Decizia (UE) 2016/954 de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul executării hotărârilor judecătorești ref. regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale
21 iunie 2016 | JURIDICE.ro
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 159/16 din data de 16 iunie 2016 a fost publicată Decizia (UE) 2016/954 a Consiliului de autorizare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești privind regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.
Decizia a fost adoptată întrucât cooperarea consolidată ar trebui să instituie un cadru juridic clar și cuprinzător în domeniul regimurilor patrimoniale ale cuplurilor internaționale, care includ atât regimurile matrimoniale, cât și efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre participante, să garanteze cetățenilor soluții corespunzătoare din perspectiva securității juridice, a previzibilității și a flexibilității și să faciliteze circulația hotărârilor judecătorești și a actelor autentice între statele membre participante.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro