Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

Gheorghe Piperea: Legea este ca un fel de ruletă rusească


26 iulie 2016 | Elena ZOIȚA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Av. prof. univ. dr. Gheorghe Piperea s-a referit, în cadrul dezbaterii Lăsat în darea-n plată: creditorul ipotecar, organizată de Societatea de Științe Juridice, la riscurile la care se expun părțile în cadrul procedurii dării în plată.

Gheorghe Piperea: ”Chiar dacă vezi că creditul respectiv este mai mare de 250.000, ca executor nu doar că nu poţi să intervii şi să spui că nu îndeplineşte condiţia această notificare, dar e mai bine să nu o faci, pentru că te expui unor contestaţii şi unor lucruri chiar şi mai grave. E mai bine să anunţi creditorul care poate să formuleze acea contestaţie în termen de 10 zile şi reglementează el această chestiune în instanţă după care vine înapoi. Atrag atenţia inclusiv consumatorilor că legea spune aşa, dacă se admite acea contestaţie la darea în plată şi se constată retroactiv că nu întrunea condiţiile de la art. 4, atunci părţile sunt repuse în situaţia anterioară, iar repunerea în situaţia anterioară înseamnă inclusiv să reîncepeţi voi executările silite chiar cu nişte accesorii care pot să fie calculate pe perioda în care s-au suspendat. Deci nici din partea debitorului nu ar trebui să fie un joc de a notificările, întrucât legea este ca un fel de ruletă rusească, dacă nu eşti atent la ce glonţ pui în pistol, este periculos.”

* Selecție realizată de Elena Zoița

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii