Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
16 comentarii

Cioban în robă, între autenticitate și solemnitate
08.07.2016 | Călin Viorel IUGA

JURIDICE - In Law We Trust

Un avocat de 52 de ani din Strasbourg a fost suspendat în anul 2014 pe o perioadă de 3 luni din profesia de avocat pe motiv de ”comportament inadecvat în exercitarea profesiei”. Avocatul obișnuia să pledeze în pielea goală sub robă, conduită care nu era acceptată de colegii săi. În timpul unei ședințe de judecată roba avocatului s-a ridicat, iar completul de judecată a rămas șocat de atributele juristului. Această ridicare a robei s-a datorat unui aflux puternic de aer, cauzat de o problemă de ventilație, care a survenit la nivelul solului sălii de judecată, prin grilajul de aerisire. Avocatul s-a justificat în fața organelor profesiei că obișnuiește să umble și acasă în pielea goală și că nu s-a așteptat niciodată să i se întâmple o astfel de situație[1].

Nu știm dacă avocatul avea teniși în picioare și nici dacă purta sau nu ciorapi bărbătești. Putem presupune că era autentic, dacă îi plăcea să umble gol prin casă și că avea experiență, raportat la vârsta acestuia. În mod cert nu era îmbrăcat adecvat.

Vestimentația nu înlocuiește pregătirea avocatului, dar nici pregătirea avocatului nu asigură solemnitatea ședinței de judecată dacă acesta nu poartă nimic pe sub robă sau dacă vine de la munci agricole. Ciobanul este autentic în felul său, însă dă dovadă de solemnitate, cel mai probabil, când tace.

Autenticitatea și vestimentația inadecvată, chiar dacă provine de la un avocat foarte bine pregătit este incompatibilă cu solemnitatea ședinței de judecată. Această solemnitate trebuie respectată indiferent dacă hainele purtate de avocat reflectă sau nu pregătirea acestuia. Cred că aceasta este premisa corectă atunci când analizam ținuta obligatorie în fața judecătorului (așa numitele ”dress codes”).

Posibilitatea de a pleda vara în teniși sau șlapi și pantaloni scurți, iar iarna în pufoaică apare, în primul rând, din incapacitatea instanțelor noastre de judecată de a impune o ținută obligatorie prin regulamente de ordine interioară. În SUA, pe adresa web a fiecărei instanțe de judecată este prezentată ținuta obligatorie pe care trebuie să o poarte atât avocații, cât și justițiabilii.

Dacă am admite faptul că e mai important ceea ce ai în cap decât cum te îmbraci, înseamnă că și la alte evenimente încărcate de solemnitate (nuntă, cină de gală, operă, etc.) ne putem lua tenișii și pantalonii scurți.

Dincolo de prevalența solemnității asupra aparenței false pe care o pot da hainele purtate de un avocat slab pregătit, aș dori să reamintesc, pe scurt, de ce e atât de importantă vestimentația în fața judecătorului.

1. Hainele influențează starea mentală a persoanei care le poartă. Ele sunt o prelungire a propriei ființe. Te simți diferit în costum (responsabilitate, siguranță, etc.) față de momentul în care porți teniși și pantaloni scurți (relaxare, vulnerabilitate, etc.)

2. Hainele transmit un mesaj cultural puternic receptorului, judecătorului. Ele contribuie la formarea primei impresii despre cel care le poartă.

3. Hainele constituie un factor de diferențiere socială. Dacă nu te îmbraci adecvat, s-ar putea să fii confundat cu băieții care aduc pizza.

4. Hainele au un efect manipulator. Efectul se răsfrânge inclusiv asupra adversarului.

În încheiere vreau să vă întreb pe care dintre cei doi i-ați asculta cu atenție dacă ați fi judecător?

1dth

Sunteți judecat înainte de a deschide gura, așa că îmbrăcați-vă adecvat![2]


[1] Disponibil aici.
[2] Disponibil aici.


Avocat Călin Viorel Iuga
Baroul Cluj

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 16 de comentarii cu privire la articolul “Cioban în robă, între autenticitate și solemnitate”

  1. Mihai BULUGEA spune:

    As veni pana la Cluj sa ma angajez la livrari de pizza, pentru ca imi doresc sa va aduc o pizza in roba, ca sa va manipulez putin. Nu de alta, dar in pantaloni scurti sunt, desi relaxat, oarecum vulnerabil.

  2. Calin Viorel IUGA spune:

    Ați uitat de teniși și de șlapi. Pentru a vă angaja la livrări de pizza nu trebuie să veniți până la Cluj 🙂

  3. Amelia FARMATHY spune:

    Avocatul francez avea nişte probleme de identitate, simţea nevoia sa atragă cumva atenţia asupra sa, bref, era… puţin nebun.
    Continuând cu exemplele prezentate inclusiv în fotografie, nu cred că dovada respectului stă în haine, am văzut o grămadă de „bine îmbrăcaţi” mitocani sau, după caz, foarte slab pregătiţi profesional.
    Am trimis acasă, o singură dată, un justiţiabil, prezentat în bermude şi şlapi, dar i-am promis că, dacă termin şedinţa până se întoarce, în loc să o „termin”, doar o suspend, las vorbă jandarmului :)să mă anunţe când se întoarce omul (fără şlapi) şi îi iau în discuţie cauza. Nu a fost cazul, căci s-a întors înainte de a termina.
    Acum, reflectând la mai multe lucruri, nu aş mai proceda aşa, pentru că, la urma urmei, actul de justiţie nu rezidă în genul acesta de coduri de bune maniere în materie de vestimentaţie.
    Nu ştiu însă cum aş reacţiona dacă m-aş trezi cu un justiţiabil (aproape) dezbrăcat, nu ar trece de paza de la poartă, aşa că chestiunea e mai mult teoretică, dar cred că i-aş desemna un curator, îndoindu-mă de sănătatea lui mintală, fie chiar şi temporar. Şi aş negocia „halatul”(glumesc desigur).
    Ideea e că, până la urmă, dacă te concentrezi pe ceea ce ai de făcut, restul devine mai puţin relevant.
    De altfel, să fiu sinceră, mie, din fotografii, mi-a atras atenţia cel cu tatoo, sigur l-aş fi ascultat, măcar şi pentru că apărea a fi diferit (cel puţin până deschidea gura), în partea cealaltă e imaginea convenţionalului, la fel de ascultabilă, aşa că nu văd, dincolo de aparenţe, discrepanţa. Cu condiţia să te afli în faţa unui om deştept sau, mă rog, a unui om care, hm, cu timpul, progresează în acest sens:))).
    De curând, am avut de judecat cauza unui justiţiabil care îmbrăcase un tricou pe care era imprimată o pereche de cătuşe, …cu mâini cu tot, i-am remarcat tricoul, am şi priceput ce vroia să îmi transmită (o micuţă sfidare, îi respinsesem, motivat, nişte probe la un termen anterior), dar nici prin cap nu mi-a trecut să îl dau afară. IL dăduse deja angajatorul…….
    Niciodată haina nu m-a făcut mai atentă, poate, mai ….invidioasă, dacă aş face diferenţa, de la oareşcare distanţă, între o haină de firmă şi una de duzină, mai „făţoasă”, dar, cum nu o fac, chiar e irelevant din punctul meu de vedere(ăsta de acum).
    Vă aştept, cu interes, să scrieţi un articol despre prostia bine îmbrăcată. Aş fi realmente curioasă ce fotografii aţi alege.:)))) şi cum i-aţi identifica în fraze scurte. Căci, de regulă, genul acesta vorbeşte mult.Îi place să se audă.

    • Calin Viorel IUGA spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariu și va apreciez pentru nonconformism, de regula atipic pentru un magistrat. Însă încă din anii ‘70 Dr. A. Mehrabian arăta că în comunicare comunicarea verbală reprezintă un procent de doar 7%, la care se adaugă 38% comunicare paraverbală şi 55% comunicare nonverbală. Ținând cont de procentul mic de 7% al comunicării verbale coroborat cu transferul actului de justiție încet și sigur spre mediul electronic, cred că în următorii 20 de ani articolul meu nu va mai prezenta interes. Dincolo de aceste aspecte, de regulă magistratul când intră în sală are soluția în buzunar, fiind puține cazuri în care o pledoarie (pe cale de dispariție datorită timpului scurt și datorită concentrării limbajului mai mult pe procedură decât pe dreptul material) are aptitudinea să îi schimbe soluția. Așadar, raportat la procentele de mai sus, un articol legat de cei care sunt îmbrăcați ”bine” și care vorbesc mult sau prostii nu cred că prezintă utilitate. Totuși cred că mai degrabă au șanse să evolueze cei îmbrăcați adecvat (care s-au conformat) și care au carențe în pregătire și/sau care vorbesc mult spre deosebire de cei care se cred atât de deștepți încât pentru ei nu mai există reguli. Aș fi curios care este raportul dintre cei care se îmbracă adecvat și care și-au pregătit cauza și cei care se îmbracă adecvat și spun prostii. Scopul articolului nu este de a-i apăra pe cei care se îmbracă cu haine ”de firmă” ci de a condamna lipsa unui cod de bune maniere în actul de justiție, care ar profita tuturor actorilor. Din pacate justiția și-a pierdut în această zonă rolul educativ, probabil ca un efect al eșuării învățământului românesc în ceea ce privește vestimentația (poate vă amintiți discuția după anii 90 când s-a renunțat la uniformă, neexistând în prezent un cod al vestimentației). Mă bucur tare mult că am primit un feedback de la un magistrat și m-aș bucura și mai mult dacă această temă va deveni un subiect de discuție comun între ordinele profesiei de avocat și magistrați. Totuși nu înțeleg de ce un tânăr, chiar avocat, se îmbracă foarte elegant atunci când merge în club, iar la instanță se îmbracă deplorabil. Aceeași observație este și la magistrați. Într-o cauză ce s-a judecat vara am prins un judecător care avea pe sub robă pantaloni scurți și teniși.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Ce vreţi să spuneţi cu „am prins un judecător”? Mă întreb dacă ar fi fost vorba despre o doamnă, de sub „echipamentul” de sală al căreia s-ar fi ivit doar o pereche de sandale, pe timp de vară. Aţi fi presupus (sau nu) că poartă o rochie sau vreo fustă pe sub „echipamentul” standard sau „prindeaţi ” şi acel magistrat?
        Dincolo de asta, nu cred că rolul educativ al justiţiei constă în a vâna justiţiabilii în şlapi, după ce, la rându-mi, am „vânat” doar unul, cu ani în urmă.
        Cine se îmbracă prost, fără gust, o va face indiferent de loc sau de situaţie, diferă doar câţi bani iroseşte să o facă. Aşa că am rezerve faţă de afirmaţia conform căreia un individ se îmbracă nepotrivit în faţa instanţei, dar va excela(posibil va epata, va exagera,va încerca să iasă în evidenţă, dar asta e altceva, stilistic vorbind) în vestimenţie în nu ştiu ce club.
        Cât despre vestimentaţie ca obiect de discuţie, mi una se pare nesemnificativ, mai bine s-ar vorbi despre coduri, alte legi, ce e prost prin regulamente, personal chiar nu mă interesează să reglementez culoarea cravatei avocatului sau să îi interzic ciocatele sau blugii cu care vine în faţa instanţei.
        Cât timp poartă echipamentul pe deasupra, e problema lui de „civil” ce poartă pe dedesubt. Despre dialogul pe care îl sugeraţi, cu siguranţă se vor găsi dornici să semneze Protocoale, nu sunt genul, dar alţii o vor face, aşa că dorinţa dvs. e ca şi rezolvată/îndeplinită.
        Fac parte din generaţie care a a avut parte, suficient cât să îşi aducă bine aminte, uniforma în şcoală. Am urât-o din toată inima: şorţul acela oribil, sarafanele ca un soi de sac cu gaură la capete, obligaţia baticuţului când mă puneau să tricotez sau cos(trişam cât puteam, veneam de acasă cu ele gata făcute şi le înlocuiam când doamna cu coc _ tov.profesoară _ nu era atentă) pe la orele de lucru manual, ca să nu mai spun de câte ori m-au trimis acasă pt. că îmi uitam „coroniţa”.
        Sunt amintiri pe care nu le preţuiesc defel.
        Am prins _vorba dvs:))_ şi vremea când, la liceu, am scăpat de uniformă, a fost excelent, chiar că nu aveau ai mei bani să mă împopoţonez cu haine de firmă. Dar asta nu mi-a creat niciun sentiment de inferioritate faţă de colegii care veneau cu astfel de haine, am avut amici din orice „categorie”, indiferent de „ţoale”, ele nu au reprezentat un criteriu şi nici motiv de creare a vreunui complex de inferioritate.
        Fiecare dintre noi a ajuns acolo unde şi-a dorit sau a putut, indiferent de haine.
        Ştiu că sunt unităţi de învăţământ de prestigiu care impun un cod vestimentar, nu împărtăşesc defel această viziune, a educaţiei făcute prin încercarea de uniformizare, dar, cum am mai zis, de gustibus.
        O vară frumoasă, fiebinte, despre care să nu doriţi să scrieţi( ca să nu vă faceţi cititorii să roşească pudic sau să ofteze nostalgic), dar despre care să vă placă să vă amintiţi şi, mai ales, fără uniforme:)))))!
        Lăsaţi-le pentru o toa(M)nă!

        • Calin Viorel Iuga spune:

          E mai greu ca un bărbat să poarte fustă pe sub robă, oricâtă imaginație aș avea.
          Am înțeles că aveți o opinie contrară și v-o respect. Însă opinia Dvs. nu este ”motivată”, respectiv nu am înțeles de ce vestimentația nu constituie un element al comunicării și de ce o vestimentație inadecvată nu poate influența solemnitatea ședinței de judecată (De ce în prezent nu ați mai evacua persoanele care ajung în sala de judecată îmbrăcate inadecvat, cu buricul gol sau/și în șlapi de exemplu?). Eu în articol am prezentat niște argumente, bune sau rele. Mulțumesc.

          • Amelia FARMATHY spune:

            Altceva am vrut să spun, cu referire la „fusta de pe sub robă”, şi anume că, în cazul domnului jude, presupuneaţi) sau chair aţi vizualizat) existenţa bermudelor şi aţi taxat lipsa restului de pantalon, iar, în cazul doamnelor, unde tot cam acelaşi lucru ca la domn s-ar fi aflat în raza dvs.vizuală, presupuneaţi că subzistă o vestimentaţie care să corespundă_ vorba dvs._ elementelor de comunicare adecvată.
            Era, până la urmă, un soi de glumă:))).
            Redevenind „serioşi”, vestimenţaia e un element de comunicare pentru cei interesaţi de aparenţe (ce au rostul lor, nu vă contrazic deloc aici), eu nu am fost şi nici nu voi fi.
            Dressing code-ul e un element acceptat de cei care îl aplică, şi eu îl aplic(când sunt nevoită), că aşa am fost educată, dar nu cred că e cazul să ajung să limitez nişte drepturi realmente cu mult mai importante decât faptul că m-ar deranja pe mine justiţiabilul din punctul de vedere al vederii la „buric” sau la degetele ivite din şlapi.
            Nu sunt conduite de dorit sau de încurajat, dar, dincolod e asta, treaba mea de jude e să văd dacă are sau nu dreptate şi dacă îşi probează susţinerile, nu să ajung să îi limitez nişte drepturi pentru că eu consider ( din varii motive) că are fusta prea scurtă, bluza prea mulată sau pantofii prea decupaţi.
            Nu asta trebuie să ma intereseze pe mine ca judecător.
            Dacă omul în cauză are un comportament decent, nu ţipă, nu foloseşte limbaj injurios şi este îmbrăcat în standardele acoperirii corpului, nefrizând forme de dezechilibrare mintală, a-l trimite acasă sau a-l da afară, astăzi, mi se pare excesiv şi fără legătură cu rolul meu.
            Stau şi mă întreb cum ar fi fost dacă, în urmă cu ceva ani, având de soluţionat vreo 30 de cauze de restituire aur (cocoşei, în principal), cu petenţi analfabeţi care, atunci când îi apelai, răspundeau mai mulţi prezent pe acelaşi nume(îi chema la fel), i-aş fi trimis acasă pentru port de şlapi.
            Rămânea sala goală şi, deşi cred sincer că avocatul lor mi-ar fi fost, poate, recunoscător, nici prin cap nu mi-a trecut, nu pentru că ar fi trebuit să ia „rata” să ajungă pe la casele /căruţele lor sau pentru că aş fi presupus că nu aveau bani pentru pantofi, ci pentru că nu asta era treaba mea, treaba mea era să verific dacă pretenţiilor lor erau întemeiate.
            Acesta e argumentul, motivul pe care, se pare, nu am reuşit să îl transmit în mesajul anterior.
            În rest, argumentele dvs. sunt la fel de bune sau la fel de „mai puţin bune” ca ale mele sau ca ale oricărui alt participant la discuţie, nu se pune problema de ierarhii, a fost doar o opinie pe care aţi exprimat-o argumentat şi care, iată, v-a atras foarte multe citiri, ceea ce vă asigură că, şi dacă nu ar fi bună, a fost măcar citită, ceea ce nu e defel puţin lucru. Dimpotrivă.
            Căci, de regulă, nimeni nu citeşte _ neforţat de împrejurări _ ceea ce îl plictiseşte, iar dacă acel ceva nu plictiseşte, atunci singur nu e lipsit de valoare. Chestiunea cu a fi sau nu de acord e „votul” de după citire şi nu invalidează articolul, ci îi conferă şi alte valenţe.

  4. Alina BADEA spune:

    Simt lipsa „butonului” like cu privire la acest comentariu :).

  5. Cine nu ar asculta cu egală atenție pe cei doi din poză, ar fi un magistrat care nu ar merita să fie magistrat.
    Întrebarea mi se pare irelevantă.

    • Mai ales dacă ne amintim că statuia cu Justiția parcă era o statuie cu o doamnă legată la ochi.
      Dacă pornim de la prezumția irefragabilă că Justiția ar trebui să fie obiectivă- și deci legată la ochi, ar mai fi contat să răspundem la întrebarea dvs?

      • Calin Viorel IUGA spune:

        Tautologic vorbind, acela e un magistrat care merită să fie magistrat 🙂

        Premisa Dvs. e greșită, la fel și concluzia. Dacă ne-ar judeca Themis aș fi de acord cu Dvs. Din fericire sau din păcate, după caz, ne judecă ființe cu creier, iar creierul nostru este în așa fel construit încât primește și prelucrează involuntar informații din mediul extern. Între ”ar trebui” ca principiu de drept și ”prezent” ca stare psihică e o mică mare diferență. În mod cert legarea judecătorilor la ochi sau înlocuirea lor cu roboți face superfluă discuția despre comunicare.

    • Este o regulă constitutivă această prezumție irefragabilă de obiectivitate, și totodată prin raportare la cum te îmbraci.

      Dacă o înlăturăm -pe motiv că cică empiric lucrurile nu ar sta chiar așa (oricum nu prea e deloc dovedit empiric acest aspect) – atunci nu ne mai jucăm de-a justiția. E la fel ca atunci când înlăturăm regula constitutivă de la șah potrivit căreia Calul merge doar în L.

      Deci ori articolul se încadrează în sistemul Justiției cu regula constitutivă a obiectivității și irelevanței modului în care te îmbraci față de faptul că ai dreptate într-o cauză adusă pe rolul judecătorului, ori articolul vorbește despre o Justiție și un joc de-a Justiția care nu este jucat în societatea noastră.

      Nu poți să te joci șah și să folosești calul pe post de nebun.
      MMB

      • Pentru că atunci nu te-ai mai juca șah.

        • Calin Viorel IUGA spune:

          Articolul nu și-a propus să schimbe regulile jocului, ci vine în susținerea acestor reguli. Solemnitatea ședinței de judecată contribuie sau nu la această prezumție de obiectivitate? Regele dacă se îmbracă ca un pion mai este el rege? Faptul că ai dreptate sau nu nu trebuie să influențeze această solemnitate. Ideea este că pentru a ajunge la dreptate trebuie să îndeplinești niște condiții: să plătești taxă de timbru, să stai în picioare în fața judecătorului (nu sunt neapărat de acord cu aceasta), să nu intervii peste cealaltă parte în afara procedurii, etc. Eu am mai adăugat ”să te îmbraci adecvat”. Dacă dreptatea este peste toate aceste reguli, atunci putem să realizăm actul de justiție în orice loc și în orice condiții (la piață, pe stadion, etc.).

          • Consider că adăugarea realizată de dumneavoastră cu privire la haine înfrânge chiar regula constitutivă a ideei de înfăptuire a Justiției deoarece presupune – prin întrebarea adresată – existența unui judecător care de facto nu ar fi un judecător, deoarece s-ar lăsa influențat de modul în care justițiabilul ar fi îmbrăcat.

            Oricum, articolul a pornit vorbind despre un avocat care nu a fost corespunzător îmbrăcat pe dedesubt – ce fu sancționat – atenție! nu de către judecător – ci de barou (adică pentru că a încălcat un standard profesional, nu pentru că ar fi adus atingere actului de justiție), și apoi s-a terminat cu o întrebare care viza justițiabilul și dispoziția instanței de a-l asculta cu încredere. Și care oricum nu era un justițiabil gol pe dedesubt – sub o uniformă, ci un justițiabil cu tatuaje.

            Nu înțeleg astfel de permutări, și de ce săriți de la o chestiune la alta ca și cum ar fi o decurgere logică între ele.

            În plus, nu reușesc să înțeleg de ce considerați că actul justiției nu ar putea de facto să se realizeze în orice loc și în orice condiții – dacă ar fi imperios necesar.

            Doar pentru că nu se realizează, nu înseamnă că dacă s-ar realiza, nu am mai fi în prezența unui act de justiție deoarece consider nu s-ar aduce atingere unei reguli constitutive precum obiectivismul judecătorului ce judecă.

            Apoi, ca să și răspundă la acest argument dus la extrem (care în logică reprezintă și o eroare logică deoarece doar pentru că ceva nu se verifică în cazurile extreme, nu înseamnă că nu ar fi valid în principiu) consider că nu se realizează pe stadion pentru că probabil chiria ar fi prea scumpă, nu pentru că actul justiției ar fi astfel afectat. Oricum, iar nu reușesc să înțeleg de ce săriți de la un subiect (i.e. haine), la altul (i.e. loc), ca și cum ar fi analoage, pentru că pentru mine nu sunt – adică doar pentru că un motiv e valid în cazul hainelor, nu înseamnă că rămâne valid și cu privire la locul în care s-ar desfășura actul de justiție.

            Cu permisiunea dvs mă retrag pentru că se pare că nu reușesc să înțeleg.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.