CCR pendinte: posibilă neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) NCPP (sau VCPP)
29.06.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Mădălina DUMA

În data de 21 iunie 2016 s-a constituit un nou dosar (1146D/2016) pe rolul Curții Constituționale în care se vor analiza dispozițiile art. 341, alin. (8) din Codul de procedură penală.
Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este al 25-lea dosar în care respectivele dispoziții formează obiectul unui control de constituționalitate.
Dintre acestea, patru dosare se află în faza de raport, două dosare au primit termen, iar celelalte 19 dosare au fost soluționate, excepția fiind respinsă în toate dosarele ca neîntemeiată. Doar șapte decizii au fost până în prezent publicate în M. Of. (a se vedea ca exemplu grația: decizia 613/06.10.2015).
De menționat faptul că deciziile publicate au fost redactate în vederea respingerii excepției de neconstituționalitate a art. 341 alin. (8) VCPP, conform conținutului acestora.
Dispozițiile criticate au următorul conținut:
Noul Cod de Procedură Penală
Art. 341: Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară(extras)
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (71) este definitivă.
Vechiul Cod de Procedură Penală
Art. 341: Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară (extras)
(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.
Mai menționăm că – din păcate – nu cunoaștem dispozițiile sau principiile din Constituție în raport de care respectivele dispoziții din Codul de procedură penală sunt criticate, pe motorul de căutare menționându-se doar Constituția.
Mădălina DUMA (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea din București
dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator proiect)