De la documente legalizate la documente umanizate. Ce facem cu medierea?

Paradoxul sistemului juridic actual este acela de ajunge sa isi doreasca aplicarea legii chiar si impotriva principiilor pentru care ea, legea, a fost creata. Vointa cetateanului, cel caruia legea ar trebui sa ii slujeasca, este lasata undeva in spate, ascunsa dupa clauze si proceduri, termene si formule standard, iar actiunile cetateanului nu au nevoie de convingerea ferma a acestuia, ci de legalizarea lor, pentru ca nimeni nu cauta sa stie ce vrem cu adevarat, mai important fiind sa semnam sau sa fim trasi la raspundere dupa ce ne-am pus semnatura pe un colt de hartie… legalizata.

Principiul libertatii de vointa în materia contractelor a devenit unul facultativ atata timp cat el contine semnatura partilor, statul fiind preocupat strict de legalitatea actului si nu de umanizarea lui. Cele mai multe contracte din practica de zi cu zi nu mai reprezinta realizarea acordului de vointa al partilor, pentru ca vointa cetateanului nu mai este o prioritate pentru societatea actuala. Dezechilibrul dat de contractele de adeziune a devenit firesc din perspectiva legala, favorizand evident pe cel mai puternic economic, prevederile Constitutiei privind egalitatea in drepturi, stipulata in art. 16, parand in acest caz facultativa. La fel de facultativ pare si art. 57 din Constitutie privind exercitarea drepturilor si libertatilor fara a incalca drepturile si libertatile celorlalti.

Daca preocuparea legiuitorului si a organismelor de aplicare a legii ar fi aceea de a se pune in slujba cetateanului, instrumentul pe care l-ar avea la dispozitie, daca nu l-ar refuza cu inversunare, ar fi medierea.

La nivel declarativ, toti oficialii vorbesc despre mediere si despre avantajele acesteia, facandu-ne uneori sa ii suspectam de sinceritate si convingere ferma despre acest aspect. Numai ca, practic toti au cate o scuza cand este vorba de sustinerea in concret a medierii, scuza formulata printr-o expresie care nici nu mai stim ce inseamna, dar care suna pompos. Cel mai adesea, este fraza cu liberul acces la justitie. Adica prevederile art. 21 din Constitutie. Accesul liber la justitie:
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Sigur ca as putea intarzia asupra punctului trei cu privire la cat de constitutionale sunt termenele de solutionare a proceselor, dar raspunsul oficial va fi ca nu exista o definitie exacta a termenului “rezonabil”.

In schimb, pentru termenul justitie avem o definitie exacta:

Justitie, 1. totalitatea instantelor judecatoresti dintr-un anumit stat; 2. forma fundamentala de activitate a statului constand in solutionarea litigiilor; in acest sens, justitia se materializeaza in activitatea desfasurata de instantele judecatoresti si celelalte organe de jurisdictie; 3. concept ce exprima ideea de echitate si de dreptate.

Plecand de la definitia medierii ca fiind o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, iar profesia de mediator fiind una pusa de statul roman la dispozitia justitiabililor, am putea spune ca solutionarea exclusiv prin mediere a anumitor cauze este la fel de constitutionala ca si termenele rezonabile sau contractele de adeziune fata de care interpretarea Constitutiei este favorabila?

Sigur ca aceasta discutie poate naste dezbateri largi. Tocmai de aceea o las doar ca o ipoteza de lucru si ma intorc la grija fata de cetateanul caruia ii lipseste cadrul legal in care sa se poata exprima liber in afara procedurilor si a temenilor juridici, atat cand este vorba despre solutionarea unui litigiu, cat si atunci cand este vorba despre semnarea unui contract cu un grad ridicat de risc cu privire la existenta mijloacelor sale de supravietuire in conditiile unei eventuale executari silite.

In acest sens, intreb, daca oficialii sustin ca medierea nu are nevoie de o sustinere legala, ea beneficiind de avantaje certe, iar cetatatenii nu inteleg sa beneficieze de aceste avantaje, nu cumva aceste avantaje nu exista si ar fi cazul ca legiuitorul sa aduca in peisajul juridic niste avantaje noi, concrete si utile cetateanului, astfel incat medierea sa existe si sa isi atinga scopul pentru care a fost creeata?

Principiul umanitatii formelor de exprimare a justitiei poate fi asezat pe acelasi loc cu principiul legalitatii ei?

Pot oficialii Consiliului de Mediere sa se adapteze astazi situatiei oferita de avizul guvernului si sa modifice propunerea de modificare a legii din perspectiva obligativitatii in perspectiva unor avantaje de necontestat, astfel incat sa nu mai existe scuza unui aviz negativ din motive constitutionale?

Mediator Petru Mustateanu

Citeşte mai mult despre Petru MUSTATEANU! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.