Reprezentarea persoanelor juridice în calea de atac a recursului. Constituționalitate
21 iunie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 407 din data de 30 mai 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 192 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare: „La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, in condiţiile legii.”
În opinia instanţei de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 – Accesul liber la justiţie şi ale art. 24 – Dreptul la apărare din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că textul de lege criticat şi în cauza de faţă contravine dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare.
În acest sens, Curtea a observat, în primul rând, că exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice. În acest context, Curtea a reţinut că, în cauza de faţă, exigenţele rezultate atât din art. 21 privind accesul liber la justiţie, cât şi din art. 24 privind dreptul la apărare, ca garanţie a procesului echitabil, sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice.
Pornind de la premisa necesităţii recunoaşterii garanţiilor dreptului la un proces echitabil şi persoanelor juridice şi aplicând mutatis mutandis raţionamentul cuprins în considerentele Deciziei nr. 462 din 17 septembrie 2014, referitor la obligativitatea reprezentării prin avocat a persoanelor fizice în recurs, Curtea a constatat că obligaţia reprezentării şi asistării persoanelor juridice prin consilier juridic sau avocat pentru exercitarea recursului echivalează cu o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac; pe de altă parte, dreptul de a avea un reprezentant convenţional este transformat într-o obligaţie, în cazul recursului.
Şi în cazul persoanelor juridice (indiferent că sunt de drept public sau de drept privat), textul de lege criticat restrânge liberul acces la justiţie şi dreptul la apărare. Efectuând un test de proporţionalitate pentru a verifica dacă limitele aduse prin intervenţia legiuitorului – respectiv reglementarea obligativităţii reprezentării şi asistării persoanelor juridice prin consilier juridic sau prin avocat în etapa procesuală a recursului – reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată faţă de obiectivul urmărit şi care să nu transforme dreptul în unul iluzoriu/teoretic, Curtea a constatat că nu se asigură un just echilibru între măsura care a determinat limitarea dreptului de acces liber la justiţie şi scopul legitim urmărit, neexistând un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare ia buna administrare a justiţiei şi protecţia dreptului la apărare şi a accesului liber la justiţie. Astfel, prin condiţionările impuse realizării interesului general – care constă în asigurarea unei reprezentări juridice adecvate a părţilor şi asigurarea funcţionării corespunzătoare a instanţelor de recurs – este afectat în mod iremediabil interesul persoanei care doreşte să recurgă !a concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale legitime. Condiţionarea exercitării căii de atac de angajarea sau numirea unui consilier juridic sau de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a recursului, impune în sarcina persoanei juridice atât condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât şi costuri suplimentare pentru plata serviciului justiţiei.
Având în vedere că prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de admitere mai sus citate şi ţinând cont de faptul că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,
Curtea decide:
– Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
