Cererea de reexaminare. Constituționalitate
10 iunie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 395 din data de 24 mai 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 142 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Adrian Ionel Arvunescu într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care prevăd că „încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă”.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind Accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, art. 129 intitulat „Folosirea căilor de atac”, precum şi prevederilor art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, până la data pronunţării prezentei decizii, prevederile art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Soluţia legislativă criticată se regăsea, însă, în art. 1085 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă şi prevedea că „Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.”
Curtea s-a mai pronunţat asupra unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, exemplu fiind, în acest sens, constatând constituţionalitatea acestora. Astfel, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată nu contravine prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului.
În acest sens, prin Decizia din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul – sau unul dintre obiectele – litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul – cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.
Prin decizii anterioare, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât în cadrul cererii de reexaminare sunt analizate legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii, precum şi elementele necunoscute la momentul aplicării acesteia. Totodată, Curtea a constatat că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât reglementarea criticată nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevede doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale.
Aşa fiind, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei norme constituţionale sau convenţionale invocate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Prin această măsură, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect prevederile art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
