CJUE. Cauza C‑240/15 Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni. Prof. univ. dr. Camelia Toader, membru al completului
28 iulie 2016 | JURIDICE.ro

Joi, 28 iulie 2016, a fost pronunțată hotărârea în cauza C‑240/15, Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni.
Prof. univ. dr. Camelia Toader a fost membru al completului de judecată.
Curtea a hotărât:
Articolul 3 din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (directivă‑cadru), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, și articolul 12 din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care supune o autoritate națională de reglementare, în sensul Directivei 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, unor dispoziții naționale aplicabile în materia finanțelor publice și în special unor dispoziții de limitare și de raționalizare a cheltuielilor administrațiilor publice, cum sunt cele în discuție în litigiul principal.