Suspendarea unui site, măsură provizorie în exercitarea drepturilor personale
29 iunie 2016 | Ioana Alina BURU, Florin-Cosmin CIUPITU
Unul dintre principalele avantaje ale expansiunii internetului îl reprezintă accesul facil la răspândirea propriilor opinii într-un spațiu public extins.
Din păcate, însă, pretextul libertății de exprimare și al necesitații informării publice servește adeseori popularizării unor viziuni personale jignitoare, calomniatoare chiar, la adresa unor persoane indiferent dacă acestea sunt publice ori simpli particulari. Internetul devine astfel nu numai mijlocul unor “răfuieli” personale, ci și scena pe care acestea se desfășoară, pornind de la accesibilitatea acestuia și încurajat de apetitul publicului pentru materiale având un caracter denigrator.
Această realitate a fost rezumată cu o franchețe dezarmantă, aproape brutală, de către Umberto Eco, doctor Honoris Causa în comunicare și cultură mass media, afirmând că drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr, dând drept de cuvânt unor legiuni de imbecili, care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dauna colectivității. Iar dacă în comunitatea mică, caracterizată prin oralitatea unui hic et nunc conflictul se consuma imediat și nemijlocit, prin viteza și forța de propagare a internetului, aceste materiale se răspândesc în comunități mari, uneori depășind sfera geografică de interes, iar apetența publicului de a consuma aceste materiale le conferă adeseori o răspândire ce depășesc notorietatea unei opere progresiste.
Prin urmare, persistența în timp și dificultatea înlăturării atât a materialului, cât mai ales a consecințelor, intră în contrast și subliniază modul facil în care se poate produce o încălcare a drepturilor personale, de cele mai multe ori într-un mod absurd și nejustificat.
În acest context, intervenția instanțelor judecătorești este esențială pentru a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor. Specificul prejudiciilor suferite prin încălcarea drepturilor personale constă în imposibilitatea înlăturării consecințelor produse, de cele mai multe ori o eventuală despăgubire pecuniară reprezentând numai o satisfacție simbolică. În consecință, intervenția promptă constând în aplicarea unor măsuri provizorii, este crucială pentru a limita prejudiciul nepatrimonial, imposibil de reparat.
Actualul Cod civil reprezintă o semnificativă evoluție în raport de vidul legislativ anterior, procedând la individualizarea, definirea și determinarea conținutului drepturilor personalității și instituind totodată limitele de exercitare ale acestor drepturi inerente ființei umane.
Astfel, în prezent sunt consacrate în mod expres următoarele drepturi ce ocrotesc valorile morale și sociale: dreptul la demnitate, dreptul la respectarea vieții private, dreptul la propria imagine și libertatea de exprimare.
Se observă că dreptul la demnitate, la respectarea vieții private și dreptul la propria imagine beneficiază de o protecție juridică egală cu libertatea de exprimare, fiecare dintre aceste drepturi fiind supuse condiției exercitării lor cu bună credință. Prin urmare, niciunul dintre aceste drepturi nu are un caracter absolut, limitele aplicabile decurgând din particularitățile fiecărei situații de fapt. Aprecierea și incidenta acestor particularități revine instanței de judecată, jurisprudența CEDO reprezentând și în acest domeniu un izvor de inspirație semnificativ și consistent.
Totodată, Codul civil oferă și instrumente de drept procesual pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale, nu numai pe fondul cauzei, ci și prin intermediul măsurilor provizorii.
Dispozițiile art. 255 Cod civil, având un pronunțat caracter procesual, reglementează în mod expres cadrul pentru protejarea prin măsuri provizorii a drepturilor personalității, prin intermediul cărora este posibila fie împiedicarea producerii prejudiciului pentru acțiunile ilicite iminente, fie limitarea prejudiciului resimțit de către persoana ale cărei drepturi au fost deja lezate.
Astfel, potrivit art. 255 Cod civil, dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate cere instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii, putându-se dispune interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie. Instanța soluționează cererea privind măsurile provizorii pentru apărarea drepturilor personalității potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplica în mod corespunzător.
Totodată, textul reglementează o situație specială, în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească putând dispune încetarea cu titlu provizoriu a acțiunii prejudiciabile doar dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată potrivit art. 75 Cod civil și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport de prejudiciile cauzate.
În consecință, instanța sesizată cu protejarea drepturilor personalității prin măsuri provizorii, trebuie să analizeze cu titlu preliminar dacă pretinsa încălcare are loc prin mijloacele presei scrise, ceea ce presupune calificarea autorului materialelor ca fiind sau nu jurnalist. O astfel de problemă prealabilă este susceptibilă de a ridica dificultăți în practică, pe fondul unui vid legislativ de natură a defini în baza unor criterii general acceptate, calitatea de jurnalist.
Astfel, apreciem că nu orice persoană care achiziționează un domeniu de internet sau administrează o pagină Facebook și publică cu regularitate articole ofensatoare la adresa unor persoane (private sau publice) poate fi considerat jurnalist, o condiție esențială pentru dobândirea acestei calități fiind obținerea de venituri într-o proporție majoritara din activitatea jurnalistică.
Implicațiile acestei distincții se reflectă în protecția sporită de care beneficiază jurnalistul în fața intruziunilor vizând libertatea sa de exprimare, alin. (3) al art. 255 Cod civil instituind condiții suplimentare pentru încetarea, cu titlu provizoriu, a acțiunii prejudiciabile, astfel cum acestea au fost deja evidențiate trei paragrafe mai sus.
Problema devine cu atât mai delicată atunci când subiect al unor astfel de atacuri sunt persoane publice – mai expuse și totodată mai puțin protejate în fata unor încălcări ale drepturilor personale, particularități ce izvorăsc din însăși calitatea de persoana publică, fără însă ca aceasta să însemne anihilarea protecției drepturilor personale ale acestei categorii de persoane.
În consecință, instanțelor învestite cu acțiuni derivând din încălcarea drepturilor personale prin exercitarea libertății de exprimare le revine sarcina de a determina un just echilibru între drepturile personale și necesitatea informării publicului, tradus prin libertatea de exprimare.
Una dintre cele mai energice soluții pentru protejarea drepturilor nepatrimoniale ale unei persoane publice a fost pronunțată recent de către Judecătoria Buftea (sentința civilă nr. 5535/15.09.2015), definitiva prin respingerea apelului in data de 16.05.2016, potrivit căreia site-ul reprezentând mijlocul de propagare a materialelor având un puternic caracter denigrator, a fost suspendat până la soluționarea fondului, apreciindu-se că această măsură este singura de natură a împiedica producerea unui prejudiciu iminent, ce nu poate fi reparat.
Proporționalitatea măsurilor este unul dintre criteriile importante ce trebuie avut în vedere de către instanțe la pronunțarea soluțiilor în materia protecției provizorii a drepturilor personale, intervenția judecătorului urmând a se limita la măsurile strict necesare pentru a pune capăt acțiunii ilicite.[1]
Astfel, instanța a reținut că prezentarea publică a unor detalii din viața privată a unor persoane (fie ele chiar persoane publice) ce au ca unic scop furnizarea către public a acestui tip de „informație” nu e de natură a servi unui interes public, ci prin publicarea pe web site-ul a cărui suspendare a fost solicitată, de materiale zilnice în care se utilizează la adresa reclamanților cuvinte jignitoare explicite, captarea vocii și imaginii reclamantei fără acordul acesteia, publicarea pe site a diferitelor plângeri penale ori de altă natură formulate de către pârâta persoană fizică împotriva reclamantei – cu divulgarea datelor personale ale acesteia, se creează imixtiuni în viața intimă a persoanei, imaginea reclamanților putând fi grav vătămată.
Totodată instanța a statuat că libertatea de exprimare de care beneficiază o persoană, precum și limitele acesteia, se extind și la nivelul mediului online. Prin urmare, ce este permis a fi spus în public, este permis a fi spus și în mediul online, mediu care în funcție de caracteristicile sale, este de cele mai multe ori considerat ca fiind tot public.
Apreciem ca pentru a dispune suspendarea temporară a web site-ului pe calea ordonanței președințiale instanța a analizat îndeplinirea următoarelor criterii:
(i) virulența încălcării drepturilor reclamanților la demnitate, onoare, reputație, viață privată, integritate psihică, precum și a dreptului la propria imagine, manifestată prin frecvența publicării de materiale având un puternic caracter invectiv la adresa reclamanților;
(ii) gravitatea încălcării drepturilor personale ale reclamanților, prin utilizarea de expresii violente, jignitoare, la adresa acestora, dar și aprecieri privind aspectul lor fizic;
(iii) caracterul intenționat cu care se procedează la încălcarea drepturilor personale ale reclamanților;
(iv) caracterul nelegitim al încălcării, ce nu poate fi asimilat în nicio interpretare drept o limitare permisa de legiuitor pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale (art. 75 Cod civil);
(v) tendința unei creșteri progresive în intensitate a încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților;
(vi) prejudiciul cert și actual resimțit de către reclamanți, de natură a se perpetua prin fiecare publicare de material cu un conținut denigrator la adresa acestora, resimțită prin afectarea echilibrului emoțional și psihic, prin îngrădirea libertății de acțiune, precum și prin afectarea iremediabilă a onoarei și reputației acestora, prejudicii imposibil de reparat în viitor.
În speța dedusă judecații, s-a constatat că materialele publicate pe site-ul ce face obiectul cererii de suspendare temporară, sub pretextul informării publice, conțin în realitate încălcări grave și repetate ale drepturilor nepatrimoniale ale diverselor persoane, între care și persoana reclamanților.
Concluzionând și raportându-se la probele aflate la dosar, instanța apreciază că în cauza dedusă judecații nu există un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare și respectarea vieții private, cu atât mai mult cu cât publicarea unor astfel de articole la adresa reclamanților pe site-ul www.___.com nu sunt de interes public, ci mai degrabă au legătură cu viața personală a acestora, conținând opinii subiective cu privire la ei, care sunt apte de a le prejudicia grav imaginea.
Totodată apreciem că măsura dispusă este concordantă și cu dispozițiile art. 30 din Constituția României ce reglementează libertatea de exprimare, cu privire în mod particular la dispozițiile alin. (4), potrivit cărora nicio publicație nu poate fi suprimată, interzicerea cenzurii și interdicția suprimării publicațiilor[2] reprezentând garanții constituționale decisive pentru libertatea de exprimare. Cu toate acestea, suspendarea unei publicații nu echivalează cu suprimarea acesteia, măsura dispusă neavând un caracter permanent și neechivalând cu obstrucționarea dreptului la liberă exprimare.
[1] Cristea B., Apărarea drepturilor personalității prin intermediul măsurilor provizorii, Revista Română de Drept Privat, nr. 4/2014, pp. 122-123.
[2] “Suprimarea unei publicații, ca sancțiune, este o sancțiune exagerată, ea vine, prin duritatea sa, în conflict cu ideea de respect a libertăților umane. Față de art. 25 din Constituția României din anul 1923, Constituția actuală nu interzice și suspendarea publicațiilor. Suspendarea unei publicații nu este o sancțiune atât de severă ca suprimarea. […]” Constantinescu M., Iorgovan A., Muraru I. Tănăsescu E.S., Constituția României revizuită – comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2004, pp. 61-62.
Avocat Ioana-Alina Buru
Avocat Florin-Cosmin Ciupitu
LUPȘA ȘI ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
