de bună conduită, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, ele nefiind nici aplicate ŞI NICI APLICABILE CAUZEI.
    Voalat, din aceste considerente, cu tentă de consiliere şi control asupra hotărârii definitive a instanţei, se desprinde concluzia că normele generale din CPC:
    – art. 25 alin. (1): procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi;
    – art. 27: hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul,
    prevalează în aplicare normei speciale de la art. II al OUG nr. 51/2014, care face distincţie între contestaţii, cereri şi plângeri.
    Mai aproape de adevărul normativ ni se pare a fi interpretarea dată de judecătorul aflat în minoritate în decizia civilă nr. 8021 din 30 octombrie 2014 a CAB (http://www.rolii.ro/hotarari/56b6057585641f16fcb804ac), care a sesizat CCR, opinie ce rezonează, mutatis mutandis, cu aceea a autorului articolului de mai sus şi pe care o înfăţişăm spre ştiinţă:
    Potrivit art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2014, „contestaţiile/cererile/plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzută de legea în vigoare la data la care au fost depuse”.
    În raport de aceste dispoziţii, doar în situaţia plângerilor care s-ar fi aflat în curs de soluţionare la instanţa de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei soluţionarea acestora ar fi fost supusă condiţiilor şi procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 în forma anterioară modificării.
    Per a contrario, orice plângere care nu se afla în curs de soluţionare la instanţa de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei va fi soluţionată în condiţiile şi cu procedura prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014. Textul art. II sau art. 271 ind. 1 alin. (1) şi (2) nu fac distincţie între contestaţii, cereri sau plângeri în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil.
    În prezenta cauză, plângerile au fost depuse la poştă, prin scrisoare recomandată, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014. Prin urmare, ele sunt supuse noilor dispoziţii, existând în sarcina petentelor obligaţia constituirii garanţiei de bună conduită.
    În cazul în care voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude de la aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 plângerile formulate împotriva deciziilor Consiliului prin care au fost soluţionate contestaţii introduse anterior datei de 30.06.2014, era necesar ca noua reglementare să conţină o dispoziţie expresă în acest sens.
    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 prevede, însă, alte situaţii în care aceasta nu se aplică, şi anume în cazul contestaţiilor/cererilor/plângerilor aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării ei în vigoare. Instanţa nu are posibilitatea de a stabili alte situaţii în care reglementarea nu este aplicabilă.
    Pentru aceste considerente, apreciez, în dezacord cu opinia majoritară, că se impunea admiterea excepţiei privind nedepunerea garanţiei prevăzute de prevederile art. 271 ind. 1 şi, în consecinţă, respingerea plângerilor.

    PS: În paranteză fie spus, art. 2553 alin. (1) C. civ. nu se aplică pentru stabilirea datei intrării în vigoare a unei legi, întrucât avem o normă dedicată în Legea nr. 24/2000.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD