Aurelian-Marian Murgoci-Luca: Instanța trebuie să facă o analiză și pe proporționalitatea ingerenței în dreptul creditorului
7 iulie 2016 | Elena ZOIȚA
Jud. Aurelian-Marian Murgoci Luca, Președinte Secția Civilă Judecătoria Sector 5, s-a referit, în cadrul dezbaterii Lăsat în darea-n plată: creditorul ipotecar, organizată de Societatea de Științe Juridice, la pașii pe care trebuie să îi urmeze instanța în cadrul procedurii dării în plată.
Aurelian-Marian Murgoci Luca: ”Pe convenționalitate domnul profesor zicea că creditorul are cel mult o speranță legitimă. Într-o primă fază așa este. Numai că vine apoi debitorul cu acțiune în constatare la instanță și, în cadrul acelei acțiuni în constatare, instanța zice următoarele: tu, creditor ai o creanță în valoare de; tu, debitor ai o datorie în valoare de; tu îi vei da bunul ca să se stingă datoria. Deci, deja am o instanță care în motivare spune că tu, creditor, ai o creanță în valoare de. În momentul în care o instanță de judecată îți recunoaște în motivare acel drept pe care îl ai, din punctul meu de vedere, deja sărim de zona speranței legitime și ajungem în zona dreptului de proprietate. Următorul pas pe care trebuie să-l facă instanța după ce constată existența creanței este să pronunțe această soluție de transfer al dreptului de proprietate. Or, în condițile în care instanța a constatat deja existența dreptului de creanță trebuie să, din punctul meu de vedere, facă o analiză și pe proporționalitatea acestei ingerințe în dreptul creditorului la respectarea bunurilor sale. Avem deja o ingerință în condițiile în care instanța ți-a recunoscut o creanță. Ingerința asta este prevăzută de lege evident, avem o lege clară care este accesibilă, previzibilă, urmărește un scop legitim din ce s-a discutat în spațiul public până a intrat legea în vigoare. Singura problemă rămâne proporționalitatea, unde trebuie analizat de la caz la caz.”
* Selecție realizată de Elena Zoița
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro