BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

CJUE. Cauza C-200/14 Câmpean. Eșalonarea rambursării taxelor auto pe o durată de 5 ani contravine dreptului Uniunii
01.07.2016 | Dragoș TÂRȘIA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

În urma observațiilor prezentate Curții de Justiție a Uniunii Europene în ședința comună organizată în cauzele C-200/14 Câmpean (doamna Nicula Ioan Ilie fiind reprezentată de subsemnatul), și C-288/14 Ciup, CJUE a pronunțat, la data de 30 iunie 2016, o hotărâre preliminară prin care a statuat că:

Principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziții care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr‑o hotărâre a Curții sau a cărui incompatibilitate cu acest drept rezultă dintr‑o astfel de hotărâre unor condiții care privesc în mod specific acest impozit și care sunt mai puțin favorabile decât cele care s‑ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări, respectarea acestui principiu trebuind să fie verificată în speță de instanța de trimitere.

Principiul echivalenței trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern.

Principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătorești executorii, precum sistemul în discuție în litigiul principal, care prevede o eșalonare pe cinci ani a rambursării acestor taxe și care condiționează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justițiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autoritățile publice să își îndeplinească obligațiile dacă acestea nu și le îndeplinesc de bunăvoie.

Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă o reglementare precum cea care ar fi aplicabilă în cauza principală în lipsa unui astfel de sistem de rambursare îndeplinește cerințele principiului echivalenței și a efectivității.

Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederile interne (articolul XV din OUG nr. 8/2014, articolele 1-3 OG nr. 22/2002, articolul 10 ind. 1 O. MFP 2336/2011), efectul direct al hotărârii constituind obligația statului român și a autorităților fiscale la restituirea uno ictu a taxelor auto nelegal colectate, sub rezerva executării silite ce nu mai poate fi temporizată prin invocarea de către stat a lipsei de fonduri.

Distinct, hotărârea Curții de la Luxembourg invalidează deciziile anterioare ale Curții Constituționale române ce a respins repetat[1] excepțiile de neconstituționalitate ridicate asupra art. XV alin. (1) OUG nr. 8/2014, motivarea adoptată de instanța română sub cuvânt că legiuitorul român ar fi respectat hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauzele Tatu și Irimie tocmai prin emiterea articolului VX din OUG nr. 8/14 sau că acesta este constituțional, fiind necesar pentru apărarea stabilității economice a statului român reprezentând o încălcare a dreptului Uniunii[2], lipsa fondurilor la dispoziția statului neputând fi invocată.

În esență, mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti date pentru protecția unui drept conferit de dreptul Uniunii, nu este considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii de Justiție a Uniunii Europene.


[1] Spre exemplificare deciziile nr. 676/2014 și respectiv 705/2014.
[2] Astfel cum a fost interpretat în cauza C-200/14 Câmpean.


Avocat Dragoș Târșia
Baroul Sibiu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “CJUE. Cauza C-200/14 Câmpean. Eșalonarea rambursării taxelor auto pe o durată de 5 ani contravine dreptului Uniunii”

  1. Razvan Nicolae MICUL spune:

    Cu regret trebuie spus că instanțele naționale sunt părtașe la această neexecutare în masă a hotărârilor judecătorești. Nu ne referim aici doar la cele care vizează taxele succesive de înmatriculare/mediu. Din nefericirea neasigurarea efectivă a actului de justiție decredibilizează chiar puterea judecătorească iar consecințele catastrofale a acestei abordări se vor vedea în timp.

  2. Bună seara,

    De invalidat, din punct de vedere juridic, consider că hotărârea CJUE nu invalidează deciziile CCR…

    La fel cum o decizie CCR deși interpretează în mod eronat cerințele CEDO, nu este invalidată în urma unei condamnări a României la CEDO, condamnare ce survine în urma unei interpretări pe care Curtea de la Strasbourg o conferă dreptului CEDO diferită de interpretarea pe care CCR o conferise dreptului CEDO.

    Deciziile CCR din punct de vedere juridic rămân valide, numai că – în caz de conflict – sunt lăsate la o parte. Dar invalidate, nu. Atât timp cât avem supremația Constituției.

    Ce face această cauză, este aceea de a confirma că dacă în cazul CEDO, ÎCCJ putea să declare o legislație națională contrară Convenție chiar după ce primea un răspuns de la CCR cum că legislația națională ar fi în conformitate cu a noastră Constituție citită în lumina Convenției, la fel poate face și în cazul dreptului Uniunii, dar de principiu doar după ce adresează o trimitere preliminară și primește răspunsul de la CJUE.

    Acum, ce poate CCR să facă pentru a evita această cădere în desuetudine, este:
    1. fie să sesizeze chiar ea CJUE, cum ar fi putut să o facă în cauza Ciup
    2. fie măcar de a suspenda judecarea excepției de neconstituționalitate până când se pronunță CJUE într-o cauză similară (sau chiar în aceeași cauza, sesizată fiind de aceeași instanță, în mod concomitent și în paralel cu sesizarea excepției de neconstituționalitate) – de altfel, CCR are dreptul să folosească o suspendare facultativă, precum e prevăzută în Codul de procedură civilă, iar suspendarea facultativă e folosită des de instanțele naționale atunci când o cauză asemenătoare se află pendinte la CJUE.

    • Razvan Nicolae MICUL spune:

      Chiar ÎCCJ a validat, sub aspectul controlului de legalitate, Ordinul nr. 2336/2011 al MFP:

      „Apreciază Înalta Curte că din dispoziţiile legale în baza cărora a fost emis actul administrativ, respectiv O.G. nr. 22/2002, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 4/2011 – se evidenţiază necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure pe de o parte evitarea blocării instituţiilor publice debitoare, realizarea adecvată şi eficientă a atribuţiilor acestora şi buna funcţionarea administraţiei publice, iar pe de altă parte, respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti (aşa cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 4/2011). (aici: http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-2013/decizia-5235-2013 ).

      Nu este vorba despre nici o executare în termen rezonabil, este vorba despre neexecutare. Există cauze în care executarea silită a unor hotărâri pronunțare împotriva statului este de facto suspendată întemeiat pe 2336/2011 de peste 3 ani, chiar și atunci când s-au respins irevocabil contestațiile la executare și s-au admis cererile de validare a popririi hotărârile definitive rămân neexecutate.

      Motivarea ÎCCJ este, scuzat să-mi fie, penibilă. Executarea silită a unei hotărâri definitive nu poate fi reglementată prin acte administrative. Articolul 10^1 (1) din ordin prevede: „În situaţiile în care instanţele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deţinute sau datorate debitorului de terţul poprit din care pot fi achitate creanţele stabilite în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice, cu limitările instituite prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002”.

      Norma administrativă anticipează inclusiv reaua-credință a terțului poprit și invalidează validarea popririi, dată de instanța de judecată. O mostră de securitate juridică unică în Uniunea Europeană și care a fost acceptată de cea mai înaltă instanță de judecată din țară.

      • Când e vorba de dreptul UE versus dreptul național părăsim limbajul validare/invalidare. Deoarece avem doar aplicare prioritară.

        ÎCCJ poate declara în continuare valid un Ordin. Dar asta nu afectează cu nimic faptul că deși valid, acel Ordin nu se mai aplică în domeniul dreptului UE atunci când CJUE stabili că dreptul UE se opune unor efecte juridice generate de acel Ordin.

        Valid el însă rămâne, iar ÎCCJ poate să îl păstreze în continuare valid – cu excepția situației în care nu detectăm cumva în legislația din România un control de validitate al normelor naționale prin raportare la normele de drept UE. Eu, personal, nu știu să existe. Dar avocații creativi poate cunosc asemenea dispoziții. O jurisprudență în acest sens ar fi însă necesară ca să confirme existența unui atare control.

        De aceea, nu avem invalidare. Ci doar inaplicare – în caz de conflict.

  3. Intr-un final contribuabilii pot solicita punerea in executare a hotararilor pronuntate de tribunalele de contencios administrativ, iar in cadrul incuviintarii silite, instantele de executare sunt obligate sa admita executarea silita, inclusiv poprirea conturilor ANAF, inlaturand efectele legislatiei nationale de esalonare a restituirii taxei de poluare ori ale OG 22/2002 privind termenul de gratie de 6 luni – privilegiu legal conferit institutiilor publice- si sa aplice JURISPRUDENTA CJUE, in temeiul art. 148 din Constitutie!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate