Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Politica penală – „musafirul de-o prună, sau de două”?

7 iulie 2016 | Valerian CIOCLEI

Printre snoavele simpatice, de care folclorul nostru nu duce lipsă, există și aceea referitoare la „musafirul de-o prună”. Potrivit acesteia, o „cucoană ”, după ce a pregătit tradiționala dulceață de prune, a instruit-o pe slujnică în felul următor: „Dacă vin musafiri de rangul nostru sau mai mic, servești o prună; dacă vin musafiri de rang mai înalt, servești două prune”. La prima vizită, apare un personaj pe care slujnica nu îl cunoștea și nu putea să îl „catalogheze”. După câteva ezitări, slujnica intră în sufragerie și, de față cu invitatul, o întreabă pe stăpâna casei: „Cucoană! Musafirul ăsta e de-o prună sau de două?”.

Mi-a venit în minte această povestioară după ce am văzut modificările aduse Codului penal prin O.U.G. nr. 15/2016 ( M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016). Dincolo de „lucrarea” subconștientului (care, probabil, pe căile lui neștiute a făcut și alte legături), paralela era inevitabilă din cauza unor dispoziții ciudate ale actului normativ menționat, dispoziții care, în opinia mea, denotă o superficialitate periculoasă și mă îndreptățesc să cred că politica penală nu mai are nicio importanță, și este tratată, precum „musafirul de-o prună”, de către cei chemați să o înfăptuiască.

Din punct de vedere penal (nu mă refer aici la dispozițiile de procedură penală), în linii generale, Ordonanța menționată revine la politica represivă mărginită, practicată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod, politică a cărei unică „filozofie” a fost sporirea pedepselor.

Voi lua un sigur exemplu: art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 18/2016. Acesta prevede introducerea unui capitol nou (VI) în finalul Titlului II (Infracțiuni contra patrimoniului), capitol ce cuprinde un singur articol, 2561, cu următorul conținut: „Faptele care au produs consecințe deosebit de grave. Dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate”.

Această dispoziție „ucide” întreaga filozofie din noul Cod penal, prin care s-a încercat readucerea pedepselor la un nivel rezonabil și restabilirea unei ierarhii firești a pedepselor, ținând cont de valorile ocrotite. Am obosit să scriu despre necesitatea unui echilibru în politica penală, despre logica pedepselor în noul Cod penal, despre imensa stupizenie de a avea aceleași limite de pedeapsă pentru omor și furt calificat. La momentul elaborării Proiectului de nou Cod penal, prin Expunerea de motive, s-a arătat foarte clar că decizia de reducere a pedepselor la infracțiunile patrimoniale a avut la bază un studiu, din care rezulta inutilitatea păstrării unor limite maxime de pedeapsă extrem de ridicate, care nu fuseseră niciodată aplicate în practică.

Prin O.U.G. nr. 15/2016 se revine la un sistem sancționator stupid, cu maxime de pedeapsă nejustificat de mari pentru infracțiunile patrimoniale, maxime ce ajung din nou să rivalizeze cu cele prevăzute pentru infracțiuni contra vieții. Astfel, spre exemplificare, se ajunge la un maxim de 15 ani pentru un furt calificat (art. 229 alin. 3 raportat la art. 256 ind. 1 ), la un maxim de 18 ani pentru tâlhărie (art. 234 alin. 2 raportat la art. 256 ind. 1) etc.

Ce studii criminologice s-au făcut pentru a legitima necesitatea revenirii la astfel de pedepse? A rezultat din vreo analiză că judecătorii au aplicat (în vreun caz), pentru astfel de fapte, pedeapsa maximă existentă și aceasta nu a fost suficientă? De unde și cum a venit această decizie de majorare a pedepselor? Cum este posibil ca printr-o ordonanță de urgență, să se modifice o dispoziție din Codul penal care vizează chiar esența sancțiunilor într-o anumită materie.

Trebuie menționat, de asemenea, că această decizie de politică penală vine în contextul în care România are mari probleme legate de situația dezastruoasă din penitenciare. Riscăm ca la CEDO statul român să fie condamnat la plata unor sume fabuloase, pentru faptul că, din cauza suprapopulării, deținuții din penitenciarele noastre sunt „cazați” în condiții inumane. Pentru a „rezolva” această problemă, în loc să dea un decret de amnistie și grațiere absolut justificat (firește, cu exceptarea unor categorii de infracțiuni) autoritățile române decid să sporească limitele de pedeapsă pentru infracțiunile patrimoniale, infracțiuni ce au o frecvență ridicată în cadrul fenomenului criminal autohton. Adică, se recurge la o soluție sigură pentru sporirea populației penitenciare.

Aceste gânduri erau sortite să rămână nerostite. De ce să mai tocesc tastatura computerului pentru a repeta aceleași idei, expuse în diverse lucrări sau articole, dacă, oricum, ele nu au ecou acolo unde ar trebui? Am fost surprins, însă, de o declarație recentă a unui înalt oficial al guvernului, care mi-a reamintit și de snoava menționată și de gândurile mele de nemulțumire la adresa politicii penale. Iată, în rezumat, această declarație:

Vă spun o cifră care este halucinantă, care este din statistica penitenciarelor. Dacă în puşcăriile din Europa media detenţiei este undeva la şapte luni, la noi depăşeşte şapte ani. Asta înseamnă că trebuie să facem ceva mult mai mult în acest sens.(…) Este un fel de răzbunare, este un fel de frustrare, mi se pare, care vine din comunism şi care a intrat în mecanismul statului şi care acţionează faţă de cei care, la un moment dat, sunt vinovaţi, acţionează, mi se pare, cu ură, cu o pasiune negativă, ceea ce nu duce la reabilitarea lor pentru că pedeapsa, ştim, este doar o etapă în reabilitarea individului şi în integrarea înapoi a individului în societate[1]

Demnă de salutat o astfel de declarație, dacă o privim separat; în sine, ea pare să poarte mesajul unei politici penale inteligente. Dacă o privim în contextul Ordonanței și a modificării la care m-am referit, declarația pare tot așa de „halucinantă” cum este cifra la care se referă. De fapt, halucinantă este prăpastia între declarație și Ordonanță, deși, între ele nu au trecut două luni.

Îmi pare rău că trebuie să o spun foarte tranșant și neacademic, dar în situația dată nu sunt decât două ipoteze, ambele neplăcute: fie stânga nu știe ce face dreapta, fie, vorba lui Arghezi, „una vorbim alta fumăm”.

În opinia mea, politica penală a statului, dacă ea mai există, ar trebui să fie tratată cu mai mult respect. Cred că este momentul ca cei îndreptățiți să-și pună și ei întrebarea: politica penală este „musafirul de-o prună sau de două”?


[1] Disponibil aici.


Prof. dr. Valerian Cioclei
Facultatea de Drept, Universitatea din București
Departamentul de Drept penal


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Politica penală – „musafirul de-o prună, sau de două”?”

  1. Constantin STANCU spune:

    Felicitări! Un articol cât o politică de stat. Zadarnic profesorii predau studenților politica penală, în practică este un haos pentru care România a fost aspru condamnată la instanțele europene! Nu înțeleg ce se petrece în realitate cu acești oameni care ajung la putere. Puterea îi corupe. Este o corupție cu efecte în plan practic în viața oamenilor. Legea nu mai are efectele scontate! Această corupție de viziune nu este sancționată de lege, dar are efecte catastrofale!

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.