« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Invalidare alegere primar
01.07.2016 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Dosar nr. 6307/288/2016

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECŢIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal: 4246
ÎNCHEIERE CIVILA NR. 3114
Şedinţa din Camera de consiliu de la 22 Iunie 2016
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE Bogdan Mateescu
Grefier Carmen Niţoi

Pe rol fiind cererea formulată de BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPŢIE nr. 1 RÂMNICU VÂLCEA privind validarea primarului ales al acestei unităţi administrativ teritoriale la alegerile locale din data de 5.06.2016.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor, potrivit art. 532 din C.p.c.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că a fost depusă de către Autoritatea Electorală Permanentă – Filiala Sud-Vest Oltenia adresa nr. 1324/22.06.2016, prin care aduce la cunoştinţă că  mandatarul financiar al Partidului Ecologist Român, competitor electoral din partea căruia a candidat domnul Gutău Mircia, a depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, înregistrat sub nr. 17695/21.06.2016 la aceeaşi Autoritate.

Instanţa constată că Judecătoria Rm. Vâlcea este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial, cu judecarea prezentei cauze, în temeiul disp. art. 58 alin 1 din Legea nr. 215/2001, modificată şi actualizată, unitatea administrativ teritorială Râmnicu Vâlcea  fiind arondată ariei de competenţă a acestei instanţe.

În temeiul art. 532 alin 2 prima teză Cpc dispune introducerea în cauză a candidatului a cărui validare se solicită.

După care,

INSTANŢA,

Deliberând, constată următoarele:

La data de 7.06.2016, BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPŢIE nr. 1 RÂMNICU VÂLCEA a transmis Judecătoriei Rm. Vâlcea, în temeiul  art. 103 alin. 5 din Legea nr. 115/2015, dosarul cuprinzând procesul verbal centralizator al rezultatului alegerilor şi procesele verbale de constatare a votului exprimat în cadrul secţiilor arondate, în vederea validării mandatului primarului ales, domnul Gutău Mircia, candidat din partea Partidului Ecologist Român.

Astfel s-a constituit dosarul nr. 6307/288/2016, al Judecătoriei Rm. Vâlcea.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, sens în care a fost dispusă ataşarea dosarului de candidatură depus la Judecătorie, precum şi fişa de cazier judiciar a persoanei supuse procedurii validării.

Analizând înscrisurile ataşate cauzei, instanţa reţine că în urma scrutinului desfăşurat în data de 5.06.2016, în municipiul Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, Gutău Mircia, candidat la funcţia de primar din partea Partidului Ecologist Român, a obţinut cel mai mare număr de voturi, respectiv 16724 din numărul total de voturi valabil exprimate – 39949 –  aspect care reiese din cuprinsul procesului verbal centralizator, astfel încât a fost declarat ales de către Biroul Electoral de Circumscripţie în temeiul art. 101 alin. 2 din Legea nr. 115/2015.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 215/2001, validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei, după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 334/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa în cazurile prevăzute la art. 31 alin. (4).

Referitor la prima condiţie, de natură extrinsecă, impusă din raţiuni de disciplină financiară a  partidelor şi candidaţilor independenţi participanţi la alegeri, instanţa reţine că aceasta este îndeplinită, Partidul Ecologist Român, competitor electoral din partea căruia a candidat persoana a cărei validare se solicită, depunând în termenul legal, mai exact la data de 21.06.2016, în condiţiile art. 47 alin. 2 din Legea nr. 334/2006, raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor la Autoritatea Electorală Permanentă, astfel cum reiese din adresa nr. 1324/22.06.2016, a Autorităţii Electorale Permanente – Filiala Sud-Vest Oltenia.

Din acest punct se impune analiza celorlalte condiţii extrase din coroborarea dispoziţiilor art. 58 şi ale art. 31 alin. 4 din Legea nr. 215/2001. Astfel, ele reies din interpretarea per a contrario a acestei din urmă dispoziţii legale care prevede că se va propune invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

Evident, ca efect al relaţionării normei de trimitere de la art. 58 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, cazurile în care poate fi dispusă invalidarea alegerii consilierului local sau judeţean de către comisia de validare sunt aceleaşi pentru care judecătoria poate dispune invalidarea alegerii primarului.

Aşadar, condiţiile de validare sunt: îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi inexistenţa fraudei dovedite în sensul legii speciale.

