Întrebare preliminară cu privire la drepturile suspectului
2 august 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL
Judecătorul german se întreabă cu privire la drepturile suspectului (C-213/16, C-188/16 și C-124/16)
Situația de fapt:
1. Justiție și afaceri interne
2. dispoziții naționale ale unui stat membru potrivit cărora suspectul dintr-un proces penal care nu are reședința în respectivul stat membru trebuie:
2.1. să desemneze un mandatar pentru notificarea unei ordonanțe penale împotriva sa
2.2. chiar și atunci când, în consecință, suspectul nu dispune de termenul integral pentru formularea unei opoziții la ordonanța penală,
2.3. și nu dispune nici de o adresă la care să i se poată notifica ordonanța penală într-un mod de natură să ateste notificarea în discuție,
2.4. iar comunicarea numelui și adresei unui mandatar căruia i se poate transmite ordonanța penală cu confirmare de primire permite ca acesta din urmă să primească informații actualizate
3. drept național potrivit căruia suspectul dintr-un proces penal care nu are reședința în respectivul stat membru trebuie:
3.1. să desemneze un mandatar pentru notificarea unei ordonanțe penale împotriva sa
3.2. iar pentru stabilirea termenului de opoziție este suficientă notificarea ordonanței către mandatar, atunci când, în cazul în care se stabilește că termenul nu a fost respectat:
3.2.1. suspectul poate solicita repunerea în termen,
3.2.2. iar apoi este suficient să motiveze că ordonanța penală i-a fost transmisă și că a introdus opoziție în termen, după transmiterea acesteia,
4. prin repunerea în termen poate pretinde ulterior aplicarea termenului integral de opoziție, chiar și atunci când legea prevede ca regulă faptul că, în cazul nerespectării termenului, ordonanța penală dobândește caracterul unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat
4. necesitatea de a afla dacă dreptul Uniunii s-ar opune anumitor efecte ale acestor dispoziții de drept național
Dispoziții incidente: articolul 2 și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Directiva 2012/13/UE
Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta directivă se aplică din momentul în care o persoană este informată de către autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la faptul că este suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării procedurilor, prin aceasta înțelegându-se hotărârea definitivă în legătură cu întrebarea dacă persoana suspectată sau acuzată a comis infracțiunea, inclusiv, dacă este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea unei căi de atac.
(2) În cazul în care dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni pentru infracțiuni minore de către o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală și aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei astfel de instanțe, prezenta directivă se aplică doar în cazul procedurilor desfășurate în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac.
Articolul 6 (extras)
Dreptul la informare cu privire la acuzare
(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceasta sunt suspectate sau acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
(3) Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei acuzate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
