ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Interviuri | Interviuri VIDEO
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Luminița Nodit: Viața unui avocat este grea aici

06.06.2016 | Petru HOBINCU, Alina MATEI
Abonare newsletter

Petru Hobincu: Sunteți bănățeancă, ați studiat în Timișoara, sunteți licențiată în drept la București, plecată în Statele Unite și…convertită la common-law. O frază lungă cât distanța Severin-Seattle, undeva la peste nouă mii de kilometri. Cum vedeți acum acest traseu? A fost necesar? A doua oară ați face la fel?

LNLuminița Nodit: Nu știu dacă aș repeta traseul. Ar fi prea simplu, iar eu mă complac în complicații și complexități. Mă consider un călător, sau, mai simplu, un nomad, așa că distanțele nu mai au valoare, destinațiile și drumurile între destinații sunt valoarea. Nimic nu este necesar la timpul trecut, necesarul trăiește în prezent. Pentru viitor, necesarul este setul de prim ajutor pe care îl obții în caz de dezastru natural. Te poate ajuta să supraviețuiești temporar, dar nu mai mult. Pentru mine, acest traseu a fost plin de peripeții, eșecuri și realizări.

Petru HobincuCum ați perceput facultatea în România? Ați avut un model academic sau practicant al dreptului? Dacă ați fi rămas aici, care ar fi fost aria de practică preferată?

Luminița Nodit: Nu știu exact ce șanse aveam să fac ceea ce fac acum în România. Am avut mereu îndrumători, oameni cu suflet. Nici nu știu cu cine să încep și din ce perioadă. Profesoara mea de logică, economie și științe sociale, prof. dr. Carmen Bulzan, pe atunci un profesor la Colegiul Național ”Traian” în Severin, va fi mereu pe listă. Dragii mei colegi de la Tibiscus din Grupa I și ceilalți colegi ai noștri din alte grupe m-au învățat câte ceva despre viață și despre drept, lucruri care mi-au folosit mai mult în timpul imigrării decât memorarea unor texte sau coduri.

Petru HobincuCred că prima oprire în Statele Unite a fost în Indiana. În ce condiții ați ajuns să practicați dreptul, licențiată fiind în București? Am observat o perioadă petrecută în Indiana University. Cum au fost acele etape? A trebuit uitat totul, a contat ce ați făcut în țară?

Luminița Nodit: Deși pentru mulți facultățile particulare sunt o pierdere, pentru mine nu a fost. Cerințele să aplici la o facultate de drept în SUA sunt diferite și absolvind Facultatea de Drept din România m-a ajutat să satisfac o cerință de a avea echivalentul for a “Bachelor Degree,” care e minimul cerut pentru a aplica la o facultate în SUA. Din punct de vedere informativ, nu cred că a trebuit să uit, pentru că oricum am uitat destul de mult fără intenție.

Petru Hobincu: Care a fost impactul celeilalte școli de drept? Un model în mediul academic sau practicant al dreptului de acolo, ați avut sau aveți?

Luminița Nodit: Școala de drept de aici este diferită. În școală se folosește metoda socratică (euristică). Prin folosirea întrebărilor, profesorii stimulează (sau inhibă, în unele contexte) gândirea viitorilor avocați mai mult decât stimularea însușirii unor cunoștințe legale.

Participarea la activitățile barourilor statutului sau a barourilor locale nu este obligatorie în toate statele, deși examenul de barou este o necesitate pentru a practica în aproape toate statele. Cu toate acestea, eu m-am implicat mai mult decât alți avocați în activitățile baroului. M-am implicat foarte mult cu Young Lawyer Council, unde am fost unul dintre reprezentanții avocaților tineri din statul Indiana, în multiple activități și comitete de oferire a serviciilor legale gratuite pentru public și am participat și în academii de formare a liderilor cum ar fi Leadership Development Academy Class II. Rezultatul acestor implicări a fost dezvoltarea unor relații profesionale excepționale. Unul dintre mentorii mei, Honorable Judge Kenneth H. Johnson, care s-a pensionat recent, a fost și va rămâne un model și o inspirație. [1]

Petru Hobincu: Cariera dvs. are o zona de practică privată 2009-2011 și apoi aceste joburi, publice în Indianapolis și Seattle.

Luminița Nodit: Majoritatea carierei mele legale, după intrarea în barou în Indiana, în octombrie 2010, a fost în domeniul serviciului public. Am lucrat pentru o firmă din Indianapolis, Lewis Wagner, pentru o perioadă scurtă, în perioada în care așteptam rezultatele de la barou. Am avut o experiență extraordinară, în special datorită unei relații profesionale stabilite din timpul Facultații de Drept în cadrul unui curs de mediere cu John Trimble, unul dintre mentorii mei. Printre alte internship-uri și alte servicii temporare care sunt tipice pentru studenții la drept, în timpul facultății am lucrat la Rubin Levin, PC, o firma nemaipomenită care m-a modelat, ca să spun așa, și m-a pregătit pentru o carieră axată pe litigii. Cariera publică a fost pentru mine o oportunitate să câștig experiență în domenii care mă interesau mai mult și în care poate nu mă puteam specializa ca un avocat la început de carieră.

Petru Hobincu: Ați intrat în Barou. A fost dificil? Odată intrată în Barou în Indiana, aveți drept de liberă practică peste tot în Statele Unite? Și în orice arii de practică?

Luminița Nodit: Intrarea în Barou nu este ușoară pentru imigranți. În general, puține state acceptă reciprocitate, unele acceptă intrarea în Barou fără examen pentru avocații care au practicat în alt stat pentru o anumită perioadă și uneori mai sunt și alte cerințe, cum ar fi un examen local din legile statului respectiv. Pentru Statul Washington va trebui să satisfac o cerință similară. Ceva mai puțin cunoscut este interviul pentru “character and fitness to practice law”.

La acest interviu participă doar absolvenții unei facultăți de drept din US (acreditată) care au obținut rezultate favorabile la examenul de Barou. Acest interviu este ultima etapă pentru a practica dreptul, fie ca avocat, judecător, procuror, etc.

Examinatorii sunt interesați de existența antecedentelor penale (cazier judiciar), tulburări psihice (boli mintale) netratate (cum ar fi depresia sau anxietatea în unele state), consumul ilicit de droguri, alte dependențe, lipsa de caracter și lipsa de responsabilitate financiară.

Este greu să generalizezi cum percep sau adresează examinatorii aceste întrebări și există nuanțe și interpretări la nivel de stat. Îmi amintesc că am citit dezbateri aprige care criticau legalitatea acestor întrebări sau despre situații în care examinatorii au cerut unor candidați să prezinte documente care arătau tratamentul administrat și faptul că bolile respective erau stabilizate, din cauza faptului că au dezvăluit că sufereau de boli mintale când au făcut cererea pentru examenul de Barou.

Petru Hobincu: Cum arată o zi plină din viața unui avocat? Documentarea și relația cu instanțele sunt informatizate? Până la ce punct ajută asta și unde începe munca pur personală și care face diferența la final.

Luminița Nodit: Viața unui avocat este grea aici. Clienții sunt mult mai pretențioși și instanțele sunt la fel de pretențioase. Dacă lucrezi ca asociat la o firmă, foarte des cerințele partenerilor sunt aproape imposibil de realizat fără mari sacrificii.

Școlile aici sunt de multe ori echipate să pregătească avocați pentru a gândi ca avocații, să înțeleagă precedentul, jurisprudența, citirea legilor, etc. Uneori destul de mult timp este dedicat analizei. Memoratul nu este la modă în facultate aici; cel puțin până la examenul de Barou memorarea nu este de ajutor. Școala mea a oferit și șanse pentru pregătire practică. Am avut primii clienți în anul 2 la facultate și apoi posibilitatea să particip în clase în care examenul final a fost un proces ori un “oral argument” în procedura de apel.

Cu toate acestea, școala de drept nu te pregătește pentru viața de zi cu zi în avocatură. Primele cazuri sunt șansa de a învăța, uneori… din greșeli. Câteodată, un avocat experimentat “shows you the ropes”. În cazul meu, am avut mare noroc să lucrez cu niște colegi nemaipomeniți și să practic în fața unor judecători exemplari.

Petru Hobincu: Ați optat să deveniți și mediator. Cum funcționează acest sistem? Ce situații/dosare se rezolvă în mod curent prin mediere, există o rată de succes medie?

Luminița Nodit: Multe cazuri merg obligatoriu la mediere. În anumite state s-au implementat legi care prevăd că drepturile de vizită și custodie a minorilor să fie discutate inițial în cadrul medierilor. Scopul este rar înțeles. Pentru judecători este o posibilitate de a tria cazurile care se pot rezolva ușor, iar pentru unii participanți este o posibilitate de a hotărî ceva ce poate ajunge într-o rezoluție. Deși rar am întâlnit participanți care au înțeles acest aspect al medierii. Nu sunt la curent cu medierile în România, dar interesant este că în multe state din SUA nu este necesar să fii licențiat în drept ca să practici medierea, deși o pregătire specială, de obicei de 40 de ore și ceva, practică este suficient.

Uneori medierile sunt recomandate de către participanți, dar cel mai des de către judecător. Sunt multe statistici, dar numerele nu spun totul și sunt multe variabile în funcție de domeniul implicat. În anumite cazuri, cum sunt cazurile implicând accidente rutiere, și alte cazuri în care asigurările sunt implicate, se rezolva prin mediere. Succesul medierilor decurge din abilitatea mediatorului de a ghida participanții spre rezoluție.

Medierile au apărut pe scena legală din România după emigrarea mea și nu sunt familiarizată cu procesul de mediere din țară. Oricum, medierile în dreptul familiei aici sunt unice, mai ales în cazuri în care nu există acel element de violență sau probleme tipice de neglijare a copiilor. În aceste cazuri, părerea mea este că participanții au o șansă de a selecta o soluție care este mai aproape de dorințele participanților decât o alegere făcută de instanță, pe care participanții uneori nu o înțeleg, iar alteori este imposibil de respectat.

În aceste cazuri unice, medierile sunt șansa fiecărui participant să reevalueze cazul înainte de a renunța complet la dreptul de a decide ce va fi prezentat pentru aprobarea judecătorului. În cazul în care participanții soluționează conflictul prin mediere, rolul judecătorului se reduce la aprobarea înțelegerii la care au ajuns participanții. Printre altele, rolul mediatorilor este să atenționeze participanții în timpul medierii dacă soluțiile de compromis sunt legale, și să evite situația în care termenii hotărâți prin mediere nu pot fi aprobați de instanțe, deoarece contravin legilor.

Petru Hobincu: Povestiți-ne o speță de mediere. Ce este mai ușor și ce este mai greu în mediere?

Luminița Nodit: Medierile sunt confidențiale, iar experiența mea în cazuri de mediere a fost limitată la cazuri implicând drepturi la vizite sau modificări de custodie, unde am reprezentat Departamentul de Protecție a Copiilor. Am participat și în alte medieri, dar nu în cazuri în care am fost implicată ca mediator. Deși rar, medierea este o șansă să alegi un compromis cu care poți trăi.

Dacă participanții înțeleg consecințele alegerii făcute, acesta este un succes. Rolul mediatorilor și al avocaților care uneori vin să reprezinte clienții lor la mediere este mai puțin important în cazurile în care am fost implicată. Este mult mai complicat să hotărăști cine va pleca acasă cu copii decât cine va primi cecul mai mare; pierderile financiare par mai ușoare decât cele emoționale.

Petru Hobincu: Ați intrat în “sistem” ca Staff Attorney in Indiana Department of Child Services? Cum a fost acea perioadă pentru un jurist tânăr? De ce “la stat’?

Luminița Nodit: Este foarte greu să mergi în instanță și să ceri unui judecător să dispună încetarea drepturilor părintești, în special în cazurile în care părinții unor nou-născuți sunt persoane care nu au posibilitatea fizică sau mentală de a funcționa în viața de zi cu zi. Într-o societate rudimentară, unii dintre ei poate ar funcționa.

Din punct de vedere al experienței, a fost o oportunitate excepțională. Judecătoarea în fața căreia mi-am început profesia, și în fața căreia am practicat pentru aproape 2 ani, a fost selectată și în final nominalizată pentru Curtea Supremă (cea mai înaltă instanță în Indiana). Acum, stimata doamnă judecător Loreta Rush, este Chief Justice în Indiana.

Petru Hobincu: La finalul anului trecut a fost o mare discuție publică în România privind situația familiei Bodnariu din Norvegia și intervenția Barnevernet prin luarea în custodie a copiilor. Cum procedează statul Indiana în situații delicate în care sunt implicați copii? În ce situații generice intervine prompt și rapid și în care situații statul se interpune mai delicat în viața acelei familii? Cât de repede se iau aceste măsuri și cât control are familia asupra corectitudinii procedurilor care i se aplică sau i se opun?

Luminița Nodit: Foarte des părinții primesc avocat din oficiu care ajută foarte mult. Judecătorul contează foarte mult în aceste cazuri, pentru că tot sistemul este supraîncărcat. Deși uneori sunt variabile, cred ca la un moment dat eu și colegul meu am avut în jur de 350 de cazuri într-un an. Am avut noroc să lucrez cu un grup de asistenți sociali care într-adevăr încercau să ajute părinții. Este, de fapt, obligatoriu pentru o perioadă ca departamentul să încerce să remedieze problemele și să faciliteze reunificarea familiei sau plasarea copiilor la rude, în cazul în care părinții sunt în închisoare, au decedat, ori în anumite cazuri considerate unice.

Ultima întrebare apare simplă, dar răspunsul nu este simplu.

De obicei, părinții se opun și judecătorul hotărăște următorii pași dacă copii au fost separați de părinți sau dacă instanța le-a acordat părinților o șansă de a locui împreună, dar cu supraveghere sau alte condiții. În unele cazuri, părinții au nevoie de ajutor doar temporar. Cazurile de molestare sexuală, cazurile de violență în familie sau care implică droguri sunt mai complicate, iar părinții și departamentul (de protecție al copilului n.n.) apar în instanță la anumite intervale ca să reevalueze planul de reunificare, ori să propună modificări, incluzând încetarea drepturilor părintești. Părinții au dreptul la avocat din oficiu pentru recurs.

Petru Hobincu: A urmat perioada în care ați activat ca Deputy Attorney General la Office of the Indiana Attorney General? Mai întâi, ați trecut de la dreptul familiei într-o zona complet nouă. De ce?

Luminița Nodit: Mi-am imaginat cariera mea de început ca un prilej de modelare și dezvoltare ca avocat. În timpul facultății, un avocat renumit ne-a povestit despre experiența lui lucrând pentru Attorney General la Office of the Indiana Attorney General.

Am decis să-i urmez sfatul și nu regret. A fost o experiență deosebită: cazuri diverse și complexe, responsabilități enorme și prilejul de a proteja interesele consumatorilor în cazuri de fraudă, abuz, decepție. Câteodată, ca în șah, trebuie să te gândești la câteva mutări înainte de mutarea oponentului. Așa este și cu cariera mea de avocat în USA. Mereu mă gândesc la trei mutări mai departe. Câteodată mutarea mea nu a fost cea dorită, pentru că startul a fost mai complicat, dar ideal este să continui să lupți, să înveți din greșeli și să te bucuri de joc.

Petru Hobincu: Observ, totodată, printre îndatoriri și unele care trebuie neapărat înțelese și explicate. De exemplu Deceptive Trade Practices, False Claims, Whistleblower Protection și Fair Credit Reporting Act. Aș dori să înțeleg ce face un jurist, ce ați făcut, în această configurație de atribuții? Poate ne și ilustrați, pentru o mai bună înțelegere.

Luminița Nodit: În perioada în care am lucrat pentru Procurorul General din Indiana, rolul meu a fost în parte să protejez consumatorii prin invocarea legilor care interzic actele sau practicile neloiale sau frauduloase din comerț sau care afectează comerțul.

Foarte multe dintre cazuri s-au rezolvat prin negocieri directe cu companiile acuzate de aceste practici, după ce aceste companii au hotărât să accepte termenii impuși. În alte cazuri, după o perioadă de investigare, am deschis acțiune în instanță împotriva unor companii din cauza faptului că practicile publicitare înșelătoare și/sau alte practici publicitare frauduloase erau prevalente în modul lor de a-și conduce afacerile, în special în etapa de marketing. Uneori, rezultatul investigațiilor încheiate era menționat de către presă. Un exemplu de caz în care am fort implicată poate fi accesat aici.

