CJUE. Cauza C-586/14 Budișan. A căzut și timbrul de mediu!
10.06.2016 | Dragoș TÂRȘIA

La data de 9 iunie 2016, în cauza C-586/14 Budișan, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară prin care a statuat că:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că:
– nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;
– se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În esență, Curtea a reținut, ca efect al reglementării timbrului de mediu, orientarea cumpărătorilor din punct de vedere fiscal/economic spre autoturismele aflate pe piaţa naţională, cu fostele taxe auto achitate și nerecuperate, în timp ce achiziţia autovehiculelor înmatriculate în alte state membre cu aceiași vechime şi uzură este descurajată prin aplicarea timbrului pentru mediu.
Soluția pronunțată era previzibilă, fiind similară cu jurisprudența sa anterioară din cauza C-76/14 Manea, invalidând (a câta oară) refractaritatea instanțelor interne de contencios administrativ în a aplica direct dreptul Uniunii – cu precădere jurisprudența Manea – în contenciosul intern generat de acțiunile în restituirea timbrului/obligarea la înmatricularea fără plata timbrului.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederile interne, efectul direct al hotărârii constituind obligația statului român de a restitui și timbrului de mediu colectat nelegal cu începere de la data de 15 martie 2013, cererea Guvernului României de limitare în timp a efectelor hotărârii fiind corelativ respins prin aceiași hotărâre.
Av. Dragoș Târșia
Societate de avocați FLORESCU ȘI TÂRȘIA
Baroul Sibiu