Condiţiile de eligibilitate sunt, însă, prevăzute anume în legea specială privind alegerea autorităților administraţiei publice locale sau în alte acte normative cu putere de lege aplicabile situaţiilor specifice, iar nu în Legea nr. 215/2001, care reprezintă sediul materiei validării.

Prealabil, se pune problema posibilităţii analizării condiţiilor de eligibilitate din legea alegerilor locale în procedura de faţă, a validării alegerilor.

Astfel, potrivit art. 52 alin. 1 din Legea nr. 115/2015, biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinătorilor. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie.

Aşadar, verificarea condiţiilor de eligibilitate se realizează şi la momentul primirii candidaturilor, de către biroul de circumscripţie.

Cu toate acestea, birourile electorale de circumscripţie sunt organe administrative, fără atribuţii jurisdicţionale, compuse din reprezentanţi ai partidelor politice şi, de regulă, un magistrat. Hotărârile acestor birouri nu pot avea autoritate de lucru judecat, acest efect putându-l avea doar hotărârile judecătoreşti pronunţate, logic, de instanţele de judecată.

De altfel, trimiterea expresă a art. 31 alin 4 din Legea nr. 215/2001 la cazul de invalidare constând în „neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate” nu doar că permite, ci obligă instanţa învestită în cadrul procedurii de validare să procedeze ea însăşi la analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.

Această concluzie este subliniată şi în urma raționamentului ad absurdum: dacă un birou electoral de circumscripţie ia o hotărâre de acceptare a candidaturii – iată, nu de validare a sa –  prin votul reprezentanţilor partidelor politice şi minorităţilor naţionale care, în orice configuraţie, sunt majoritari, s-ar ajunge la învestirea unui ales care nu ar îndeplini în mod manifest condiţiile legale, reglementate în mod imperativ, dacă instanţa de validare ar fi împiedicată să le analizeze ea însăşi, cu consecinţa încălcării art. 1 alin. 5 din Constituţia României, în componenta referitoare la supremaţia Constituţiei şi la respectarea legilor.

Numai dacă hotărârea biroului electoral de circumscripție municipală, de acceptare a candidaturii persoanei aflate în procedura validării, ar fi fost atacată la instanţă pentru neîndeplinirea vreunei condiţii de eligibilitate, atunci puterea de lucru judecat a hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti s-ar fi opus unei noi analize, cu ocazia validării, a aceloraşi condiţii ca cele analizate în acea eventuală procedura judiciară, contencioasă. Examinându-se, însă, sistemul electronic de evidenţă a activităţii Judecătoriei Rm. Vâlcea, singura competentă să soluţioneze contestaţiile electorale pentru circumscripţia reprezentată de Biroul electoral petiţionar, se constată că nici un competitor politic nu a formulat o atare contestaţie, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate nefiind dedusă judecăţii în acest mod, iar instanţa nu poate specula cu privire la motivaţia unei atari atitudini, întrucât ceea ce este relevant prin prisma analizării condiţiilor de eligibilitate în procedura de faţă este doar lipsa unei statuări anterioare din  partea vreunei instanţe de judecată.

Concluzionând sub acest aspect prealabil, instanţa de validare nu are un rol pur decorativ, iar procedura de validare necesită o analiză atentă a condiţiilor de eligibilitate, independent de deciziile luate la nivelul birourilor electorale de circumscripţie, atât timp cât hotărârile acestor entităţi de natură pur administrativă nu au fost contestate, astfel încât nicio altă instanţă nu a avut ocazia să le analizeze.

Această chestiune prealabilă fiind lămurită, revenind la conţinutul condiţiilor de eligibilitate, instanţa constată că potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 115/2015, nu pot fi aleşi:

a) cetăţenii care fac parte din categoriile prevăzute la art. 40 alin. (3) din Constituţia României, republicată;

b) persoanele care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1), precum şi persoanele cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.

Relevanţă în cauză o are situaţia reglementată la art. 6 alin. 2 lit. b teza a doua, anterior menţionată întrucât, din fişa de cazier a persoanei a cărei validare se solicită, ataşată din oficiu dosarului cauzei, rezultă că aceasta este cunoscut cu antecedente penale, fiind vorba despre un infractor condamnat de două ori pentru fapte de corupţie:

– Prin decizia penală nr. 273/27.01.2010 a fost condamnat la pedeapsa închisorii de trei ani şi şase luni pentru săvârşirea, în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 din Codul penal anterior. Din analiza conţinutului deciziei menţionate, accesibilă pe site-ul instanţei supreme, reiese că aceluiaşi infractor i-a mai fost aplicată şi pedeapsa complementară a interdicţiei drepturilor de art.64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei,

– Prin decizia penală nr. 797/12.06.2014 a Curţii de apel Craiova a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi şase luni pentru săvârşirea în calitate de primar al mun. Rm. Vâlcea a infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 248 ind. 1 şi 248 din Codul penal anterior. Din analiza conţinutului hotărârii în portalul EMAP accesibil instanţei, reiese că i s-a aplicat şi  pedeapsa complementară a interdicţiei drepturilor de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b) şi c) Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Pornind de la aceste date, în continuarea verificărilor specifice condiţiei de eligibilitate incidente, instanţa constată că pedepsele complementare menţionate au fost contopite în temeiul art. 35 din Codul penal anterior. Astfel, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea penală nr. 1945/2014 (definitivă prin încheierea penală nr. 753/2014, a Tribunalului Mehedinţi), accesibilă în acelaşi portal, a contopit pedepsele complementare astfel aplicate – cea de la art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal anterior numai în partea comună, respectiv dreptul a de a fi primar – şi a constatat că executarea lor începe la data de 24.03.2013, dată la care pedeapsa principală rezultantă în urma contopirii efectuate prin Decizia penală nr. 797/12.06.2014 sus menționată a fost considerată ca executată. Prin urmare, executarea pedepselor complementare contopite a fost epuizată la data de 24.03.2015, anterior, aşadar, perioadei de referinţă din cauză.

Cu toate acestea, însă, instanţa, procedând la o analiză atentă a conţinutului condiţiei de eligibilitate incidente, constată că din cuprinsul său enunţat la art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, lipseşte sintagma „pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin lege.”

Astfel, legea interzice alegerea persoanelor „cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.”

Această împrejurare determină instanţa, singura în măsură să interpreteze legea la cauza dedusă judecăţii, să analizeze mai amplu reglementările incidente şi să constate că legiuitorul a prevăzut aceasta sintagmă în alte situaţii.

De exemplu, reglementând interdicţia de a alege, legiuitorul a stabilit, prin art. 6 alin. 1 lit. b din aceeaşi Lege, nr. 115/2015, incidentă în cauză, că nu pot alege „persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.”

Extinzând analiza, instanţa constată că şi în alte domenii reglementarea este diferită, cuprinzând sintagma menţionată. Astfel, prin Legea 208/2015, privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, mai exact prin art. 4 din acest act normativ, s-a stabilit că nu pot alege dar nici nu pot fi aleşi în aceste funcţii persoanele cărora li s-a interzis, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea dreptului de a alege, respectiv de a fi ales, „pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin lege.”

Aşadar, în cazul alegerii primarilor şi a consilierilor locali şi judeţeni, legea nu a limitat interdicţia de a fi ales în aceste funcţii doar pe durata stabilită prin lege sau hotărâre judecătorească a interdicţiei exercitării dreptului de a fi ales.

Din acest punct trebuie stabilit dacă diferenţa de reglementare poate avea consecinţe diferite.

Pe de-o parte, este adevărat că reglementările recente, chiar din legi ori din alte acte normative, sunt deficitare, punând interpretul în situaţii dificile. Tot la fel de adevărat este că există reglementări tautologice, sintagme care reiau dispoziţii reglementate în alte moduri ori care le dublează pe altele.

Pe de altă parte, însă, interpretul trebuie să manifeste prudenţă maximă în a cataloga o dispoziţie legală drept tautologică în procedura examinării cazului pe care îl instrumentează. Cu referire directă la instanţele de judecată, ele nu pot stabili, cu ocazia actului de justiţie, că legea are scăpări, că este lacunară ori că este pleonastică decât în condiţiile în care acest lucru este evident şi în nici un caz dincolo de reglementările legii dacă ele pot căpăta un sens propriu în urma aplicării regulilor de interpretare specifice sistemului de drept român.

Această concluzie se reţine din perspectiva principiului respectării legii supreme: potrivit art. 1 alin. 4 din Constituţia României, statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. A invalida normele puterii legiuitoare, a refuza aplicarea lor, a ignora limitele întinderii lor ori a le califica drept inaplicabile cu ocazia „spunerii dreptului” ar însemna încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi transformarea instanţei în legiuitor pozitiv, depăşindu-se astfel limitele puterii judecătoreşti, ceea ce nu poate fi admis.

De aceea se impune, în analiza domeniului de aplicare a excepţiei cuprinse în art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, astfel cum el este reglementat, recursul la unele reguli de interpretare decurgând din Constituţie, lege şi principii de drept.

Din această perspectivă, instanţa reaminteşte că o normă se interpretează în sensul de a produce un efect, iar nu în sensul de a produce niciunul. Această regulă decurge din dispoziţia constituţională anterior amintită, cuprinsă în art. 1 alin. 5 din Legea supremă în componenta vizând obligaţia fundamentală a respectării legilor, o reglementare creând, modificând sau stingând raporturi juridice, neputând sub nicio formă să nu aibă nicio consecinţă. De altfel, această regulă de interpretare este fundamentală, apărut încă din vremea dreptului roman („actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat”).

Aşadar, o sintagmă prevăzută de lege în anumite situaţii şi neprevăzută în altele va fi  interpretată în sensul că acolo unde este prevăzută trebuie să producă un efect, iar nu să nu producă niciunul.

În cauză, sintagma care lipseşte din reglementarea incidentă este, aşadar „pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.”

Dacă legea a dorit să o prevadă în alte situaţii înseamnă, aşadar, că a avut ca raţiune determinarea unui efect, anume exact acela care se extrage clar din cuprinsul ei, limitând interdicţia la o durată anume.

Regula de interpretare sus menţionată trebuie combinată şi cu alte două reguli de interpretare fundamentale: „excepţia este de strictă interpretare” (exceptio est strictissimae interpretationis) şi, în modalitatea per a contrario, „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă” (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).

Or, dacă legea a distins, prin alăturarea unui interval de timp anume prin intermediul unei norme de excepţie, care este de strictă interpretare numai situaţiei prevăzute, înseamnă că şi interpretul trebuie să distingă corespunzător reglementării ei în analiza altei excepţii şi să nu extindă aplicabilitatea, în cea de-a doua situaţie, tot de excepţie, a intervalului de timp specific celei dintâi.

Aşadar, concluzia care se desprinde este că legea a limitat, în cazul alegerii în funcţiile publice de primar, consilier local sau judeţean, exercitarea dreptului de a fi ales doar la nivelul existenţei unei hotărâri prin care s-a aplicat interdicţia dreptului de a fi ales, fără limita tradusă în termenul stabilit prin hotărâre judecătorească, de acţiune a interdicţiei astfel dispuse, opţiunea sa în cazul alegerii deputaţilor, senatorilor prin prisma interdicţiei fiind dublu condiţionată, de data aceasta, pe de-o parte la inexistenţa unei hotărâri definitive de interzicere a drepturilor, iar pe de altă parte la intervalul de timp anume stabilit chiar în cuprinsul hotărârii sau în lege.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că dispoziţia legală incidentă în cauză nu pune probleme de neconstituţionalitate (putându-se discuta mai degrabă în cazul celei comparate), astfel încât excepţia de neconstituţionalitate, singurul remediu legal care permite înlăturarea legii de la aplicare, nu ar putea fi invocată, în plus neputându-se critica lipsa unei menţiuni dintr-un articol de lege, ci o menţiune existentă, iar ea figurează doar în legea comparată, ea însăşi, ca atare, neavând legătură cu cauza în sensul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.

De altfel, aşa cum a arătat şi instanţa constituţională în jurisprudenţa sa, legiuitorul este liber să stabilească, prin lege, condiţii diferite pentru accesul persoanelor în funcţii publice diferite, iar funcţia de ales local nu este identică cu cea de deputat sau senator pentru a se putea invoca vreo discriminare decurgând din prisma tratamentului diferenţiat (de altfel şi modul de alegere este diferit, la fel ca şi condiţiile prealabile – de exemplu liste de susţinători).

Din acest punct se pune întrebarea vizând, totuşi, durata pe care poate funcţiona interdicţia menţionată în legea incidentă, pentru că limitările aduse unor drepturi nu pot fi decât temporare. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-au interzis la un moment dat drepturile atrage, de lege lata, interdicţia de a fi ales, însă nu o poate face în mod definitiv şi perpetuu.

Trebuie subliniat că hotărârea definitivă prin care s-a dispus interdicţia exercitării dreptului de a fi ales în sensul Legii nr. 115/2015 nu poate fi decât de natură penală, de lege lata neexistând o altă procedură prin care să se dispună  o atare interdicţie (situaţia incompatibilităților prevăzute de Legile speciale 176/2010 şi 161/2003 vizând doar dreptul de a ocupa o funcţie publică, jurisprudenţa constantă până în acest punct distingând între dreptul de fi ales şi interdicţia de a ocupa funcţia publică), iar dintre cele penale exclusiv hotărârile de condamnare şi doar pentru anumite fapte grave, printre care şi cele de corupţie, iar nu pentru orice fapte minore pot avea astfel de consecinţe văzute ca pedepse complementare.

Or, tot legea penală reglementează remediul prin care interdicţiile, incapacităţile şi toate celelalte restricţii decurgând din condamnare pot fi înlăturate şi o face în mod accesibil şi previzibil. Este vorba despre instituţia reabilitării. Potrivit art. 169 alin. 1 din Codul penal, reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

Unui infractor condamnat, chiar şi pentru infracţiuni de corupţie şi chiar dacă acestea au fost săvârşite în funcţia în exerciţiul căreia se solicită validarea, i se pot înlătura decăderile, incapacităţile şi restricţiile decurgând dintr-o hotărâre de condamnare doar dacă demonstrează o anumită perioadă de timp, anume prevăzută de lege, că s-a îndreptat şi că este posibilă reintegrarea socială deplină a acestuia şi numai dacă o instanţă penală constată aceste aspecte.

O hotărâre de condamnare –deşi existentă pe plan juridic şi material – devine „inexistentă” pe planul interdicţiilor şi decăderilor decurgând din condamnare, inclusiv în înţelesul art. 6 alin. 2 lit. b din Legea 115/2015, doar prin efectul reabilitării.

Iată, aşadar, că interdicţia stabilită de lege incidentă în cauză nu este definitivă ci dimpotrivă, temporară şi condiţionată printre altele de comportamentul condamnatului, prin jocul remediilor existente şi pe deplin accesibile în legislaţia română şi nu pune probleme, în opinia instanţei, de constituţionalitate nici din această perspectivă şi, astfel, nici de ambiguitate, fiind voinţa suverană a legiuitorului de a reglementa în sensul pe care îl consideră oportun.

O altă situaţie care trebuie avută în vedere, care se poate traduce în critică a concluziei desprinse în urma interpretării conţinutului condiţiei de la art. 6 alin. 2 lit. b teza a  doua din Legea nr. 115/2015, vizează aparenţa prelungirii interdicţiei dreptului de a fi ales dincolo de termenul stabilit prin actul judiciar, de activitate a acestei interdicţii ca pedeapsă complementară.

În această ordine de idei, instanţa reaminteşte că legea condiţionează explicit posibilitatea ocupării unor funcţii publice sau chiar private într-o varietate de domenii de lipsa unor consecinţe ale condamnării, chiar dacă, prin ipoteză, durata interdicţiei ocupării unei funcţii aplicate ca pedeapsă complementară a expirat. Astfel, de exemplu, nu poate fi gestionar – o funcţie mult mai puţin importantă decât aceea de primar- persoana care a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 4 din Legea 22/1969, nu poate fi funcţionar public persoana cunoscută cu antecedente penale dintre cele enumerate la art. 54 lit. h din Legea 188/1999 chiar dacă pedeapsa complementară a fost executată, nu poate fi magistrat persoana cunoscută cu orice fel de antecedente penale, iar exemplele pot continua.

Altfel spus, a pari, dacă unui magistrat, poliţist ori funcţionar public li s-a interzis, ca pedeapsă complementară exerciţiul dreptului de a ocupa funcţia de magistrat, poliţist sau funcţionar public, el nu o poate ocupa funcţiile respective nici  după executarea acestei pedepse complementare pentru că legea specială vede condamnarea ca pe o situaţie de nedemnitate şi numai reabilitarea poate şterge această interdicţie decurgând din situaţia de inadecvare în care s-ar regăsi.

Şi dreptul de a ocupa funcţia de ales local poate fi, astfel, limitat, restricţia fiind în deplinătatea aşteptărilor publice de respectare a legilor şi de sancţionare a infracţiunilor, cu atât mai mult a celor de corupţie. Iar aceste interdicţii pot fi înlăturate tot prin efectul reabilitării. Aşadar, şi această temere trebuie înlăturată.

Deci legea nu priveşte, în cazurile comparate, interdicţia accesului ca o prelungire dincolo de termen a pedepsei complementare. Persoana care a executat pedeapsa complementară poate ocupa orice fel de funcţie doreşte, afară de cele condiţionate de lipsa unei anume antecedenţe. Ea limitează, aşadar, accesul ca efect al unei  nedemnităţi decurgând din faptul şi natura condamnării şi  interdicţiei, iar nu ca efect al prelungirii pedepsei complementare.

Condiţionarea accesului la funcţia de ales local de intervenţia reabilitării – chiar dacă, potrivit legii actuale, de natură implicită dar dincolo de orice dubiu – nu este nouă în legislaţia română.

Potrivit art. 5 alin. 2 lit. c din Legea nr. 70/1991 a alegerilor locale, în forma în vigoare până în 1996, deci sub imperiul actualei Constituţii, nu puteau candida la funcţia de primar, consilier local ori judeţean cei condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă pentru abuzuri în funcţii politice, juridice sau administrative, pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, pentru alte infracţiuni intenţionate, dacă nu au fost reabilitaţi.

Aşadar, prin reglementarea edictată şi aplicabilă cauzei de faţă, legiuitorul a revenit la o normalitate în consonanţă cu reglementările internaţionale pe care le-a ratificat chiar ulterior şi în acord cu care trebuie să se realizeze interpretările actelor interne – cu relevanţă în cauză cele din domeniul lupei împotriva corupţiei.

Din această perspectivă, cu referire exactă la natura infracţiunii pentru care persoana supusă validării a fost condamnată şi nereabilitată, se impune a fi amintit că prin Legea nr. 365/2004, România a ratificat Convenţia ONU împotriva corupţiei, adoptată la New York în anul 2003.

În acest mod, printre alele, Statele părţi Convenţiei, „preocupate de gravitatea problemelor pe care le pune corupţia şi de ameninţarea pe care aceasta o constituie pentru stabilitatea şi siguranţa societăţilor, subminând instituţiile şi valorile democratice, valorile etice şi justiţia şi compromiţând dezvoltarea durabilă şi statul de drept”,  au stabilit obligaţii de implementare a măsurilor de combatere a acestui flagel –desemnat în România drept ameninţare la siguranţa naţională, iar prin art. 34 i se dă dreptul fiecărui stat să ia orice fel de măsuri corective, precum cea de faţă.

Obligaţii de combatere a fenomenului corupţiei au fost asumate de Statul Român prin alte convenţii ratificate din care pot fi enumerate, doar cu titlu exemplificativ: Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea 22/2002 ori Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, ratificată prin Legea nr. 167/2002.

Toate aceste obligaţii internaţionale ale României care, deşi ar trebui să prevaleze pentru că au ca scop respectarea drepturilor fundamentale ale omului, încălcate în mod grav prin flagelul corupţiei, ar fi lipsite de eficienţă dacă statul român, care a definit, aşadar, corupţia drept ameninţare la adresa însăşi a siguranţei naţionale – siguranţa naţională fiind corolarul exercitării tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale – ar permite ocuparea funcţiilor sale publice de către corupţi dovediţi şi nereabilitaţi ori de către cei care au săvârşit infracţiuni, prin ipoteză grave, pentru care s-a aplicat şi pedeapsa interdicţiei dreptului de a fi ales.

Ar fi fost extrem de greu de explicat, prin prisma respectării acestor obligaţii asumate la nivel statal, lipsa unei astfel de reglementări, chiar şi pe cale implicită dar dincolo de orice îndoială, aşa cum a făcut-o prin art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, o interdicţie de ocupare a aceloraşi funcţii publice de către persoane care, situate în acele funcţii şi folosindu-se de calitatea astfel dobândită, au săvârşit acte de corupţie în mod repetat şi le-a fost interzis dreptul de a fi ales, încălcându-se jurământul de respectare a legii rostit la învestitură şi care nu ar trebui să aibă o valoare pur formală în conştiinţa fiecăruia.

Ar fi fost extrem de greu de acceptat tot din aceeaşi perspectivă, şi ca persoanele condamnate pentru fapte de corupţie (şi nereabilitate) să nu poată ocupa o funcţie publică de execuţie prin efectul art. 54 lit. h din Legea nr. 188/1999, dar să poată ocupa funcţii publice de nivel înalt, supraordonate celor dintâi, restricţiile edictate în acest mod  putând fi lipsite  de credibilitate publică, iar cine ar putea mai mult iată, nu ar putea mai puţin, în contradicţie cu un vechi principiu de drept (qui potest majus, potest et minus).

Aşadar, folosind inclusiv regula de interpretare prin raportare la convenţiile internaţionale la care România este parte, cu referire directă la natura faptelor pentru care s-au dispus condamnările persoanei supuse validării în procedura de faţă, interdicţiei relevante i se subliniază sensul reţinut decurgând din modul în care a fost reglementată. Că opţiunea pentru legea folosită anterior ca element de comparaţie faţă de unele situaţii apropiate este alta, instanţa repetă că se poate traduce într-o problemă de neconstituţionalitate a acelei legi şi care, depăşind prezentul cadru procesual, nu va fi dezvoltată.

Concluzionând, aşadar, instanţa nu poate considera că legea a dorit, de fapt, limitarea interdicţiei doar pe durata stabilită prin hotărârea de condamnare şi în ipoteza dreptului de a fi ales primar reglementată de art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, atât timp cât ea însăşi nu o face şi mai ales în condiţiile în care o face explicit în alte situaţii reglementate de norme active, cu alte ocazii.

Conţinutul acestei dispoziţii a legii, care reglementează o situaţie de excepţie şi obligativitatea respectării sale determină, în mod cert, reţinerea concluziei că, în cazul de faţă, condiţia de eligibilitate constă în inexistenţa unei hotărâri definitive de condamnare, prin care să fie interzisă exercitarea dreptului de a fi ales, fără alte adăugiri menţionate de lege doar în alte situaţii care, fiind de excepţie, nu pot fi adăugate prin analogie.

În concret, din fişa de cazier a persoanei a cărei validare se solicită, rezultă că nu există doar o hotărâre definitivă de acest tip, ci chiar două, menţionate supra.

Nu există nicio dovadă că infractorul astfel condamnat ar fi fost reabilitat din aceste condamnări. De altfel, având în vedere ultima condamnare, nici nu ar fi putut fi reabilitat având în vedere faptul că ultima condamnare a fost dispusă în anul 2014, iar termenul de reabilitare judecătorească, iar nu de drept, stabilit de lege în  cazul de faţă este de 4 ani şi se calculează de la data ultimei condamnări, potrivit art. 166 alin. 1 lit. a din Codul penal.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, interdicţia prevăzută de art. 6 alin. 2 lit. b teza ultimă este activă, astfel încât în cauză nu este îndeplinită condiţia de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales.

Aşa fiind, în temeiul art. 58 alin. 2 rap. la art. 31 alin. 4 din Legea 215/2001 cu referire la art. 6 alin. 2 lit. b teza ultimă, soluţia care se impune în cauză este cea a invalidării.

Astfel, instanţa urmează a dispune invalidarea alegerii domnului GUTĂU MIRCIA, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Invalidează alegerea domnului GUTĂU MIRCIA, candidat din partea Partidului Ecologist Român la alegerile locale din 5.06.2016, în funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales.

Cu drept de apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la data la  care a luat la cunoştinţă de prezenta încheiere, dar nu mai târziu de un an de la data pronunţării sale, iar pentru Biroul electoral petiţionar şi persoana a cărei validare s-a cerut, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Rm. Vâlcea.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 iunie 2016.

Preşedinte,
Bogdan Mateescu
Grefier,
Carmen Niţoi

Red/Tehnored/ B.M./C.N/ 4 ex./24.06.2016.
1 ex. comunicat Instituţiei Prefectului – Judeţul Vâlcea, potrivit art. 59 din Legea nr. 215/2001.
1 ex. comunicat BECC ……….,
1 ex. comunicat candidatului, astăzi.

 
Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență Judecătorii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD