« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Quo vadis România? Hotărârea CEDO în cauza Răzvan Laurențiu Constantinescu vs. România. Text integral, în limba română
06.08.2016 | Gheorghe IONESCU

Drept Timisoara
Secţiuni: CEDO, Drept penal, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , ,
JURIDICE - In Law We Trust

Vă supunem atenției textul integral al unei hotărâri CEDO pe care o considerăm interesantă. Hotărârea a fost prounțată la data de 15 martie 2016. Ea nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, însă vă putem pune la dispoziție traducerea în limba română.

Avocat Gheorghe Ionescu


CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI, SECȚIA A PATRA

CAUZA RĂZVAN LAURENŢIU CONSTANTINESCU împotriva  ROMÂNIEI

(Cererea nr. 59254/13)

HOTĂRÂRE, STRASBOURG, 15 martie 2016

În cauza Răzvan Laurenţiu Constantinescu c. României,

Prezenta hotărâre devine definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 par. 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări legate de formă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patra), reunită într-o cameră compusă din:
András Sajó, președinte,
Vincent A. De Gaetano,
Boštjan M. Zupančič,
Nona Tsotsoria,
Krzysztof Wojtyczek,
Egidijus Kūris,
Iulia Antoanella Motoc, judecători,
și Françoise Elens-Passos, grefier de secție

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 23 februarie 2016,

Pronunță prezenta hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 59254/13) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, dl. Răzvan Laurenţiu Constantinescu („reclamantul″) a sesizat Curtea la 12 septembrie 2013, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția″).

2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul G. Ionescu, avocat în Piteşti. Guvernul României („Guvernul″ ) a fost reprezentat de agentul său, dna. C. Brumar, din cadrul Ministerului de Afaceri Externe.

3. Reclamantul a pretins îndeosebi că a fost supus la rele tratamente din partea poliției și că nu a beneficiat, ulterior, de o anchetă efectivă în această privință.

4. În data de 14 februarie 2014, cererea i-a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5. Reclamantul s-a născut în 1969 și locuiește în Pitești.

Incidentul din data de 2 septembrie 2009

6. În dimineața zilei de 2 septembrie 2009, pe la ora 8, un particular a sunat la poliție și a semnalat că reclamantul, care părea a fi în stare de ebrietate, provoca turbulențe împreună cu un alt bărbat.

7. În acea zi, pe la 8:30, un echipaj de agenți de poliție comunitară a ajuns în locul unde se afla reclamantul, respectiv în fața unui bloc de apartamente din cartierul Războieni, în Pitești. Agenții de poliție i-au cerut să se legitimeze, lucru pe care acesta l-a refuzat. Echipajul de agenți de poliție comunitară s-a retras. La scurt timp, polițiști din cadrul comisariatului de poliție nr. 3 din Pitești au ajuns la fața locului și l-au invitat pe reclamant să-i urmeze la sediul comisariatului de poliție. Când acesta a refuzat, polițiștii au folosit un spray iritant – lacrimogen, i-au pus cătușele și l-au dus cu forța la comisariat, într-o mașină de poliție.

8. Decizia definitivă din data de 20 martie 2012 a Tribunalului Argeș descrie acest episod în felul următor:

„Potrivit reclamantului, în acel moment a fost insultat, i-a fost pulverizat gaz iritant – lacrimogen, a fost imobilizat și a fost urcat cu forța în mașina de poliție pentru a fi dus la comisariatul de poliție nr. 3 și a i se aplica o amendă.

Agentul de poliție  M. – în declarația depusă la dosar, la pagina  (…) recunoaște că a recurs la folosirea gazului iritant-lacrimogen pentru a putea imobiliza partea lezată, fapt confirmat de către [polițistul] P. conform spuselor căruia „l-am condus cu forța la comisariatul de poliție″

9. Reclamantul afirmă că odată ajuns la comisariat, polițiștii care l-au adus, precum și mulți alții, care li se alăturaseră, au început să-l lovească cu pumnii și picioarele, în timp ce acesta era căzut pe jos. Hainele i-au fost rupte.

10. Soția reclamantului a ajuns la comisariatul de poliție, însoțită de fiul lor și a cerut eliberarea acestuia.

11. Utilizând documentele de identitate prezentate de familia reclamantului, polițiștii i-au aplicat o amendă contravențională pentru disturbarea liniștii publice. Procesul- verbal a fost întocmit în prezența a trei martori asistenți. De asemenea, s-a deschis o anchetă împotriva sa pentru acuzația de ultraj. Reclamantul a contestat, ulterior, procesul-verbal prin care i se aplica o sancțiune contravențională și a obținut câștig de cauză printr-o sentință din 19 martie 2010 dată de Judecătoria Pitești, care ulterior a devenit definitivă. Conform acestei sentințe, procesul – verbal contestat nu fusese întocmit în mod legal, în principal ca urmare a faptului că agentul de poliție care l-a întocmit nu fusese prezent la fața locului în momentul săvârșirii faptelor reproșate reclamantului și că, în aceste circumstanțe, nu procedase la verificările necesare.

12. După ce i s-a aplicat amenda amintită, polițiștii l-au lăsat pe reclamant să plece.

13. Decizia definitivă din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeș descrie această a doua secvență a incidentului de la 2 septembrie 2009 astfel:

„Agentul de poliție S. (pagina…) precizează că partea lezată a rămas la comisariatul de poliție circa 10 -15 minute, timp în care a proferat injurii, amenințări, „urlând și țipând″. Martorul F. declară că nu știa ce se întâmplă înăuntru, dar că la doar 20 de minute după aceea, reclamantul a ieșit din comisariat.

Familia părții lezate, și anume fiul acesteia (…) și soția sa (…), ajunși la comisariat l-au văzut întins pe jos, cu tricoul rupt, fața roșie și plângând.

Polițistul S. a declarat că reclamantul fusese filmat cu o cameră video în timpul petrecut la comisariatul de poliție și că a pus această înregistrare la dispoziția anchetatorilor″.

14. Potrivit deciziei definitive din 25 martie 2013, abia ieșit în stradă, reclamantul a proferat injurii la adresa polițiștilor. Atunci, polițiștii S. și G. au plecat după el în vederea aducerii acestuia în interiorul comisariatului.

15. Reclamantul afirmă că acesta a fost ajuns din urmă de polițiști, care au folosit din nou un spray iritant – lacrimogen pe care i l-au îndreptat spre față, l-au pus la pământ și l-au lovit cu pumnii și picioarele, iar trecătorii de pe stradă le spuneau polițiștilor să înceteze să-l mai lovească. Unul dintre acești doi polițiști i-a prins piciorul contra trotuarului supraînălțat și l-a lovit până i-a provocat o fractură de femur.

16. Decizia din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeș descrie această ultimă secvență a incidentului din 2 septembrie 2009 astfel:

„Al treilea episod al agresiunii pretinse de către partea lezată s-a desfășurat în fața sediului comisariatului de poliție nr. 3, la intersecția aflată în apropiere atunci când, după plecarea părții lezate, care continua să profereze injurii și amenințări, agentul de poliție S. și inspectorul G. au plecat după el cu intenția de a-l readuce la comisariat.

Intimatul P. a afirmat că împreună cu agentul M. au luat mașina [de poliție] cu intenția de a facilita transportul reclamantului la comisariat; odată ajuns în stradă, a văzut partea lezată căzută lângă un stâlp de semnalizare luminoasă destinat ghidării deplasării vehiculelor″.

17. Adus în curtea comisariatului de poliție, reclamantul a fost trântit pe jos, apoi prins de mâini și picioare, în ciuda faptului că acuza o durere foarte puternică la picior și a fost transportat în interior. În acel moment, acesta nu a mai avut control sfincterian din cauza durerii și a resimțit un sentiment puternic de umilire. Soția sa le-a cerut polițiștilor să cheme o ambulanță pentru a-l putea duce la spital, lucru pe care aceștia l-au refuzat. Ulterior, polițiștii i-au permis familiei reclamantului să-l ducă la spital în mașina personală a acesteia.

B. Leziuni constatate asupra reclamantului

18. Reclamantul a fost spitalizat din data de 2 până la 17 septembrie 2009 din pricina fracturii de femur stâng și a fost supus la mai multe intervenții chirurgicale.

19. Certificatul medico-legal întocmit la 28 septembrie 2009 preciza, pe baza examenului medical al reclamantului și a documentelor întocmite la spitalizarea sa, că necesită circa 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu intervine vreo complicație. O completare la expertiza medico-legală realizată la o dată neprecizată, în decembrie 2009, prelungea numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în vederea însănătoșirii reclamantului la 120.

20. Certificatul citat mai sus mai stabilește și că reclamantul prezenta leziuni traumatice, îndeosebi o fractură cominutivă de femur stâng, tumefacția coapsei stângi și crepitații osoase. Conform certificatului amintit, aceste leziuni au fost produse prin lovire cu sau de corp dur și puteau data din 2 septembrie 2009.

21. La cererea avocatului reclamantului, la 12 decembrie 2012, medicul legist A. F. a întocmit un raport de expertiză medico-legală extrajudiciară. Concluziile acestui raport excludeau varianta că reclamantul ar fi putut să-și fractureze femurul căzând singur și izbindu-se de sol. Aceste concluzii sunt redactate astfel în părțile lor pertinente în speță:

„(…) Constantinescu Răzvan Laurenţiu a prezentat în data de 2 septembrie 2009 o fractură cominutivă 1/3 distală a femurului stâng.

Ținând seama de caracteristicile morfologice ale acestei fracturi descrise în documentele medicale și vizibile la radiografiile prezentate de către interesat, această fractură s-a putut produce doar prin mecanism direct de lovire activă, fiind exclus mecanismul de lovire de plan dur.

Femurul este un os de o rezistență foarte ridicată, care nu cedează decât la forțe cinetice de mare intensitate, aplicate la nivelul unui segment oarecare. În capitolul intitulat Discutarea cazului, am prezentat toate modalitățile conform cărora pot surveni fracturile; forțele care ar acționa asupra osului și modul său de reacționare la acestea,  și respectiv, trăsătura fracturii. Având în vedere datele teoretice și lucrările de specialitate, fractura prezentată de către dl. Constantinescu la 2 septembrie 2009 a fost cauzată de aplicarea unei lovituri cu o forță cinetică extrem de ridicată, care a învins structura de rezistență a femurului, în așa fel încât acesta din urmă s-a fracturat după o trăsătură cominutivă la nivelul impactului.

Teoretic, singura posibilitate prin care o fractură de tip cominutiv la femur ar putea să rezulte dintr-o lovire de un obiect sau plan dur, în urma unei căzături, ar fi în cazul unui os patologic (osteoporoză sau afecțiuni generate de tumori). Or, nu este cazul dlui. Constantinescu, care nu suferă de nicio afecțiune de acest tip și care avea vârsta de 40 de ani la data incidentului . (…) ″.

C. Procedura penală împotriva polițiștilor acuzați de către reclamant

22. La 21 octombrie 2009, reclamantul a depus plângere cu privire la violențele la care fusese supus.

1. Prima soluție de netrimitere în judecată cu privire la polițiști și contestarea sa cu succes pe lângă tribunal

23. Prin decizia din 31 august 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus netrimiterea în judecată referitor la capătul de acuzare principală de infracțiune de purtare abuzivă cu privire la cei trei polițiști (S., M. și P.), prevăzută de articolul 250 din Codul penal în vigoare în momentul producerii faptelor, considerând că reclamantul și-a rupt piciorul căzând singur. Prin aceeași decizie, acesta și-a declinat competența în ceea ce privește cel de-al patrulea polițist, G., care avea un rang superior. După contestația reclamantului, procurorul-șef a confirmat această decizie.

24. La 29 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus, de asemenea, netrimiterea în judecată a lui G., pe motiv că acesta din urmă, care doar plecase împreună cu polițistul S. să-l prindă din urmă pe reclamant pentru a-l readuce la comisariatul de poliție, nu provocase nicidecum leziunile constatate ulterior pe corpul reclamantului. Acesta din urmă se rănise accidental căzând singur, fără să-l fi împins cineva. Parchetul și-a motivat decizia pe depoziția unuia dintre cei trei martori asistenți care au semnat procesul-verbal de contravenție întocmit la 2 septembrie 2009 (a se vedea paragraful 11 de mai sus), care declarase că l-a văzut pe reclamant fugind, izbindu-se de o bordură și căzând.

25. După un prim recurs ierarhic respins, reclamantul a contestat prima soluție de netrimitere în judecată în fața tribunalului, plângându-se că parchetul nu a făcut investigații serioase legate de plângerea depusă de acesta.

26. Prin decizia definitivă din 11 martie 2011, Tribunalul Argeș a admis acest recurs și a deferit cauza parchetului, considerând că investigațiile nu erau complete. Tribunalul a constatat că martorii propuși de către reclamant nu fuseseră audiați și că polițiștii acuzați nu fuseseră chestionați cu privire la totalitatea faptelor denunțate. Tribunalul a notat, de asemenea, că nu se efectuase în mod legal convocarea reclamantului și a martorilor pe care îi propusese acesta spre audiere. Tribunalul a constatat în special că citațiile în vederea prezentării în instanță în cauză nu fuseseră comunicate prin poștă sau prin agenți procedurali special desemnați în acest scop, cum impunea Codul de procedură penală în vigoare la acel moment, ci prin agenți de poliție din cadrul comisariatului de poliție nr. 3, deci de același comisariat unde lucrau polițiștii acuzați. Tribunalul a precizat că acest ultim detaliu nu poate fi ignorat și a dispus ca reclamantul și martorii săi să fie convocați și audiați cu respectarea regulilor de procedură.

27. În sfârșit, Tribunalul a deferit cauza la Parchetul de pe lângă Tribunal în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori și realizării mai multor acte de anchetă, îndeosebi audierea reclamantului, administrarea dovezilor solicitate de către acesta și interogarea polițiștilor acuzați cu privire la ansamblul faptelor pretinse.

2. Completarea anchetei, a doua soluție de netrimitere în judecată și decizia Tribunalului din 20 martie 2012 care infirmă această netrimitere în judecată

28. Ca urmare a deciziei din 11 martie 2011, a Tribunalului Argeș, Parchetul a procedat la o completare a anchetei, constând în principal din utilizarea în scopul anchetei, a înregistrării audio-video care fusese depusă la dosar de către polițistul S. la 29 iunie 2010.

29. La 28 iulie 2011, reclamatul s-a plâns procurorului de lipsă de imparțialitate din partea anchetatorilor însărcinați cu cauza sa, care lucrează la același comisariat de poliție ca polițiștii acuzați.

30. La 12 august 2011 s-a întocmit un raport de constatare tehnico-științifică. Acest raport se referea la conținutul numeric al unui CD-ROM, depus la dosar de către polițistul S. După acest raport, discul în cauză conținea un fișier creat la 4 mai 2010. Acest fișier numeric era compus din 11 minute și 33 de secunde de înregistrare audio-video. Raportul amintit efectuat reprezenta transcrierea conversațiilor înregistrate și nouă planșe fotografice rezultate din capturi de ecran practicate asupra înregistrării video. Conform transcrierii din raportul amintit, schimbul verbal dintre reclamant și polițiști nu conținea injurii sau amenințări care să fi fost proferate de către reclamant. Acesta din urmă le cerea polițiștilor să înceteze să-l mai lovească și spunea că nu mai poate să meargă pentru că îl durea foarte tare piciorul stâng, de aceasta implora ajutorul polițiștilor.

31. Extrasul transcrierilor în cauză conținea un schimb, care a avut loc după începutul înregistrării, așa cum arată fișierul, dintre reclamant și polițiști neidentificați în raportul amintit și este redactat astfel:

„ R.[L.]C.: Ce-am făcut, oameni buni?

– Ți-ai bătut joc de noi……… și noi ne batem joc de tine… e simplu

R.[L.]C. „Și chiar așa mă bateți? Într-un asemenea hal ?

– Da… și chiar mai rău…(…)

– Ce te mai vaiți!

R.[L.]C. De ce mă bateți ?

– Te vaiți ca o muiere!″

32. Procurorul a dispus o a doua netrimitere în judecată la 18 august 2011 doar cu privire la unul dintre polițiștii acuzați, și anume P., în timp ce pentru ceilalți doi – anume S. și M. – Parchetul de pe lângă Tribunal și-a declinat competența în favoarea pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Această decizie a fost confirmată, în recursul ierarhic făcut de reclamant la 5 octombrie 2011.

33. Reclamantul a contestat această soluție de netrimitere în judecată și a obținut câștig de cauză prin decizia Tribunalului din 20 martie 2012. Tribunalul a infirmat soluția de netrimitere în judecată de la 18 august 2011 pe motiv că există lacune în anchetă și insuficiențe în argumentarea deciziei procurorului. De asemenea, Tribunalul a constatat că Parchetul se conformase doar parțial cu instrucțiunile date de către judecător în decizia sa definitivă de la 11 martie 2011. Principala lacună identificată de către Tribunal a constat în faptul că raportul de constatare tehnico-științifică întocmit la 12 august 2011 nu identifica persoanele, exceptând reclamantul, care vorbeau pe înregistrare. Considerând că acest raport era, în consecință, incomplet, Tribunalul a susținut că era necesară o expertiză criminalistică în această privință.

34. În plus, Tribunalul a remarcat că Parchetul nu dispusese efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească cum fuseseră cauzate exact leziunile traumatice constatate asupra reclamantului la 2 septembrie 2009.

35. În consecință, Tribunalul a deferit cauza Parchetului de pe lângă Tribunal în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori și realizării actelor de anchetă.

3. Completarea anchetei și a treia soluție de netrimitere în judecată

36. În urma deciziei din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeș, reclamantul a denunțat lipsa de diligență a anchetatorilor după decizia amintită. Acesta a invocat în special că nu se luase nicio măsură de anchetă pentru a putea continua ancheta.

37. Prin decizia din 2 iulie 2012, procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a admis reclamația formulată de reclamant și a dispus finalizarea anchetei până la 10 august 2012.

38. Parchetul a procedat la o completare a anchetei. La 14 august 2012, raportul de constatare tehnico-științifică din 12 august 2011 a fost completat, la cererea procurorului. Parchetul a solicitat laboratorului de expertize criminalistice să efectueze capturi de imagini asupra înregistrării video la minutul 4 al acestei înregistrări și mai exact, al imaginilor captate în intervalul de la minutul 4 și 20 de secunde până la minutul 4 și 30 de secunde.

39. Printr-un proces-verbal întocmit la 18 septembrie 2012, în afară de reclamant, au mai fost identificate alte șapte persoane care apăreau pe înregistrarea în cauză, dintre care polițiștii S., P. și G. împotriva cărora reclamantul depusese plângere. Șeful comisariatului de poliție fusese și el identificat pe această înregistrare, precum și doi alți polițiști. Ca reacție la aceste dezvăluiri, reclamantul a solicitat ca și aceștia să fie interogați cu privire la violențele denunțate de acesta. La 25 și 26 septembrie 2012, cei doi polițiști susmenționați au fost audiați de procuror. Dintre cele șapte persoane identificate pe înregistrare, șase erau polițiști. Conform completării raportului, mai apăreau pe înregistrare încă două alte persoane care nu au putut fi identificate.

40. La 4 octombrie 2012, Parchetul a dispus netrimiterea în judecată a polițiștilor acuzați și și-a declinat competența cu privire la acuzația de ultraj împotriva reclamantului, acuzație alipită între timp la ancheta împotriva polițiștilor.

41. Această dispoziție de netrimitere în judecată a fost confirmată la 25 noiembrie 2012 de procurorul-șef, apoi de o decizie definitivă de la 25 martie 2013 a Tribunalului Argeș, pe motiv că forța aplicată de către polițiști pentru interpelarea reclamantului fusese necesară din cauza propriului comportament agresiv și că nu era exclus ca fractura pe care o suferise cu această ocazie să fi fost cauzată de căderea sa. În ceea ce-i privește pe cei șase martori oculari care au declarat că i-au văzut pe polițiști lovindu-l pe reclamant în stradă, Tribunalul a considerat că depozițiile acestora nu puteau fi reținute, întrucât nu erau coroborate cu alte mijloace de dovadă.

42. În ceea ce privește somația adresată Parchetului prin hotărârea judecătorească din 20 martie 2012 de a începe urmărirea penală faţă de făptuitori, tribunalul a considerat, în decizia sa din 15 martie 2013, că nu i se impunea în mod automat procurorului, ci doar în ipoteza în care acesta din urmă aprecia că se află în posesia tuturor elementelor necesare prin lege în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitori, ceea ce nu era cazul în speță.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE RELEVANTE

43. Dispozițiile relevante în speță ale dreptului intern și constatările și recomandările Comitetului european pentru prevenirea torturii relevante în materie sunt rezumate, în parte, la hotărârile Şercău c. României (nr. 41775/06, §§ 53, 55 și 57, 5 iunie 2012), Antochi (nr. 36632/04, §§ 28-31, 12 iulie 2011), Carabulea c. României (nr. 45661/99, § 82, 13 iulie 2010) și Vereş c. României, nr. 47615/11, § 40, 24 martie 2015).

44. Părerea Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei asupra soluționării independente și eficiente a plângerilor împotriva poliției, publicată la 12 martie 2009 (CommDH(2009)4) este citată în hotărârea Anton c. României (nr. 57365/12, § 31, 19 mai 2015).

45. În raportul său întocmit în urma vizitei efectuate în România din 31 martie până la 4 aprilie 2014, publicat la 8 iulie 2014 (CommDH(2009)4), Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei consideră că este crucial ca România să instituie un mecanism independent și eficient în materie de plângeri împotriva poliției.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

46. Reclamantul se plânge că a fost supus la rele tratamente de către polițiști și că nu a beneficiat de o anchetă eficientă cu privire la plângerea pe care a depus-o împotriva respectivilor polițiști. Acesta invocă articolul 3 din Convenție, redactat după cum urmează:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”

A. Cu privire la admisibilitate

47. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu privire la fond

48. Curtea subliniază că cererea privește pe de o parte tratamentele suferite de către reclamant la 2 septembrie 2009 și, pe de altă parte, caracterul anchetei, pe care reclamantul îl apreciază inadecvat, desfășurate de autorități cu privire la aceste tratamente. Aceasta va analiza separat aceste două capete de cerere sub forma celor două aspecte – substanțial și procedural – ale articolului 3 din Convenție.

1. Cu privire la pretinsele rele tratamente

a) Argumentele părților

49. Reclamantul afirmă că a fost victima relelor tratamente din partea mai multor polițiști la interpelarea sa din 2 septembrie 2009: aceștia din urmă l-au supus la violențe, rupându-i piciorul stâng și, în loc să cheme o ambulanță, l-au readus cu forța la comisariatul de poliție, în condițiile în care acesta suferea de dureri puternice. Reclamantul menționează că, în această privință, mijloacele de dovadă administrate în cadrul procedurii interne – îndeosebi certificatele de expertiză medico-legală întocmite cu privire la leziunile constate asupra acestuia la 2 septembrie 2009, înregistrarea audio – video depusă la dosar de către unul dintre polițiștii acuzați și declarațiile a numeroși martori – stabilesc existența și gravitatea relelor tratamente care i-au fost aplicate.

50. Guvernul a combătut acuzațiile de rele tratamente. Făcând trimitere la constatările la care au ajuns autoritățile interne – pe care le apreciază ca fiind cele mai în măsură pentru stabilirea faptelor -, acesta susține că polițiștii în discuție nu sunt în niciun fel răspunzători de leziunile constatate asupra reclamantului. După cum a constatat procurorul, apoi s-a confirmat prin decizia judecătorească din 25 martie 2013, fractura suferită de către reclamant ar fi fost provocată de căderea sa, în timp ce acesta încerca să fugă de la comisariatul de poliție. Această cădere nu fusese provocată de intervenția vreunei forțe exterioare.

51. Guvernul consideră, în plus, că prin imobilizarea reclamantului pentru a-l aduce la comisariatul de poliție, polițiștii au acționat, respectând nivelul de proporționalitate necesar pentru folosirea forței în astfel de circumstanțe, în scopul prevenirii faptelor antisociale și fără încălcarea cerințelor articolului 3 din Convenție. De altfel, Guvernul consideră că acest tratament, în special, nu atinge pragul gravității impuse pentru aplicare articolului 3 din Convenție.

b) Aprecierea Curții

52. Curtea reiterează că, atunci când o persoană este vătămată aflându-se în totalitate sub supravegherea poliției, orice leziune survenită pe parcursul acestei perioade dă naștere unor puternice prezumții de fapt (a se vedea Salman c. Turciei [GC], nr. 21986/93, § 100, CEDO 2000‑VII). Prin urmare, Guvernului îi revine sarcina de a oferi o explicație plauzibilă privind originea leziunilor și să producă dovezi de natură să pună la îndoială afirmațiile victimei, îndeosebi dacă acestea sunt susținute prin acte medicale (a se vedea, printre altele,  hotărârile Selmouni c. Franței [GC], nr. 25803/94, § 87, CEDO 1999‑V și Bursuc c. României, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004).

53. Având în vedere obligația autorităților de a răspunde pentru persoanele aflate sub supravegherea lor, Curtea a reamintit și că achitarea polițiștilor în cadrul acțiunii penale nu scutește statul pârât de obligațiile care îi revin cu privire la Convenție (hotărârea Berktay c. Turciei, nr. 22493/93, § 168, 1 martie 2001).

54. În speță, Curtea observă că reclamantul a suferit violențe la 2 septembrie 2009, după care a fost dus la spital de către familia sa, din momentul în care i-au permis polițiștii să părăsească comisariatul de poliție. Certificatele medico-legale au confirmat faptul că interesatul prezenta leziuni traumatice, din care îndeosebi o fractură cominutivă de femur stâng, însoțită de tumefacția coapsei, și că aceste leziuni au necesitat o sută douăzeci de zile de îngrijiri medicale.

55. Citând soluția de netrimitere în judecată, confirmată de decizia Tribunalului Argeș, dispusă la 25 marte 2013, Guvernul afirmă că leziunile în cauză aveau ca origine căderea suferită de către reclamant.

56. Curtea constată, în această privință, că niciunul dintre certificatele medico-legale întocmite cu privire la leziunile prezentate de reclamant și produse în fața Curții nu afirmă că fractura femurului său stâng ar fi putut rezulta exclusiv dintr-o cădere. În schimb, aceasta constată că certificatul mai detaliat dintre cele două înlătura în mod expres ipoteza că fractura suferită de către reclamant ar fi fost provocată de o cădere (a se vedea paragraful 21 de mai sus și de asemenea, hotărârea Vereş, menționată anterior § 51).

57. De altfel, Curtea observă că depozițiile care prezintă căderea accidentală a reclamantului, emanând de la polițiștii acuzați și de la un martor asistent care a semnat procesul-verbal de contravenție prin care i s-a aplicat o amendă reclamantului (paragraful 24 de mai sus) nu au fost confirmate de un număr important de martori audiați în cursul anchetei.

58. Ca urmare, în absența unei explicații plauzibile din partea Guvernului, care să fie susținută de elemente de natură să pună la îndoială constatările certificatelor medico-legale necontestate, Curtea apreciază ca stabilit că în speță, leziunile ale căror urme s-au constatat pe corpul reclamantului au fost provocate de un tratament pentru care răspunderea îi revine statului pârât.

59. În concluzie, Curtea reamintește, de asemenea, că la aducerea unei persoane la poliție, polițiștii trebuie să consemneze imediat sau în cel mai scurt timp posibil și într-un mod cât mai precis cu putință orice semn vizibil al unui traumatism suferit recent de către această persoană. De fapt, este vorba despre evitarea riscului de disimulare a relelor tratament susceptibile de a fi aplicate de către agenții statului după plasarea în arest preventiv (hotărârea Iambor c. României (nr. 1), nr. 64536/01, § 173, 24 iunie 2008).

60. În speță, presupunând chiar că rănile reclamantului ar fi rezultat dintr-o altă cauză, nu din acțiunile polițiștilor care l-au interpelat, Guvernul nu a invocat niciun obstacol cu privire la consemnarea unor asemenea informații în momentul în care polițiștii și-ar fi dat seama de starea reclamantului.

61. Curtea observă, în plus, că în ciuda leziunilor sale vizibile și că se plângea de dureri puternice la picior, în loc să fie transportat la spital, reclamantul a fost readus pentru a doua oară la comisariatul de poliție, la puțin timp după ce i se aplicase deja o amendă pentru disturbarea liniștii publice. De aici rezultă că agenții de poliție nu au luat măsura adecvată în ceea ce privește suferința reclamantului, încălcându-și astfel obligația de a proteja sănătatea persoanelor aflate sub supravegherea acestora. Curtea deduce de aici că autoritățile de poliție nu au făcut, în speță, tot ce se putea aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a-i asigura reclamantului nivelul de protecție necesar împotriva relelor tratamente.

În special, ținând seama de gravitatea leziunilor constatate asupra interesatului și chiar presupunând că este vorba de leziuni accidentale, odată remarcată starea sa de către polițiști, ar fi trebuit în mod normal să acționeze cu promptitudine și diligență pentru a aduce un cadru medical sau pentru a-l duce la spital (hotărârea Iambor, menționată mai sus, § 179 și Cobzaru c. României, nr. 48254/99, § 67, 26 iulie 2007).

62. Ținând seama de cele de mai sus, Curtea concluzionează că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenție sub aspectul său material.

2. Cu privire la pretinsa insuficiență a anchetei

a) Argumentele părților

63. Reclamantul susține că ancheta desfășurată cu privire la plângerea sa nu a fost eficientă. Acesta invocă în principal că procurorul nu l-a audiat decât la 10 iunie 2011, după o primă deferire a cauzei spre rejudecare la parchet de către tribunal. În plus, anchetatorii nu i-au prezentat transcrierile din rapoartele de la 12 august 2011, pentru ca acesta să poată identifica el însuși polițiștii care îl agresaseră. După spusele reclamantului, cei trei procurori, care au fost consecutiv însărcinați cu cauza, au desfășurat ancheta în mod arbitrar, întrucât nu au urmat indicațiile furnizate de către tribunal. Mai important este faptul că opinia medicului legist A.F. a fost ignorată total de către autoritățile judiciare.

64. Reclamantul arată, în plus, că se poate constata o perioadă de inactivitate totală în cursul anchetei. Această perioadă a început la data la care acesta a depus plângere, în octombrie 2009 și s-a încheiat în august 2010. Mai mult, reclamantul expune faptul că a fost chemat de către procuror și, în loc să fie audiat, a fost lăsat pe holurile parchetului, în condițiile în care nu se recuperase în totalitate după operația la piciorul stâng și încă se mai folosea de cârje pentru a putea merge.

65. Guvernul consideră că în speță s-a desfășurat o anchetă eficientă și serioasă, fără perioade de pasivitate din partea anchetatorilor și că soluția de netrimitere în judecată propusă de procuror a fost întemeiată pe numeroase dovezi. De altfel, Guvernul arată că procurorii s-au conformat somațiilor tribunalului și că insuficiențele anchetei identificate inițial au fost corectate.

b) Aprecierea Curții

66. Curtea reamintește că atunci când o persoană susține în mod credibil că ar fi fost victima unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție, din partea poliției sau a altor servicii similare ale statului, această dispoziție, coroborată cu obligația generală a statului, prevăzută la articolul 1 de a-i recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Convenție, impune implicit cerința desfășurării unei anchete oficiale eficiente. Această anchetă, la fel ca și cea impusă de articolul 2, trebuie să poată conduce la identificarea și sancționarea persoanelor vinovate (hotărârea Labita c. Italiei [GC], nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000‑IV și Mocanu și alții c. României [GC], nr. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, §§ 315-319, 17 septembrie 2014).

67. Ancheta desfășurată nu trebuie să fie obstrucționată în mod nejustificat de actele sau omisiunile autorităților statului pârât. Aceasta trebuie să poată conduce la identificarea și sancționarea persoanelor vinovate. Desigur, nu este vorba de o obligație de rezultat, ci de o obligație de mijloace. Autoritățile trebuie să demonstreze că au luat toate măsurile rezonabile de care dispuneau în vederea obținerii dovezilor referitoare la faptele în cauză, inclusiv, printre altele, declarația detaliată a victimei prezumate cu privire la aceste afirmații, depozițiile martorilor oculari, expertizele și, dacă este cazul, certificatele medicale complementare proprii pentru a furniza un raport detaliat și precis al leziunilor și o analiză obiectivă a constatărilor medicale, îndeosebi a cauzelor leziunilor. Orice deficiență a anchetei care slăbește capacitatea acesteia de a stabili cauza leziunilor sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde acestei norme (Batı și alții c. Turciei, nr. 33097/96 și 57834/00, § 134, CEDO 2004‑IV).

68. În sfârșit, pentru ca o anchetă desfășurată cu privire la fapte de omor sau rele tratamente săvârșite de agenți ai statului să fie considerată eficientă, se poate aprecia, în general, că este necesar ca persoanele care conduc ancheta și cele care fac cercetările să fie independente de cele implicate în evenimente. Acest lucru presupune nu doar absența oricărui raport ierarhic sau instituțional, dar și o independență practică (Bursuc, menționat mai sus, § 103).

69. În prezenta cauză, Curtea remarcă faptul că s-a realizat o anchetă. Rămâne, însă, de apreciat în ceea ce privește caracterul său eficient.

70. În speță, Curtea constată că ancheta i-a fost încredințată Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, adică procurorilor care lucrau zi de zi cu serviciile de poliție în cadrul cărora agenții urmăriți își exercitau funcțiile. Or, această practică a făcut de curând obiectul unor preocupări exprimate de către Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Acesta a considerat că este crucial ca România să stabilească un mecanism independent și eficient de examinare a plângerilor împotriva poliției. De asemenea, acesta a indicat că un sistem independent și eficient al plângerilor împotriva poliției ar fi primordial pentru obținerea și păstrarea încrederii publicului în poliție și că un astfel de sistem constituie o protecție esențială împotriva relelor tratamente și comportamentului necorespunzător. Pentru Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, un asemenea sistem necesită să nu mai existe un raport instituțional sau ierarhic între anchetator și funcționarul vizat de plângere și independența concretă trebuie să prevaleze în practică (Anton, menționat mai sus § 56).

De altfel, Curtea observă preocupările exprimate în această privință de Tribunalul Argeș în decizia sa din 11 martie 2011 (paragraf 26, de mai sus, in fine).

71. În ceea ce privește diligența cu care ar fi trebuit condusă ancheta, Curtea observă că Guvernul nu a adus niciun element pentru a explica perioada de inactivitate de la începutul anchetei, invocată de reclamant. Mai important este faptul că se constată de către Curte că termenul de finalizare al anchetei, fixat pentru 10 august 2012, în urma unui recurs ierarhic exercitat de către reclamant, nu a fost respectat (paragraful 37 de mai sus). Guvernul nu a explicat în niciun fel această absență vădită de diligență din partea anchetatorilor față de propriile somații. Același lucru este valabil și pentru somația emisă, de două ori, de tribunal, în deciziile sale definitive din 11 martie 2011 și 20 martie 2012, în vederea începerii urmăririi penale față de polițiștii acuzați (paragrafele 27 și 35 de mai sus).

72. În această privință, Curtea nu este convinsă că au fost remediate corespunzător toate lacunele anchetei semnalate în deciziile din 11 martie 2011 și 20 martie 2012 de tribunalul Argeș. În special, nu reiese din documentele aflate la dosar, care i-au fost puse la dispoziție, că parchetul s-a conformat cu somația tribunalului, cuprinsă în decizia sa din 20 martie 2012, de a solicita o completare a expertizei medico-legale, care să aibă drept scop cercetarea modului exact în care fuseseră provocate leziunile traumatice ale reclamantului (paragraful 34 de mai sus).

73. Curtea observă apoi că anchetatorii nu au efectuat cercetări decât la aproape trei ani după începerea anchetei și după două trimiteri succesive ale cauzei spre judecare de către tribunal, asupra informațiilor esențiale pentru cauză – și anume identitatea polițiștilor prezenți în momentul incidentului – informații care se găseau pe înregistrarea audio – video depusă la dosar de către unul dintre polițiștii acuzați încă din 29 iunie 2010.

74. De altfel, în opinia Curții, este deosebit de frapant că anchetatorii nu s-au preocupat de faptul că înregistrarea în cauză fusese extrasă dintr-un fișier electronic creat la 4 mai 2010 (paragraful 30 de mai sus) și că nu au încercat să localizeze suportul pe care înregistrarea inițială realizată la data incidentului, adică 2 septembrie 2009, fusese stocată, în vederea verificării dacă întreg cuprinsul acesteia fusese pus la dispoziția anchetatorilor.

75. Curtea subliniază, de asemenea, că Tribunalul Argeș nu s-a aplecat în vreun fel, în decizia pronunțată la 25 martie 2013, asupra constatărilor din raportul medicului legist A.F., întocmit la 12 decembrie 2012, cu privire la originea leziunilor destul de grave constatate pe corpul reclamantului, așa cum erau reflectate în certificatul medico-legal (Cucu, menționat mai sus, § 97).

76. În sfârșit, declarația detaliată a victimei și depozițiile martorilor oculari propuși de aceasta nu au fost colectate încă de la începutul anchetei, ci doar în urma hotărârii judecătorești pronunțate la 11 martie 2011, care a admis recursul reclamantului împotriva primei soluții de netrimitere în judecată în această cauză.

77. Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că autoritățile nu au desfășurat o anchetă aprofundată și eficientă cu privire la afirmația credibilă a reclamantului conform căreia polițiștii i-ar fi aplicat rele tratamente.

78. Prin urmare, aceasta concluzionează că a fost încălcat articolul 3 din Convenție sub aspectul său procedural.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

79. Conform articolului 41 din Convenție,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă″.

A. Prejudiciu

80. Reclamantul pretinde suma de 1.600 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit. În opinia sa, această sumă acoperă costul – în valoare de 1.000 EURO – tijei de metal care i-a fost implantată în picior pentru îngrijirea fracturii suferite, precum și un tratament medical al cărui cost a trebuit, de asemenea, să-l suporte, care se ridică la 600 EUR.

81. Guvernul invocă în principal faptul că reclamantul nu și-a probat cererea cu documente justificative adecvate și că, în orice caz, costul îngrijirilor medicale ar fi fost acoperit de sistemul public de asigurări medicale.

82. Curtea observă că această cerere nu a fost probată și o respinge.

83. Reclamantul solicită, de asemenea, repararea prejudiciului moral pe care afirmă că l-a suferit din cauza relelor tratamente aplicate de către agenții statului, ale căror urmări au presupus ca acesta să fie supus la patru reprize de intervenții chirurgicale însoțite de lungi perioade de spitalizare, dar și în ceea ce privește absența unei anchete eficiente, de natură să-i zdruncine serios încrederea în statul de drept. Acesta solicită, pentru acest motiv, suma de 200.000 EUR daune-interese.

84. Guvernul consideră că singura constatare a încălcării ar putea reprezenta o satisfacție echitabilă și, în subsidiar, face referire la sumele acordate de către Curte în alte cauze similare, considerând suma solicitată de către reclamant ca fiind excesivă.

85. Curtea consideră că încălcarea articolului 3 din Convenție, atât sub aspect substanțial, cât și sub aspect procedural, i-a provocat interesatului un prejudiciu moral, punându-l într-o situație dificilă, frustrantă. Ca urmare, aceasta consideră că ar trebui să i se acorde reclamantului suma de 12.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată

86. Reclamantul solicită, de asemenea, suma de 12.652,15 lei românești (RON), din care 8.082 RON pentru cheltuielile de judecată efectuate în procedurile în fața jurisdicțiilor interne și 4. 570,15 RON pentru cele efectuate în procedurile în fața Curții.

87. Guvernul consideră că reclamantul nu și-a probat suficient cererea, întrucât a omis să depună contractele de asistență juridică și să dovedească faptul că sumele plătite de către acesta, conform chitanțelor depuse, ar fi legate efectiv de procedurile de la originea prezentei cereri.

88. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. În speță, ținând cont de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 2.300 EUR pentru toate cheltuielile de judecată și i-o acordă reclamantului.

C. Dobânzi moratorii

89. Curtea apreciază necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăște că a fost încălcat articolul 3 din Convenție sub aspectele sale material și procedural;

3. Hotărăște

a) că statul pârât trebuie să-i plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform articolului 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății):

i) daune morale în valoare de 12. 000 EUR (doisprezece mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;

ii) cheltuieli de judecată în valoare de 2.300 EUR (două mii trei sute de euro), plus orice suma care ar putea fi datorată de reclamant cu titlu de impozit;

b) ca, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, aceste sume să fie majorate cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale.

3. Respinge cererea de acordare a unei satisfacții echitabilă pentru surplus.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 15 martie 2016, în baza articolului 77 §§ 2 și 3 din regulamentul Curții.

Semnătură indescifrabilă                              Semnătură indescifrabilă

András Sajó, Președinte

Françoise Elens-Passos, Grefier

* * *

Subsemnata, COVĂLEANU MARIA-ALINA, interpret şi traducător autorizat pentru limbile străine franceză/ engleză, în temeiul autorizaţiei nr. 19256 din data de 30 martie 2007, eliberată de Ministerul Justiţiei din România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba franceză în limba română, că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-a fost denaturat conţinutul şi sensul.

 
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
VIDEO
Codul muncii









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.