DNA se mută într-un fost hotel? UPDATE
04.07.2016 | Cornelia DĂROI

Raluca Prună, Ministrul Justiției, a declarat că Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) își va împărți sediul cu Direcția Națională Anticorupție, iar mutarea în Hotelul Triumf va mai dura o perioadă, potrivit ziare.com.
Raluca Prună: ”Deocamdată, vom împărți un sediu cu DNA, în Walter Mărăcineanu și, după cum stiți, s-a adoptat o ordonanță de urgență prin care hotelul Triumf va fi dat Direcției Naționale Anticorupție, dar și acestei Agenții (ANABI – n. red.). Deci, sediul, într-un viitor mediu spre lung, va fi acolo, pentru că acolo sunt necesare alte investiții.”
*
29 iunie 2016: Printr-o ordonanță de urgență adoptată marţi, 21 iunie 2016, de către Guvern, Hotelul Triumf a fost scos din procedura de vânzare şi trecut în proprietatea publică a statului. Imobilul situat în Şoseaua Kiseleff va fi dat în folosinţă Direcției Naționale Anticorupție, care a solicitat Guvernului un sediu adecvat, potrivit zf.ro.
Conform Guvernului, decizia se impunea din pricina numeroaselor cereri venite din partea instituţiilor publice care, ori se confruntă cu probleme considerabile de lipsă de spaţiu, ori îşi desfăşoară activitatea în imobile ce trebuie retrocedate, ori clădirile în care operează nu le mai satisfac necesitățile.