Dumitru Dobrev: Divizarea societăţilor comerciale – operaţiune în frauda creditorilor. Examen jurisprudenţial
7 iunie 2016 | Cosmina SIMA
Cercetător științific Dumitru Dobrev a publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 2/2016 articolul intitulat „Divizarea societăților comerciale – operațiune în frauda creditorilor. Examen jurisprudențial”.
Se aduce ca prim exemplu o hotărâre pronunțată de Tribunalul specializat Cluj în anul 2013. Acest tribunal reține că, în caz de concurs între normele generale și normele speciale, se aplică legea specială. Speța în cauză a fost pronunțată sub egida vechii Legi a insolvenței, nr. 85/2006, iar legea prezintă o procedură specială, comparativ cu procedura de drept comun, ce se aplică în mod prioritar, însă conține și norme de drept material. În speță se vorbește despre un transfer patrimonial reglementat de Legea nr. 31/1990, așadar dispozițiile referitoare la termenul de prescripţie extinctivă a unor acţiuni de anulare sau de constatare a nulităţii unor astfel de transferuri patrimoniale (divizări), au un caracter special în raport cu normele ce reglementează la modul general termenul de prescripţie pentru formularea unor acţiuni în anulare în temeiul Legii nr. 85/2006. Prin urmare, se constată că reglementarea din Legea nr. 31/1990 (art. 251) se va aplica cu prioritate, iar acțiunea în anulare va fi respinsă, deoarece s-a prescris.
Autorul continuă prin a prezenta hotărârea Curții de Apel Cluj, dată în apelul aceluiași dosar arătat mai sus. Aceasta consideră că s-a decis greșit de către tribunal împlinirea prescripției. Astfel, momentul nașterii dreptului subiectiv la acțiune nu poate fi plasat anterior deschiderii procedurii insolvenței, așadar, nu prezintă relevanță termenele din Legea nr. 31/1990. Administratorul judiciar nu putea să formuleze opoziție la divizare, în condițiile în care societatea nu era în insolvență. Prin urmare, dreptul său nu se născuse și nici termenul de prescripție nu putea fi calculat. Instanța reține că instituția anulării operațiunilor frauduloase are ca scop înlăturarea unor astfel de practici în proximitatea insolvenței. Aceste operațiuni se referă, în general, la utilizarea patrimoniului debitorului în defavoarea creditorilor. Prin procedura de insolvență se caută a se aduce, cumva, la masa credală acele bunuri îndepărtate în mod fraudulos. Mecanismul instituit de art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006, ar fi inutil dacă din domeniul de aplicare al acestor dispoziţii ar fi excluse acele operaţiuni pentru care în dreptul comun se prevăd alte căi de atac şi termene de exercitare speciale.
Ulterior, în cadrul articolului, autorul efectuează un comentariu. El observă că în ultimii 20 de ani, s-a căutat fraudarea creditorilor chirografari prin divizarea societăților. Evitând transferarea bunurilor în patrimoniul unor persoane fizice, creditorii putând, astfel, să apeleze la acțiunea pauliană, profesioniștii preferă să își transfere patrimoniul unor alte societăți, entități pe care creditorii chirografari nu le pot urmări, deoarece, în principiu, sunt legați prin contractul cu societatea inițială de a nu aplica solidaritatea pasivă. În practică s-au întâlnit adesea situații în care structura capitalului și proporția activ-pasiv din fracțiunea de patrimoniu transmisă este identică. Dacă acționarii unei societăți care se divide înțeleg să-și asume obligații mai mari decât drepturi, hotărârea adunării generale se va lua cu unanimitate de voturi. Această normă a fost introdusă ca urmare a transpunerii Directivei nr. 82/891/CEE, ce recomanda statelor membre să instituie norme mai severe, în cazul în care structurile de capital din societăţile rezultate în urma divizării nu mai urmăresc structura originală din societatea mamă.
Codul civil, însă, a venit cu o inovație în art. 238 alin (1) lit. b), instituind regula divizibilității obligației ce nu a fost repartizată între societățile obținute prin divizare. Așadar, titularul unui drept de creanță împotriva societății inițiale care nu a fost repartizat între persoanele juridice rezultate din divizare nu se mai poate îndrepta pentru toată creanța împotriva celui mai solvabil, ci va trebui să cheme în judecată persoanele rezultate din divizare, suportând riscurile legate de insolvabilitate. Din acest articol reiese și existența a două ranguri de creditori ai unei persoane juridice rezultate din divizare: cei ale căror creanţe sunt legate de bunurile preluate în patrimoniu persoanei juridice ce rezultă în urma divizării și creditorii „celorlalte obligaţii” ale persoanei juridice divizate, inclusiv cele netransmise.
În concluzie, articolul prezintă pe scurt modalitatea de fraudare a intereselor creditorilor chirografari de către profesioniști, prin apelarea la divizarea societății, micșorându-și, astfel, patrimoniul urmăribil.
