Dreptul securităţii sociale

Cum vor fi puse în aplicare noile prevederi legislative ref. acordarea concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor


1 iulie 2016 | Nicoleta GHEORGHE, Anca ATANASIU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Legea nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor aduce schimbări importante în domeniul măsurilor de protecție socială acordate în vederea sprijinirii familiei cu unul sau mai mulți copii pe perioada suspendării activității profesionale a părintelui.

Conform noilor prevederi legale, începând cu data de 1 iulie 2016, persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii, venituri asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.

Astfel, modificările majore se referă la: (i) majorarea limitei minime a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor de la 600 lei la 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară, respectiv, 1.062 lei prin raportare la cuantumul salariului minim de 1.250 lei în vigoare de la data de 1 mai 2016;  (ii) eliminarea limitelor maxime ale indemnizației pentru creșterea copilului în valoare de 3.400 lei (pentru situația în care părinții optau pentru concediul de creștere a copilului în vârstă de până la un an) și respectiv de 1.200 lei (pentru situația în care părinții optau pentru concediul de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani); (iii) majorarea cuantumului stimulentului de inserție de la 500 lei la 531 lei prin raportarea sa la indemnizația minimă pentru creșterea copiilor (50% din indemnizația minimă) și (iv) prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserție cu un an (până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap).

În data de 22 iunie 2016 și respectiv 24 iunie 2016 s-au publicat în Monitorul Oficial normele metodologice[1] de aplicare a modificărilor aduse de Legea nr. 66/2016, precum și instrucțiunile[2] de aplicare a noii legi în cazul părinților care la 1 iulie 2016 beneficiau de indemnizație pentru creșterea copilului, concediu fără plată sau stimulent de inserție conform vechilor reglementări.

Astfel, de noile prevederi se vor putea bucura începând cu data de 1 iulie 2016 și următoarele categorii de persoane:

1. Persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an sau în perioada în care beneficiază de plata stimulentului de inserție, precum și cele aflate în concediu fără plată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, în cazul în care doresc să își modifice opțiunea și să solicite prelungirea sau reîntoarcerea în concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap

Modificarea opțiunii se realizează ca urmare a depunerii la agenția teritorială competentă[3] unei cereri și a actelor doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Persoanele care se află în perioada în care beneficiază de plata stimulentului de inserție și în concediu fără plată vor depune cererea până la data de 1 august 2016, inclusiv. În caz contrar, modificarea opțiunii se va face de la data depunerii cererii și nu de la 1 iulie 2016. Părinții care se află în concediul pentru creșterea copilului până la vârsta de un an vor depune cererea cu cel puțin 30 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, dar nu mai devreme de 1 iulie 2016.

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi acordată în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, dar nu mai puțin de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

2. Persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani

Pentru această categorie, modificarea cuantumului indemnizației lunare se face din oficiu în baza informațiilor existente la nivelul agențiilor teritoriale prin aplicarea procentului de 85% asupra bazei de calcul avute în vedere la stabilirea dreptului înainte de intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 66/2016. Astfel, indemnizația lunară va fi recalculată, acolo unde este necesar, prin eliminarea plafonului de 1.200 lei și va reprezenta 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, dar nu mai puțin de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

3. Persoanele aflate în plata stimulentului de inserție, indiferent de opțiunea de concediu exprimată inițial, și care nu solicită reluarea concediului de creștere copil până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani

Această categorie va beneficia din oficiu de prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.

De asemenea, noile reglementări înlătură o serie de cerințe care restricționau accesul persoanelor îndreptățite la prestațiile sociale stabilite prin OUG nr. 111/2010 și include anumite reguli menite să simplifice procedura de acordare a indemnizației pentru creșterea copiilor, printre care menționăm: (i) eliminarea condiției achitării impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate pentru menținerea dreptului la indemnizația pentru creșterea copilului; (ii) înlăturarea obligației de a depune documente justificative în copie legalizată, fiind suficientă depunerea unor copii simple și prezentarea spre confruntare a documentelor originale; (iii) posibilitatea transmiterii documentelor în format electronic precum și certificarea documentelor prin folosirea semnăturii electronice.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii[4], numărul de beneficiari ai indemnizației pentru creșterea copiilor va crește de la 138.700 în prezent la 140.000, iar aproximativ 78.000 de persoane aflate în prezent în plata indemnizației vor beneficia de indemnizația minimă majorată de la 600 lei la 1.062 lei. De asemenea, circa 5.500 de persoane care primesc în prezent indemnizația maximă vor beneficia de eliminarea plafonului maxim al indemnizației. Pentru 52.000 de persoane aflate în plata indemnizației cuantumul indemnizației va rămâne neschimbat, iar aproape 4.000 de persoane vor beneficia și de flexibilizarea condiției de eligibilitate prin luarea în considerare a perioadei de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului. În plus, stimulentul de inserție se va majora pentru 39.000 de persoane aflate în plata acestuia, în condițiile în care perioada de acordare a stimulentului de inserție se va prelungi pentru aproximativ 2.000 de persoane.


[1] HG nr. 449/2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 publicată în Monitorul Oficial al României. nr. 473 din data de 22 iunie 2016.
[2] Ordinul nr. 1099/2016 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor publicat în Monitorul Oficial al României. nr. 474 din data de 24 iunie 2016.
[3] Agenția pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv a municipiului București.
[4] Comunicat al Guvernului României din data de 22 iunie 2016.


Avocat Nicoleta Gheorghe
Avocat Anca Atanasiu
RADU ȘI ASOCIAȚII | EY LAW

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii