Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





România la CEDO: cauza Merce. Accident rutier, ineficiența anchetei penale, despăgubiri civile și articolele 2, 3 și 8. UPDATE: Hotărârea CEDO (condamnare, daune 25.000 de euro, fapta autorităților)
13.05.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

07 mai 2020: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în complet de comitet de trei (Faris Vehabović, Iulia Motoc și Carlo Ranzoni) și deci în unanimitate a constatat încălcarea articolului 2 din Convenție, sub aspectul procedural. Au fost acordate 25.000 de euro daune morale și 2.600 euro cheltuieli de judecată:
(…)
44. Cependant, la Cour relève que l’accident qui a provoqué le décès de la mère des requérants et les blessures du premier requérant a eu lieu le 12 février 2002 et que l’arrêt définitif de la cour d’appel d’Oradea n’a été rendu que le 29 novembre 2011, soit neuf ans et neuf mois après la survenance de l’accident.
45. Elle note d’emblée que l’affaire des requérants n’était pas en elle‑même d’une nature particulièrement complexe : elle concernait un accident de la route qui ne s’était pas produit dans des conditions suspectes, mais qui était la conséquence d’un comportement négligent d’un ou de plusieurs conducteurs des trois véhicules impliqués.
46. La Cour constate que la procédure est devenue compliquée et qu’elle a été retardée par les multiples renvois et rapports d’expertise rendus nécessaires par des défaillances procédurales. Elle rappelle que les renvois répétés d’une affaire pour réexamen dans le cadre d’une même procédure révèlent une grave défaillance du système judiciaire. Pareille défaillance est attribuable aux autorités et non aux justiciables (Matica c. Roumanie, no 19567/02, § 24, 2 novembre 2006).
47. En l’espèce, la Cour note que le premier réquisitoire daté du 30 octobre 2002 ainsi que l’ensemble du premier cycle juridictionnel ont été annulés en raison de l’erreur commise par les autorités quant au choix du laboratoire d’expertise (paragraphe 15 ci-dessus). Une nouvelle enquête a dû être conduite et elle a abouti au second réquisitoire du 9 juillet 2007, entraînant ainsi un allongement de la procédure d’environ cinq ans.
48. De surcroît, la Cour relève que le tribunal de première instance a attendu plus de treize mois le dépôt du quatrième rapport d’expertise technique (paragraphes 21 et 22 ci-dessus). Elle estime que les arguments relatifs à la charge de travail et au manque d’experts avancés par l’institut national d’expertise criminalistique (paragraphe 21 ci-dessus) ne sauraient justifier un tel délai, alors que d’importants retards avaient déjà été accumulés dans la procédure.
49. Elle note également que la participation dans la formation de jugement du tribunal départemental d’un juge ayant déjà connu de l’affaire (paragraphe 25 ci-dessus) a entraîné l’annulation de l’arrêt de ce tribunal ainsi qu’un retard de sept mois dans l’examen de l’appel formé contre le jugement du 5 juin 2009.
50. Elle relève que ces retards cumulés sont à l’origine de la prescription (!!!!!!!!!!!!!!!!! – M.M.-B.)
 de la responsabilité pénale des auteurs des blessures involontaires infligées au premier requérant (paragraphe 27 ci-dessus).
(..)
52. Pour autant que le Gouvernement attribue aux requérants la responsabilité de certains retards, la Cour considère que l’on ne saurait reprocher aux intéressés d’avoir demandé l’administration de nouvelles preuves et d’avoir exercé les voies de recours que leur ouvrait le droit national. Au contraire, elle observe que le délai demandé par les requérants pour préparer leur défense n’a pas été excessif (paragraphe 19 ci-dessus) et qu’ils se sont plaints de la durée de la procédure et opposés à l’établissement de nouveaux rapports, dont un cinquième rapport d’expertise technique, pour éviter un allongement de la durée de la procédure (paragraphes 24 et 26 ci-dessus).
53. Compte tenu des retards que la procédure a connu et de l’absence des raisons qui pourraient les expliquer, la Cour estime que la durée de l’enquête a nui à son effectivité (comparer avec Nicolae Virgiliu Tănase, précité, § 184).
54. Au vu de la manière dont l’enquête a été menée et de sa durée, la Cour considère que les autorités internes ont manqué à leur obligation d’agir avec la diligence requise par l’article 2 de la Convention. Eu égard aux nombreuses erreurs procédurales et à leurs conséquences, le fait que les autorités soient restées actives tout au long de la procédure ne saurait rien changer à cette conclusion.
55. Partant, il y a eu violation de l’article 2 de la Convention, sous son volet procédural.

:: hotărârea CEDO

***

19 iulie 2016: Secția a treia, CEDO

Cererea nr. 34060/12
Marius MERCE și Andrei Dorin MERCE împotriva României

introdusă în 25 mai 2012 și comunicată în 16 septembrie 2014 cu adăugări de întrebări în mai 2016

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamanți, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamanții, domnul Marius Merce și domnul Andrei Dorin Merce, sunt cetățeni români, s-au născut în 1979 și, respectiv, 1985 și locuiesc în Ștei.

Reclamanții sunt fiii doamnei Florica Merce, decedată într-un accident rutier în 12 februarie 2002.

Potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în speță, accidentul a avut loc după cum urmează: C.M., care conducea un camion cu remorcă, a depășit un autobuz condus de V.D., care a oprit la o intersecție pe un drum național ca să coboare un pasager. La acel moment, vehiculul condus de S.A., în care au călătorit primul reclamant și mama sa, a venit din cealaltă direcție și a intrat în coliziune cu camionul. Doamna Florica Merce a murit pe loc din cauza traumatismului cranio-cerebral atestat de raportul de autopsie din 13 februarie 2002. Primul reclamant a fost el însuși victimă a accidentului; el a rămas cu o invaliditate permanentă din cauza amputării piciorului drept la nivelul coapsei.

Potrivit procesului-verbal de constatare la faţa locului, poliția a cerut o inspecție tehnică a camionului și un test de alcoolemie a conducătorilor auto. Rezultatele, potrivit cărora starea camionului era adecvată circulației și șoferii nu au consumat alcool, au fost depuse la dosar la o dată neprecizată.

Potrivit unui raport medico-legal din 12 iunie 2002, primul reclamant a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale din cauza leziunilor post-traumatice. Același raport a atestat că el a suferit o invaliditate permanentă.

Printr-un rechizitoriu din 30 octombrie 2002, Parchetul de pe lângă judecătoria Beiuș („Parchetul”) l-a trimis în judecată pe C.M. pentru omor și vătămare corporală din culpă. Parchetul s-a întemeiat, în special, pe concluziile unei expertize tehnice efectuate la o dată neprecizată. Parchetul a decis, totodată, să nu înceapă urmărirea penală împotriva lui S.A. și a lui V.D.

Cauza a fost înregistrată de către Judecătoria Beiuș („Judecătoria”). La o dată neprecizată, reclamanții s-au constituit parte civilă.

Printr-o hotărâre interlocutorie din 20 ianuarie 2003, Judecătoria a solicitat Biroului local pentru expertize judiciare să numească un expert în vederea efectuării unei expertize tehnice.

În 20 iunie 2003, expertul a prezentat raportul său. Acesta a constatat că C.M. a depășit autobuzul condus de către V.D. în ciuda unui semn de circulație care interzicea depășirea. Acesta concluzionează, printre altele, că S.A. ar fi putut evita coliziunea prin frânare și că V.D. s-a oprit la stația indicată în caietul său de sarcini, dar care se afla la o răscruce de drumuri, fapt care contravenea reglementării privind circulația pe drumurile publice.

Printr-o hotărâre interlocutorie din 15 septembrie 2003, Judecătoria a trimis cauza procurorului pentru investigații suplimentare cu privire la S.A și V.D. În urma recursului formulat de Parchet, Tribunalul Bihor („Tribunalul”) a desființat această hotărâre printr-o hotărâre din 16 ianuarie 2004 pentru diverse de erori de procedură și a trimis cauza Judecătoriei pentru reluarea judecății.

Printr-o hotărâre din 28 ianuarie 2005, Judecătoria l-a condamnat pe C.M. la o pedeapsă cu închisoarea pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și a constatat că acestuia i se aplicau dispozițiile Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse. În același timp, Judecătoria l-a condamnat să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorul său și asigurătorul acestuia, o sumă în valoare de aproximativ 6 500 EUR cu titlu de despăgubire pentru daune materiale și morale.

Printr-o hotărâre din 2 noiembrie 2005, Tribunalul a admis apelurile formulate de C.M. și de reclamanți și a trimis cauza la Judecătorie pentru o nouă examinare a fondului.

Printr-o hotărâre din 20 martie 2006, Judecătoria a trimis cauza Parchetului pentru investigații suplimentare privindu-i pe S.A. și pe V.D. Această hotărâre a fost menținută, în urma apelului declarat de S.A., printr-o hotărâre a Tribunalului din 23 iunie 2006.

Cauza a fost înregistrată din nou de către Parchet. În 30 octombrie 2006, Parchetul a cerut o nouă expertiză criminalistică.

În 23 aprilie 2007, laboratorul din Timișoara al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice a emis un raportul. S-a ajuns la concluzia că atât C. M., cât și S. A. ar fi putut preveni accidentul.

Printr-un rechizitoriu din 9 iulie 2007, Parchetul i-a trimis în judecată pe C.M. și S.A. pentru ucidere din culpă și vătămare corporală și a decis să înceteze urmărirea penală împotriva lui V.D.

Cazul a fost înregistrat de Judecătorie. La cererea reclamanților, aceasta din urmă a dispus, în 12 februarie 2008, efectuarea unei noi expertize criminalistice.

În 16 martie 2009, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a emis raportul prin care a concluzionat că C.M. ar fi putut preveni accidentul dacă nu ar fi depășit autobuzul într-o zonă în care era interzisă depășirea și că S.A ar fi putut preveni, de asemenea, accidentul prin frânare. Potrivit acestui raportul, autobuzul condus de V.D. a fost un obstacol în calea circulației rutiere din cauza locului în care s-a oprit.

Printr-o hotărâre din 5 iunie 2009, Judecătoria i-a condamnat pe C.M. și S.A. și la pedepse cu închisoarea pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, bazându-se pe declarațiile părților și pe cele ale mai multor martori, precum și pe rapoartele de expertiză. În continuare, Judecătoria a constatat faptul că acestora li se aplica legea privind grațierea. De asemenea, aceasta a dispus ca ei să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorii lor și cu asigurătorii acestora, o sumă de aproximativ 35 000 de euro cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și morale.

Printr-o hotărâre din 29 iunie 2010, Tribunalul a admis apelul reclamanților și a majorat cuantumul despăgubirilor. Printr-o hotărâre din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea („Curtea de Apel”) a desființat această hotărâre pe motiv că unul dintre judecătorii care statuase se pronunțase deja în această cauză, în măsura în care acesta a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat hotărârea din 23 iunie 2006. Curtea de Apel a trimis cauza Tribunalului pentru o nouă examinare a fondului.

Printr-o hotărâre din 27 aprilie 2011, Tribunalul a confirmat pedepsele cu închisoarea ale lui C.M. și S.A. privind uciderea din culpă, precum și aplicarea legii de grațiere. Instanța a constatat, în schimb, că răspunderea lor penală pentru vătămare corporală din culpă s-a prescris între timp și a dispus încetarea procesului penal privind acest capăt de acuzare. În ceea ce privește latura civilă a procesului, Tribunalul i-a condamnat să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorii lor și cu asigurătorii acestora, aproximativ 76 000 EUR cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și morale.

Printr-o hotărâre din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel l-a achitat pe S.A. pentru capetele de acuzare privind uciderea din culpă și vătămarea corporală din culpă și a menținut condamnarea lui C.M., atât sub latură penală, cât și sub latură civilă.

Potrivit reclamanților, aceștia nu au primit despăgubiri civile. CM nu are niciun bun în proprietate pentru a putea achita, și nici angajatorul nu poate plăti din cauza falimentului său declarat în ianuarie 2012. În plus, suma pe care o poate plăti asigurătorul lui C.M. este limitată la aproximativ 4 500 EUR.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

Dispozițiile relevante din Codul penal care reglementează infracțiunile împotriva vieții sunt descrise în cauza Pântea c. României (nr. 33343/96, § 154, CEDO 2003-VI (extrase)).

Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri și sancțiuni a grațiat pedepsele cu închisoarea de mai puțin de cinci ani, precum și pedepsele cu amenda aplicate de instanțele de judecată.

3. Capete de cerere:

Bazându-se pe articolele 2 și 6 din Convenție, precum și pe articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții susțin că ancheta privind accidentul în urma căruia mama lor a decedat și primul reclamant a fost grav rănit nu a fost eficientă. Aceștia invocă, în special, numeroasele retrimiteri ale cauzei, care au prelungit în mod excesiv durata acesteia, precum și consecințele pe care această durată le-a avut asupra drepturilor lor civile. Astfel, ei pretind că trecerea timpului a permis persoanei responsabile de accident și angajatorului său să se protejeze de o procedură de executare silită.

4. Întrebări adresate părților:

Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea paragraful 104 din cauza Salman c. Turciei [GC], nr. 21986/93, CEDO 2000-VII) și cea împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea paragraful 131 din cauza Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în acest caz de autoritățile naționale îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 2 și 3 din Convenție?

5. În mai 2016, CEDO a mai comunicat următoarele întrebări:

1. Dreptul primului reclamant la viață, consacrat în articolul 2 al Convenției, a fost încălcat în acest caz? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață, ancheta autorităților naționale în prezenta cauză satisface cerințele articolului 2 din Convenție?

2. Dreptul la integritatea fizică a primului reclamant, consacrat la articolul 8 din Convenție, a fost încălcat în acest caz? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la integritate fizică, investigația autorităților naționale în prezenta cauză satisface cerințele articolului 8 din Convenție?

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.