Părintele copil
21 iulie 2016 | Sanda ȘERBAN
Familia a reprezentat întotdeauna arborele de bază al unei societăţi, indiferent de forma de guvernământ.
O familie fară copii este precum un deşert amplasat în mijlocul unei capitale vestice. De aceea, numeroase familii fără copii sunt interesate, în primul rând pentru stabilitatea căsniciei, să adopte orfani, prin toate mijloacele legale în vigoare oferite de către legislaţia specifică în domeniu.
Dar cine este copilul şi ce reprezintă el pentru părinţii săi?
Copilul, unicat ereditar al familiei care l-a conceput, este continuatorul principiilor şi valorilor morale ale părinţilor săi, pe care, încă din copilărie, le transpune în viaţa de zi cu zi, la creşă, la grădiniţă sau la şcoală.
Copilul fără părinţii săi este precum un pom fară crengi şi frunze. Linia maternă şi cea paternă deopotrivă completează genetic simbolul creativ al dragostei dintre o femeie şi un bărbat.
Mama şi tata, îngerii pământeni, reprezintă pentru un copil modelul ideal de persoane, pe care şi le-ar dori aproape şi atunci când depăşeşte majoratul sau chiar după ce se căsătoreşte şi are la rându-i copii.
Cele mai sus expuse reprezintă modelul şablon pentru ca univerul familiei să existe şi să coexiste în armonie deplină cu universul creator şi maginific, pe care familia unei societăţi democratice trebuie să-l adopte şi să-l transmită succesorilor săi universali sau cu tilu universal, atât prin acte între vii, cât şi mortis causa.
Copilul este nu numai un moştenitor rezervatar, ci şi omul care le poartă de grijă părinţilor săi aflaţi la bătrâneţe sau atunci când unul dintre ei se află în nevoie.
Copilul este un înger al sufletelor pereche care i-au dat viaţă, l-au crescut, l-au ingrijit, l-au educat şi supravegheat.
Un copil reprezintă pentru părinţii săi însăşi esenţa acestora de a fi în viaţa terestră, de a trăi şi pentru cine trăi, de a avea preocupări zilnice dintre cele mai inovatoare, provocatoare şi corespunzătoare tipului de familie format.
Copilul este pentru părinţii săi un bun negociator, când vine vorba despre achiziţia unei jucării, un mediator de elită, atunci când îşi suprinde părinţii certându-se, un mic deservent al acestora, atunci când doreşte să-i încânte şi să-i dezmierde, pregătindu-le, în acest scop, micul dejun sau cina.
De ce iubim copiii, de ce iubim părinţii?
Iubim copiii pentru că ni-i dorim, ei sunt acele suflete nevinovate care aleg să vină pe lume pentru a-şi cunoaşte părinţii, pentru a le înfrumuseţa viaţa, pentru a deveni ei înşişi părinţi.
Iubim părinţii pentru că ei participă în mod activ la îngrijirea, creşterea, educarea şi supravegherea noastră, a copiiilor, ne apără de toate relele, ne feresc de toate ispitele, ne ajută să creştem mari, ne sprijină să ne îndeplinim visele la care aspirăm de când suntem mici.
Relaţia dintre copii şi părinţi este un motor alimentat continuu de trăiri, afecte, sentimente amestecate cu nostalgia anilor care au trecut şi care vor mai trece. Un motor asamblat cu multe bucurii, dar şi cu aspecte mai puţin plăcute ochiului sau mai puţin de suportat din punct de vedere fizic.
Copii-părinţi, părinţi şi copii. Este chiar miracolul vieţii: universul şi creaţia lui, univerul familiei şi universul copiiilor. Sensul şi raţiunea vieţii se află în noi şi depinde de noi. În fiecare dintre noi există un copil şi un părinte deopotrivă.
Cum a fost la şcoală astăzi, părinte drag?
Sanda Şerban, CCJ Bucureşti
Student, anul 3, ASE-Facultatea de Marketing
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
