« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CA București. Evaziune fiscală. Condamnare definitivă
15.07.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

CA București. Evaziune fiscală. Condamnare definitivă.

Prin decizia penală 1132/01.07.2016, Curtea de Apel București – Secția I penală a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul M. M., la data faptei administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 6 ani și 2 luni închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală.

Obligă pe inculpatul M. M. la plata sumei de 10.706.660 lei către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii.Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 8000 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 26 noiembrie 2014, vezi comunicat nr. 1760/VIII/3 din 9 decembrie 2014.

Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD