
PJ Timișoara. Ultraj judiciar. Propunere de arestare preventivă.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, la data de 17 iulie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata N. M. M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj judiciar.
Inculpata a fost prezentată, în cursul zilei de 18 iulie 2016, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
În data de 17 iulie 2016, ora 12:00, la sediul Judecătoriei Timişoara, persoana vătămată, având calitatea de procuror și aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu (susţinerea în faţa instanţei a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara într-un dosar penal), a fost lovită cu ambele mâini, ce erau încătușate, în zona feței, de către inculpata N. M. M., cercetată în stare de reţinere în dosarul penal menţionat. În aceleași împrejurări, inculpata i-ar fi adresat persoanei vătămate amenințări cu privire la exercitarea unor acte de violență după ce va fi eliberată.
Totodată, cu privire la incident a fost informată conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Timiş, dispunându-se efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă lucrătorii de poliție care însoțeau inculpata (aflată în stare de reţinere) au respectat prevederile legale privind procedura de pază şi supraveghere a persoanelor arestate sau reţinute.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.mpublic.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.