Obiectul și valoarea cererii de chemare în judecată. Constituționalitate
29 iunie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 412 din data de 1 iunie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 230 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. c) teza întâi din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Valentin Cojocaru şi Carmen Loredana Cojocaru într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă. În realitate, având în vedere susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, obiect al acesteia îl reprezintă dispoziţiile art. 194 lit. c) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: […] c) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. […]”.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că printr-o decizie anterioară a reţinut că instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage în mod necondiţionat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă. Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesităţii comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu menţiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiţie al titularului cererii.
Curtea a mai reţinut că, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Potrivit art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă, completul învestit cu soluţionarea cererii de reexaminare poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit.
De asemenea, Curtea a constatat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Curtea a mai reţinut că obiectul cererii şi valoarea lui prezintă importanţă, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, determină competenţa şi un anumit cuantum al taxei judiciare de timbru.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 194 lit. c) teza întâi din Codul de procedură civilă.
