Secţiuni » Arii de practică » Protective » Data protection
Data protection
DezbateriConferinţeToate evenimenteleCărţiProfesionişti


România la CEDO: cauza pendinte Cămărășescu/Bălșan. Discriminări împotriva femeilor în materia violenței în familie și articolele 1, 3, 8 și 14 din Convenție


13.06.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
Secţiuni: CEDO, Comunicate parchete, Data protection, Dreptul familiei, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Secția a treia, CEDO și Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 49645/09
Angelica Camelia CĂMĂRĂŞESCU împotriva României/Angelica Camelia BĂLȘAN împotriva României
introdusă în 4 septembrie 2009 și comunicată în 20 martie 2014 precum și în 6 mai 2016

I.Situația de fapt (precum este redată de către reclamantă, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamanta, doamna Angelica Camelia Cămărăşescu, este cetățean român, s-a născut în 1957 și locuiește în Petroșani.

1. Evenimentele din 24 iunie, 3 și 8 septembrie 2007

3. Reclamanta s-a căsătorit cu N.C. în 1979 și au avut patru copii. De-a lungul căsătoriei lor N.C. a fost violent în numeroase ocazii față de reclamantă și de copiii lor. În 2007, când N.C. s-a implicat într-o relație extraconjugală și a introdus cerere de divorț, agresiunile împotriva reclamantei s-au intensificat. Divorțul lor s-a finalizat în 6 decembrie 2008.

4. În 24 iunie și 3 septembrie 2007, reclamanta a fost agresată fizic și amenințată de soțul ei. Potrivit certificatelor medico-legale, leziunile sale au necesitat cinci până la șase zile de îngrijiri medicale pentru primul incident și două până la trei zile pentru al doilea incident.

5. În 8 septembrie 2007, reclamanta a fost din nou agresată fizic de către soțul ei. După sosirea poliției, aceasta a fost dusă la spital de o ambulanță. Reclamanta a fost diagnosticată cu un traumatism facial deschis și o contuzie a piramidei nazale. Potrivit unui alt certificat medico-legal emis în 13 septembrie 2007, leziunile ar fi putut fi cauzate prin lovire cu un obiect dur și au necesitat opt până la nouă zile de îngrijiri medicale.

6. După fiecare dintre incidentele menționate mai sus reclamanta a chemat poliția. Polițiștii au remarcat faptul că reclamanta era rănită și au informat-o că putea depune plângere împotriva lui N.C.

7. În 3 august și 1 octombrie 2007, reclamanta a depus plângeri la Procurorul din Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, susținând că a fost bătută de soțul ei, în casa lor, în prezența copiilor lor în 24 iunie, 3 și 8 septembrie 2007. Aceasta a anexat copii ale documentelor medicale și rapoartele de poliție emise în urma incidentelor.

8. În 19 decembrie 2007, Procurorul din Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a decis să nu înceapă acțiunea penală împotriva lui N.C. și a dispus o sancțiune administrativă, și anume o amendă în valoare de 200 lei (RON). Procurorul a concluzionat că, potrivit declarațiilor celor două fiice adulte ale reclamantei și declarației lui N.C., reclamanta a fost cea care a provocat dispute după consumul de alcool. Prin urmare, procurorul a decis că, deși N.C. ar fi comis infracțiunea de lovire și alte violențe, ținând seama de faptul că a fost provocat, că nu avea antecedente penale și că era pensionar, nu era necesar să-l pună sub acuzare.

9. Reclamanta a depus o plângere împotriva acestei decizii în fața procurorului ierarhic superior. Plângerea sa a fost respinsă în 25 martie 2008.

10. În 21 aprilie 2008, reclamanta a contestat ordonanțele procurorilor din 19 decembrie 2007 și 25 martie 2008 la instanța de judecată, solicitând ca N.C. să fie pus sub acuzare și condamnat pentru că i-a provocat leziuni fizice, precum și să fie obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciu moral. Aceasta a susținut că amenda administrativă pe care N.C. a refuzat să o plătească nu a avut un efect de descurajare asupra lui și că acesta a continuat să o agreseze chiar și după ordonanța procurorului din 19 decembrie 2007 și a cerut instanței să dispună sancțiuni penale cu privire la acesta.

11. În 17 februarie 2009, Judecătoria Petroșani a examinat cauza pe fond și l-a achitat pe N.C. privind infracțiunea de loviri și alte violențe. Pentru a ajunge la această decizie, instanța a considerat că reclamanta nu a dovedit dincolo de orice îndoială că N. C. ar fi agresat-o și că, dacă ar fi avut loc, într-adevăr, orice agresiune, aceasta a fost provocată de către reclamantă. Cu toate acestea, N.C. a fost obligat la plata unei amenzi administrative în valoare de 500 RON. În continuare, instanța a respins pretențiile reclamantei privind despăgubirile ca nefondate fără a motiva suplimentar.

12. Reclamanta a introdus recurs împotriva acestei decizii. Aceasta a pretins că N.C. era o persoană violentă care a fost deja obligată la plata unor amenzi administrative în trecut, dar niciodată nu le-a plătit și că a continuat să o agreseze chiar și după 19 decembrie 2007. Reclamanta a susținut că numai o sancțiune penală ar avea un efect de descurajare asupra lui. De asemenea, ea a susținut că cererea sa de despăgubire a fost în mod injust respinsă.

13. În 12 mai 2009, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondat recursul reclamantei și a menținut decizia din 17 februarie 2009. Instanța a considerat că actele de violență comise de NC au fost provocate de reclamantă și, prin urmare, nu au atins nivelul de gravitate necesar pentru a se încadra în domeniul de aplicare al infracțiunii de loviri și alte violențe și pentru a justifica acordarea de despăgubiri.

2. Evenimente din perioada februarie – aprilie 2008

14. În 27 martie 2008, reclamanta a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara prin care a solicitat executarea măsurilor prevăzute de lege în scopul de a opri agresiunile constante din partea lui N.C. Plângerea sa a rămas fără răspuns.

15. În 5 aprilie 2008, reclamanta a chemat poliția pentru a pune capăt unui alt incident violent. Polițiștii au venit la casa reclamantei și au întocmit un proces-verbal cu privire la incident. Reclamanta a fost dusă la spital, unde a fost diagnosticată cu o contuzie a genunchiului stâng cauzată de o agresiune fizică.

16. În perioada 19 februarie – 21 aprilie 2008, reclamanta a depus cinci plângeri la Poliția Petroșani cu privire la noi incidente în care a fost agresată sau amenințată de N.C., inclusiv incidentul din 5 aprilie 2008. Aceasta a depus un certificat medico-legal care atesta că în 10 februarie 2008 ea s-a prezentat la Spitalul de Urgenţă Petroşani unde a fost diagnosticată cu o contuzie a piramidei nazale și excoriații pe ambele brațe. Medicul legist a remarcat că leziunile ar fi putut fi cauzate de un atac cu un obiect dur și prin zgâriere, și a necesitat trei până la patru zile de îngrijiri medicale. Aceste plângeri, împreună cu plângerea depusă în 27 martie 2008, au fost transmise procurorului pentru a fi soluționate.

17. În 29 septembrie 2008, Procurorul din Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a decis să nu pornească acțiunea penală împotriva lui N.C. pentru cele cinci incidente descrise de reclamantă întrucât nu exista nicio dovadă că el a comis agresiunile în cauză. Plângerea reclamantei din 27 martie 2008 prin care a solicitat poliției să ia măsurile necesare pentru a opri atacurile constante împotriva ei a fost respinsă de către procuror, care a constatat că, în acest caz, spre deosebire de celelalte incidente, victima nu se referă la o agresiune specifică. Nicio explicație nu a fost dată cu privire la incidentul din 5 aprilie 2008, care a fost atestat de un raport al poliției și de un certificat medico-legal. Nu există nicio informație în dosar care să ateste dacă reclamanta a depus mai multe plângeri cu privire la această decizie.

II. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național

18. Prevederile relevante ale Codului penal român cu privire la infracțiunea de loviri și alte violențe, precum și prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie sunt prezentate pe scurt în cauza E.M. împ. României (nr. 43994/05, §§ 41 și 43, 30 octombrie 2012).

III. Capăt de cerere

19. Reclamanta invocă articolul 6 § 1 din Convenție întrucât autoritățile i-au respins în mod constant plângerile și nu au luat nicio măsură eficientă pentru a o proteja de relele tratamente aplicate de soțul ei violent.

IV. Intrebări adresate părților

1. A atins tratamentul la care a fost supusă reclamanta de către N.C. nivelul minim de gravitate pentru a se încadra în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție (a se vedea Valiulienė împ. Lituaniei, nr. 33234/07, §§ 65-70, 26 martie 2013)?

65. The Court reiterates that ill-treatment must attain a minimum level of severity if it is to fall within the scope of Article 3. The assessment of this minimum is relative: it depends on all the circumstances of the case, such as the nature and context of the treatment, its duration, its physical and mental effects and, in some instances, the sex, age and state of health of the victim (see Đorđević v. Croatia, no. 41526/10, § 94, ECHR 2012).
66. Treatment has been held by the Court to be “inhuman” because, inter alia, it was premeditated, was applied for hours at a stretch and caused either actual bodily injury or intense physical and mental suffering (see Labita v. Italy [GC], no. 26772/95, § 120, ECHR 2000-IV). Treatment has been considered “degrading” when it was such as to arouse in its victims feelings of fear, anguish and inferiority, capable of humiliating and debasing them and possibly breaking their physical or moral resistance (see Hurtado v. Switzerland, 28 January 1994, § 67, Series A no. 280-A; and Wieser v. Austria, no. 2293/03, § 36, 22 February 2007).
67. Turning to the circumstances of the instant case, the Court first notes the physical violence suffered by the applicant. As confirmed by the forensic experts, as a result of the ill-treatment she had experienced, the applicant sustained hypodermic bruising on the left hip and thigh, a scrape on the right cheek and brachium, bruising on the right eye and cheek, the left temple and the shin, a scrape on the left shin and hypodermic bruising on her face. The Government suggested that at least some of those injuries had not been properly documented. However, the Court does not share this view. Firstly, and contrary to the facts in Bevacqua and S. (cited above, § 77), in the present case the forensic experts saw the applicant between one and three days after each incident (see paragraph 8 above). Secondly, those injuries had been considered to have been “established” by the prosecutor in his decision to close the criminal investigation on 10 June 2005 (see paragraph 21 above). The same conclusion appears to have been supported by the criminal court (see paragraph 27 above). Even though the Government argued that certain inconsistencies had been found in the investigator’s decision of 21 January 2003, the prosecutor subsequently quashed that decision as superficial and the investigation was reopened (see paragraphs 19 and 20 above). That being so, and without being able to rely on the final decision by the Lithuanian courts as to the merits of the applicant’s complaint about her ill-treatment, the Court cannot but conclude that she did sustain the injuries listed above.
68. The Court further observes that the five incidents of violence occurred within a time frame of one month, in the period between 3 January and 4 February 2001. Although in her submissions to the Court the applicant argued that the ill-treatment had continued after she had instituted criminal proceedings on 14 February 2001, referring in that connection to her complaint to the Panevėžys police on 9 March 2001, the Court cannot find the reply given by the police conclusive, as it does not know the contents of the applicant’s complaint (see paragraph 11 above). Neither can the Court rule on the credibility of the e-mail containing threats to the applicant (see paragraph 14 above), given that the contents of that e-mail were never drawn to the attention of the Lithuanian authorities. In this connection the Court nevertheless notes that in one of her last complaints of impunity, namely her application of 28 September 2005 to bring a private prosecution (see paragraph 26 above), the applicant mentioned the five incidents that took place between January and February 2001. That being so, the Court considers that the five instances of ill-treatment stretched over a period of time. Accordingly, it will examine those acts as a continuing situation, which it finds to be an aggravating circumstance.
69. Lastly, the Court cannot turn a blind eye to the psychological aspect of the alleged ill-treatment. It observes that the applicant made credible assertions that over a certain period of time she had been exposed to threats to her physical integrity and had actually been harassed or attacked on five occasions. The Court acknowledges that psychological impact is an important aspect of the domestic violence. Moreover, whilst in the circumstances of the present case it is unable to fully share the applicant’s view that she, as a woman, by default fell into the category of vulnerable persons (see, by contrast, Đorđević, cited above, § 91), the Court nonetheless notes that, as it had been acknowledged by the Government, following the enactment of the Law on Protection against Domestic Violence, crimes of such a nature fall into the category of those having public importance.
70. In the light of the foregoing, the Court considers that the ill-treatment of the applicant, which on five occasions caused her physical injuries, combined with her feelings of fear and helplessness, was sufficiently serious to reach the level of severity under of Article 3 of the Convention and thus raise the Government’s positive obligation under this provision (see Milanović v. Serbia, no. 44614/07, § 87, 14 December 2010).

2.Dacă răspunsul este afirmativ și având în vedere obligațiile pozitive ale statelor prevăzute la articolul 1 și la articolul 3 din Convenție, au fost aplicate mecanismele de drept penal, în speță, de către autoritățile naționale, în conformitate cu articolul 3 din Convenţie (a se vedea E.M. împ. României, nr. 43994/05, §§ 58-60, 30 octombrie 2012)?

