Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la recunoașterea dreptului de a conduce. UPDATE: Hotărârea CJUE (dreptul Uniunii nu se opune, dar …)
31.10.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL


Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

31 octombrie 2017: Curtea declară:

1) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, precum şi articolele 18, 21, 45, 49 şi 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia acest stat membru poate refuza recunoaşterea unui certificat eliberat într‑un alt stat membru, care atestă existenţa unui drept de conducere al titularului său, atunci când acest certificat nu îndeplineşte cerinţele pentru modelul de permis de conducere prevăzut de această directivă, chiar în ipoteza în care condiţiile impuse de directiva menţionată pentru eliberarea unui permis de conducere sunt îndeplinite de titularul certificatului respectiv.

2) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, precum și articolele 21, 45, 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună o sancțiune unei persoane care, deși îndeplinește condițiile de eliberare a unui permis de conducere prevăzute de această directivă, conduce un autovehicul pe teritoriul său fără a deține un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de directiva menționată și care, în așteptarea eliberării unui astfel de permis de conducere de către un alt stat membru, poate dovedi existența dreptului său de a conduce dobândit în acel alt stat membru numai printr‑un certificat temporar eliberat de acesta, cu condiția ca această sancțiune să nu fie disproporționată în raport cu gravitatea faptelor în discuție. Revine în această privință instanței de trimitere sarcina de a lua în considerare, în cadrul aprecierii gravității infracțiunii săvârșite de persoana vizată și a severității sancțiunii care trebuie să i se aplice, ca eventuală circumstanță atenuantă, faptul că persoana vizată a obținut dreptul de a conduce într‑un alt stat membru, atestat de existența unui certificat eliberat de acest alt stat membru şi care va fi în principiu schimbat înainte de expirarea sa, la cererea persoanei interesate, cu un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126. Această instanță trebuie de asemenea să examineze, în contextul analizei sale, care este pericolul real pentru siguranța rutieră prezentat de persoana interesată pe teritoriul său. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea CJUE

***

17 mai 2017: Avocatul general propune:

– Articolul 2 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere nu poate fi interpretat în sensul că impune statelor membre să recunoască alte acte de legitimare care atestă obținerea dreptului de a conduce în alt stat membru decât cele care îndeplinesc cerințele din directiva în cauză.

– Articolele 18 și 21 TFUE trebuie să fie interpretate în sensul că se opun sancționării penale de către un stat membru a faptei de a conduce un autovehicul atunci când conducătorul auto a obținut dreptul de a conduce în alt stat membru cu respectarea prevederilor Directivei 2006/126 dar, pentru motive administrative independente de voința sa, nu poate să prezinte, în cazul unui control, un document în acest sens care să respecte cerințele directivei respective.

:: concluzii AG

***

26 iulie 2016: Judecătorul austriac se întreabă cu privire la recunoașterea dreptului de a conduce (C-195/16 I)

Situația de fapt:
1. Transporturi
2. reglementare dintr-un stat membru care refuză recunoașterea dreptului de a conduce dobândit într-un alt stat membru, și chiar dacă acest drept a fost dobândit în conformitate cu prevederile celei de A treia directive privind permisele de conducere
3. reglementare dintr-un stat membru care refuză recunoașterea unui act de legitimare care a fost eliberat de alt stat membru titularului dreptului de a conduce dobândit în acest din urmă stat membru în conformitate cu prevederile celei de A treia directive privind permisele de conducere, chiar dacă acest stat membru a limitat valabilitatea în timp a acestui act de legitimare și doar pentru propriul teritoriu național, iar, în plus, acest act de legitimare nu îndeplinește cerințele privind modelul de permis de conducere prevăzute de cea de A treia directivă privind permisele de conducere
4. reglementare națională care sancționează penal fapta de a conduce un autovehicul fără dreptul de a conduce, deși conducătorul auto a dobândit acest drept într-un alt stat membru cu respectarea prevederilor celei de A treia directive privind permisele de conducere, însă fără a putea dovedi acest lucru cu ajutorul unui act de legitimare care să corespundă modelului de permis de conducere prevăzut de cea de A treia directivă privind permisele de conducere
5. reglementare națională potrivit căreia permisul de conducere se înmânează de regulă candidatului imediat după promovarea probei practice
6. reglementare națională care sancționează contravențional fapta de a conduce un autovehicul în condițiile în care:
6.1. conducătorul autovehiculului, care a dobândit într-un alt stat membru dreptul de a conduce în conformitate cu cerințele celei de A treia directive privind permisele de conducere, nu are asupra lui un permis de conducere definitiv pentru a-și putea dovedi dreptul de a conduce autovehicule,
6.2. deoarece, din cauza particularităților procedurale privind eliberarea permisului de conducere definitiv din acest stat membru, străine de conducătorul autovehiculului, nu i s-a eliberat un astfel de permis, având însă are asupra sa un certificat oficial privind îndeplinirea condițiilor necesare în vederea dobândirii dreptului de a conduce
7. necesitatea de a afla dacă toate reglementările de mai sus sunt în conformitate cu dreptul Uniunii considerat a fi incident

Dispoziții incidente:
1. dreptul Uniunii Europene per se
2. articolul 2 din Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere
3. articolele 18, 21, 45, 49 și 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

dr. Mihaela Mazilu-Babel

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate