StudiiOpiniiInterviuri ⁞⁞ Proiecte speciale: RNSJESSENTIALSRubrici de autorRevista revistelor juridiceCitate juridiceLegal DaysLegal FUN
 
Opinii
JURIDICE CORPORATE
18.085 citiri
5 comentarii | 
Print Friendly

Copilăria este despre zâmbet. Iar în justiție nu toți judecătorii au pantofi albaștri

6 iulie 2016 | Cristi DANILEȚ

Toate conferinţele şi dezbaterile organizate de JURIDICE.ro, inclusiv întreaga arhivă: 49 euro/an.

Un text scris de un avocat si postat azi pe FB imi da ocazia sa reiterez ceea ce sustin de multi ani: in Romania, copiii sunt considerati niste lucruri apartinand parintilor asupra carora ei pot decide orice, impreuna sau, de cele mai multe ori, separat, dar fara a-i consulta pe copii si a le pasa cu adevarat de acestia. As vrea sa cred ca, cineva, vreodata, ne va invata cum sa fim parinti…

De multi ani, in Romania, parintii fac educatie cu bataia (de aici expresia ”Bataia e rupta din rai” sau ”Unde da tata, creste!”), asa cum ei insisi au fost crescuti, astfel ca nu e de mirare ca 6 din 10 copii spun ca sunt loviti in propria familie. Parintii considera ca isi pot injura copiii chiar in public (de cate ori nu am auzit rostite in public cuvintele ”Impielitatule!”, ”Drac de copil ce esti” sau ”Crucioiu’ ma-tii de copil care te-o mai facut pe lumea asta!”) sau ameninta copiii oricand (de aici expresia ”Daca nu esti cuminte te dau la tigan”). Parintii cred ca isi pot abandona oricand copiii, multi plecand sau ramanand in strainatate in timp ce micutii sunt crescuti de bunici, vecini sau de stat (in prezent sunt 43.000 de copii in centrele de plasament si institutii rezidentiale – fostele orfelinate, dar spus mai modern). Parintii considera ca au drept de viata si de moarte asupra copiilor (de aici expresia ”Eu te-am facut, eu te omor”) si nu mai mira pe nimeni ca in fiecare luna un copil este omorat in bataie in propria familie. Parintii vor sa se realizeze prin copii, sa fie tot ce nu au putut fi ei, sa fie mai buni ca ei. Nu conteaza ceea ce vor copiii, ci doar ceea ce vor parintii.

Avem copii legati cu lantul de pat, izolati in pivnite, batuti cu cureaua, arsi cu tigara, violati in propriile familii. Incesturile sunt la ordinea zilei, mai ales in mediul rural, unde tot satul stie, dar nimeni nu vorbeste. Avem copii care sunt conceputi si nascuti doar pentru ca parintii sa traiasca din alocatia lor. Avem copiii pedepsiti, batuti pentru notele proaste luate la scoala sau pentru ca nu au venit acasa la sfarsitul anului cu coronita.

Dincolo de tragediile fizice, avem parinti care abuzeaza psihologic de copii, in caz de divort: sotii nu se mai inteleg, aleg sa se separe si atunci incepe razboiul pentru copil. Astfel, un parinte ia copilul si nu ii mai da voie celuilalt sa il vada. Parintele il „educa” pe copil in spiritul urii fata de celalalt parinte. Parintele il instraineaza pe copil de celalalt parinte care devine vinovat ca: ”el/ea si-a facut o alta familie; are un alt copil si pe tine nu te mai iubeste; ne-a abandonat si nu il mai intereseaza de noi; din cauza ca ne-am despartit etc.,” – micutul, prin abuzul psihologic a carui victima este, devine un alienat parental. Copilul e transformat nu doar intr-o minge de ping-pong, purtata de la unul la altul in functie de hotararile judecatoresti sau reclamatiile la Directia de Protectie a Copilului ce intervin, ci intr-un adevarat obiect de santaj (”Daca vrei sa te las sa iti vezi copilul, imi dai bucata aia de teren sau imi lasi apartamentul”), de razbunare (”Aha, nu ai vrut sa imi dai divortul? Ei, nu o sa-ti mai vezi copilul!”; ”Vrei sa pleci din tara cu copilul?! Las’, nu iti dau eu acordul si iti arat eu ca nu o sa pleci!”) sau de inavutire (nu sunt putine cazurile in care un parinte plateste pensie de intretinere, dar copilul beneficiaza efectiv doar de cel mult 10% din aceasta pensie, restul insusindu-si-l exclusiv parintele custodian).

Atunci, cei doi adulti, in loc sa mearga la un psiholog sa isi rezolve problemele de adulti sau la un mediator sa rezolve amiabil problemele de fosti soti, apeleaza la judecator. Desigur, unii se vor duce mai intai la un avocat, care le va spune in fata: ”Asta nu cerem, ca instanta nu va da” sau ”Asa e practica, o sa va vedeti copilul la doua weekend-uri”. Revin: cei doi ajung la judecator. Care se uita in dosar, vede iar ”doi nebuni care se lupta pentru copil” si le da termen in functie de incarcatura, de vacanta, apoi vin termene peste termene, o odonanta presedintiala se solutioneaza in minim jumatate de an, un proces pe fond dureaza cativa ani buni, solutia este motivata cand se poate….

Ah, dar judecatorul nu poate impaca precum mediatorul, ci doar transa… El nu uneste ca primarul, ci doar desparte si imparte… Paradoxul este ca astfel de cazuri se solutioneaza la Judecatorie, unde sunt cei mai tineri magistrati: in varsta de 24-25 de ani, fara a fi ei inca casatoriti sau fara a avea copii, ei trebuie sa decida cu privire la trei destine. Legal, ar trebui sa decida in functie de interesul superior al copilului. Practic, vor decide la care proprietar se va duce lucrul, dupa care vor limita dreptul celuilalt de a decide accesul la lucru ca ”asa se face” – nu se are in vedere ca s-a schimbat radical legislatia de 5 ani de zile, ca nu mai exista „incredintare”, ci ”autoritate parinteasca comuna” („ce prostie mai e si asta, autoritate parinteasca comuna?”, „cum sa aiba copiii doua case?!”) sau ca din octombrie 2013 avem criterii clare de stabilire a domiciliului copilului si sanctiuni pecuniare pentru cel care nu permite accesul celuilalt parinte la copil. Vor intreba formal copilul ”Parintii tai au decis sa se desparta, tu cu cine vrei sa ramai?”, incalcand toate recomandarile posibile si naruind lumea acelui copil care are nevoie de amandoi parintii, dar care brusc este pus in situatia de a decide intre parintele cu care a venit de manuta la instanta sa stea de vorba cu doamna judecatoare si parintele celalalt pe care l-a vazut plangand printre usi.

Judecatorii vor folosi pentru a decide manualele de dreptul familiei scrise de profesorii comunisti si o decizie din anii ’70 a fostului Tribunal Suprem care a decis ca ”Atunci cand copiii sunt mici au mai multa nevoie de mama”, desi aceste chestiuni sunt contrare a tot ceea ce inseamna familie si nediscriminare dupa sex sau varsta asumate prin documente internationale obligatorii pentru Romania. Ori vor folosi propria experienta de viata, dar, atentie, sunt judecatori care au propriile probleme: tradati in dragoste, divortati, abandonati, ei sunt chemati sa decida in cazuri in care se regasesc si, uneori, izbucnesc in sala de judecata in accese de subiectivsm (”Lasa, ca va stiu eu, toti/toate sunteti la fel!”). Si, in final, vine hotararea cu motivarea halucinanta, dar… conforma practicii: ”intrucat copilul este de sexul…, el va fi dat… parintelui de acelasi sex” sau ”e adevarat ca in prezent copilul este la X, dar cand termina Y studiile se va intoarce sa isi creasca copilul, deci se da copilul lui Y” sau primesti dreptul sa iti vezi copilul (unii si folosesc expresia „program de vizitare”, ca si cum ar fi vorba de un animal la zoo sau un bolnav la spital, desi expresia legala este de vreun deceniu „program de relatii personale cu copilul”), dar numai la domiciliul si in prezenta celuilalt parinte, ca si cum ai fi un infractor gata sa faci rau propriului copil sau poti sa vezi copilul o data la doua weekenduri si cel mult o luna in vacante, dar sa platesti si pensie de intretinere pentru acea perioada.

Si asa se ajunge la situatia in care un adult care uraste un alt adult, un copil purtat ca o marfa de la unul la altul si, intotdeauna, rupt sufleteste. La doi parinti care vor redeschide ani de-a randul conflictul cerand, in multiple alte dosare: program vizitare, schimbare program vizitare, reducerea pensiei de intretinere, stabilirea de instanta la ce scoala sa mearga copilul, substituirea acordului celuilalt parinte ca parintele sa iasa din tara cu copilul. Asta, desigur, daca nu se pun la socoteala plangerile penale pe care si le fac unii altuia pentru: abandon de familie ca nu a platit pensia de intretinere, respectiv ca nu respecta programul de vizitare. Desigur, totul asezonat cu chemat politia si executorul la punerea in practica a programului de vizitare, interogat copilul despre cine este cealalta persoana din viata fostului partener, inregistrat copilul pe ascuns, inregistrat celalalt parinte pe ascuns, reclamatii la serviciul celuilalt, plans pe blog, pe Facebook, amenintari prin sms…

Da, aici se ajunge intre cei doi care, candva, au fost prieteni, s-au iubit, au conceput un copil… S-au dus dracului trecutul, romantismul, nostalgia, visele. Raman procesul, egoismul, gustul egoist al unei victorii („Am castigat copilul!”) si un gol mare al infrangerii neintelese („Am pierdut copilul… Justitia asta!”)

Stimati colegi judecatori si colegi avocati: incercati sa acceptati ca un copil are nevoie de doi parinti toata viata sa. Alienarea parentala este o boala care distruge copilul si famila. Sexul copilului sau al parintelui nu pot fi folosite ca argumente sau motive pentru a da un copil unuia sau altuia, caci taticii si mamicile au drepturi egale in privinta copiilor, asa cum s-a decis recent la nivel european. Sotii divorteaza doar intre ei, nu ca parinti de copil. La divort, copilul nu se incredinteaza unui parinte, ci se stabilesc drepturile si obligatiile ambilor fata de copil. Asadar, dupa divort, copilul ramane al amandurora. Mergeti la mediere si folositi planul parental pentru a stabili continutul autoritatii parentale, evitand transarea de catre judecator a conflictului care este unul preponderent emotional si psihologic, nu juridic. La alegerea parintelui unde va locui mai mult copilul, folositi principiul californian. Dati prioritate intretinerii copilului in natura, in acest sens este legea din anul 2011! Permiteti copilului sa isi vada cat mai des ambii parinti si sa ia legatura pe orice cale cu ei, indiferent la cine a decis instanta sa stea copilul. Deciziile cu privire la bona, scoala, operatii, ore de sport ale copilului trebuie luate impreuna de cei doi parinti, indiferent de starea lor maritala. Si mai cititi din cand in cand Legea nr. 272/2004, s-ar putea sa descoperiti multe lucruri noi…

Revad textul care m-a impresionat. Din pacate, situatia descrisa cu privire la judecator este o exceptie. Cu privire la parinti, este o regula. Noi, ca judecatori, ne vom fi implinit masura: indiferent cui dam copilul, noi am inchis dosarul printr-o hotarare. Trei nume si un dosar – atat ramane din tot cazul: niste statistici si ceva maculatura consumata. Ei, ca parinti, vor afla inevitabilul verdict: unul castiga, celalalt pierde. Dar el, copilul, el e singurul evitat in tot acest conflict, desi este chiar miezul sau. Si el, acea fiinta plapanda, brusc se va maturiza. Si in loc sa fie pur ca un inger, va deveni o bucata de lut pe care cineva il va modela cum vrea el. Dupa care se va usca si se va intari…

Recitirea textului ma face, printre lacrimi, sa inteleg suferinta si sa regret neputinta. E ciudat ca normalitatea trebuie evidentiata… si spun: „Felicitari omului judecator!”

Doamna cu pantofi albastri

Ora 8:45… Clienta mea, mama a unui baietel de apoape 8 ani, isi zareste copilul dosit de taica-sau, intr-un colt al Judecatoriei. Nu l-a mai vazut pe R. de 1 an si 6 luni. 

Mama izbucneste in plans si merge tinta catre pustiul ei, se apleaca pana ajunge perfect egala cu inaltimea lui, si-i sopteste cu inima: “R.! Vaaaai, ce mare ai crescut! O mai stii pe mama? Da-mi manutele, sa ti le pupe mama!”. Fostul sot al femeii isi bruscheaza fiul si-l trage tare, mai aproape de el, urland spre clienta mea sa plece de unde a venit, ca ei doi, baietii, se descurca singuri. Se ridica tonul, copilul incepe sa planga, apare jandarmul, ii spun ca nu-i niciun risc de scandal, dispare jandarmul. 

Ora 8:55… Reusesc, intr-un final, sa o linistesc pe mama copilului, care s-a lasat aproape fara viata in banca din sala de judecata, avand sufletul sfasiat si privirea pierduta undeva, departe… tare departe. 

Ora 9:00… Reusesc si eu, cu mare greutate, sa-mi tin in frau lacrimile… as fi plans in hohote, dar nu-mi permiteam luxul asta … aveam nevoie de concentrare maxima pentru audierea a 4 martori si luarea interogatoriului tatalui copilului, probe de care eram constienta ca va depinde, de-acum incolo, legatura mama – fiu. Nu-i usor deloc sa fii responsabil de asa ceva, credeti-ma!

Orele 9:05 – 10:45… Se audiaza cei 4 martori, tatal baiatului raspunde la cele 9 intrebari care am avut grija sa fie „capcana”. 
Speta e asta: in timp ce clienta mea era in strainatate, la munca, sotul a obtinut si divortul, si custodia exclusiva asupra copilului. Am vazut dosarul: proces facut repede, cu hei-rup-ul, sa dea bine la bilant. 

Reintoarsa in tara, femeia a gasit totul ferecat. Usa locuintei. Inima fiului ei, tinuta sub lacat de catre fostul sot. Martorii nostri au aratat ca, de nenumarate ori, mama a venit sa-si vada copilul, i-a adus plase cu daruri, l-a sunat in continuu, individul interzicandu-i total fostei sotii orice forma de acces la minor. Asa, de-a naibii! Martorii lui au spus lectia dinainte invatata: nu tatal e cauza, ci copilul, domnule, care nici nu vrea sa auda de mama.

Ora 10:46… Instanta dispune audierea minorului. De-aici incolo, incepe mesajul pe care vreau sa-l transmit prin scriitura asta…
O doamna judecator, in jur de 40 de ani, cere jandarmului sa-i fie adus copilul in sala. Cand il vede pe pusti, magistratul coboara de pe podium, parcurge sala pana aproape de usa, se apropie de micut si-i spune, facand un gest larg cu mana: „Vezi, R., am pantofi albastri! Tu ai pantofiori albastri? Uite, am si pelerina! Da-mi manuta si hai cu mine, sa-ti arat cat de maaare e castelul asta!”. Copilul, cu ochii mari, negri, si extrem de tristi, se uita cand la doamna, cand la taica-su, de care statea lipit, pana ce acesta ii da ok-ul sa mearga cu doamna. 

Ora 11:20… Se deschide usa de acces a instantei, magistratul intra in sala, de mana cu copilul, ii spune sa coboare atent de pe podium, sa nu se loveasca, si-l trimite la mami sau la tati, unde vrea el. Baietelul trece pe langa mama sa, care hohotea de plans in prima banca, isi trece usor manuta peste piciorul ei drept, ca din intamplare, dupa care fuge catre tata si-i cauta acestuia privirea, sa nu cumva sa-l fi suparat ca s-a dezlipit de langa el. Se dispune, din nou, evacuarea minorului din sala. 

Ora 11:25… Instanta ne citeste, pe scurt, ce a declarat copilul in cursul audierii si ne da sa lecturam, mie si avocatului partii adverse, cele cateva cuvinte scrise pe o foaie de catre baietel: „Mama… tata zice sa scapam de tine. R.”…

Se inchide cercetarea judecatoreasca, ni se da cuvantul final, pe fondul cauzei. Eu ma lupt pentru ca mama sa obtina dreptul de a-si vedea copilul, de a-l lua la ea in weekend-uri si in vacante. Ceilalti se lupta ca mama sa nu-si poata vedea fiul decat in prezenta tatalui sau si doar in locuinta acestuia. Un fel de arest la domiciliu, ce mai!

Ora 11:40… Magistratul inchide dosarul, cade pe ganduri pret de cateva secunde si spune: „Instanta suspenda sedinta 15 minute!”. 
Si… doamna judecator cu pantofi albastri coboara de pe podium, traverseaza sala, iese pe usa destinata oamenilor obisnuiti si, ajunsa in hol, intinde mana stanga catre clienta mea, iar cea dreapta catre copil. Uite asa, toti 3, ca intr-o poveste din cea mai frumoasa carte, intra in camera destinata Arhivei si nu mai ies de acolo decat dupa un sfert de ceas. Ce camere mirifice sunt in castelul asta – imi zic in gand.

De-acum, nu mai aveam nevoie de niciun pic de concentrare, asa ca mi-am permis sa plang in hohote, fara sa-mi pese ca oamenii cu roba nu trebuie sa lacrimeze din cauza problemelor clientilor… si, in niciun caz, nu plang niciodata in fata acestora… da-le-ncolo de reguli! 

M-am pravalit pe un scaun de la prima terasa, colt cu Judecatoria, si-am asteptat-o pe femeia pentru care m-am luptat azi, ca o leoaica. Am batut recordul la nicotina pe secunda, pana a venit. Clienta mea a aparut radiind de fericire, pentru ca avusese sansa sa-si tina copilul in brate, dupa 1 ani jumate… fix optsprezece luni. 

Ce dialog au avut mama si copilul, sub ochii doamnei judecator cu pantofi albastri? „Te iubesc, mami! Am nevoie de ochelari noi, ca tati nu mi-a cumparat, si astia sunt rupti! Sa vii la mine! Sa ma iei la tine, mami! Te iubesc, mami!”. 

Cand a scapat de sub influenta total irationala a tatalui, copilul s-a cuibarit in bratele mamei sale, ca si cum nu ar fi fost despartiti nici macar o secunda. Asta a vrut sa verifice magistratul, pentru a fi sigur ca va da o solutie corecta, ca-si va pune semnatura pe o hotarare corecta, ca va putea dormi impacat, ca a decis corect si nu s-a jucat de-a justitia, cu vietile oamenilor. Doamne, ce fiinte nemaintalnite or fi in castelul asta?! 
– „Vreti o bomboana, doamna avocat?”
– „Aaaa…”
– „Doamna judecator i-a dat lui R. un pumn de bomboane, iar inainte sa plec, copilul mi-a dat si mie cateva… ”
– „Si… a vazut doamna judecator gestul asta?”
– „Daaa, pai, cum sa nu? Stati sa va arat, ca ne-a facut si poza, mie si lui R.”
– „Cine? Doamna judecator?”
– „Daaa. Pai, am scos telefonul si i-am zis lui R. sa zambeasca, sa-i fac o poza. Si, imediat, doamna ne-a spus sa trecem unul langa altul, sa ne faca una la amandoi. Uitati poza! Doamne, am poza cu R., nu-mi vine sa cred!”
– „Eu, gata, sunt praf! Nici mie nu-mi vine sa cred!”
– „Daaa. Si, stiti, eu mi-am cerut scuze fata de doamna, ca statea dupa noi… aveam atatea de vorbit cu R., dupa un 1 an jumate… da’ doamna a zis ca pentru ea nu e nicio graba… Nu vreti o bombonica de la R., doamna avocat?”. 

N-am trait asa ceva in 10 ani de avocatura. Am vazut magistrati pentru care audierea minorului insemna urmatorul dialog, purtat fix in fata usii salii de judecata, asa, din voleu, cum ar veni: – „Cati ani ai, cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata? Bine, pa!”. 

Doamna cu pantofi albastri a alocat 3 ore cauzei noastre, fiind constienta ca lucreaza cu destinele oamenilor, cu sufletele lor, iar nu cu chei de 14. 

Domnilor magistrati, permiteti-mi o sugestie: cumparati-va pantofi albastri, poate in asta sta magia! Nu exista nici castel, si nici pelerina, fara un strop de magie, nu-i asa?

Jud. dr. Cristi Danileț
Membru CSM


Aflaţi mai mult despre , , , ,

CONFERINŢE JURIDICE

7 iunie 2017: Noutăţi în dreptul Uniunii Europene (ed. 4)
16 iunie 2017: Dreptul Afacerilor 2017 (ed. 13)
20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ATELIERE JURIDICE

6 iunie 2017: Cum putem convinge şi impune instanţei naţionale să adreseze o trimitere preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? | Mihaela Mazilu-Babel
14 iunie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică | Florentina Drăgan
15 iunie 2017: CYBERCRIME | Maxim Dobrinoiu
16 iunie 2017: Excepţiile de procedură penală. Examen de practică judiciară | Cristian Bălan
21 iunie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară | Roxana Stanciu
26 iunie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal | Alexandra Șinc
27 iunie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT | Cristian Jura
28 iunie 2017: Interpretarea normelor şi actelor juridice | Valentin Constantin
29 iunie 2017: DNA Inside. Elemente conceptuale şi jurisprudenţiale | Laura Codruța Kövesi, Florentina Mirică, Cameluş Păduraru, Livia Săplăcan
30 iunie 2017: Retorica şi logica juridică în activitatea juristului | Mihai Hotca
4 iulie 2017: Cum folosim în mod eficient PUBLICITATEA MOBILIARĂ. Reglementări, metode juridice şi procedee tehnice | Irina Oglindă
5 iulie 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire | Elena Hach
27 iulie 2017: Abuzul în serviciu. Incriminare, cercetare, sancţionare | Marius Bulancea
7 septembrie 2017: Arbitrajul comercial: noua procedură şi examen comprehensiv al soluţiilor pe fond | Cornel Popa
11 septembrie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor | Teodor Manea
20 septembrie 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz | Daniel Udrescu
22 septembrie 2017: Ordine şi răspundere în dreptul muncii | Marilena Balabuti
9 octombrie 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă | Sonia Florea

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Copilăria este despre zâmbet. Iar în justiție nu toți judecătorii au pantofi albaștri”

  1. Andrei Oprea spune:

    nu exista profesori comunisti in sine;dupa 1990 cursurile de dreptul familei sunt suficiente pentru cine le conspecteaza pentru a oferi raspunsuri adecvate in cazuri concrete inclusiv in functie de evolutiile legislative nationale si jurisprudenta CEDO.Judecatorii romani, indiferent la ce instanta functioneaza chiar interpreteaza si aplica legea in mod corect, eventuale cerinte de maritis pentru a solutiona cereri de divort, etc. fiind a initio neuzuale si nescrise.cred ca incepe campania electorala reformista asezonata cu atacuri la adresa judecatorilor, in acest sens consideram ca s-ar putea folosi si niste galeti ori brichete in viitoarea campanie, ca sa vezi cum se importa, sub semnul echilibrului puterilor, ”mentalitati” de la marii parlamentari locali-planetari

  2. Florin RADU spune:

    Si totusi, oamenii adevarati, responsabili, disciplinati, cu principii solide, stapani pe mintile lor, sunt produsul unor politici parentale de tipul „te dau la tigan daca nu esti cuminte”.
    Azi, din politicile de genul „lasa-l pe ala mic sa faca ce vrea el”, „sa nu cumva sa ii afectam personalitatea” sau „hai repede cu copilul la psiholog”, ies doar oameni cu trasaturi de caracter opuse celor enumerate anterior.
    Cu naiba noi, astia care avem peste 30 de ani, am crescut ok si am devenit ceea ce suntem, fara sa ni se caute atat intre coarne ?!
    Vai si amar de tara asta va fi abia atunci cand ea va fi impanzita de cei crescuti in a doua varianta … adica, intr-o democratie groaznic de prost inteleasa.

    • Cum poți, logic vorbind, să combați o afirmație a cuiva care prezice viitorul în mod negativ?
      E ca și cum ai combate un horoscop pe anul 2017.

      Apoi, ce înseamnă „am crescut ok”?
      Și ce înseamnă „am devenit ceea ce suntem”? E o afirmație de lemn. Nu spune nimic. Că doar nu poți deveni ceea ce nu ești. Dar pe fond, ce înseamnă?

      Mulțumesc,

  3. Maria BORNEA spune:

    Știți foarte bine d-le judecător că judecătoarea cu pantofi albaștri nu este o exceptie ,cum în mod neadevărat scrieți.Sînt și mulți alți judecători care își ”tranșează” chiar propriul suflet,ca și noi avocatii de altfel,lăsînd lîngă fiecare copil care suferă,cîte puțin din el.
    Am cunoscut de-a lungul vremii ,dar sunt și astăzi, mulți judecători pe care îi vezi,îi simți că sunt foarte atenți la solutiile sensibile cu copii,că se străduiesc să afle realitatea,că ascultă copiii,părțile,martorii,etc, ca să poată da solutiile cele mai bune.Am văzut judecători care au ascultat copii de cinci – șase ani și au stat mult de vorbă cu ei. Am avut situații cînd deși fuseseră ascultați copii și în prima inst.și în apel,au fost reaudiați și în recurs,cînd cauzele acestea erau cu recurs, evident din grijă pentru copii.
    Nu am crezut că un judecător poate scrie despre judecătorii care muncesc din greu prin instanțe,așa cum scrieți dvs.Vă spun cu toată seriozitatea că exceptie sînt judecătorii pe care îi descrieți dvs.
    Cred că ați scris acest articol pe aceeași linie de gîndire pe care ați avut-o” mai an” cum ar zice în dialectul ardelenesc un bătrîn hîtru de la țară,cînd scriați că în Romania unul din trei adulți au litigii în instanță,deși știați bine că nu este așa,că nu poate fi așa, ca să ajungeți, și atunci și acum, să ne trimiteți la mediatori.
    Nu există nici un fel de argumente în baza cărora să se poată sustine cu onestitate că mediatorii pot da solutii mai bune decît judecătorii.Nici 1% dintre mediatori nu puteau face ce a făcut judecătoarea de la Sibiu și ce fac mulți alții,pentru că nu au nici pregătirea,nici autoritatea necesară. Imensa lor majoritate reușeau doar să se certe,sau să provoace certuri între părți.
    Și mediatorii,ca și judecătorii pot avea probleme familiare și frustrări de acest fel.Pot să fie tineri sau să nu aibă copii,să fie necăsătoriți,etc.Sînt și ei oameni. Singurul avantaj al mediatorilor este timpul pe care îl pot acorda unei cauze,dar aceasta nu compensează lipsa lor de pregătire și de experiență în domeniu. Poate,poate că doar un mediator care a fost avocat sau judecător cel putin un deceniu,dar să fi lucrat în domeniul familiei,sau să fie un psiholog specializat pe psihologia copiilor și părinților ar putea propune solutii bune în această materie.
    Nici avocații nu vă sunt pe plac,dar să știți că foarte mulți dintre noi luptăm împotriva alienării parentale, chiar cu proprii noștri clienți și pentru a găsi pentru copii cele mai bune solutii. Nici avocata din Sibiu nu este o exceptie.
    Le felicit pe amîndouă și pe avocata Mădălina Scutelnicu, dar și pe judecătoare,iar aceasta ar merita să i se afle numele.Obligația de rezervă nu merge pînă la a fi obligați să se ascundă de tot de societatea a cărui cîrmă totuși ei o țin.

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