Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Curtea de Apel Cluj a formulat o trimitere preliminară, înregistrată la CJUE: C-286-16 Emixtani


3 iunie 2016 | Daniel-Mihail ȘANDRU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Curtea de Apel Cluj a formulat o nouă trimitere preliminară, înregistrată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: C-286-16 Emixtani. Potrivit încheierii din 22 ianuarie 2016 are următorul conținut:

1. Într-o situație ca cea din litigiul principal, în care actul administrativ contestat este emis anterior aderării, dar contestația împotriva acestuia a fost soluționată printr-o decizie a unei autorități fiscale ulterior aderării, principiul cooperării loiale presupune ca interpretarea legii naționale să fie făcută din perspectiva directivei europene incidente în materia T.V.A.?
2. Raportat la circumstanțele din litigiul principal, principiul securității juridice trebuie interpretat în sensul că se opune practicii autorităților fiscale prin care se ajunge la concluzii diferite, în baza aceleiași stări de fapt, de concluziile organelor de urmărire penală privitoare la scutirea de T.V.A. a serviciilor legate direct de transportul internațional de persoane?
3. Principiul cooperării loiale trebuie interpretat în sensul că se opune unor norme interne prin care se stabilește că, în ipoteza neinvocării temeiurilor de drept european în cuprinsul unei contestații administrative, acestea nu mai pot fi invocate înaintea instanței de judecată?

Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susţinut de JURIDICE.ro.

:: sursa: IADUER – un proiect CSDEARDAE şi FJR

Prof. univ. dr. Mihai ȘANDRU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii