JURIDICE SELECTED
 
Print Friendly, PDF & Email

Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor a fost modificat
20.06.2016 | JURIDICE.ro


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în cadrul ședinței din data de 16 iunie 2016, modificarea art. 21 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

– La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
”(2) În perioada concediilor prevăzute la alin.(1) judecătorii şi procurorii au dreptul la o indemnizaţie stabilită potrivit legii.”

– La articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), care va avea următorul cuprins:
”(3) Efectuarea în cursul unui an a concediilor prevăzute la alin.(1) nu afectează nici dreptul la concediul de odihnă pentru anul respectiv, nici durata acestuia.”

De asemenea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât completarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/2007, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:

După articolul 22, se introduce un nou Capitol, Capitolul V1 , cu următorul cuprins:

”Cap. V ind. 1 Concediile pentru creşterea copilului

Art. 22 ind. 1
(1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex au dreptul la concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
(2) În perioada concediilor prevăzute la alin. (1), personalul auxiliar şi conex au dreptul la o indemnizaţie stabilită potrivit legii.
(3) Efectuarea în cursul unui an a concediilor prevăzute la alin.(1) nu afectează nici dreptul la concediul de odihnă pentru anul respectiv, nici durata acestuia.”

:: ordinea de zi soluționată (pct. 10)

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate