Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Excepția de neexecutare a contractului invocată direct în apel
01.07.2016 | Corina CIOROABĂ


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în apel, instanța care judecă litigiul realizează o veritabilă cercetare judecătorească a fondului litigiului, analizând, în conformitate cu prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motivele, mijloacele de apărare și dovezile invocate la prima instanță sau arătate în cadrul apelului sau prin întâmpinare. În speță, pârâtul a invocat pentru prima dată excepția de neexecutare a contractului prin întâmpinarea formulată în faza de judecată a apelului, iar instanţa de apel nu a analizat-o, motivat de lipsa acestei apărări în primă instanță. Înalta Curte a statuat că hotărârea astfel pronunţată este nelegală, întrucât excepția de neexecutare apare ca o veritabilă apărare pe fond, care a fost invocată în mod legal de către intimat și care era esențială pentru evaluarea temeiniciei pretențiilor afirmate prin cerere, absenţa acestei examinări lipsind partea de principalul său mijloc de apărare și ducând la pronunțarea unei decizii care a ignorat normele drept material evocate. (Decizia nr. 92 din 26 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenții)

Corina Cioroabă

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate