CyberlawDrept civilDrept constituţionalUEBusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporate
ComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

Începerea urmăririi penale in rem / Continuarea urmăririi penale față de suspect. Constituționalitate

07.07.2016 | Bogdan GUBICI

În Monitorul Oficial al României nr. 426 din data de 07 iunie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 236 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Flavia Drăghici într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara – Secţia penală.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) [Începerea urmăririi penale] din Codul de procedură penală: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. […][1] (3) Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.[2]

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 24 şi art. 132 alin. (1), precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 referitor la dreptul oricărui acuzat de a fi informat în cel mai scurt timp cu privire la natura acuzaţiei şi de a se apăra din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. (…)

Autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţinând că le este afectat dreptul la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil. Aşa cum însuşi textul constituţional de referinţă dispune, „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.” (…) În acord cu art. 77 din Codul de procedură penală, suspectul este persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Prin urmare, în procesele penale, cu toate că potrivit reglementării menţionate suspectul nu are calitatea de parte în lumina dispoziţiilor procedural penale, legea procesuală acordă şi acestuia potrivit art. 33 alin. (2) din Codul de procedură penală aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţilor, beneficiind de toate garanţiile procesuale privind exercitarea dreptului la apărare. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, potrivit căruia „Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.” În consecinţă, potrivit art. 108 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut că înainte de prima audiere a acestuia i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale consacrate de art. 83 şi art. 108 alin. (2) din Codul de procedură penală. (…)

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat”. Or, câtă vreme acuzaţia constă într-o notificare oficială referitoare la calitatea de acuzat, atunci, numai după acest moment se pot pune în discuţie garanţiile procesuale ce ţin de dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil. (…)

În ceea ce priveşte intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea constată că acesta nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, (…) procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune”, iar nu „poate dispune” (…).

Prin dispoziţiile art. 118 şi art. 109 alin. (3), declaraţia de martor dată în cursul urmăririi penale in rem de o persoană care, în aceeaşi cauză, ulterior declaraţiei a dobândit calitatea de suspect nu poate fi folosită împotriva sa, iar în cursul audierii, deci după începerea urmăririi penale in personam, suspectul îşi poate exercita dreptul la tăcere cu privire la oricare dintre faptele ori împrejurările despre care este întrebat. Prin urmare, legiuitorul a prevăzut dreptul acuzatului de a nu contribui la propria sa acuzare, fapt care reprezintă un element esenţial al dreptului la un proces echitabil. Cu privire la dreptul persoanei de a nu se autoacuza, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, în Cauza Miranda vs. Arizona din 1966, a statuat că orice mărturisire a acuzatului este inadmisibilă dacă nu i se aduc la cunoştinţă, în prealabil, acele „avertismente Miranda”. Astfel, înainte de interogatoriu trebuie să i se aducă acuzatului la cunoştinţă faptul că beneficiază de dreptul la tăcere, că orice declaraţie a sa poate fi folosită împotriva lui şi că are dreptul să fie asistat de un avocat, iar dacă nu are suficiente resurse materiale va fi numit un avocat din oficiu spre a-l reprezenta. Prin aceste garanţii procedurale se asigură în mod efectiv dreptul acuzatului de a nu se acuza. (…)

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. (…)

Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic. (…)

În sfârşit, Curtea mai constată că, potrivit jurisprudenţei sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. (…) Aplicând aceste considerente la speţa supusă controlului de constituţionalitate Curtea constată că nu poate constata neconstituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică şi o interpretare a acestor reglementări, care să contravină Legii fundamentale.

Astfel, Curtea decide:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

Bogdan Gubici

[1] Alin. (1) al art. 305 a fost modificat prin OUG nr. 18 din 18 mai 2016, astfel: (1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

[2] Alin. (3) al art. 305 a fost modificat prin OUG nr. 18 din 18 mai 2016, astfel: (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.