« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
2 comentarii

Judecătorul, la limita dintre mărturisirea judiciară ca fraudă la lege și mărturisirea extrajudiciară
27.06.2016 | Andreea Claudia PĂUN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Considerente:
I. Admisibilitatea probei mărturisirii judiciare când reprezintă fraudă la lege sau la dreptul terților
II. Mărturisirea extrajudiciară ca fapt supus aprecierii judecătorului

I. Admisibilitatea probei mărturisirii judiciare când reprezintă fraudă la lege sau la dreptul terților

Raportat la Noul Cod de procedură civilă, constituie mărturisire recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea adversă își întemeiază pretenția sau apărarea. Clasificarea, făcută conform Codului de procedură civilă vizează cele două categorii de mărturisire: judiciară și extrajudiciară.[1]

Potrivit art. 349 NCPC, mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar. Ce se va întâmpla însă în situația în care mărturisirea judiciară reprezintă fraudă la lege sau la dreptul terților? În ce manieră se va raporta judecătorul la admisibilitatea probei?

Pentru lămurirea acestui aspect este necesar să analizăm Decizia nr. 2643 din 18 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest sens s-a apreciat că, în cazul în care mărturisirea reprezintă o fraudă la lege sau la dreptul terților, întrucât unul dintre soți recunoaște unor bunuri comune calitatea de bunuri proprii ale celuilalt soț, pentru a le sustrage de la executarea silită, ca urmare a condamnării pentru săvârșirea unei infracțiuni, o atare mărturisire nu poate fi considerată decât nulă.[2]

Ca mărturisirea să fi constituit un mijloc de probă determinant în soluționarea cauzei, era necesar ca aceasta să fi fost susținută de probe pertinente și concludente, care să confirme starea de fapt, după cum reiese din însăși decizia Înaltei Curți. În caz contrar, când mărturisirea judiciară nu este altceva decât o modalitate de fraudă la lege, admisibilitatea sa nu este posibilă:

Pentru evitarea fraudării creditorilor unuia din soţi, mărturisirea soţului datornic, conform căruia a avut o contribuţie minimă la dobândirea bunurilor comune trebuie susţinută de probe pertinente și concludente care să confirme această stare de fapt.[3]

II. Mărturisirea extrajudiciară ca fapt supus aprecierii judecătorului

Mărturisirea extrajudiciară, întocmai cum este descrisă în art. 350 NCPC, constituie un fapt supus aprecierii judecătorului, în conformitate cu regulile generale de probațiune. Cu privire la invocarea mărturisirii extrajudiciare verbale, aceasta dintâi nu va putea fi invocată câtă vreme proba cu martori nu este admisă. Fiind un fapt supus aprecierii judecătorului, poate decurge concluzia că admisibilitatea probei se face în manieră subiectivă, în raport de argumente sau motive intrinseci.

Judecătorul  poate să înlăture motivat recunoașterea unei părți dacă din ansamblul probelor administrate în cauză își formează convingerea că mărturisirea respectivă nu corespunde adevărului.[4]

Analizând cazurile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, cu referire la mărturisirea extrajudiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra posibilității producerii efectelor de către mărturisirea extrajudiciară, raportându-se la un articol de ziar, care a fost depus odată cu acțiunea. Este posibil ca un articol de ziar să aibă un rol hotărâtor în soluționarea cauzei, altfel spus să producă efecte în favoarea uneia dintre părți?

Din întreg ansamblul probator, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că mărturisirea extrajudiciară, în mod specific articolul de ziar depus cu acțiunea, nu reprezenta un interviu al reclamantei, fiind de asemenea contestat de aceasta din urmă. [5]

În cazul de față, judecătorul a înlăturat mijlocul de probă, ca urmare a contestării sale de către reclamantă. Deși textul de lege accentuează înlăturarea sau admiterea mijlocului de probă ca apreciere proprie a judecătorului, în speță convingerea acestuia s-a format drept urmare a unei recunoașteri. Cum s-ar fi putut forma justețea admisibilității unei probe, în raport de argumente și motive intrinseci, dacă nu exista recunoașterea reclamantei? Or, nu este acesta un mod anevoios, implicit mânat de subiectivism și convingeri personale, iar nu un procedeu obiectiv, raportat strict la lege?

 Cu titlu de concluzie

I. Mărturisirea judiciară, ca mijloc de probă în procesul civil, poate fi considerată drept admisibilă câtă vreme nu reprezintă o fraudare la lege sau la dreptul terților. Pentru ca rolul acestui mijloc de probă să fie determinant în soluționarea cauzei, se impune condiția unor probe pertinente și concludente. Numai în baza probelor pertinente și concludente se va putea confirma o stare faptică.

II. Mărturisirea extrajudiciară, ca fapt supus aprecierii judecătorului presupune formarea unei convingeri intrinseci. Însă atunci când convingerea este formată ca urmare a recunoașterii de către una dintre părți a unei situații faptice, nu se mai poate discuta despre o apreciere personală. Pe de altă parte, însăși posibilitatea aprecierii (personale) a judecătorului poate înlătura garantarea unei soluționări obiective a cauzei.

În urma celor expuse anterior, îmi permit a constata anumite situații faptice prin scrierea succintă a lui Vasile Voroneț:

Legile, chiar dacă-s dure
Se îmbună în instanțe
Ori prin facto, ori prin jure,
Bălăcite-n… circumstanțe”.[6]


[1] A se vedea art. 348, Noul Cod de procedură civilă.
[2] Platformă online scj.ro, Decizia nr. 2643 din 18 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
[3] Ibidem.
[4] Platformă online scj.ro.
[5] Ibidem, Decizia nr. 2643 din 18 iunie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
[6] Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală.


Andreea Claudia Agapie

 
Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Judecătorul, la limita dintre mărturisirea judiciară ca fraudă la lege și mărturisirea extrajudiciară”

  1. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Potrivit art. 349 alin.1 Noul Cod de procedura civila, care revine la o traditie veche a Codului Civil Cuza, marturisirea judiciara face deplina dovada impotriva aceluia care a facut-o (…).
    Asadar, este lipsita de temei preluarea unei jurisprudente anterioare Noului Cod, care conditioneaza eficacitatea probatorie a marturisirii de coroborarea cu alte probe concludente.
    Daca exista alte probe din care rezulta situatia de fapt marturisita, atunci marturisirea nu poate fi determinanta.
    Ca atare, sa retinem solutia corecta actualmente, ca marturisirea singura este apta sa faca dovada deplina – prin derogare de la regula aprecierii libere a probelor de catre judecator. Desigur, daca exista indicii temeinice de frauda (si nu doar o banuiala abstracta, apriorica, nejustificata intr-un litigiu al intereselor private), precum in clasica speta a sotilor care brusc marturisesc ca doar unul dintre ei are o cota de 100 %, in vreme ce sotul debitor, desigur, n-a contribuit cu nimic ori a contribuit neglijabil, marturisirea va fi inlaturata pentru frauda, dar asta este doar o exceptie de la regula generala, pe care n-o infrange.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    În teorie sună chiar frumos, să îţi bazezi hotărârea exclusiv pe o mărturisire judiciară.
    În practică, nu am întâlnit astfel de cazuri.
    Mie, astfel de cauze mi s-ar părea înţelegeri ale părţilor, anterioare judecăţii, părţi care, din diverse motive, se adresează instanţei, simulând conflictul juridic, în realitate inexistent.
    Cum ar suna o acţiune în care reclamantul înşiră ce…. înşiră, apoi, brusc, pe final, cere: Chemaţi pârâtul la interogatoriu. Iar cel din urmă vine şi…..recunoaşte tot.
    In practică, după părerea mea,mărturisirea este expresia unui mod vetust de a înţelege justiţie zilelor noastre.
    Dar, dacă e vorba despre întoarcerea la Cuza _bărbat interesant de altfel_ I rest my case.
    De ce, Doamne iartă-mă, ne întoarcem de la o sută de ani în urmă în sus şi nu ne uităm spre viitor, nu o să înţeleg multă vreme de acum încolo.
    Dreptul nu e istorie, dreptul e parte a prezentului, iar noi ne imaginăm că vreun iXXXt o să se prezinte, fără să subziste o înţelegere anterioară cu parte adversă, în faţa inStanţei şi, brusc, lovit de remuşcări sincere….va mărturisi tot, copleşit de solemnitatea instanţei. Iar instanţa, extaziată, mulţumită( ÎNTRE NOI FIE VORBA) că a scăpat de chinul administrării oricăror alte probe,va pica taman bine în această capcană a Apusului De Secol XIX.
    Aşa o fi, prin cărţi şi biblioteci,în realitate însă, mărturisirea e, adeseori, o modalitate de plăcută/neplăcută pierdere de timp sau motiv de acordat încă un termen în cauză.
    Mie mi s-a întâmplat _ şi nu o singură dată_ ca partea care a propus interogatoriul)să îmi declare bosumflată sau indignată: „nu spune adevărul!” ori( în cazul interogatoriului adresat persoanei juridice)”nu a răspuns complet şi edificator”.
    Iar eu am întrebat-o cam care ar fi sancţiunea faptului că nu se răspunde aşa cum doreşte cel care a formulat întrebarea…..nu a ştiut să îmi răspundă, dar a rămas bosumflată.
    Aş zice, cu referire la ultima frază a comentariului precedent, nu că ar trebui să existe „indicii”, ci că, dimpotrivă, judele ar trebui să pornească de la niscaiva bănuieli de înţelegere între părţi şi, doar în cazuri „excepţionale”, să cadă în mrejele părţilor „mărturisitoare”.
    Dar, mă rog, de gustibus.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD