
DNA-Timișoara. Luare de mită, trafic de influență. Propunere de arestare preventivă.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 iulie 2016, a inculpatului R. I., la data faptelor consilier superior în cadrul APIA – Centrul Local Recaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită (2 infracțiuni),
– trafic de influență.
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P. S. D., consilier debutant în cadrul APIA – Centrul Local Recaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada aprilie-iulie 2016, inculpatul R. I., în calitatea menționată mai sus, cu ocazia controlului și aprobării dosarului unui fermier, a pretins de la fiul acestuia (denunțător în cauză), cu titlu de mită, o sumă echivalentă cu jumătate din subvenția cuvenită pentru campania aferentă anului 2015, respectiv 22.500 lei.
Ulterior după mai multe „negocieri” cu denunțătorul, inculpatul s-a „mulțumit” cu suma de 10.000 lei, pe care a primit-o efectiv la data de 28 iulie 2016, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, în cursul lunii mai 2016, în sediul APIA – Centrul Local Recaș, inculpatul R. I. a pretins și primit cu titlu de mită de la același denunțător suma de 700 lei pentru aprobarea dosarului aferent cererii de plată pentru subvențiile din campania 2016, astfel încât plata să se facă fără probleme. Din suma respectivă, consilierul superior a reținut suma de 100 lei, iar diferența de 600 lei a remis-o mai departe inculpatului P. S. D., la care era în fapt repartizat dosarul fermierului.
În data de 12 iulie 2016, în sediul aceleiași instituții publice, inculpatul R. I. a pretins și primit de la același denunțător, cu titlu de folos necuvenit, suma de 2.500 lei, invocând faptul că acești bani au fost solicitați de un coleg de-al său pentru a aproba dosarul privind cererea de plată pentru subvenția din campania pe anul 2015.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 29 iulie 2016, inculpatul R. I. a fot prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
:: sursa: www.pna.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.