Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

Șefa FMI a fost trimisă în judecată pentru neglijență în folosirea fondurilor publice. UPDATE: decizia Curţii de justiţie a Franţei


25 iulie 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Banking, Drept penal, Flux informații

Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de „neglijenţă” de către judecătorii Curţii de justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie, potrivit nytimes.com.

Judecătorii instanţei de arbitraj au hotărât ca directorul FMI să nu primească nicio sancţiune. Christine Lagarde risca până la un an de închisoare şi o amendă penală de 15.000 de euro.

Decizia Curţii de Justiţie a Republicii Franţa poate fi contestată la Curtea de Casaţie.

Conform unor surse citate de postul francez RTL, Christine Lagarde a părăsit Franţa înainte de anunţarea verdictului, fiind la Washington. Statutul FMI nu prevede demiterea automată în cazul condamnării.

Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administraţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Christine Lagarde fusese inculpată în Franţa în decembrie 2015, iar pentru iniţierea procesului a fost nevoie de aprobarea instanţei supreme. Decizia de inculpare, în decembrie 2015, a fost surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde.

Fostul ministru al Economiei a fost cercetată pentru neglijenţă în serviciu, reproşându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj şi nu a formulat recurs contra sentinţei din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie.
Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.

Christine Lagarde a argumentat, pe parcursul investigaţiei şi a procesului, că a acţionat în interesul statului francez, prin respectarea în totalitate a legii.

Conducerea Fondului Monetar Internaţional se va reuni „în scurt timp” pentru a analiza verdictul de neglijenţă stabilit de o instanţă din Franţa în cazul directorului instituţiei, Christine Lagarde, anunţă purtătorul de cuvânt al FMI, citat de cotidianul Le Figaro.

„Consiliul de administraţie al FMI, reprezentând cele 189 de state membre, se va reuni în scurt timp pentru a evalua cele mai recente evoluţii”, a declarat Gerry Rice, purtătorul de cuvânt al instituţiei internaţionale.

Reuniunea va avea loc luni, au declarat surse din cadrul FMI.

Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional, a fost găsită vinovată de „neglijenţă” de către judecătorii Curţii de justiţie a Franţei în procesul privind plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.

***

Curtea de Casatie din Franta a hotarat vineri, 22 iulie 2016, ca directorul general al FMI, Christine Lagarde, sa fie judecata pentru rolul jucat in despagubirea de 400 de milioane de euro acordata de statul francez omului de afaceri Bernard Tapie, in anul 2008, potrivit lefigaro.fr.

La acel moment, Christine Lagarde ocupa functia de ministru de Finante al Frantei. Aceasta este acuzata de neglijenta care a generat conditiile pentru plata despagubirii catre Bernard Tapie.

Infractiunea de neglijenta in folosirea fondurilor publice poate fi pedepsita cu maxim 1 an de inchisoare si o amenda de 15.000 de euro.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică