Despre conferinţele care pradă ştiinţa cu vizibilitatea lor
4 august 2016 | Daniel-Mihail ȘANDRU
Numărul conferinţelor creşte pe zi ce trece, dezbaterile sunt din ce în ce mai aprinse, iar timpul pentru a scrie ceva cu adevărat interesant se reduce proporţional. Până şi unii oameni de bună credinţă cad în capcana conferinţelor inventate doar pentru a jumuli de banuţi neatenţii şi chiar să le ştirbească (bruma de) prestigiu profesional.
Lupta dintre ştiinţă şi promovarea lucrărilor ştiintifice contra unor sume de bani nu e nouă, ştiinţa nefiind implicată în promovarea cu bani când nu are valoare intrinsecă. Cum să promovezi ca fiind ISI un articol care nu poate fi citit, când autorul indolent nici nu se chinuie să termine vreo frază şi când suntem basculaţi dintr-un articol ştiinţific într-o scriere fără vreo metodă sau scop.
James McCrostie (Proposed Criteria for Identifying Predatory Conferences, Scholarly Open Access, 21, disponibil aici) a încercat recent să identifice astfel de conferinţe, iar criteriile enumerate trebuie să dea de gândit vânătorilor de vizibilitate ştiinţifică.
Dacă în privinţa utilizării siglelor universităţilor/ altor entităţi nu e locul acum să comentăm, vedem un criteriu care sperie în România: utilizarea reală a unui peer-review. Acest criteriu nu-l îndeplinesc multe din conferinţele noastre, nu pentru că nu am fi pricepuţi, dar probabil din lene, prietenii şi alte cele. Această manoperă face o conferinţă (mai) scumpă şi prestigioasă. În fond, existenţa unui comitet ştiinţific – organizatoric care îşi asumă aprobarea unor lucrări este ea însăşi o garanţie a prezentărilor şi a unor discuţii fructuoase. Aceasta asumă si stabilirea unor paneluri atractive, omogene şi nu dezechilibrate, lipsite de un temei ştiinţific coerent.
Desigur, nu e posibil întotdeauna peer-review, se cunosc în lume mari profesori care au renunţat, în fapt, să mai scrie. Aşadar, criteriul nu e absolut, însă organizatorul trebuie să definească scopul conferinţei, iar lipsa de control ştiintific să fie atunci când invitatul este deasupra conferinţei.
Dacă se adresează practicienilor, atunci mulţumirea acestora trebuie să înlăture criterii birocratice de peer-review. Dar organizatorii ar trebui să renunţe, în astfel de cazuri, la a ne prezenta conferinţa drept o manifestare ştiinţifică, de cercetare. Dacă se adresează ştiinţificilor, atunci referentul este obligatoriu, mai ales dacă există pretenţii de publicare a articolelor în volume sau reviste.
Deopotrivă vorbitorii şi ascultătorii trebuie să participe la evenimente ştiinţifice cu bun simţ, astfel încât propria lor judecată să înlăture plângeri şi neînţelegeri cu privire la aşteptări şi beneficii.
Prof. univ. dr. Mihai Șandru
* Mulţumim Revistei Afaceri juridice europene, iaduer.ro – nr. 8/2016
