Vizită a Președintelui CJUE la INM
5 iulie 2016 | JURIDICE.ro
Luni, 4 iulie 2016, Institutul Național al Magistraturii a dat publicității următorul comunicat:
”La data de 1 iulie 2016 Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a avut deosebita onoare de a primi, la sediul său, vizita domnului Judecător Koen Lenaerts, Președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene. Domnia sa a onorat, astfel, invitația doamnei Judecător Octavia Spineanu-Matei, Directorul Institutului Național al Magistraturii.
În contextul vizitei efectuate, domnul Președinte Koen Lenaerts a susținut o conferință intitulată „Evoluții recente în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene”, evenimentul constituind un prilej deosebit pentru participanți de a intra în dialog cu un reputat profesionist, pe teme de actualitate.
În deschiderea conferinței, doamna judecător Beatrice Ramașcanu, formator cu normă întreagă al INM în domeniul protecției drepturilor omului, a realizat o prezentare privind parcursul profesional al distinsului invitat.
La eveniment au participat auditori de justiție ai Institutului Național al Magistraturii, cursanți ai Școlii Naționale de Grefieri, formatori ai celor două instituții (judecători și procurori), experți din cadrul departamentelor INM, dar și reprezentanți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai altor instanțe, membri ai Rețelei EuRoQuod și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe.
Conferința s-a încheiat cu o sesiune alocată întrebărilor și răspunsurilor.
Adresăm, și pe această cale, mulțumiri distinsului oaspete, domnul Judecător Koen Lenaerts, pentru amabilitatea de a fi acceptat invitația Institutului Național al Magistraturii, precum și tuturor celorlalți participanți.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro