Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
22 comentarii

Solidar cu justiția turcă
20.07.2016 | Cristi DANILEȚ

JURIDICE - In Law We Trust

De câţiva ani de zile urmăresc ce se întâmplă cu justiţia din statele europene şi mărturisesc că în unele situaţia este îngrijorătoare, ele îndepărtându-se de la principii de bază ale democraţiei constituţionale.

Astfel, în unele state au avut loc schimbări prin care s-a intenţionat sau chiar au dus la demiterea tuturor judecătorilor şi refuzul de a fi primiţi judecători reformişti (Serbia, 2010); au fost numiţi cu încălcarea procedurilor ori chiar arestaţi judecători de la Curtea Constituţională (Polonia şi Turcia, 2016); au fost daţi afară judecători care au avut curajul să denunţe neregulile din sistem (Rusia, 2005); au fost desfiinţate instanţele supreme sau consiliile judiciare şi reînfiinţate apoi sub o altă denumire numai ca să fie schimbaţi oamenii (Ungaria, 2012); au fost pensionaţi în mod forţat judecătorii peste o anumită vârstă (Ungaria, 2011); au fost puşi în consiliile judiciare magistraţi obedienţi politicului (Turcia, 2014) care au operat apoi demiteri în masă şi au încurajat arestarea lor (Turcia, 2016).

Aş vrea să fie foarte clar: statul în care judecătorii sunt mutaţi, demişi sau arestaţi din ordinul puterii politice nu poate avea vreo legătură cu democraţia. Justiţia independentă este coloana vertebrală a oricărei societăţi democratice. Or, atâta timp cât justiţia e controlată politic, iar judecătorii sunt terorizați, regimul e unul dictatorial. Iar dacă la toate astea adăugăm desfiinţarea redacţiilor, arestarea jurnaliştilor şi cumpărarea ziarelor de către cei aflaţi la putere, avem imaginea completă a statului totalitar. Ca susţinători ai statului de drept, avem datoria să arătam că respectarea legii trebuie să fie o condiţie pentru toată lumea, inclusiv pentru mai marii zilei.

Acesta este motivul pentru care, având în vedere ce se întâmplă în aceste zile în Turcia, mă declar SOLIDAR CU JUSTIŢIA TURCĂ şi am semnat chiar din prima zi petiția online cu privire la situaţia respectării drepturilor omului din acest stat. Controlul justiţiei de către forţele politice este inadmisibil în orice stat modern. Democraţia se bazează pe popor, dar trebuie exercitată în condiţiile constituţionale, respectându-se normele europene şi trebuind a fi garantată de către justiţie. Aici nu încape niciun compromis.

Mă bucur că alţi magistraţi din UE au reacţionat împotriva arestării şi demiterii judecătorilor turci: Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, din care face parte şi CSM din România, a reacţionat ieri extrem de dur împotriva arestării judecătorilor turci şi a demiterii a peste 2700 de judecători. Aceasta este o atitudine normală, de a apăra principii universale de drept.

Judecător dr. Cristi Danileț
Membru CSM

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 22 de comentarii cu privire la articolul “Solidar cu justiția turcă”

  1. Florin RADU spune:

    Pana la justitia turca, eu m-as ingrijora pt. cea din Romania: arestari si condamnari abuzive, constatate ca atare de CEDO si generatoare de despagubiri platite din bugetul national; judecatori INM-isti tot mai formalisti, mai stricti, mai inflexibili etc.

    • Gabriel LEFTER spune:

      Cu tot respectul (pe care îl datorez oricărei persoane, cu atât mai mult uneia care pare un profesionist al dreptului), vă rog să încetaţi blamarea colectivă a magistraţilor absolvenţi de I.N.M. şi să faceţi minime eforturi de a urma prevederile noilor coduri, aşa cum sunt ele edictate.
      Un argument – palid pentru cei care trăiesc cu nostalgia judecătorilor care illo tempore făceau imediat justiție, în ciuda oricărei prevederi al procedurii – (argument ce ar putea fi încadrat la rubrica „Restituiri” astăzi inaugurată):

      „Dacă judecătorii şi în aplicarea acestei legi vor continua să fie tot atât de indulgenţi – excesiv de indulgenţi –cum au fost până acum … va fi destul ca amânările să se tină lanţ.
      Din întreaga economie a legei … rezultă voinţa hotărâta a legiuitorului de a asigura o soluţionarea mai rapidă a proceselor prin dispoziţiuni riguros concentrate, prin sancţiuni severe şi prin suprimarea şicanei. Or, toată această voință bine intenţionată a legiuitorului va fi zădărnicită dacă judecătorii nu vor şti să-şi înfrâneze indulgenţa.”

      Vă la dvs. plăcerea de a descoperi cine, şi mai ales când, a făcut aceste afirmaţii, dându-vă indiciul că era un avocat (poate vă ajută vreunul dintre „judecătorii I.N.M.-işti tot mai formaliști, mai stricți, mai inflexibili etc.”)

      G.L., absolvent I.N.M.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Procedura e exact aşa cum spuneţi dvs: strictă, inflexibilă şi, da, formală.
      Juzii o aplică, aşa cum a fost ea gândită de ……alţii.
      INM pregăteşte magistraţi foarte bine ancoraţi în ceea ce au de realizat în sala de judecată, inclusiv în ceea ce priveşte respingerea amânărilor încuviinţate „aiurea”, pe principiul „aşa vreau eu”, principiu pe care l-am sesizat şi eu în urmă cu peste un deceniu, începându-mi activitatea în provincie, sau a probelor solicitate „ca să fie”.
      Asta nu înseamnă că între absolvenţii INM nu se vor regăsi şi suficiente persoane obtuze, gata la orice oră se debiteze/reproducă jurisprudenţă şi teorie „cu carul”, însă incapabile să pătrundă rostul formei şi să dea o soluţie corectă,confruntate cu realitatea dosarului dedus judecăţii, dincolo de aspectele procedurale sau strict teoretice care pot fi_ şi sunt_ memorate.
      „Vina ” INM-ului în prezent nu e că nu ar pregăti cursanţii, ci că vrea prea multe de la ei, context în care accentul ajunge să cadă, inevitatbil, tot pe memorare şi pe exersarea unor forme prestabilite asupra cărora nu mai apuci, ca auditor, să meditezi şi nici să întrebi.
      Ca „aproape îmbătrânit” absolvent INM, nu as putea, sincer, să ma declar ofensată de comentariul dvs, e o opinie şi ea trebuie respectată, ceea ce pot să vă împărtăşesc din proprie experienţă e faptul că, absolvind INM-ul, nu am avut nici cea mai mică problemă să-mi conduc, procedural, şedinţa de judecată,încă de la prima în care am intrat, fără ezitări şi cu justificări pentru fiecare măsură dispusă, dincolo de „proteste” generate din „cutume locale”.
      Până la urmă, s-au obişnuit….. şi cu mine:)))).
      Când mi-am început activitate, procedura era „facultativă”, acum ea este, în copleşitoarea majoritate a cazurilor, respectată, bună, rea, asta e o altă discuţie, însă, aşa cum subliniam, nu juzii au făcut-o.
      Greşiţi, în mesajul dvs., doar pentru că generalizaţi.
      A spune despre toţi avocaţii sau consilieri juridici că sunt slab pregăţiti, că îşi concep cererile „după ureche” ar însemna, din partea-mi, o generalizare similară pe care, însă, nu mă veţi vedea făcând-o, printre altele, şi pentru că nu ar fi adevărată, exactă.
      Cât despre îngrijorările despre „arestări şi condamnări abuzive”, nu sunt chiar atât de multe, pe cât lăsaţi să se creadă, la CEDO, raportat la numărul cauzelor îndreptate împotriva României, însă bine ar fi să nu existe deloc.
      Mai degrabă sunt speranţe exprimate în spaţiul public de o parte a persoanelor cercetate/condamnate.
      Eu zic, împăciuitor, să nu ne „înfierbântăm”, acum, în plină vară şi să nu comparăm noul „sultanat”(sultanii obişnuiau, prin tradiţie, să îşi ucidă fraţii când preluau puterea) de pe Bosfor cu erorile de pe Dâmboviţa.
      Ultimele sunt regretabile, dar inerente, primele sunt imaginea unei epurări cu înţepător iz stalinist, a cărei amploare o mai poţi regăsi, în prezent, doar prin Coreea de Nord.
      Aş zice chiar că acel Kim şi nu mai ştiu cum nu e exclus să devină gelos pe atâta iniţiativă (d)epurativă.
      Şi, în încheiere, un gând compătimitor pentru magistraţii (şi nu numai pentru ei) care, zilele acestea, îndură iadul în Turcia, arestaţi sau daţi afară pe motive halucinante _cum o fi, oare, posibilă încadrarea, juridic vorbind, a sprijinirii ” din umbră” a unui comp(L)ot sau ce-o fi fost acolo_, autorităţile române alegând să păstreze o penibilă tăcere „de aur”.

      • Razvan Nicolae MICUL spune:

        Această întreagă dezbatere relatează, în toată splendoarea lui, elementul crucial, anume dispariția oricărei urme de securitate juridică. Aparent dl. judecător Buligă, de la Tg. Mureș, percepe NCPC complet diferit față de d-na. judecător FARMATHY, de la București. Și nu îl percepe direfit într-o măsură neglijabilă sau la nivel de nuanță, ci definește și aplică exact aceleiași norme total și diametral diferit. Desigur această chestiune este prezentă în toate instanțele, de la un judecător la altul. Tocmai asta însemnă balcanism îmbrăcat în straie de procedură europeană. Speranța mea este că societatea civilă va demara un demers simplu, și să înceapă cu etapa camerei preliminare în procesele penale. Să luam o curte de apel și să vedem câte hotărâri definitive a pronunțat în etapa contestației în CP fiecare dintre judecătorii secției penale, dintre aceste hotărâri să vedem câte au menținut soluțiile date în fond, câte au admis contestațiile parchetului și câte au admis contestațiile inculpaților, sau ambele. Să centralizăm aceste date și să ajungem la cifre statistice, după care să comparăm statistica pentru fiecare magistrat în parte. Există cazuri de judecători unde pe parcursul a 2 ani jumătate s-au admis toate contestațiile parchetului și s-au respins toate contestațiile inculpaților. Desigur o asemenea conduită este o imposibilitate statistică. După ce avem aceste date să ne apucăm să citim și comparăm hotărârile și să le publicăm toate pe internet. În acel moment se va vedea „securitatea juridică” la instanțele din România. Camera preliminară este elocventă din acest punct de vedere pentru că este foarte ușor de centralizat, iar procedura este extrem de clară, la fel și soluțiile care pot fi pronunțate, nefiind posibil să existe abateri statistice semnificative. Un asemenea exercițiu va releva gradul de „securitate juridică” pe care îl asigură instanțele naționale. În rest, dezbaterea despre care cauză o luăm la rând sau dacă respectăm rândul ori ba este fix o formă fără fond, vorba lui Titulescu.

        • Valentin BULIGA spune:

          Vă aflați într-o splendidă eroare de apreciere, pe undeva poate pardonabilă în ce vă privește. Vreau să cred că nu am doar o percepție asupra Codului de procedură civilă și, nu mă îndoiesc nicio clipă, că d-na Farmathy are deplina cunoaștere a acestuia și nu numai.
          Niciunde prin cele scrise de mine nu am contrazis-o pe d-na Farmathy în ce privește afirmația că judele este dator să respecte regulile de judecată instituite de Codul de procedură civilă care, de altfel, sunt menite a asigura o judecată potrivită cu exigențele convenționale și constituționale, ba dimpotrivă.
          Ceea ce doar aparent ne desparte e maniera de aplicare a unora din aceste reguli și doar în unele împrejurări concrete, personal fiind adeptul interpretării și aplicării lor, la cazul concret dat, nu separat de alte reguli instituite de legiuiotor, ci într-o manieră integrată, organică.
          Spre exemplul cu CNP-ul, așijderea d-nei Farmathy, pentru identificarea fără niciun dubiu a reclamantului, socotesc că în mod înțelept legiuitorul a pretins ca element formal, pe lângă nume, prenume și domiciliul reclamantului, și un element de identificare suplimentar în legătură cu starea civilă a acestuia, pentru că nu rare sunt situațiile când la același domiciliu sunt evidențiate persoane diferite cu același nume și prenume.
          Ca fapt divers, pe când activam în jurisdicția mun.Miercurea Ciuc, chiar am auzit de o situație când a fost ridicată în custodie de autorități de la domiciliu ei o anumită persoană cu numele și prenumele menționate în actul emis de judecător, însă la același domiciliu mai locuiau și alte două persoane cu același nume și prenume, în fapt erau rude în linie directă nepot-fiu-tată, în actul judecătorului fiind menționat ca indiciu suplimentar doar adjectivul ”junior”. Respectivele autorități, fără a mai face cercetări suplimentare, a ridicat pe cel mai tânăr din familia respectivă, însă, în realitate, cel pe care ar fi trebuit să-l rețină – juniorul – era tatăl acestuia, seniorul fiind bunicul său.
          Unde m-am depărtat oarecum de d-na Farmathy a fost în împrejurarea particulară propusă de dl.Florin Radu, respectiv atunci când în cuprinsul cererii de chemare în judecată se omite indicarea CNP-ului reclamantului, însă acesta a avut inspirația să atașeze, dreptu-i că aform, o copie a cărții de identitate din care cu ușurință oricine poate culege nu doar CNP-ul, dar și celelalte date furnizate de un asemenea act de stare civilă, identitatea reclamantului, în concret, nefiind rezonabil de tăgăduit.
          Strict raportată o astfel de împrejurare doar la dispozițiunile art.194 alin.1 lit.a), conjugate cu cele ale art.200 alin.1-4 C.pr.civ.(2010), devreme ce judecătorul primitor al cererii i-a pus în vedere să acopere omisiunea sesizată cu privire la cererea de chemare în judecată, i-a arătat și răgazul pentru a o face, precum și sancțiunea la care s-ar expune în caz de neconformare, sancțiunea judiciară prescrisă de legiuitor este cea a anulării cererii chiar în acea etapă a regularizării, cu efect, așadar,peremptoriu.

          Doar că respectiva regulă impusă de legiuitor, în opinia mea – și aici mă depărtez de adepții rigorilor formale (aparent doar) – nu operează ruptă de ansamblul normelor juridice procesuale, ci aplicarea acesteia se face ținând seama și de alte principii, edicte și reguli arătate de legiuitor și cu care regula dintâi se află într-o legătură organică.
          Astfel, identitatea reclamantului, ca de altfel și a pârâtului ori a oricărui participant la o anumită judecată, este esențială pentru a verifica elemente de fond ale acțiunii civile, precum calitatea ori capacitatea procesuală, interesul, pentru a li se trimite comunicările judiciare și a verifica îndeplinirea conformă a acestora, etc., adică pentru bunul mers al judecății.
          Având la îndemână toate elementele de identificare, chiar dacă trunchiat în maniera cazului dat, a anula cererea de chemare în judecată doar pentru că reclamantul a omis să cuprindă formal CNP-ul său în acea cerere, însă, subliniez, a informat aform judele învestit cu judecata acesteia despre acesta, identitatea nefiind rezonabil pusă la îndoială, o socotesc o măsură aptă să producă o ingerință vădită unui drept convențional și constituțional al acelui reclamant, respectiv accesul la justiție.
          Or, art.3 alin.1 C.pr.civ.(2010)-rep. arată fără greș că ”în materiile reglementate de prezentul cod, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.”
          Ar mai fi și dispozițiunile art.6 alin.1 C.pr.civ.(2010)-rep., potrivit cărora ”orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii” ori ale art.7 alin.1 C.pr.civ.(2010)-rep.care prevăd că ”judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces.”
          Ca o comparație, soluția de anulare a cererii de chemare în situația particulară avută în vedere ar fi asemănătoare cu aceea a unui medic care, pentru a tămădui pacientul de o infecție la un deget al piciorului, se apucă să-i taie tot piciorul, bașca, profilactic, și pe celălalt. Asta ca să nu dau eufemistic exemplul notoriu al dr.Ciomu.

          În final, sunt deplin convins că, în general, quasi-majoritatea judecătorilor judecă întocmai după pravilă, iar diferențele categorice de interpretare ori/și aplicare se ivesc arareori și pe aspecte și împrejurări care nu sunt apte întotdeauna a vicia esențial legalitatea, temenicia și justețea hotărârilor, deci să pericliteze invocata securitate juridică, însă aceste rare situații pot și sunt speculate, îndeobște de cei care nutresc și unele interese nerostite, legitime ori meschine, tocmai pentru a pune la îndoială justețea altor hotărâri în care nu s-au petrecut astfel de inadvertențe.
          Mai mult, sunt mâhnit că, în loc ca dezbaterile – cele puține – să se poarte cu dorința de a le lămuri și elimina încetul cu încetul, ele nu produc altceva decât și o mai profundă schismă și dihonie, fie din cauza exprimării opiniilor într-o manieră sarcastică ori arogantă ori cu superioritate nejustificată, fie într-o manieră autistă, reproșuri ce mi le aduc în prim rând mie însumi.

          Valentin Buliga (fără diacritică)

        • Amelia FARMATHY spune:

          Stiti ca pe genul acesta pe care il definiti drept ” forma fara fond”, se declara cai de atac in care partea „tipa” ca a fost luata ” peste rand”cauza, numai in prezenta avocatului partii adverse si ca a fost ” prejudiciata”, n- a putut sa isi spuna pct.de vedere etc.? Probabil ca da, dar, cand scriem- mai mult sau mai putin ” sarcastic si arogant”, ca sa citez dintr- un alt comentariu,desi nu mi s- a parut ca vreunul din cei ce au comentat nu si-ar fi respectat partenerii de dialog-, se intampla sa ignoram realitatea practica cu care s-a intamplat sa ma confrunt, ca, altminteri, daca nu as fi intalnit astfel de situatii, nu m- as apuca ” sa urlu la luna”. PE viitor, o sa imi consum ” aroganta” acolo unde ar putea fi util. Succes cu societatea civila. Insa, nu putem sau nu ar trebui sa modificam ceva bine gandit, doar pt.ca se intampla sa(si) pierdem. Camera preliminara elimina ” artificiile” din trecut, cand se trezeau unii, dupa …..ani de judecata, sa caseze hot.instantei/ instantele inferioare si sa restituie cauza fix la procuror,unde, oricat s- ar fi straduit proc, se prescria tot sau intervenea prescriptia pana se rejudeca in prima instanta. Un soi de achitare mascata, neasumata, dar eficienta sub aspectul rezultatelor. Sunt lucruri pe care le stim,noi, cei care am vazut sistemul din interior, in ultimii 10- 15 ani, pt.ca le- am remarcat si ni le- am explicat fara naivitate, dar mirati de riscul pe care credeam ca si- l asumau acei „unii”.

          • Razvan Nicolae MICUL spune:

            Stimată doamnă judecător, eu unul am sesizat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu privire la luarea cauzelor peste rând, în anul 2005 (practic acum 1 deceniu +1 an). CNCD mi-a comunicat că nu poate face nimic, întrucât „nu are competențe” în domeniu. Între timp am avansat în vârstă și am constatat că chestiunea cauzelor luate peste rând ESTE UNA EXTREM DE COMPLEXĂ și poate face obiectul unei lucrări de specialitate. Luarea peste rând poate fi o formă de discriminare, raportat la statutul economic al justițiabilului, sau poate fi o formă de îngrădire a dreptului la muncă al avocatului, raportat la „formalismul excesiv” de care vorbea dl. judecător Buliga. Și acestea sunt doar 2 unghiuri, mai există multe altele. Dacă este o femei gravidă în sală, se ia cauza peste rând? Sau un bătrân? Sau un bolnav? În opinia mea aici se dezbat simptome și nu boala, tocmai de aici remarca formelor fără fond. În esență, ceea ce vă supără pe dvs. doamna Farmathy, este că justițiabilul face circ balcanic dacă i se ia cauza peste rând (el probabil fiind blocat în autobuzul RATB sau în traficul Bucureștiului)/sau nu i se ia pe rând, și solicită casarea sentinței astfel pronunțate. Problema nu este luarea cauzei peste rând sau modul de concepere a listei de ședință, ci lipsa unui nivel de educație juridică și predictibilitate pe care să îl poată înțelege omul de rând, om la care trebuie să îi fie prezentate norme simple, clare și neechivoce. Or, dacă dvs. îi dați o citație pentru ora 9.00 și luați cauza la 15.00, nu ne aflăm în prezența unei situații predictibile și previzibile, care să o poată înțelege omul de rând, cu atât mai puțin când afară sunt 40 de grade și el are de mers la să muncească. Acesta probabil consideră că vă bateți joc de el. Din acest punct de vedere, fiind probabil și un mod de lucru adaptat realităților zonei, abordarea dl. Buliga se dovedește mai aproape de nevoile târgmureșanului, existând o comunicare intre instanță și justițiabil și o adaptare a celei din urmă. Desigur, metoda dl. Buliga nu poate practică pentru o instanță precum cea a dvs., cu un număr imens de justițiabili și avocați în aria de competență, inerent instanțele din centrele urbane mari fiind mai „îndepărtate” de justițiabil. Problema de fond este incapacitatea sistemului judiciar de a comunica cu omul de rând, de a explica, pe limba poporeanului, ce însemnă și cum se va derula un proces și care sunt obligațiile lui esențiale. Un set minim de informații inteligibile și previzibile, care să poată fi înțelese de orice persoană. Spre exemplu, un pliant sau o aplicație online realizate de un specialist în comunicare (iar nu un jurist), care să însoțească actul de procedură. Gândirea unor spații publice în interiorul instanțelor (o mică bibliotecă cu acces internet), implementarea unui sistem de coduri QR pe actele de procedură, care să permită scanarea cu telefonul și accesarea paginii aferente din portalul instanțelor, asigurarea funcționării info-chioșcurilor electronice, instruirea personalului instanței în interacțiunea cu publicul, angajarea de experți în comunicare, invitarea studenților la drept să realizeze practică în interacțiunea cu justițiabilul, implementarea unui sistem de bonuri de ordine (conectat spre exemplu la o aplicație online, care să permită estimarea orei procesului într-o anumită marjă și avertizarea justițiabilului). Soluții există. Cum însă pot fi puse în aplicare aceste soluții când instanța dvs. și Tribunalul București ignoră pur și simplu dispozițiile art. 154 alin. 6 NCPC și refuză să comunice actele de procedură prin mijloace electronice? Cum să aplicăm aceste soluții când Curtea de Apel București și Tribunalul București refuză să introducă în ECRIS adresele de email ale justițiabililor pentru a primi automat încheierile de ședință? Aș putea să continui, însă demersul ar fi inutil. Cât despre camera preliminară, în opinia subsemnatului următorul citat este elocvent: „Cases of notorious criminals — like cases of small, miserable ones — are apt to make bad law. When guilt permeates a record, even judges sometimes relax and let the police take shortcuts not sanctioned by constitutional procedures. That practice, in certain periods of our history and in certain courts, has lowered our standards of law administration. The harm in the given case may seem excusable. But the practices generated by the precedent have far-reaching consequences that are harmful and injurious beyond measurement. The present decision is an excellent example”. MR. JUSTICE DOUGLAS, with whom MR. JUSTICE BLACK concurs, dissenting. Abel v. United States 362 U.S. 217 (1960).

  2. „judecatori INM-isti tot mai formalisti, mai stricti, mai inflexibili”
    Strictete, formalism si inflexibilitate cand este vorba de principii juridice – astea sunt laude la adresa judecatorilor. As vrea toti judecatorii sa fie asa.

  3. Florin RADU spune:

    Vad ca s-a inteles ca eu condamn judecatorii care refuza sa admita cereri de amanare nejustificate. Nici pe departe. Eu m-am referit la cu totul alte situatii si atitudini, de genul judecatorilor care, spre exemplu:
    – nu iau procese peste rand si/sau amanari fara discutie, pt.ca in acest fel ”incalca CPC” (oare nu au auzit de norme dispozitive ?!);
    – anuleaza cereri de chemare in judecata pt. ca reclamantul nu a scris ”conform cu originalul” pe acte;
    – anuleaza actiuni pt. ca reclamantul nu a scris CNP-ul in actiune, desi a atasat copie de pe CI.
    Din pacate, lista poate continua …

    • Amelia FARMATHY spune:

      Să vă răspund listei pe care doar aţi început-o (lăsând-o, desigur, deschisă), în primul rând, cu o subliniere: nu juzii au adoptat Codul, ei doar îl aplică.
      Apoi, punctual:
      1) Procesele nu pot fi luate „peste rând”(nu există o astfel de formulare nici în Cod, nici în Regulament), pentru că de aceea există……rândul.
      În plus, dacă se cere luarea „peste rând”, iar partea adversă nu este în sala de judecată, se face o „favoare” unei părţi, fără a fi întrebată dacă e de acord şi partea adversă, ceea ce nu asigură respectarea principiului contradictorialităţii. Şi, vă asigur, urmează un ditamai scandalul (obligatoriu şi o sesizare la IJ) cu partea adversă, la momentul la care, venindu-i „rândul”, constată că pricina a fost strigată deja.
      Dacă sunt toate părţile prezente şi asistate sau, după caz, reprezentate de către avocaţi/cons. jur,luarea peste „rând” e prevăzută chiar de dispoziţiile Noului Cod, nu aveţi altceva de făcut decât să solicitaţi instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art.215 alin.3 Cod proc.civilă.
      Cu privire la amânările fără discuţie, se regăseşte în Cod art.220 care face vorbire despre posibilitatea părţilor de a cere o amânare „fără discuţie”(adică să nu ocazioneze opunere din partea adversarului care trebuie să fie prezent/reprezentat/asistat, pentru a-şi putea expune punctul de vedere, tot pentru….. respectarea principiului contradictorialităţii) la începutul şedinţei _ cu condiţia să vă şi aflaţi cu toţii în sală la începutul şedinţei:)))_ legiuitorul impunând şi cerinţa, deloc reglementată printr-o normă dispozitivă, ca respectiva amânare să nu provoace dezbateri(adică discuţii în contradictoriu), tocmai pentru a nu întârzia prea mult ordinea judecării proceselor pe care tot Codul o stabileşte în art.215(ce este şi denumit astfel), în cuprinsul alin.2 şi 3.
      În ceea ce priveşte faptul că luarea „peste rând” s-ar putea petrece pentru că legiuitorul ar fi reglementat ordinea judecării prin norme dispozitive, însuşi conţinutul art.215 alin.4 CPC vă contrazice această părere, cât timp legiuitorul a prevăzut că numai pentru motive temeinice(a căror unică autoritate de apreciere este judecătorul cauzei), judecătorul poate schimba ordinea de pe listă.
      Logic, asta înseamnă că cele reglementate în alin.1 ,2 şi 3 ale art.215 reprezintă norme cu caracter imperativ, de vreme ce doar pentru motive temeinice(care ar trebui să se regăsească cosnemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă) judecătorul poate schimba ordinea de soluţionare a pricinilor de pe lista sa de şedinţă.
      Chiar şi dacă ar aprecia că sunt motive temeinice, judecătorul nu este obligat să procedeze la schimbarea ordinii, pentru că legiuitorul a prevăzut că „poate”, iar nu că „trebuie”, în nicio interpretare semantică verbul a putea neconfundându-se, ca semnificaţie, cu a trebui.
      2)Codul prevede expres, în art.200 alin.2, sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea dispoziţiilor art.194-197, ceea ce reprezintă o obligaţie procedurală pentru judecător, iar nu o recomandare. În art.194 lit.e, articol care reglementează imperativ ce trebuie să cuprindă o cerere de chemare în judecată (dacă nu ar fi fost imperativ, legiuitorul ar fi folosit, în loc de sintagma „Cererea de chemare în judecată va cuprinde”, sintagma „cererea de chemare în judecată este recomandabil/este de dorit/poate să cuprindă….”), se face referire, atunci când se face vorbire despre faptul că cererii trebuie ataşate toate înscrisurile doveditoare, la aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art.150 CPC.
      În art.150 alin.2 CPC se prevede, în mod expres, cerinţa certificării cu originalul a înscrisurilor depuse, în copie, de către reclamant. Nu este lăsară la aprecierea reclamantului dacă să facă sau nu acest lucru, el trebuie să o facă, tocmai pentru a-şi asuma, astfel, răspunderea pentru eventuala depunere a unor copii falsificate de pe înscrisuri originale.
      Aşadar, art.150CPC, prin norma de trimitere din art.194 lit. e CPC, devine o parte a art.194 şi, prin urmare, dacă nu este respectat, cade sub incidenţa art.200 alin.3, cererea de chemare în judecată urmând a fi anulată.
      3)Finalmente, referitor la menţionarea CNP, şi acesta e cuprins la capitolul „cererea de chemare în jdeucată va cuprinde”, respectiv în art.194 lit.1 CPC, tot la…impuse. Are şi un rost această „impusă”, şi anume identificarea, dacă este necesar, cu mai multă uşurinţă, a reclamantului, în caz de dubii asupra acestui aspect.
      Faptul că depuneţi copie de pe CI _nu aţi menţionat dacă aţi şi certificat-o pentru conformitate cu originalul:))))) _ nu acoperă nerespectarea unei norme imperative ce reglementează conţinutul unui act de procedură, pentru că cererea de chemare în judecată nu se „completează”, în privinţa conţinutului său referitor la stabilirea identităţii semnatarului său, cu alte înscrisuri, cererea de chemare în judecată putând fi doar modificată sub aspectul pretenţiilor formulate, în condiţiile _ iarăşi imperative_ prevăzute de CPC.
      Trebuie ca participanţii la procesul civil să înţeleagă şi, până la urmă, să se obişnuiască cu faptul că această participare înseamnă rigoare, respectiv, în primul rând,rigoarea respectării întocmai a formelor prevăzute de legiuitor.
      Cererea de chemare în judecată este actul de învestire a instanţei, iar nu o simplă bucată de hârtie pe care să o mai „aranjăm” pe parcurs.
      Dacă legiuitorul impune o anumită formă a sa, atunci acea formă trebuie musai respectată,cu atât mai mult cu cât legiuitorul însuşi prevede anularea cererii dacă cerinţele de formă nu sunt complinite conform îndrumării judecătorului, îndrumări date în îndeplinirea obligaţiilor sale din art.200 alin.2 CPC.
      Aceasta este procedura: rigoare, chiar formalism şi atenţia la detalii care poate face, în multe cazuri, diferenţa.
      V-aş da eu, în schimb sau, poate, „la schimb”, un exemplu de nerespectare a procedurii: dispunerea măsurii disjungerii dacă sunt inconvenabil de mulţi reclamanţi. Codul prevede foarte clar cazurile în care se poate dispune măsura disjungerii, ceea ce înseamnă că, acolo unde nu o prevede, ea nu poate fi dispusă, întrucât normele de procedură sunt de strică interpretare.
      Plus că, nici în ruptul capului, nu văd la ce ajută la o „mai bună administrare a justiţiei”(clieşul înscris aproape întotdeauna în „motivarea” unor astfel de măsuri) să faci dintr-un dosar (este adevărat un dosar greu, cu multe citaţii, cu multe înscrisuri, dar asta e, de aceea ne făcurăm juzi, să facem faţă şi acestui tip de „greutăţi”) 50, 80 sau o sută de dosare.

      • Florin RADU spune:

        Toate practicile pe care eu le-am exemplificat mai sus si pe care constat cu tristete ca le sustineti, se subscriu cu prisosinta conceptului de „formalism excesiv”, care incalca dreptul efectiv la justitie si la aparare si care, adaugat celorlalte elemente negative ale justitiei (taxe mari de timbru, durata proceselor, dificultati in punerea in aplicare a hotararilor etc.) nu fac altceva decat sa ingreuneze si mai mult misiunea reclamantului in a-si realiza drepturile, sa enerveze cetatenii si chiar avocatii, iar finalmente, sa scada si mai mult increderea in sistemul de justitie romanesc.
        Daca ati discuta cu justitiabilii, ati vedea ca v-ar spune aceleasi lucruri ca mine.
        Doamna judecator, procesul – civil, in special – trebuie sa curga lin, fara sa ii fie puse piedici suplimentare si inutile justitiabilului.
        Acest formalism excesiv trebuie sa dispara – si nu numai din practica judiciara, ci si din institutiile publice – amintiti-va spotul de la TV, in care cetateanul vine la ghiseu cu o roaba de acte, iar functionarul ii spune ceva de genul: „nici acum nu e bine, ca nu ati pus timbrul cum trebuie”.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Va dispărea acest formalism excesiv,cum îl numiţi (însă, să ştiţi că, şi în anteriorul Cod, era cam acelaşi formalism, numai că cei care îl aplicau, şi atunci, „după ureche”, şcoliţi după alte criterii, pur şi simplu îl ignorau, Codul şi procedura în general fiind un soi de realitate paralelă), când Codul va fi modificat în sensul în care îl doriţi.
          Până atunci, nu se poate pretinde_ juridiceşte şi profesional vorbind_ să fie ignorat sau nerespectat, după cum celui care îl aplică nu i se poate reţine vreo culpă.
          Nici pe mine nu mă încântă în mod deosebit, dar din alte motive, deşi cele mai multe prevederi îşi au rostul lor, independent de ce cred justiţiabilii, în marea lor majoritate fără nicio formă de cultură juridică şi care e puţin probabil să pătrundă semnificaţia formei, dincolo de incovenientele imediate ale respectării sale.
          E ca şi cum ai întreba un maistru betonist (om onorabil de altminteri) ce părerea are despre felul cum a operat un chirurg.
          Deşi genul acesta de „părelologi” îşi va exprima oricum părerea, că aşa e la modă, tăcerea fiind deseori ridiculizată.
          Pentru profesiile înalt specializate, părerile e bine totuşi să fie exprimate, cu argumente, de cei care cunosc despre ce vorbesc, iar ceilalţi să respecte şi să urmeze ceea ce prevede legea sau să „lupte” activ să o schimbe, dacă o vor altfel, dar nu doar prin tânguieli individuale sau prin postări pe reţele de socializare.
          Se numeşte disciplină şi măsură, evitându-se astfel ciclica contestare de dragul contestării ori pentru că nu este comod să procedezi într-un anumit fel prescris de lege.
          Adică, rule of law, nu sick of law.
          O vară frumoasă, fără asperităţi procedurale!

      • Florin RADU spune:

        Legat de disjungerile generate de numarul mare de reclamanti, imi pare rau ca va dezamagesc, dar nu consider ca prin asta „se incalca CPC”.
        Pur si simplu, legiuitorul a omis (a cata oara ?!) sa reglementeze si aceasta ipoteza a disjungerii, iar instantele „suplinesc” aceasta omisiune, printr-o masura tehnico-juridica, prin care in nici un caz nu se creeaza vreun prejudiciu, vreo vatamare cuiva.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Serios?
          Ia gândiţi-vă la acel singur pârât, din acţiunea „iniţială”, care, în loc să plătească un singur onorariu, în eventualitatea în care pierde,va plăti vreo 80.
          Căci, e normal, dacă îi ceri unui avocat să vină de 80 de ori, pentru, în fond, aceleaşi chestiuni, să îi şi răsplăteşti de fiecare dată efortul.
          Asta ca să nu amintesc despre intervenirea fenomenului de practică neunitară în căile de atac( nu toate „disjunsele” ajung la acelaşi judecător în calea de atac, ele fiind distribuite aleatoriu) ce poate dăuna părţilor, dacă este să mă refer exclusiv la consecinţele pe care le poate produce disjungerea pe bandă rulantă în privinţa părţilor.
          Iar dacă te adresezi Înaltei cu o întrebare preliminară, tot e sigur că vei avea, ulterior soluţionării, o parte dintre cei disjunşi cu cereri admise, iar alţii, după HP, cu aceleaşi cereri, respinse.
          Vorba cuiva şi mic şi mare: Ghinion!
          Dar, dacă aşa credeţi că nu creează vreun prejudiciu, eu nu ţin să vă schimb opinia, am doar obligaţia derivată din educaţie de a o respecta.
          Nu e vorba de a mă dezamăgi, însă Codul nu are „scăpări”, „omisiuni”, ci are greşeli şi formulări imperfecte, însă neprevederea disjungerii pentru cauzele în care sunt f. mulţi reclamanţi nu este o omisiune de reglementare, pur şi simplu legiuitorul nu a avut în vedere măsura disjungerii pentru situaţia în care sunt mai mulţi reclamanţi.
          Dar, pentru o astfel de situaţie, a creat alte modalităţi de „uşurare” a procedurilor, spre exemplu în art.202 alin.1 CPC, în care, _ asta apropo de susţinerea dvs.potrivit căreia i-ar fi „scăpat” situaţia cu foarte mulţi reclamanţi legiuitorului_, legiuitorul face vorbire tocmai despre măsurile ce pot fi luate în cauzele cu foarte mulţi reclamanţi, dar….. nu veţi regăsi disjungerea ca soluţie.
          Nu cred că a „uitat-o”.

  4. Valentin BULIGA spune:

    Mă autodenunţ: nu respect cu sfinţenie lista de şedinţă procesată de ECRIS pentru că, pe de o parte, softul ignoră suveran dispoziţiile de mine date privitoare la intervalele orare prestabilite şi, în plus, mi se pare o inepţie să iau la ordine pricinile în care părţile lipsesc, chiar şi atunci când acestea au solicitat judecata pricinilor lor şi în eventualitatea lipsei lor de la dezbateri, iar sala de judecată mi-e burduşită cu avocaţi şi justiţiabili în pricini stabilite de ECRIS pe poziţii inferioare. Aş vrea să cunosc şi eu acei judecători care întocmesc lista de şedinţă ei înşişi sau dau dispoziţii în acest sens grefierului de şedinţă, ţinând seama de intervalele orare orientative fixate (asta dacă le fixează), prevăd ca pricinile urgente ori cu termen în continuare să fie în capul acelei liste. Cât priveşte pricinile cu avocaţi/consilier juridic, acestea au oricum prioritate potrivit cu voinţa legiuitorului, chiar şi în alte ipoteze decât cele avute în vcedere de art.220 C.pr.civ.(2010)-rep. Pot aprecia stricteţea, formalismul, inflexibilitatea doar dacă toate acestea se manifestă şi faţă de propria persoană, nu doar în raport cu ceilalţi când, cu uşurinţă, o socotesc ca o ipocrizie.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Cred că ipocrizia excede Codului şi, mă tem, discuţiei.
      Probabil o fi având ceva legătură cu Codul bunelor maniere, însă, pe ziua de astăzi cel puţin, îmi este mai mult decât suficientă discuţia pe marginea celuilalt.
      Punctual,răspunsul meu a vizat critica celor care respectă dispoziţiile procedurale, aşa „inepte” cum sunt.

      • Valentin BULIGA spune:

        Dimpotrivă, bunul simţ – ca expresie primară a bunei credinţe – excedează („EXCEDÁ, excedez, vb. I. Intranz. (Livr.) A întrece măsura, nivelul obișnuit, a depăși valoarea; p. ext. a copleși, a covârși. – Din fr. excéder, lat. excedere”.-sursa: DEX ’09) Codului care, în umila mea opinie, nu doar că exclude ipocrizia, ci chiar o amendează pe ici-colo. Legătura nu-i cu un închipuit cod al bunelor maniere, ci cu principiile fundamentale aşezate chiar dintru începutul Codului la care m-am referit constant, principii de unde îşi trag seva toate celelalte reguli de judecată subsecvente. Chiar dispoziţiunile art.20 C.pr.civ.(2010)-rep. arată că îndatorirea judelui nu este doar să asigure respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, ci să le respecte el însuşi.
        În exemplul cu CNP-ul, eu observ că elementele de identificare ale persoanei fizice sunt: numele, domiciliul şi starea civilă (art.82, art.86 şi art.98 C.civ.-2009).Într-adevăr, actele de stare civilă cuprind şi CNP-ul. Aşa fiind, devreme ce împricinatul îmi furnizează un act de stare civilă, socotesc – tot după lege, iar nu după închipuirile mele – că a acoperit suficient şi întocmai elementul de identificare necesar judecăţii cerut de legiuitor.
        Aş pomeni câte ceva şi de pârdalnica menţiune „conform cu originalul”, cel puţin raportat la înscrisul autentic întocmit de notar după 01.08.2013, prin prisma modificărilor aduse Legii nr.36/1995 de Legea nr.77/2012, menţiune care socotesc că ar trebui ajustată cu completarea „sau cu duplicatul originalului înscrisului autentic înocmit de notar”, întrucât, potrivit dispoziţiunilor art.96 alin.1 din Legea nr.36/1995-rep. şi modif., de la 01.08.2013 actul autentic notarial se întocmeşte într-un singur exemplar original care se păstrează în arhiva notarului, partea primind un duplicat de pe înscrisul original, dreptu-i, care are aceeaşi forţă probantă ca şi originalul actului.

  5. Constantin POPA spune:

    Discuția a pornit de la situația din Turcia (și sunt de acord cu dl.Dănileț că acceptarea ei trebuie refuzată clar, chiar agresiv; veți vedea, într-un timp scurt, cum Erdogan va șantaja cu nerușinare Europa pe teme imigranților).
    Nu înseamnă că sunt de acord cu tentativa de lovitură de stat, dar ar trebui să vedem și că destituirea a mii de judecători, procurori, ofițeri de poliție, profesori, arestarea unor jurnaliști etc. este tot o lovitură de stat (mai subtilă sau cu alte mijloace, dar tot lovitură…) și nu are nimic a face cu democrația. Însă avem nevoie, nu-i așa, de Turcia ca să facă ea ceea ce noi, adică UE, nu știm, nu avem voință ori mijloace să facem.
    Iată, însă, că discuția a deviat spre procesul civil de la noi, devenind interesantă chiar dacă legătura ei cu subiectul propus de dl.Dănileț este doar o exprimare (nefericită și nedreaptă) privitoare la ”judecătorii INM-iști”.
    Ca să nu existe dubii (mai ales că mă exprim foarte rar pe site) : nu sunt și nu am fost judecător, sunt avocat trecut de 60 de ani, cu studii de drept în regimul trecut.
    Fără îndoială că o generalizare de genul citat, privitoare la judecătorii absolvenți ai INM, nu are vreun suport. Că unii dintre ei te privesc cu superioritate de parcă ei ar fi inventat dreptul sau că există o neîndoielnică tendință spre formalism a unora, este adevărat și ar fi contraproductiv să nu vedem realitatea.
    Că, însă, imensa lor majoritate este bine pregătită și face, în general, față cu brio statutului de magistrat, iarăși trebuie să observăm și să spunem, chiar cu repetiție.
    Ceea ce se observă la judecătorii absolvenți ai INM poate fi lipsa experienței de viață și, uneori, lipsa de aderență la viața reală.
    Toate acestea – și bune și rele – nu au nicio legătură cu sau nu ar trebui să influențeze respectarea normelor imperative ale procesului civil (care, cum bine observa d-na jude Farmathy, domină reglementarea procesului, normele de recomandare fiind excepția, nu regula).
    Forma și formalismul sunt absolut necesare procesului civil.
    Pentru cei care critică așa-zisul formalism al NCPC : dacă judecătorul abdică de la dispoziția legală la cererea unei părți, o va favoriza pe aceasta în detrimentul celeilalte pentru că dispoziția legală trebuie aplicată în egală măsură tuturor părților, în prezența lor (dacă se ia cauza la amânare fără discuție ori ”peste rând”) și cu ascultarea concluziilor lor.
    Nu vreau să revin asupra argumentelor – de text legal și de lșogică – invocate de d-na Farmathy, cu care sunt de acord fără cea mai mică reticență.
    Este formalism pretenția de a înscrie CNP în cerere? Fără îndoială că nu, cât timp așa ”zice” legea.
    Este, însă, un formalism excesiv să înscriu contul bancar, atunci când nu am cont bancar : cum aș putea dovedi că nu am ?!
    După cum excesiv mi se pare să fiu obligat să înscriu în cerere CNP-ul sau contul bancar ale pârâtului, dacă nu există indicii serioase că le-aș cunoaște (de exemplu, chiar înscrisurile invocate în probațiune cuprind aceste informații).
    Mi se pare, de asemenea, excesiv, în procedura ”regularizării”, să fiu obligat eu, terț reclamant pentru nulitatea unui contract imobiliar între alte persoane, să arăt toate datele acelor persoane și/sau prețul contractului câtă vreme de la OCPI nu primesc decât un contract perfect anonimizat și nu am altă posibilitate de a afla datele în cauză decât după ce cauza va fi pusă pe rol și judecătorul va cere copia completă a contractului. Cât privește timbrarea, aceasta va trebui acceptată în varianta prețuirii de către reclamant sau a expertizelor notariale (din păcate, prea mulți judecători nu știu că autoritățile publice locale nu furnizează informații despre valoarea impozabilă a clădirilor doar proprietarilor și că terenurile nu au, în evidența primăriilor, o valoare impozabilă, impozitul pe terenuri fiind stabilit după alte criterii decât valoarea terenului).
    Sunt chestiuni care, aparent, ar trebui supuse formalismului reglementat de art.200 CPC, dar care, în realitate, prin interferența altor dispoziții legale (spre exemplu, dispozițiile legale privind protecția datelor și informațiilor cu caracter personal, cu efecte și asupra posibilității de a obține un act de stare civilă necesar în proces și care nu este în posesia reclamantului etc.), în mod obiectiv nu sunt la îndemâna reclamantului.
    Cazurile particulare – și sunt mult mai multe decât cele arătate – nu trebuie, însă, să îl determine pe judecător să abdice de la aplicarea unor norme imperative, ci, dimpotrivă, să le aplice dar numai după cercetarea in concreto a existenței vreunei culpe a reclamantului în neîndeplinirea unei obligații.
    Se mai întâmplă uneori ca judele să-i ceară reclamantului dovada că a cerut anumite date și informații cu caracter personal despre o terță persoană și că i s-a refuzat. Cererea poate fi depusă numai după ce există un număr de dosar la instanță, pentru că numai așa petentul poate justifica instituției solicitate un interes legitim (discutabil, de multe ori, d.p.d.v. al instituției) pentru a obține date cu caracter personal, iar termenul de răspuns este de 30 zile, de regulă și, de cele mai multe mori, ți se refuză acele date, dar instituția le comunică instanței. Ce facem cu termenul de 10 zile pentru completarea acțiunii???
    Codul nu reglementează și nici nu poate reglementa toate situațiile care intervin în practică, dar atunci intervine știința judecătorului de a judeca, utilizând principiile procedurii civile, dispozițiile altor legi și, evident, existența culpei reclamantului.
    Nu ar trebui admisă sancțiunea fără culpă.
    Singura discuție este aceea dacă o evaluare a culpei poate fi făcută în cursul regularizării cererii.
    Sunt și alte aspecte, nu puține, ale dispozițiilor legate de art.200 CPC (că văd că spre acesta s-au canalizat, prioritar, discuțiile).
    Mai abordez una singură : cât de independent este judecătorul pus să judece o cerere de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată pronunțată de șeful său administrativ, președintele sau vice-președintele instanței?! Putem pretinde justițiabilului o încredere necondiționată că acel judecător nu va ”vedea” cine este magistratul a cărui încheiere ar trebui, poate, să o anuleze ?

  6. Florin RADU spune:

    Apropo de „conform cu origunalul”, acum cativa ani, un judecator m-a obligat in sedinta publica sa semnez actele de la dosar cu aceasta mentiune.
    I-am explicat ca toate actele mi-au fost trimise in forma scanata, pe mail, de catre clienta mea care se afla in strainatate, ca eu nu avut niciodata in mana originalele actelor, ci doar le-am listat.
    Degeaba, sub amenintarea suspendarii judecarii procesului, am scris „conform cu originalul” pe acte.
    O fi OK?!

    • „O fi OK?”
      Nu ştiu. Codul de procedură „o fi OK”?
      Semnarea „conform cu originalul” pe documente pe care avocatul nu le-a văzut cu proprii ochi reprezintă infracţiunea de fals în declaraţii şi uz de fals. Este irelevant dacă dacă actele sunt, intr-adevăr, conforme cu originalul atâta vreme cât avocatul le-a „corformat” în orb.
      „Eu nu am avut niciodată în mână originalele actelor”.
      Apreciez candoarea domnului avocat Tudor Radu care recunoaşte, cu nonşalanţă, fapta.
      „O fi OK?” Codul penal „o fi OK”?

  7. Amelia FARMATHY spune:

    Nu, trebuia sa va suspende judecata,nu era nicio amenintare, ci o simpla masura procedurala. Apoi, in ragazul creat, clienta, sigur va trimitea inscrisurile cuprinzand mentiunea. Cu conditia sa o indrumati in acest sens. Judele are in vedere si posibilitatea de a ” da cu subsemnatul”, daca, spre exemplu, restituie un bun pe baza de acte depuse in copie, necertificate. Fireste, probabil nu era cazul dvs, in acea speta. Revenind, dupa ce clienta se conforma, formulati cerere de reluare a judecatii, plateati 1/2 din tjt SI….se rezolva aceasta problema. Dispozitiile procedurale nu se negociaza. M- as opri aici, caci ma tem ca demersul de a raspunde e, cumva, inutil. Nu pot si nici nu- mi propun sa schimb convingeri, prezentand argumente si explicatii. Ar trebui sa recurg la o abordare de natura emotionala( ceva de genul” daca ati vorbi cu justitiabilii, ati intelege”) iar mie imi repugna sa ajung sa amestec planurile. Schimbati, daca e ceva de schimbat,dar folosind ratiunea, iar nu emotia.

  8. Florin RADU spune:

    Ii rog pe unii participanti la aceasta discutie, sa nu mai manipuleze discutia – nimeni nu a spus ca ar trebui luate peste rand cauzele in care este prezent un singur avocat.
    Se subintelege ca e vorba numai despre procesele in care sunt prezenti ambii avocati.
    Motivul pt ca unii judecatori nu iau cauze peste rand nu tine de lipsa unuia din avocati, ci de faptul ca, daca ar proceda astfel, ”ar incalca CPC”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.