În aceeași perioadă m-am ocupat și de cazuri bazate pe “false claim laws”. Într-un mod simplificat, aceste cazuri urmăresc sancționarea unor persoane sau companii care fraudează programe guvernamentale. Foarte interesantă este și existența unor informatori, numiți “whistleblower,” care de fapt sunt persoane ce au cunoștință de aceste ilegalități și sesizează guvernul să investigheze. Ca răsplată, acești informatori obțin anumite sume din recuperările financiare obținute de guvern; foarte des aceste sume sunt substanțiale. Foarte multe cazuri au implicat pierderi ale guvernului în programe, cum ar fi Medicaid. Acest program asigura un fel de ajutor celor care se calificau pentru a obține acoperire pentru sănătate datorită stării sociale, a sănătății ori alte criterii. Statele și guvernul federal contribuie la acest program; contribuțiile sunt în general 50%, dar există devieri la nivel de stat.

Pentru a înțelege implicarea mea în cazuri având la bază Fair Credit Reporting Act este important să conceptualizăm importanța stabilirii creditului și faptul că trei mari companii din SUA monitorizează acest credit. Aceste companii sunt Equafax, Transunion și Experian. Cazul s-a încheiat cu un aranjament în care aceste companii au fost de acord să-și modifice felul în care operau, și o plată către statele implicate în această investigație.

Mulți comercianți nu realizează sau ignoră legile statelor care protejează consumatorii împotriva acestor practice neloiale. Nu pot să discut detalii despre aceste cazuri, dar detaliile publice sunt disponibile pentru cei interesați. De exemplu, unele dintre cazuri au implicat companii farmaceutice. În general, deși la nivel de stat mai sunt nuanțe, excepții, limite și interpretări, Deceptive Trade Practices sau Unfair Trade Practices se referă la protecția acordată consumatorilor prin lege împotriva acestor practici în orice aspect comercial.

Cerul este limita în anumite state, pentru că “unfair” este un termen legal care favorizează consumatorul și nu comerciantul.

Petru Hobincu: V-am observat numele într-o investigație pornită de Procurorul General din New York în 2014 care, cu acea ocazie, notifica toate autoritățile competente din diverse state, inclusiv pe dumneavoastră asupra unei posibile încălcări a legii federale de către unul sau mai mulți comercianți. Aceștia făceau publicitate utilizând apologia alcoolismului ca temă generală. Ce se întâmplă în astfel de situații, dacă compania sau companiile sunt găsite ca fiind în culpă? Ce măsuri se iau? Cât timp poate dura de la ancheta până la măsuri efective? Sunt dese asemenea intervenții ale autorităților federale?

Luminița Nodit: Investigațiile autorităților de stat sau federal sunt confidențiale și cei implicați nu discută cazurile. În general, avocații de la firme reprezentând clienți care sunt investigați interpretează sau încearcă să intuiască direcția autorităților guvernamentale. În timpul facultății de drept, în SUA răspunsul corect la orice întrebare începea cu “depinde”. Așa este și cu aceste investigații – totul “depinde”. Investigațiile pot dura ani sau pot înceta scurt timp după inițiere, din mai multe motive.

Ca măsuri, de exemplu, în cazuri de antitrust se pot cere restituiri către consumatori sau către stat în cazul în care statul a suferit pierderi. În plus, comercianții pot fi sancționați financiar, dar și obligați să respecte anumiți termeni impuși, uneori mai oneroși. Cererile pentru recuperarea cheltuielilor de judecată/investigare, care includ și plata pentru orele avocaților, sunt comune. Interesant, uneori anumite legi prevăd o recuperare triplă (“treble damages”). În anumite state, Attorney General poate să ceară instanței să interzică dreptul de a opera în acel stat pentru o afacere/companie.

Petru Hobincu: Urmează apoi recentul update (februarie 2016) către poziția de Special Assistant Attorney General pe lângă Washington State Attorney General’s Office. Desigur, în buna “tradiție Nodit”, a urmat “doar” o deplasare de 3600 de kilometri către Vest. De ce?

Luminița Nodit: Am vrut să mă specializez mai mult în domeniul concurenței și oportunitatea s-a ivit la un moment în care mă gândeam la o schimbare. Distanța nu contează, ceea ce contează este să nu mă plafonez și să practic profesia așa cum mi-a dorit-o.

Petru Hobincu: Cum arată o zi la birou (și nu numai) pentru un Antitrust Enforcer?

Luminița Nodit: Fiecare zi este diferită. Cazurile de obicei sunt complexe și investigațiile durează, iar uneori sunt urmate de litigii; câteodată negocierile se întâmplă înainte sau imediat după începerea unei acțiuni în instanță (filed a complaint). În general, lucrez la cazuri de la birou. Câteodată călătoresc în afara statului pentru negocieri, merg în instanță pentru procese, particip la interviuri cu martori, experți. O parte din timp îl petrec în conferințe telefonice dacă am cazuri în care mai multe state sunt implicate. Surprizele sunt inevitabile în profesie. Mă bucur să descopăr noi industrii despre care nu știu prea multe când adresez reclamații de la consumatori sau în timpul în care investigăm cazuri. Într-o zi pot să mă axez pe analiza unor fuziuni și achiziții, încheierea contractelor de cooperare aferente, analiza riscurilor anticoncurențiale legate o anumită achiziție într-un caz, aspecte referitoare la concentrări economice în legătură cu reorganizarea companiei și externalizarea segmentului de servicii după fuziuni. În altă zi, poate analizez pretinse înțelegeri de împărțire a pieței, alte aspecte de dominarea pieței, aspecte legate de piață și asocieri în industrie, acorduri între concurenți în general sau alte practici abuzive, carteluri, prevenirea de carteluri, trucarea licitațiilor sau fixarea prețurilor, abuzul de poziție dominantă; contracte exclusive, aspecte de concurență neloială și litigiile aferente. Lucrez cu un grup nemaipomenit de avocați, talentați și dedicați.

Alina Matei: Sistemul de common law american vi s-a părut complicat (sau prolix) ori, dimpotrivă, simplifică raporturile și tinde spre un nivel de stabilitate, deseori stratificată, capabil de o integrare aproape perfectă a indivizilor într-o societate care funcționează după norme?

Luminița Nodit: M-am obișnuit cu sistemul și este greu să răspund obiectiv. Niciun sistem nu este perfect, dar cu siguranță există un element de stabilitate în sistemul de common-law. Așa cum este foarte cunoscut, în acest sistem dreptul este elaborat, uneori modificat cu ajutorul judecătorilor.

De exemplu, decizia din cadrul unui proces, aflat pe rolul unei instanțe, este luată având în vedere deciziile luate în procese din trecut și aceasta, la rândul ei, afectează dreptul care va fi aplicat în cazurile viitoare. Dar aceasta este o simplificare, pentru că există legi care sunt invocate direct în instanță, fără a se recurge la analiza precedentului creat de judecători prin cazurile adresate în instanță. De asemenea, acest precedent este structurat pe domenii, de multe ori, și are o minimă valoare în unele cazuri. De exemplu, deciziile din cadrul curților federale de recurs nu sunt considerate optime ca precedent în fața Curții Supreme a unui stat dacă coexistă cu un precedent rezultat de la curțile de recurs din acel stat. Judecătorii din anumite instanțe pronunță opinii care sunt limitate pentru acele cazuri sau care nu au valoare de precedent. Multe dintre decizii nu sunt publicate oficial („not reported for publication”), ceea ce în anumite state limitează menționarea lor ca precedent.

Ceea ce a fost fascinant peste mine este oportunitatea avocaților să convingă în cazul în care nu există o prevedere care să fie aplicată pentru cazul supus judecății. Luând în considerare argumentele avocaților, judecătorii de „drept comun” au autoritatea și responsabilitatea să „creeze drept” prin crearea precedentului.

Petru HobincuPuteți să ne povestiți cea mai mare surpriză plăcută și respectiv cea mai nedorită surpriză pe care le-ați trăit în instanță?

Luminița Nodit: Satisfacțiile în instanță au fost mai multe decât surprizele nedorite. Printre ultimele, îmi amintesc o situație în care am ezitat să prezint încă un martor la un proces. Am decis să prezint mărturia în instanță a martorului și am procedat cu întrebări la care credeam că știam răspunsurile, deși nu avusesem prilejul să discut înainte de proces prea mult. Martorul, un ofițer de poliție cu experiență ca martor în instanță, m-a pus în situația neplăcută de a încerca să mă facă să îi reabilitez gafele făcute în timpul investigării cazului care ajunsese în instanță.

Ca orice avocat, și mie îmi place să-mi câștig procesele. Dar, pe lângă împlinirea personală care vine cu orice victorie, este nemaipomenit când cineva îți mulțumește pentru serviciul public. Am câștigat odată la un proces în care un grup de consumatori au fost convinși de un om de afaceri că îi va ajuta să-și refacă creditul și vor putea să obțină împrumuturi cu dobânzi reduse etc. Din păcate afaceristul nu avea nicio intenție să îi ajute, scopul fiind de a încasa sumele cerute de la consumatori. După proces am primit o scrisoare de mulțumire de la unul dintre consumatori, care tocmai primise un cec de la stat cu $3000. La momentul respectiv, familia trecea printr-o perioada grea și acel cec a venit la timpul potrivit. Bucuria a fost binevenită după experiența neplăcută cu avocatul care l-a reprezentat pe afacerist. Acest avocat a fost convins de la început ca voi ignora plângerile consumatorilor și voi renunța la acest proces care devenise foarte complicat când afaceristul a falimentat și a invocat procedurile tipice pentru insolvență aici. În general, insolvența limitează orice alte acțiuni în instanțele civile în timpul procedurilor colective. Cu o săptămână înainte de proces, avocatul a devenit irascibil și nepoliticos. M-am ambiționat și am pregătit o moțiune cu argumente care l-au convins pe judecător să continue cu procesul.

Petru Hobincu: V-ați lovit vreodată de discriminare pozitivă sau ordinară pe motivul provenienței sau a simplului fapt că sunteți femeie? Am văzut că activați în unele asociații de leadership feminin.

Luminița Nodit: Din păcate, da, deși proveniența mai puțin. Multe femei imigrante reușesc să facă o carieră în avocatură și chiar să aibă cariere deosebite. Drumul este plin de obstacole, ca peste tot; avantajul aici este inspirația acelor femei care au trecut peste barierele discriminării, deschizând drumuri și perspective pentru toți.

M-am implicat foarte mult cu grupuri de tineri lideri-avocați din Indiana și în general alte grupuri organizate în jurul Baroului de avocatură din Indiana sau oarecum în colaborare cu acesta. Din întâlniri, proiecte și colaborări profesionale am ajuns la prietenii adevărate. Comunitatea legală din Indiana este nemaipomenită. Nimic nu se obține peste noapte și am transmis același sfat pe care l-am primit și eu în trecut: “network”. În fiecare zi, la fiecare oră. Poate că nu este ceva ce ține formal de meserie și nici nu trebuie să fie simțită ca fiind ceva obligatoriu, dar este o necesitate pentru profesia de avocat.

Petru HobincuMai sunt juriști de origine română în statele în care ați practicat dreptul?

Luminița Nodit: Când am locuit în Indianapolis am avut ocazia să o cunosc pe doamna avocat Mariana Richmond care practică în Indiana. Am avut un coleg român în facultate, de origine din Târgu Mureș, dar acum locuiește în New York. Anul trecut am descoperit-o pe vecina mea, fosta gimnastă, Andrea Taclit, care studia și încă studiază dreptul la aceeași universitate unde am absolvit eu dreptul în Indiana. Comunitatea românească este mică în Indianapolis, comparativ cu Seattle. În prima lună după mutarea la Seattle, am cunoscut două avocate de origine română în Seattle și am înțeles că mai sunt și alți avocați de origine română aici.

Petru HobincuCum se vede România de la Seattle?

Luminița Nodit: Cred că e puțin prematur să răspund la această întrebare, dar personal cred că românii din USA promovează o imagine bună a României.

Petru Hobincu: Unde este sky limit pentru Luminița Nodit? Ce urmează?

Luminița Nodit: Sincer, nu știu. Speculez și anticipez câteva mutări, ca în jocul de șah, dar mă preocupă mai mult să trăiesc momentul. Să petrec timpul cu familia, să profesez ceea ce îmi place și să continui să progresez în viața profesională. Nu am o agendă. În carieră, singura dorință este să mă trezesc zâmbind, să îmi iubesc serviciul, să fac ceva care mă definește și mă intrigă din punct de vedere intelectual, să nu mă plafonez și din când în când “to shake things up”.


[1] A se vedea articolul disponibil aici, p. 18.


Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Luminița Nodit: Viața unui avocat este grea aici”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week