58. La Cour rappelle ensuite que, combinée avec l’article 3, l’obligation que l’article 1 de la Convention impose aux Hautes Parties contractantes de garantir à toute personne relevant de leur juridiction les droits et libertés consacrés par la Convention leur commande de prendre des mesures propres à empêcher que lesdites personnes ne soient soumises à des mauvais traitements, même administrés par des particuliers (voir, mutatis mutandis, Opuz, précité, § 128). Une intervention des autorités dans la vie privée ou familiale peut se révéler nécessaire à la protection de la santé ou des droits des tiers ou à la prévention des infractions pénales en certaines circonstances (Opuz, précité, § 144). A cet effet, l’État doit adopter et mettre en pratique un cadre légal permettant la protection contre les actes de violence entre des particuliers (voir Sandra Janković c. Croatie, no 38478/05, § 45, 5 mars 2009, et A. c. Croatie, no 55164/08, § 60, 14 octobre 2010 et, mutatis mutandis, M.C. c. Bulgarie, no 39272/98, §§ 150-152, CEDH 2003-XII). A cet égard, la Cour relève que différents instruments internationaux soulignent la vulnérabilité particulière des victimes de violence domestique et la nécessité pour les États de s’impliquer activement dans la protection de celles-ci (Bevacqua et S. c. Bulgarie, no 71127/01, § 65, 12 juin 2008, et paragraphe 48 ci-dessus).
59. La Cour rappelle également que l’interdiction absolue inscrite à l’article 3 de la Convention implique pour les autorités nationales le devoir de mener une enquête officielle effective lorsqu’une personne allègue, de manière « défendable », avoir été victime d’actes contraires à l’article 3 et commis dans des circonstances suspectes, quelle que soit la qualité des personnes mises en cause (voir, mutatis mutandis, Opuz, précité, § 150). Cette enquête doit pouvoir mener non seulement à l’identification mais aussi, le cas échéant, à la punition des responsables (C.A.S. et C.S. c. Roumanie, no 26692/05, § 70, 20 mars 2012 et M. et C. c. Roumanie, no 29032/04, § 111, 27 septembre 2011).
60. Par ailleurs, la Cour rappelle qu’elle n’a point pour tâche de se substituer aux autorités nationales compétentes pour déterminer quelles sont en Roumanie les méthodes les plus appropriées pour fixer et appliquer le cadre juridique en matière de violences domestiques, mais d’examiner sous l’angle de la Convention les décisions que ces autorités ont rendues dans l’exercice de leur pouvoir discrétionnaire. Elle examinera donc si les autorités roumaines ont agi conformément aux obligations positives découlant de l’article 3 de la Convention (voir, mutatis mutandis, A. c. Croatie, précité, § 61, et Sandra Janković, précité, § 46).

3. În mod alternativ, a existat o încălcare a dreptului reclamantei la respectarea vieții sale private în conformitate cu articolul 8 din Convenție (a se vedea Kalucza împ. Ungariei, nr. 57693/10, §§ 58 și 59, 24 aprilie 2012)?

58. The Court reiterates that while the essential object of Article 8 is to protect the individual against arbitrary action by the public authorities, there may in addition be positive obligations inherent in effective “respect” for private and family life and these obligations may involve the adoption of measures in the sphere of the relations of individuals between themselves (see, mutatis mutandis, X and Y v. the Netherlands, 26 March 1985, §§ 22 and 23, Series A no. 91; Mikulić v. Croatia, no. 53176/99, § 57, ECHR 2002‑I; and Sandra Janković v. Croatia, no. 38478/05, § 44, 5 March 2009).
59. As regards respect for private life, the Court has previously held, in various contexts, that the concept of private life includes a person’s physical and psychological integrity. Under Article 8, States have a duty to protect the physical and psychological integrity of an individual from threats by other persons. To that end they are to maintain and apply in practice an adequate legal framework affording protection against acts of violence by private individuals (see X and Y v. the Netherlands, cited above, §§ 22 and 23; Costello-Roberts v. the United Kingdom, 25 March 1993, § 36, Series A no. 247‑C; and Sandra Janković, cited above, § 45). For the Court, these considerations equally apply in situations where an individual’s right to the enjoyment of his or home free of violent disturbance is at stake.

4. A existat o încălcare a articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 3 și/sau 8 din Convenție în cazul reclamantei din cauza unei pretinse discriminări împotriva femeilor în materia violenței în familie? (întrebare adăugată în mai 2016)

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti